miercuri, 25 ianuarie 2017

Divina






Divina epifanie

- Îmi trebuie doar o picătură ca cineva
să-mi tulbure existenţa, să-mi coloreze apa.
- îmi spui, acum, că m-ai văzut,
la ceas de seară, printre atâţia trecători,
- ecou reverberat a unor imagini fulguite -
pe o străduţă întortocheată din Praga,
o siluetă străvezie, cu o eşarfă sângerie,
într-o rochie de culoarea speranţei,
la pas, când domol, când repede,
captivată de strălucirea vitrinelor
şi miresmele oraşului.

Prin ninsoarea de frunze aurii şi verde catifelat
în care timpul
părea că-şi pierduse orice sens
m-ai urmat hipnotizat, dar când să m-atingi
am dispărut subit, coborând,
prin spirala unei oglinzi fumegânde,
în abisul unui alt vis.
Tocmai sunase grav ceasul astronomic
din turnul pieţii vechiului oraş.

Călător în timp, m-ai regăsit, la câţiva paşi,
pe faleza mării, în Constanţa,
acolo unde,
ca pe-o perdea cu falduri,
ai ridicat, din calea mea, marea agitată.

În zare pluteau legănate corăbii de foc,
prin aer treceau şi staţionau
maşini purtătoare de gânduri multicolore,
iar arborii se-aplecau,
să ne ridice-n cer cu braţele larg desfăcute,
dar pe măsură ce te-apropiai,
mereu prezentă,
suflarea-mi tremurândă,
mereu nevăzută,
mereu risipită-ntr-un nou vis,
univers suspendat între o inspiraţie şi expiraţie.

La graniţa uitării dintre lumi străbăteam necuprinsul,
asemeni unui cub Rubick cu multiple faţete,
( dezvăluit în "Pistis Sofia"* )
în care porneai şi tu pe urmele acestui labirint.
- S-a mai dus un vis! suspinai,
alergând în viteză, spre culoarul de trecere.

M-ai revăzut, apoi, sub umbra pânzei unui nor,
- aşezată pe-o bancă, în faţa unui rond
din centrul Bucureştiului secund,
zâmbind inocent în direcţia ta,
aceeaşi privire tainică pentru care
nu-ţi ajungeau cuvintele s-o defineşti -
o umbră-frontieră prin care-am trecut,
ca un abur albastru,
lăsând, pe retina inimii,
durerea gravată
de rubinul chipului pierdut,
- pasăre prefăcută în arbore,
arbore înălţat în cântec tânguitor -
străfund izvor care se zbate-n mirajul iubirii.

Ceea ce nu-ţi aminteşti - de ce continuai
să mă urmezi, adânc tulburat,
în fiecare vis ţesut
prin cărările de vise pictate împreună.

În noaptea întuneacată a sufletului,
prins într-o buclă fără ieşire,
suspendat între realităţi paralele,
rătăceşti singuratic
pe drumuri îngheţate,
înaintezi printre arbori de ceaţă,
obrajii îţi ard prin lacrima fiecărei oglinzi.

Ca o mână nevazută, un vânt puternic
ţi-a risipit întristarea în cercul iubirii,
unda aceea de-mbrăţişare neştiută
prin care
ai simţit atingerea veşniciei,
- o pierdere şi-o contopire -
eliberând, în lumină,
toate firele literelor care te sufocau
sub azurul privirii Inannei, Stăpâna Cerurilor.


IRINA LUCIA MIHALCA
______________________
* "Pistis Sofia" (Sufletul uman) - "Înţelepciunea credinţei"
 sau "Cartea sacră a gnosticilor din Egipt"









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu