vineri, 20 august 2021

Alexandru Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ.....! (21/O8/2021)-(30/08/2021)

 



SUBTIRIMEA PANZEI DE PAIANJEN

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

                În comparatie cu sufletul omului, al crestinului, lumea toata este asemenea unei pânze de paianjen. Nimic nu este statornic în ea, pe nimic nu ne putem sprijini, nu ai pe ce pune baza; totul se rupe, cedeaza. Nu-ti lega inima de nimic în afara de Dumnezeu, Cel ce a urzit aceasta pânza, care o tine si îi da viata. De orice si de oricine te vei lega în afara de Dumnezeu îti va otravi viata, îti va strâmtora inima. Numai legându-te deplin de El vei dobândi viata.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418

 

 

 

BISERICILE DE LEMN

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

              Maretia lor e izvorâta din autenticitatea trairii religioase care le-a stat la baza: nimic artificial nu se gaseste în aceste monumente. În fiecare bârna, în fiecare stâlp se simte sufletul si gândul unui om… Când te apropii de ele parca simti caldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat si le-a pastrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale sale.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 14-15

 

 

STAND LANGA MORMANT

Sfantul Teofan Zavoratul

 

 

              Stând lânga mormânt, am patruns în el cu privirea mintii, si am vazut trup stricat, care s-a facut dezgustator în mormânt. Unde a pierit chipul atragator? Se vad doar oasele risipite, uscate si acoperite de putrejune. Am plecat de la mormânt cu necaz si amaraciune, mutându-ma cu gândul la vremea aceea când vom învia la glasul trâmbitei si Te vom proslavi pentru învierea cea gatita fiilor lui Adam, si am zis: „Lauda Tie, Doamne al tuturor!”

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 206



INCEPUTUL ZILEI

- Sfantul Tihon din Zadons

 

 

            La rasaritul soarelui oamenii ies la munca lor, dupa cum cânta Psalmistul: „Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pâna seara” (Psalmul 103, 24). Prin aceasta se învata si crestinii sa iasa la ostenelile lor cele bineplacute lui Dumnezeu, „sa lepede lucrurile întunericului si sa se îmbrace cu armele luminii”, sa faca binele (Romani 13, 12), „fiindca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu mai dinainte le-a gatit pentru ca noi sa umblam întru ele” (Efeseni 2, 10).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 130

 

 

 

BUCURA-TE DE LUMINA!

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

              Desi Dumnezeu ne cunoaste toate nevoile, rugaciunea ne este de trebuinta pentru a ne lumina sufletul. Ti-e bine sa stai la soare, ti-e cald, te bucuri de lumina. Asa este si când te rogi lui Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te încalzeste si te lumineaza.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418

 



CUVANTUL LAUNTRIC

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

            Cuvântul care îi da mintii capacitatea de a rationa este cel ce produce idei si exprima categoriile care determina lucrurile; mintea concepe notiunile de trandafir si de violeta si distinge pe una de cealalta, dar ca sa afirme ca trandafirul este de culoare rosie, iar violeta de un albastru ultramarin, ca sa clasifice trasaturile acestora, e nevoie sa devina cuget prin intermediul cuvântului care intra în activitate. În capacitatea de a cuvânta sunt vadite pecetea divina a sufletului si întelepciunea dumnezeiasca ce a stimulat mintea spre a se pune în miscare ca sa ajunga sa se cunoasca pe sine si creatia care o înconjoara. Punând în miscare mintea prin cuvânt, întelepciunea dumnezeiasca i-a dat acesteia trupul ca un învelis organic si de o desavârsire minunata, care se arata nu doar în ansamblul elementelor sale constitutive, ci si în organele de simt − un trup care-l face sa se distinga de toate celelalte fiinte din univers. Mintea este cea care produce, prin mijlocirea cuvântului si a perfectiunii trupului, fenomenele vietii spirituale a omului, prin care acesta se înalta pe culmea cea mai înalta, de unde se pot observa maretia si rangul sau sublim în ansamblul creatiei lumii.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 69

 

 

 

CUVANTUL LAUNTRIC

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

           Cuvântul care îi da mintii capacitatea de a rationa este cel ce produce idei si exprima categoriile care determina lucrurile; mintea concepe notiunile de trandafir si de violeta si distinge pe una de cealalta, dar ca sa afirme ca trandafirul este de culoare rosie, iar violeta de un albastru ultramarin, ca sa clasifice trasaturile acestora, e nevoie sa devina cuget prin intermediul cuvântului care intra în activitate. În capacitatea de a cuvânta sunt vadite pecetea divina a sufletului si întelepciunea dumnezeiasca ce a stimulat mintea spre a se pune în miscare ca sa ajunga sa se cunoasca pe sine si creatia care o înconjoara. Punând în miscare mintea prin cuvânt, întelepciunea dumnezeiasca i-a dat acesteia trupul ca un învelis organic si de o desavârsire minunata, care se arata nu doar în ansamblul elementelor sale constitutive, ci si în organele de simt − un trup care-l face sa se distinga de toate celelalte fiinte din univers. Mintea este cea care produce, prin mijlocirea cuvântului si a perfectiunii trupului, fenomenele vietii spirituale a omului, prin care acesta se înalta pe culmea cea mai înalta, de unde se pot observa maretia si rangul sau sublim în ansamblul creatiei lumii.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 69

 

 

PAHARUL SI BLIDUL

Sfantul Nicolae Velimirovici

 

 

             Paharul obisnuit si blidul semnifica pacatuirea omenirii, caci „paharul” în chip simbolic reprezinta pe omul curatit, iar „blidul” – pe cel pacatos. Important este ca paharul si blidul sa fie curatite pe dinauntru, apoi pe dinafara. Deci cu atât mai important este sa pastram mai întâi curatia sufleteasca, si apoi pe cea trupeasca. Evanghelia spune: „Fariseule orb! Curata întâi partea dinauntrul a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara” (Matei 23, 26).

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 59



LUMINA LINA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

           Lumina lina care mângâie si da viata este numai acolo unde sunt ascultate si respectate poruncile lui Dumnezeu. Acolo unde legile date de Dumnezeu nu sunt încalcate, ci sunt ascultate, acolo este cântec si bucurie, acolo nu exista spaima sau tristete, acestea sunt alungate si toate cânta, cânta, cânta cântari de lauda si iubire, asa cum rasuna din nemarginire în nemarginire în Ceruri. De aceea Mântuitorul ne-a învatat sa ne rugam mereu Tatalui nostru si sa zicem „precum în Cer asa si pe pamânt” (Matei 6, 10).

         Din sufletul regelui profet si poet David a izvorât cuvântul: „Cântati popoarelor, cântati…” (Psalm 95, 7). Oamenii în general prin tot ceea ce fac… toata munca omului, toata creatia lui, era rânduita sa fie un cântec de bucurie. Aceasta a devenit un chin numai dupa ce omul a calcat porunca data lui. Cu toate acestea, tot ceea ce fac oamenii în general, toata creatia omului, este un cântec, un înalt si minunat cântec.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Colo-n sus in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia, 2010, p. 7-8

 

 

SOTIA BUNA

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

 

 

            Femeia i-a fost data barbatului ca sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa poata îndura lesne tot ce i se întâmpla. Daca femeia este cinstita si dragastoasa, tovarasia ei nu numai ca îi aduce barbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate împrejurarile, facându-i usoare toate greutatile si nelasându-l sa simta nici o nemultumire dintre cele ce se întâmpla atât acasa, cât si în afara casei. Vine furtuna sufleteasca? Ca un cârmaci iscusit, femeia buna duce corabia la liman, si prin întelepciunea sa îsi mângâie mult barbatul.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 140

 

 

PARINTI SI COPII

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

              Dumnezeu a pregatit o lume în care copiii sa se poata simti bine, dar asta depinde de noi, de cei maturi. Depinde de noi cum se simt. Ce facem în familie, în lume, ca acesti copii sa nu se simta într-un mediu ostil? „Nu-i întarâtati la mânie pe fiii vostri” (Efeseni 6, 4) însemneaza: nu-i deceptionati, nu-i smintiti, nu-i tulburati, nu le stricati sufletele prin faptele voastre, prin vorbele voastre, prin gândurile voastre. Stati de vorba mai mult cu copiii vostri. Priviti-i mai atent. Ascultati suspinul ce-l scot uneori, copiii, si în somn. Fiti mai întelegatori fata de ei. Acordati-le mai multa grija. Cautati sa întelegeti mai adânc viata lor. Priviti mai des si mai profund în ochii lor. Uitati-va la fata lor, care nu e întotdeauna senina. Coborâti mai adânc în viata lor, în sufletul lor, &ici rc;n inima lor. Sa nu va închipuiti ca v-ati facut datoria daca le-ati asigurat hrana si haina. Gânditi-va ca fiii vostri nu au numai stomac si trup. Aduceti-va aminte ca fiii vostri au si inima, si suflet.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 95



GROAPA SI FANTANA

Sfantul Vasile cel Mare

 

 

            „Groapa a sapat si a adâncit-o” (Psalm 7, 5). În dumnezeiestile Scripturi nu gasim spus în sens bun cuvântul „groapa”, dupa cum nici cuvântul „fântâna” nu-l gasim spus în sens rau. Groapa este locul unde a fost aruncat Iosif de fratii sai (Facere 37, 20-24). Si tot cuvântul „groapa” îl întrebuinteaza Scriptura când spune ca au fost loviti egiptenii „de la cel dintâi nascut al lui Faraon pâna la cel întâi nascut al roabei celei din groapa” (Psalm 87, 4); si în Ieremia zice: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia 2, 13). Dar si în Daniil este scris de groapa cu lei în care a fost aruncat Daniil (6, 16). Avraam însa sapa fântâna (Facere 21, 30); la fel, si slugile lui Isaac (Facere 26, 18); iar Moise, venind la fântâna, s-a odihnit (Iesire 2, 15); si porunca primim de la Solomon sa bem apa din vasele noastre si din izvorul fântânilor noastre (Pilde 5, 15); iar Mântuitorul vorbeste lânga fântâna despre taine dumnezeiesti. Pricina pentru care cuvântul „groapa” este folosit cu privire la cele rele, iar cuvântul „fântâna”, cu privire la cele bune, socotim ca este aceasta: apa din gropi vine din afara, cade de sus; în fântâni însa, sunt vine de apa, care zac sub pamânt înainte de a se sapa locurile acelea; ies la iveala însa dupa ce se da la o parte pamântul care le acopera si orice alta materie de deasupra lor, care este tot pamânt. Si în suflete este, asadar, un fel de groapa, atunci când gândurile cele bune, care cad în suflete, se schimba si se falsifica. Daca cineva îsi schimba ideile despre cele bune care cad în el, atunci preface acele idei bune în idei rele si potrivnice adevarului si nu mai vrea sa aiba în suflet ceva bun. Si iarasi, în suflete sunt fântâni; când sunt date la o parte gândurile cele rele care le acopera, atunci straluceste lumina si iese la iveala izvor de apa buna de baut, în cuvânt si în dogme. De aceea este de neaparata trebuinta ca fiecare sa-si faca siesi o fântâna, ca sa pazeasca porunca amintita mai înainte, care spune: „Bea apa din vasele tale si din izvorul fântânilor tale!” (Pilde 25, 15)

 

Asa devenim fii ai celor care au sapat fântâni, ai lui Avraam, ai lui Isaac si ai lui Iacov. Nu trebuie sa facem groapa, ca sa nu cadem în adâncitura, asa cum a spus David în acest psalm, nici sa auzim cele scrise în Ieremia spre mustrarea pacatosilor, despre care Dumnezeu a spus cuvintele pe care le-am adaugat putin mai înainte: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia 2, 13).

 

Sfantul Vasile cel Mare, Talcuire duhovniceasca la psalmi, traducere de Parintele Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 40-41

 

 

 

GROAPA SI FANTANA

Sfantul Vasile cel Mare

 

 

            „Groapa a sapat si a adâncit-o” (Psalm 7, 5). În dumnezeiestile Scripturi nu gasim spus în sens bun cuvântul „groapa”, dupa cum nici cuvântul „fântâna” nu-l gasim spus în sens rau. Groapa este locul unde a fost aruncat Iosif de fratii sai (Facere 37, 20-24). Si tot cuvântul „groapa” îl întrebuinteaza Scriptura când spune ca au fost loviti egiptenii „de la cel dintâi nascut al lui Faraon pâna la cel întâi nascut al roabei celei din groapa” (Psalm 87, 4); si în Ieremia zice: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia 2, 13). Dar si în Daniil este scris de groapa cu lei în care a fost aruncat Daniil (6, 16). Avraam însa sapa fântâna (Facere 21, 30); la fel, si slugile lui Isaac (Facere 26, 18); iar Moise, venind la fântâna, s-a odihnit (Iesire 2, 15); si porunca primim de la Solomon sa bem apa din vasele noastre si din izvorul fântânilor noastre (Pilde 5, 15); iar Mântuitorul vorbeste lânga fântâna despre taine dumnezeiesti. Pricina pentru care cuvântul „groapa” este folosit cu privire la cele rele, iar cuvântul „fântâna”, cu privire la cele bune, socotim ca este aceasta: apa din gropi vine din afara, cade de sus; în fântâni însa, sunt vine de apa, care zac sub pamânt înainte de a se sapa locurile acelea; ies la iveala însa dupa ce se da la o parte pamântul care le acopera si orice alta materie de deasupra lor, care este tot pamânt. Si în suflete este, asadar, un fel de groapa, atunci când gândurile cele bune, care cad în suflete, se schimba si se falsifica. Daca cineva îsi schimba ideile despre cele bune care cad în el, atunci preface acele idei bune în idei rele si potrivnice adevarului si nu mai vrea sa aiba în suflet ceva bun. Si iarasi, în suflete sunt fântâni; când sunt date la o parte gândurile cele rele care le acopera, atunci straluceste lumina si iese la iveala izvor de apa buna de baut, în cuvânt si în dogme. De aceea este de neaparata trebuinta ca fiecare sa-si faca siesi o fântâna, ca sa pazeasca porunca amintita mai înainte, care spune: „Bea apa din vasele tale si din izvorul fântânilor tale!” (Pilde 25, 15)

 

Asa devenim fii ai celor care au sapat fântâni, ai lui Avraam, ai lui Isaac si ai lui Iacov. Nu trebuie sa facem groapa, ca sa nu cadem în adâncitura, asa cum a spus David în acest psalm, nici sa auzim cele scrise în Ieremia spre mustrarea pacatosilor, despre care Dumnezeu a spus cuvintele pe care le-am adaugat putin mai înainte: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia 2, 13).

 

Sfantul Vasile cel Mare, Talcuire duhovniceasca la psalmi, traducere de Parintele Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 40-41

 

 

UMBRA TRECATOARE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

          Considera orice lucru în lume ca pe o umbra trecatoare, nu-i îngadui inimii sa se lipeasca de ceva, nu da importanta la nimic din cele ce sunt ale lumii, nu-ti pune nadejdea în ele. Alipeste-te de singura realitate nestricacioasa, preaînteleapta, nevazuta: Dumnezeu. „Neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad; fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (2 Corinteni 4, 18).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 315

 

 

LATURI SI LANTURI

Sfantul Teofan Zavoratul

 

 

Naravurile cele rele ma înfasoara ca niste laturi, si eu ma bucur ca sunt legat. Ma cufund în adâncul raului, si aceasta ma veseleste. Vrajmasul înnoieste zi de zi legaturile mele, caci vede cât ma bucur de felurimea acestora.

 

Tocmai lucrul acesta este vrednic de plâns si de tânguire, tocmai aici este rusinea si ocara: ca sunt legat de propriile mele voi. Si mai cumplit este ca ma leg singur cu legaturile pe care mi le da chiar vrajmasul si omor cu patimile, care pe el îl bucura.

 

Stiind, totusi, cât sunt de îngrozitoare aceste lanturi, cu osârdie le ascund de toti privitorii sub o înfatisare frumoasa. La aratare sunt îmbracat cu haina cucerniciei, dar sufletul mi-e legat cu gândurile spurcate. Înaintea celorlalti sunt evlavios, iar pe dinlauntru sunt plin de toata netrebnicia.

 

Constiinta ma pâraste pentru a ceasta, si as vrea cumva sa scap din lanturile mele, si zi de zi ma tângui si suspin, dar ma tot încurc în aceleasi curse.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 24-25



SLUJIREA INTREGII ZIDIRI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

          Întreaga creatura – soarele, luna, stelele, pamântul, apa, aerul, focul, plantele, pasarile, pestii, vietuitoarele patrupede, insectele – slujeste lui Dumnezeu prin calitatile si însusirile date lor de la Dumnezeu; vita de vie aduce roade, marul asijderea, si asa mai departe. Cu atât mai mult omul trebuie sa slujeasca lui Dumnezeu prin calitatile ce i-au fost date ca fiinta rationala, libera, sensibila; slujirea lui trebuie sa porneasca din minte si din inima, sa fie de bunavoie, nesilita, desi se face si cu o constrângere de sine sau a altora. În slujirea lui Dumnezeu e viata si fericirea creaturii. Iar smochinul neroditor se taie si se arunca în foc. Când nu slujesc lui Dumnezeu, puterile si însusirile omului iau o directie pervertita, mincinoasa, catastrofala pentru el (desfrânare, betie, erezie, pornire spre scandal), dar atunci când slujesc lui Dumnezeu directia lor este dreapta, armonioasa, pasnica, roditoare, mântuitoare, luminatoare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 215.

 

 

DRAGOSTEA DUMNEZEIASCA

Sfantul Teofan Zavoratul

 

 

         Cine sa îndure neplacerile îngrijirii pruncului, daca nu maica ce l-a nascut? Cine sa îndure nedreptatile lumii, daca nu Domnul ei?

        Pentru Facator este usor sa îndure toate greutatile din partea fapturilor Sale, caci daca n-ar fi vrut sa le îndure, nici nu le-ar fi zidit.

         Oare va uita femeia pe pruncul ei, ca sa nu miluiasca odrasla pântecelui ei? Dar si de va uita femeia pe pruncul ei, Dumnezeu nu va uita lumea pe care a facut-o.

         Miscatu-s-au îndurarile Lui cele firesti, si El a zamislit si a nascut faptura; lumea a aparut din voia Lui ca un prunc din pântecele maicii sale.

          Si iata, El a ridicat si poarta lumea cum maica ce alapteaza poarta cu dragoste rodul nascut din pântecele ei.

          Tatal Cel Milostiv ne-a nascut si ne hraneste cu Sângele Fiului Sau, asa cum maica da sânii sai odraslei sale ca s-o hraneasca.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 191-192

 

 

INSEMNATATEA LUCRURILOR

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

           Priveste orice lucru din aceasta lume ca pe o umbra inconsistenta si nu-ti lega inima de nimic. Alipeste-te de Singurul Dumnezeu nestricacios, nevazut si plin de întelepciune, „neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (2 Corinteni 4, 18).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 162

 



TRANSPARENTA

Sfantul Ioan din Kronstadt

          

 

          Razele soarelui strabat aerul transparent care se contopesc, ca sa spunem asa, cu lumina, desi aceasta, ca un element subtil ce este, poate oricând sa îl paraseasca. Apa de izvor, cristalul, sticla sunt de asemenea strabatute de lumini si se fac una cu ea. Numeroase corpuri capabile sa reflecte sau sa refracte lumina sunt scaldate sau stralucesc de lumina soarelui, sau a unei surse de lumina, primesc si caldura de la ea. La odajdiile cusute cu fire de aur sau de argint, în fiecare sclipire straluceste lumina soarelui. Exact la fel si alesii neamului omenesc, sufletele dreptilor, devin penetrabile Luminii Dumnezeului Ratiunii, stralucesc de lumina Lui, se dizolva în ea. Întocmai si fiecare particica din Sfintele si Datatoarele-de-viata Taine, prefacute în Trupul si Sângele Stapânului Însusi este, toata, numai lumina, stralucire, caldura, viata. Nici cea mai marunta particula nu ramâne neprefacuta în lumina si viata Dumnezeirii.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 441

 

 

 

NECUVIINTA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

          Cine este necuviincios cu oamenii va fi necuviincios si cu Dumnezeu. Respecta în om chipul lui Dumnezeu, maretia si splendoarea sa nepretuita, rabda cât poti de mult greselile si ratacirile omului cazut, pentru ca si Domnul sa ti le rabde pe ale tale. Vrajmasul neamului omenesc si al lui Dumnezeu, nefiind în stare sa-si verse rautatea asupra lui Dumnezeu, cauta cu orice chip sa si-o verse asupra omului – chipul lui Dumnezeu – si, o data cu aceasta, toate gunoaiele sale: întunericul, trufia, invidia, pe care le-ar dori intrate în om. Respecta omul, mântuieste-l, pazeste-te si pe tine însuti, nu te enerva, nu fi rau, pizmas, nu ofensa, nu minti, nu curvi, nu fura...

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 250

 



CAPODOPERA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Omul este o splendida, magnifica, preaiscusita opera a unui Artist desavârsit: Dumnezeu. La obârsie era neîntinata, neispitita, nestricacioasa, curata, dar prin pacat, prin aceasta nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin aceasta spurcata, absurda si haina putere a ajuns sa fie întinata si bolnava, necurata si corupta, din pricina firii duale a omului, alcatuit din trup si suflet. Cu toate acestea, preaînteleptul, atotputernicul si atotbunul Artist nu i-a îngaduit vrajmasului nostru si al Sau sa distruga cu desavârsire superba si magnifica Sa creatie. El si-a alcatuit Siesi trup la fel ca al nostru, patimitor, si si-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maica. Prin întruparea Sa, prin învataturile, minunile, patimile, moartea si învierea Sa, prin minunata si preaînteleapta Sa iconomie, El a restaurat opera m&acir c;inilor Sale, în splendoarea si slava de mai înainte si chiar mai mult decât atât, daruindu-i din nou nestricaciune, frumusete dumnezeiasca si readucând-o la fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omeneasca, asezând-o împreuna cu El pe tronul Dumnezeirii. Slava Tie, Artistule atotbun, preaîntelept si atotputernic!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 301

 

 

VESELIA PRIMAVERII

Sfantul Inochentie al Odessei

 

 

             Vremea primaverii înveselindu-ne ochii si inima prin asemanarea sa cu starea cea dintâi a lumii si a noastra, în acelasi timp si prin multe lucruri ce se petrec în curgerea rastimpului sau, ne da a întelege ca fericirea si frumusetea aceasta sunt pierdute de noi; ca noi, dimpreuna cu toata natura ce ne înconjoara, ne aflam într-o stare nefireasca si ca, prin urmare, trebuie sa ne gândim necontenit cum sa iesim din aceasta stare nefericita si sa dobândim din nou pentru noi si pentru natura acea primavara din paradis, care odata începuta sa nu se mai sfârseasca.

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 35-36.

 

 

POARTA DESCHISA DRAGOSTEI

Parintele Rafail Noica

 

 

                Facerea de minuni, de exemplu, este numai unul din lucruri, si nu cel mai pretuit de Sfintii istoriei. Cele mai pretuite de Sfintii istoriei sunt virtuti ca smerenia, de pilda, care este poarta deschisa dragostei, dragostea fiind cuvântul la care se reduc toate poruncile dumnezeiesti.

 

Parintele Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 111.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu