Vârsta tinereți

Stareța Macrina Vassopoulos

Vârsta tinereți

Maria, departe de cele înveselitoare ale lumii și statornică în hotărârea sfântă de a deveni monahie, continua cu acrivie călătoria ei duhovnicească. De aceea Domnul Cel preabun și bogat împărțitor de daruri a rânduit ca încă din tinerețe să trăiască anumite fapte minunate, pentru dobândirea de folos duhovnicesc și sprijin în nevoința ei duhovnicească. Într-o dimineață, în timp ce mergea la lucrul ei, i-a apărut înainte diavolul și i-a spus:

– Ah, ce ți-aș fi făcut, dacă nu țineai ceea ce ai în mână!

De atunci rostea și mai mult Rugăciunea lui Iisus și ținea în mână metanierul. Iar dacă nu avea metanierul cu ea, apuca haina cu degetele ei și o freca, ca și cum ar apuca boabele metanierului, astfel încât partea aceea a hăinuței s-a stricat.

Odată cu trecerea timpului, situația grea pricinuită de sărăcie se înrăutățea continuu. Maria se rușina să ceară ajutor pentru a face față obligațiilor și astfel, ca să nu sufere cel puțin fratele ei de foame, în jurul anului 1935 a hotărât ca să-l trimită pe Gheorghie la un unchi al lor din Langada, lângă Tesalonic. Ea nu a mers ca să nu-l îngreuieze. A rămas singură, numai cu ocrotirea și nădejdea în Hristos și Maica Domnului. Fratele ei a plecat curând de la unchiul său și a locuit la nașul său din Tesalonic vreo cinci-șase ani, unde a făcut și Școala primară. În această perioadă Maria nu avea nici o știre despre el și neliniștea ei pentru viața lui era atât de mare, încât se gândea să ceară să se facă parastas pentru el, crezând că fratele ei nu mai trăiește. Mai înainte de aceasta a cerut să se săvârșească o Dumnezeiască Liturghie întru pomenirea Sfântului Mina, după care, în mai puțin de o săptămână, a primit o scrisoare de la el. Gheorghie i-a scris că o mână nevăzută, pe neașteptate, l-a îndemnat să-i scrie o scrisoare și că în curând se va întoarce lângă ea. După ce s-a întors din Tesalonic, fratele ei a rămas pentru puțină vreme în Volos, apoi a coborât în Atena pentru a căuta de lucru. Maria l-a sprijinit financiar și moral pe Gheorghie,  mergând și ea din când în când în Atena ca să-l ajute.

În feluritele greutăți care se iveau, Maria cea evlavioasă se ruga să nu-i părăsească mila lui Dumnezeu și să se găsească un om care să-i ajute. Iar Dumnezeu, Purtătorul de grijă al tuturor, a trimis un om bogat și evlavios, de origine greacă din Egipt, urmaș al familiei Ambet[1], care i-a ajutat foarte mult pe grecii din Egipt și care a contribuit foarte mult la construirea Spitalului „Sotiria” din Atena, pentru tratarea oamenilor care sufereau de tuberculoză. Așadar acest om „trimis din Cer”, așa cum l-a numit cu recunoștință Stareța, i-a sprijinit mult. L-a ajutat pe Gheorghie să studieze contabilitatea și limbi străine, iar apoi să găsească de lucru la palatul regal.

Maria păstra vii în memoria sa ultimele cuvinte ale tatălui ei că „se va găsi o mână tare care să-i ocrotească pe copii” și întotdeauna avea încredere în Purtarea de grijă a lui Dumnezeu în toate greutățile vieții ei. Așa cum a spus mai târziu, ea și fratele ei au cunoscut, cu Harul lui Dumnezeu, numai oameni buni, care i-au ocrotit, i-au sfătuit și le-au arătat multă dragoste, ca și cum ar fi fost părinții lor.

O persoană duhovnicească foarte importantă, care i-a ocrotit ca o mamă și a avut un loc deosebit în viața ei, în anii nevoinței ei în lume, dar și după ce a devenit monahie, a fost Victoria Moraitu (1887-1984). Este vorba despre cuvioasa mamă a Starețului nostru, Părintele Efrem, cu care Maria avea același duhovnic. Victoria trăia profund duhovnicește, iar mai târziu a devenit și ea monahie, primind numele de Teofana. Duhovnicul lor le spunea adeseori: „Pe toate la un loc să vă pun, nu faceți cât Victoria”. Fiindcă Maria era orfană, Victoria o sfătuia și se interesa și de nevoile ei materiale. Când Maria se întorcea de la lucru și o vizita pe mama Starețului nostru, aceea de multe ori îi dădea de mâncare, iar dacă nu trecea pe la casa lor, i-o trimitea prin Starețul nostru, fiul ei, pe atunci mirean cu numele Ioan. Despre legătura Stareței cu mama sa, Starețul nostru ne spunea: „În perioada când Stareța lucra la fabrica lui Matsangos, în fiecare zi trecea prin fața casei noastre atunci când mergea la lucru. Avea o legătură atât de strânsă cu mama mea, încât nu se poate descrie în cuvinte. Aceste două femei aveau multă dragoste între ele…”. Maria mergea adeseori la casa Victoriei, citeau și făceau regulat rugăciuni de toată noaptea cu multe lacrimi și metanii. Avea mult respect și evlavie față de persoana ei și o socotea pe Victoria drept mama și stareța ei.

În aceeași perioadă, cu puțin înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, duhovnicul Mariei, printre fiii săi duhovnicești din Volos, avea și câteva copile virtuoase, care trăiau ca monahii în lume. La fel și Maria, deși trăia și lucra în lume, iubea asceza și se dăruia cu acrivie nevoințelor și îndatoririlor petrecerii monahale, pe care din copilărie o dorea. Participarea nelipsită și în umilința inimii la Dumnezeieștile Slujbe, privegherea făcută acasă, metaniile, Rugăciunea minții, studierea textelor hagiografice și patristice și cinstirea Sfinților, toate acestea constituiau bucuria sufletului ei tineresc. Aceeași lucrare după Dumnezeu aveau și celelalte surori duhovnicești ale ei. Se îndeletniceau zi și noapte cu Rugăciunea minții, cu contemplarea Raiului și cu pomenirea morții. După Dumnezeiasca Liturghie luau anaforă și plecau fără să vorbească deloc între ele, ca să nu piardă rugăciunea și Harul lui Dumnezeu.

În fiecare an Maria împreună cu surorile ei duhovnicești mergea în satul Sfântul Lavrentie – Piliu, la prăznuirea Sfântului Apostol cel Nou. La Biserica Sfântului stăteau trei sau mai multe zile, rugându-se și priveghind. Acolo venea mulțime de pelerini din diferite părți ale Greciei, mulți dintre ei fiind bolnavi și cerând tămăduire. La unul din pelerinajele la Sfântul Apostol, Maria a văzut în curte, lângă biserică, un bătrân cuvios zăcând pe lespedea de piatră și care părea a fi un pustnic. Avea înfățișarea unui om istovit și era foarte bolnav. Se pare că avea darul înainte-vederii, căci, ridicându-și ochii, din toată ceata de tinere care stăteau lângă el, s-a uitat numai la Maria și i-a spus:

 – Tu, vino-ncoace! Du-te și cere de la cineva vreun covoraș vechi! Caută și vreo piatră, și adu-mi-le aici!

Maria a plecat îndată cu bucurie și, aflându-le, le-a adus bătrânului, care mulțumit i-a spus:

 – Fiica mea, îți dau trei sfaturi, pe care să le pui în faptă. Să te rogi neîncetat cu Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Când ieși din casă și mergi pe drum să nu privești nici în dreapta, nici în stânga, nici în sus, ci numai în pământ. Deși ești săracă, fiica mea, totuși cu puținii banii ce-i vei avea, după ce-i vei face mărunțiș, să dai milostenie când vei întâlni vreun sărac sau cerșetor, încât cu bănuțul tău și cu milostenia celorlalți creștini, să-și ia și el puțină pâine.

Maria i-a mulțumit și, după ce s-a sfârșit pelerinajul, s-a întors la casa sa, păstrând în inima ei folosul din sfaturile acelui sfânt pustnic necunoscut. În ciuda sărăciei ei, întotdeauna dădea milostenie, virtute pe care o primise ca testament de la tatăl ei. Mai ales după binecuvântata întâlnire pe care a avut-o cu acel pustnic sfânt, a cultivat-o cât a putut de mult în toată viața ei, atât în lume, cât și în mănăstire.

[1] Este vorba de Nicolae Ambet, un bogat negustor egiptean, care, în 1911, pe cheltuiala sa a construit „Ambetion”, podoaba arhitectonică a complexului sanatorial nou întemeiat, primul sanatoriu laic pentru tuberculoși din Grecia. Sanatoriul acesta, până la suspendarea funcționării lui din Iunie 1969, a ajutat pe foarte mulți oameni bolnavi și îndurerați, printre care și mulți refugiați din Asia Mică.

Despre Dumnezeiasca Liturghie

Despre Dumnezeiasca Liturghie

Mitropolitul Ieremia al Gortinei

            Cel mai bun și cel mai sfânt lucru care se săvârșește pe pământ, frații mei creștini, este DUMNEZEIASCA LITURGHIE. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat în pântecele Preasfintei Fecioare și S-a făcut om, ca să ne dăruiască Dumnezeiasca Liturghie.

            Într-o noapte – ah, Dumnezeul meu, ce noapte binecuvântată a fost aceea – în noaptea Joii celei Mari, când Hristos mânca la Cina cea de Taină împreună cu Ucenicii Săi, atunci ne-a predat Dumnezeiasca Liturghie.

            Dumnezeiasca Liturghie este Taina Bisericii. În această Taină se cuprinde toată măreția credinței noastre. Ce înseamnă Biserica, frații mei, trăim și simțim în Dumnezeiasca Liturghie. Aici, în Dumnezeiasca Liturghie, Îl aflăm și-L gustăm pe Dumnezeul nostru. Dacă cineva vă va întreba ce ați văzut și ce ați primit la Dumnezeiasca Liturghie, să-i spuneți acel frumos tropar pa care-l cântă psaltul, ca ultima pecetluire a Dumnezeieștii Liturghii: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”. Și într-adevăr, dumnezeiescul Har, de care avem atât de mare nevoie pentru a putea merge înainte și a spori duhovnicește, îl primim la Dumnezeiasca Liturghie. Acesta este „lumina cea adevărată” și „duhul cel ceresc”, de care se spune în acel tropar. Este Harul Sfântului Duh.

            De asemenea în Dumnezeiasca Liturghie aflăm și trăim credința sfântă a Părinților noștri. Pentru aceasta spune troparul: „Am aflat credința cea adevărată”. Care credință? Credința în Dumnezeul nostru, în Sfânta Treime, în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh. Trei Persoane, un Dumnezeu. De aceea și spune troparul: „Nedespărțitei Treimi închinându-ne”. Vedeți? Dumnezeiasca Liturghie începe cu Sfânta Treime, cu: „Binecuvântată este Împărăția a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”, cuvinte pe care le rostește preotul, și se sfârșește iarăși cu Sfânta Treime, cu troparul pe care-l rostește psaltul: „…nedespărțitei Treimi închinându-ne”.

În Dumnezeiasca Liturghie se săvârșește o mare minune, frați creștini. Astăzi oamenii cer minuni ca să creadă, dar uită că cea mai mare minune este Dumnezeiasca Liturghie. Ascultați! Ca să se poată săvârși Dumnezeiasca Liturghie trebuie să avem pâine dospită, pe care o numim prescură și puțin vin liturgic. Voi le aduceți pe amândouă acestea. Venind vorba despre prescuri, voi, femeilor evlavioase, luați aminte ca făina pe care o folosiți ca să frământați aluatul pentru prescuri să fie astfel, încât prescura să fie strânsă, iar nu să se mărunțească în firimituri. Pentru că, dacă se fărămițează, după aceea, când preotul pune părticica Sfântului Trup în Sfântul Potir, se amestecă atât de mult cu Sfântul Sânge, încât nu se mai disting. Așadar, căutați să procurați făină bună pentru a face prescurile.

Dar să venim la subiectul nostru. Pentru Dumnezeiasca Liturghie, așadar, sunt necesare prescurile și vinul liturgic. Apoi într-o clipă, în clipa cea sfântă, când preotul spune: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”, atunci, la o rugăciune pe care o rostește, se săvârșește marea minune: Pâinea se face Trupul lui Hristos și pâinea, care este în Sfântul Potir, se face Sângele lui Hristos. Se văd tot pâine și vin, însă în realitate sunt Trupul și Sângele lui Hristos. Sfântul Duh, Care vine cu rugăciunea preotului la cele două elemente, El Însuși face marea minune: preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele lui Hristos. Dar ascultați și altceva, iubiți creștini: Rugăciunea preotului Îl roagă pe Dumnezeu să trimită mai întâi Duhul Sfânt tuturor credincioșilor, care sunt prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, și apoi să vină la Cinstitele Daruri, la pâine și vin, ca să le prefacă în Trupul și Sângele lui Hristos. Pentru că preotul se roagă lui Dumnezeu: „Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte”, Luați aminte la „peste noi”! La noi. Și precum este adevărat – și este adevărat – că Sfântul Duh vine peste pâine și vin și le preface în Trupul și Sângele lui Hristos, la fel de adevărat este că Sfântul Duh vine la toată sinaxa credincioșilor creștini și-i umple de Har. Desigur aceasta se face potrivit cu deschiderea fiecărui suflet. Așa cum, ca să vă spun o pildă, lumina soarelui și aerul intră în cameră în funcție de cât de mult deschidem ferestrele ei.

Dar cel mai important la Dumnezeiasca Liturghie, frații mei creștini, este faptul că participăm la Masa lui Dumnezeu și ne împărtășim cu Sfântul Trup și Cinstitul Sânge ale lui Iisus Hristos. Întreaga Dumnezeiască Liturghie se face pentru ca la sfârșit preotul să spună: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”. Și credincioșii vin și se împărtășesc, dar așa cum a spus preotul: cu frica lui Dumnezeu, cu credința că ceea cu care se împărtășesc este cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos – iar nu pâine și vinișor, cum spun unii necatehizați – și se împărtășesc cu dragoste față de toți, iar nu cu vrăjmășie.

De vreme ce atât de mare, sfântă și dumnezeiască este Liturghia, nu se cuvine să lipsiți de la ea. Poate vor zice unii că în satul sau parohia lor lipsește preotul și nu se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie. Da, acesta este un adevăr dureros, căci multe sate sunt fără preot. Rugați-vă Maicii Domnului ca să trimită preoți în satele voastre, să sune clopotele și să se sfințească creștinii noștri. Dar cu toate că în satul vostru nu este preot, nu stați acasă, ci mergeți în satul vecin sau la cea mai apropiată mănăstire la Dumnezeiasca Liturghie.

Nu rămâneți acasă fără Liturghie, vă rog! Este atât de importantă Dumnezeiasca Liturghie și atât de mare lipsă și rău pricinuiește neparticiparea la ea, încât dacă s-ar săvârși la Patra (la o distanță de mai bine de 200 km) o Dumnezeiască Liturghie, merită să mergem și pe jos ca să participăm la ea și să primim Harul lui Dumnezeu. Dacă ni s-ar spune că în Veria (la 770 km) se va arăta Maica Domnului, am merge chiar și pe jos până acolo să ne închinăm Maicii Domnului și să primim binecuvântarea ei. Dar acest lucru se săvârșește la fiecare Dumnezeiască Liturghie. În ea se arată Maica Domnului, pentru că Dumnezeiasca Liturghie se oferă pentru toți, dar „mai ales pentru Preasfânta, Curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria”, precum auziți atunci când liturghisește preotul.

Așadar, iubiții mei creștini, atunci când sună clopotul în satul vostru pentru Dumnezeiasca Liturghie, să simțiți ca și cum v-ar chema Maica Domnului și așteaptă să vă vadă pe voi pe toți, copiii ei, adunați în Biserică. Și fie ca nimeni să nu lipsească!

Cu multe binecuvântări,

† Ieremia, Mitropolitul Gortinei și Megalopole

Stareți contemporani

Stareți contemporani

Monahul Moise Aghioritul

         Mă consider în mod deosebit fericit că am cunoscut câțiva Stareți care au adormit de numai câțiva ani. Este vorba despre Părinții: Epifanie Theodoropulos, Paisie Aghioritul, Porfirie Capsocalivitul, Efrem Katunakiotul, Nicolae Bekatoros și Emilian Simonopetritul, care mi-a și dat Marea Schimă a monahilor. M-au ajutat mult în viață, mai ales ultimul.

            M-au învățat să cunosc pentru ce trăiesc, frumusețea lui Dumnezeu, taina libertății omului și respectul pentru fiecare persoană; să nu-mi spun minciuni mie însumi, să apăr adevărul cu dragoste. M-au îndepărtat cuviincios și cu discernământ de un mod de viață fără noimă profundă și scop sfințit. De un mod de viață pe care îl trăiesc mulți, ca niște hipnotizați, înaintea televizorului sau de unul în ce fel văd și trăiesc viața, propria lor viață. Și-au închis ochii sufletului lor pentru a nu vedea și a se bucura de adevărata lumină.

            Uneori se creează de către unii un mit și o exagerare referitoare la unii Stareți. Aceasta este o greșeală gravă împotriva acestor persoane cinstite. Unii ca aceștia considerând că mărindu-i pe Stareții lor, își măresc și procentajul acțiunilor lor duhovnicești. Firește, nu este îngăduit nici stareților să fie atrași vreodată în relații strânse cu unele persoane, în legături și situații sentimentale și bolnăvicioase. Stareții trebuie să-i lege pe oameni întotdeauna de Hristos, iar nu de persoana lor. În viața duhovnicească este nevoie de transcendență, bărbăție și jertfelnicie.

Un stareț și, prin extensie, un părinte duhovnicesc nu va trebui să încătușeze sufocant persoanele, ci să le insufle, prin pilda trăirii lui, prin dojana sa plină de discernământ, prin modestia și rugăciunea sa, precum cei mai sus-amintiți. Sunt recunoscuți prin discernământul lor, prin viața lor plină de Har, prin rugăciunea și dragostea lor. Îl iubeau mult pe Hristos și pe semenul care suferea. Nu toți Stareții sunt și Sfinți. Nu este corect ca, insistent și în grabă, să vrem să le punem aureola sfințeniei, pentru ca și noi să fim slăviți.

Părintele Epifanie Theodoropuklos din Messinia a studiat teologia, fiind un student excelent. A fost un ales părinte duhovnicesc al multor credincioși, care l-au cinstit în mod deosebit. Cuvântul său avea acrivie, credibilitate, argumentație, seriozitate, responsabilitate, curăție și fidelitate.

Mult-cunoscutul Stareț Paisie Aghioritul s-a născut în Farsala din Asia Mică, a crescut în Konița din Epir și a trăit mulți ani în Sfântul Munte. Îndelungata sa asceză i-au pricinuit experiență și multe harisme, prin care îi ajuta mult pe mulți.

La fel și fericitul Stareț Porfirie, care de mic a plecat din Evia și a venit în Schitul Capsocalivia, de unde a primit și supranumele, dar care, din pricina serioasei zdruncinări a sănătății sale, a mers în Atena, unde vreme de patruzeci de ani a trăit ca ascet, împărțind dumnezeiești daruri multor întristați și îndurerați.

Starețul Efrem s-a nevoit zeci de ani în nemângâiata Katunakia, făcând ascultare și îngrijindu-i pe stareții săi, lucrând din greu și rugându-se neîncetat. Cuvântul său era izvorât din trăire, din inimă, convingător și trezvitor.

Părintele Nicolae Bekatoros s-a născut în Rusia din părinți greci și a suferit multe ca preot tânăr de la conducătorii atei și de la organele lor. A mers în Atena și apoi în America, unde a devenit un renumit părinte duhovnicesc al grecilor, rușilor, americanilor și al altora, pe care i-a încântat cu sinceritatea, blândețea și smerenia sa.

Starețul Emilian Simonopetritul, care trăiește grav bolnav la Mănăstirea Ormilia, pe care el a întemeiat-o și care are astăzi 120 de monahii, s-a distins prin înțelepciunea, experiența, cunoașterea sfințitelor rânduieli, prin adâncirea în cele nepătrunse ale sufletului omenesc, prin analiza înaltelor și importantelor subiecte. Este vorba despre un chip rar și ales de adevărat om al lui Dumnezeu.

Stareții demitizați, neîmpodobiți și autentici au un cuvânt greu de spus în marile greutăți ale vremurilor și ale oamenilor.

Sursa: Alexandru Stanciulescu Barda