duminică, 15 august 2021

Ion Coja - De ce a ieșit Marea Britanie din U.E?

 



De ce a ieșit Marea Britanie din U.E?

Prof. univ. dr. Ion Coja

15 August 2021

 

Să ne fereasca Dumnezeu dacă este adevărat! Încă se ascunde Adevărul privind motivele pentru care Marea Britanie a decis prin referendum să părăsească, după 47 de ani, Uniunea Europeană! Conducătorii Marii Britanii, indiferent de culoarea lor politică, i-au informat pe britanici despre „Super-Memorandumul” secret care a fost semnat la Strasbourg, între 25 și 29 iunie 2014, cu aplicabilitate în perioada 1 mai 2016 - 16 august 2020. În introducerea documentului se precizează că: „Noi, semnatarii acestuia, ne luăm angajamentul ca, în numele celor vizați, pe durata aplicării Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute de acesta. Durata de implementare a Memorandumului poate fi prelungită”. Din partea României, acest Memorandum a fost semnat, se pare, de către Președintele Klaus Werner Iohannis și Premierul Dacian-Julien Cioloș.KWI Kalergi

 


Prevederile Memorandumului se referă la: Învățământ; Biserică; Reforma administrativă; Spitale și sistemul de sănătate; Fondurile de asigurări și pensii.

 

Dintre reformele obligatorii să fie introduse în țările din Uniunea Europeană am selectat următoarele:

- „se desființează educația religioasă a elevilor și se acordă prioritate educației sexuale.

- se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă și moschee pentru toți elevii din ciclul primar și, treptat, pentru toți elevii din ciclul gimnazial și primar;

- se renunță la ora de religie la toate ciclurile de învățământ;

- se va trece la concedierea profesorilor din toate ciclurile și categoriile de învățământ și se procedează la introducerea internetului;

- în toate bisercile creștine se va introduce o sărbătoare dedicată holocaustului evreiesc, care va fi ținută de trei ori pe an, în zilele de 27 ianuarie, 21 aprilie și în Duminica Tomii;

- se desființează toate sărbătorile naționale și paradele (renuntarea la suveranitate);

- organizația Națiunilor Unite va prelua controlul tuturor religiilor de pe planetă;

- Ierusalimul va deveni capitală spirituală;

- în toate Bisericile creștine se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acopaniament de instrumente muzicale. În Biserici se vor organiza concerte, nu doar cu caracter religios;- În perioada de iarnă Sfânta Liturghie va fi săvârșită în fiecare dimineață de duminică între orele 10,00 și 11,30, iar în perioada de vară în fiecare duminică după-amiază, între orele 19,30 și 21,00;

- vor fi demontate toate catapetesmele din Biserici;

- O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial și de moderator în unirile internaționale;

- conducător al Bisericii creștine devine Vaticanul;

- toate Bisericile creștine vor accepta desființarea statelor naționale și înființarea de unități statale multinaționale, multicentrice, multiculturale și multireligioase. Se va institui un Guvern Mondial;

- toți cetățenii Uniunii Europene și ai Federației Ruse vor fi identificați electronic, prin cipuri, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate Bisericile creștine.

- se va acorda statut legal tuturor emigranților sosiți în statele Uniunii Europene, necondiționat;

- vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceștia vor putea face parade în mod regulat și liber în toate orașele Uniunii Europene;

- se legiferează homosexualitatea în instituțiile de învățământ;

- se va inaugura Era Nouă (New Age);

- se desființează drapelele statelor europene (renuntarea la suveranitate) și toate sărbătorile religioase în Europa;

- se va proceda la înființarea, pe teritoriul Uniunii Europene și a Sfântului Munte Athos de mănăstiri mixte de monahi și monahii de toate doctrinele și religiile;

- La Sfântul Munte Athos vor fi instalaţi monahi din toate tagmele romano-catolice (papistaşi), precum şi practicanţi ai cultelor păgâne;- La Sfântul Munte Athos se vor pune în funcţiune telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparţinând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin;

- clericii vor fi obligați să renunțe la barbă și păr lung;

- se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană, înmormântările religioase și se va introduce treptat obligativitatea incinerării morților. Biserica va fi de acord cu incinerarea morților, referitor la persoanele care doresc slujbă de înmormântare;

- Se va renunța, în toate țările Uniunii Europene la jurământul depus pe Sfânta Biblie și cel religios pentru oamenii politici, prefecți, primari etc.;

- în întreaga Uniune Europeană se va renunța la depunerea jurământului de către parlamentari;

- se va renunța la botezul obligatoriu al copiilor mici și se va introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului direct la oficiile de Stare Civilă;

- se va proceda la înființarea de armate multinaționale și la renunțarea la armatele naționale;

- se va înființa Poliția religioasă;

- se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toți cetățenii Uniunii Europene;

- dreptul de internare îl vor avea doar posesorii de card de asigurat. Accesul neasiguraților în spitale va fi interzis;

- se va limita numărul spitalelor; Vor fi desființate toate centrele de prim-ajutor și protecție socială;

- începând cu data de 1 septembrie 2020, vârsta de pensionare se ridică la 70 de ani”.

Mass-media insistă pe consecințele probabile ale ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană și ignoră total cauzele acestei decizii istorice luată de majoritatea populației britanice pentru apărarea independenței și suveranității naționale!

 

Ziua Brexitului (31 ianuarie 2020) este sărbătorită în Regatul Unit, inclusiv prin concerte și focuri de artificii. Britanicii se bucură că s-au lepădat de Imperiu și au scăpat de consecințele Super - Memorandumului din 2014, document care este ascuns popoarelor din țările Uniunii Europene și celor care vor să adere la U.E.

 

Încă se ascunde Adevărul privind motivele pentru care Marea Britanie a decis prin referendum să părăsească, după 47 de ani, Uniunea Europeană! Conducătorii Marii Britanii, indiferent de culoarea lor politică, i-au informat pe britanici despre „Super-Memorandumul” secret .

 

În România, președintele Johannis și guvernul lui, deja au început implementarea acestui Memorandum secret. Iata de ce Iohannis a fost decorat pentru aplicarea întocmai și la timp a planului Kalergi!

 

https://www.art-emis.ro/art-emis/de-ce-a-iesit-marea-britanie-din-u-e






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu