Ion Petrescu - Suntem după cum ne bate vântul altora, nu după cum știm că a fost Istoria Patriei Noastre

 

Suntem după cum ne bate vântul altora, nu după cum știm că a fost Istoria Patriei Noastre

Col. (r) Dr. Ion Petrescu

25 August 2021

 

Pe generalul/mareșalul Ion Antonescu nu aveam cum să îl cunosc, el fiind ucis la 1 iunie 1946, la Jilava.  L-am cunoscut pe locotenent-colonelul Gheorghe Magherescu, apropiat de el, care prin confesiunile sale mi-a confirmat intuiția că Antonescu a fost și a rămas, până în ultima clipă, un om singur.

 

Pe (ex)Regele Mihai I l-am întâlnit în trei împrejurări, două la Palatul Elisabeta și una la o întâlnire cu absolvenți români ai Colegiului de Studii Internaționale de Securitate din Bavaria. La întâlnirea din biroul său l-am întrebat - eu fiind atunci colonel activ al Armatei României - cum a primit gradul de mareșal. A zâmbit și mi-a relatat că generalul Ion Antonescu trebuia să aibă în subordine feldmareșali germani (desigur teoretic), și atunci urma să primească gradul aferent misiunii de eliberare a Basarabiei și Bucovinei de Nord, de sub sovietici. Cum regele nu avea un grad superior generalului a primit primul însemnele de mareșal, ulterior el fiind acela care l-a înălțat în grad pe Ion Antonescu (a fos o cutumă practicată pentru cei patru suverani ai României; toți au avut gradul onorific de mareșal, nu doar Mihai I - sublinierea red.). Ca militar am fost surprins, dar am înțeles contextul unor asemenea decizii succesive, la nivel înalt.

 

La 77 de ani de la arestarea Conducătorului României suntem forțați să acceptăm lecțiile de învățământ istoric ale te miri cui trăiește prin nordul moldovean al țării noastre, fiind fratele noului ambasador român peste Ocean: „Regele a fost bun. Conducătorul Statului, respectiv Ion Antonescu, nicidecum”. Realitatea este alta, adevărul pe la mijloc și fiecare dintre cele două personalități a avut pe ici, pe colo, și umbre și lumini.

 

„Infamul Pact Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, a reprezentat începutul tragediei Europei, un moment care a deschis calea unor abuzuri fatale și a sfâșiat teritorii prin împărțirea Europei Centrale și Răsăritene în sfere de influență”.

 

Întrebarea firească a încă 20.000.000 de români în viață, de bună credință, majoritatea trăitori în țară, unii de ani buni pe afară, este ce au făcut președinții postdecembriști Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, pentru ca România să aibă sprijinul internațional necesar pentru ca să refacă pașnic teritoriul interbelic al țării?

- unul nu a vrut să-i supere pe sovietici;

- altul a cedat Insula Șerpilor (și, „pe veci” pământurile românești aflate sub ocupație ucraineană: sudul Basaraniei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, prin blestermatul tratat din 1997 - n.r.);

- unul a oferit pașapoarte românești;

- cel din urmă tot așteaptă să ceară Chișinăul reunificarea…

Suntem după cum ne bate vântul altora, nu după cum știm că a fost istoria… Măcar Ion Antonescu a comandat plutonul de execuție, gest în urma căruia nimeni nu-l poate șterge din cartea istoriei naționale. Am vizitat, cu ani în urmă Muzeul Holocaustului, din Israel, ca invitat al Forțelor de Apărare - Tzahal. Am pășit în toate încăperile și nu am văzut nicio referire la România, deși mă așteptăm să am parte de imagini și mărturii dureroase. Cu israelienii dialogul trebuie să fie ca și cu americanii, sau cu rușii.  Franc, fără prejudecăți.

 

Trăim în anul 2021, la 77 de ani de la încheierea regimului antonescian - așa cum a fost el - și a iluziilor regale, dar puterea era 100% la sovietici (cu avizul Occidentului - n.r.).  După alți trei ani, la finele lui 1947, ex-Regele Mihai I pleca, în viață, dincolo de hotarele ciuntite ale țării. Ciuntite de Moscova ( cu acordul total al „Aliaților” - n.r.).

 

Cred că este timpul ca despre Regele Mihai I al României și Mareșalul Ion Antonescu să se scrie cu echilibru, fie și pentru că au purtat amândoi, la un moment dat, o anumită cruce aninată la gât (Ordinul „Mihai Viteazul” - n.r.). Unul a vrut salvarea monarhiei, celălalt a dorit și salvarea Țării, atât cât se mai putea atunci și cu cine mai accepta o alianță cu țara noastră.

 

Istoria României nu a fost niciodată scrisă de la Palatul nr. 1 al puterilor politice trecătoare. Și niciun cenzor, de tipul fratelui ambasadorului menționat, nu ne pune în genunchi, pe coji, la colțul carpatin, doar pentru a face frumos la un instantaneu fotografic, cu cipilică[1].

 

Aranjament grafic - I.M.

 

-------------------------------

[1] https://www.ionpetrescu.ro/2021/08/23/%e2%9c%8d%ef%b8%8f-suntem-dupa-cum-ne-bate-vantul-altora-nu-cum-stim-ca-a-fost-istoria-patriei-noastre/

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/suntem-dupa-cum-ne-bate-vantul-altora-nu-dupa-cum-stim-ca-a-fost-istoria-patriei-noastre