FLORENȚA
BANATULUI
Câtă măreție și explozie de entuziasm în
înălțarea camerei de filmat deasupra unui superb oraș în filmul marelui,
generos și smerit regizor Vasile Bogdan în colaborare cu partenerul său,
tânărul Grațian Gâldău. Să nu uităm că Vasile Bogdan e și un renumit scriitor,
lucru foarte important pentru un bun cineast pentru a reuși să dezvolte o
măsură esențială și chibzuită în a nu da mai mult decât strictul necesar
spectatorului. Doar astfel, vizionarea filmului devine o plăcută călătorie
narativă. Pe parcursul derulării firului documentar, spectatorul este luat de
mână, purtat cu îndemânare, introdus într-o poveste admirabilă și ridicat în
slăvi prin imagini surprinzătoare, montate inteligent și cu abilitate divină.
Îl provoacă pe spectator să-și întindă aripile și cu ardoare să se lase purtat
într-un zbor înălțător.
Nu am văzut Lugojul, deși în tinerețe
multe din colegele mele de școală generală au studiat la Liceul Pedagogic de
fete și chiar am avut acolo o prietenă, fermecătoare adolescentă. Tema fimului
mi-a trezit interesul de a cunoaște orașul. Îl credeam un mic centru cultural,
însă acum din primele imagini m-am trezit într-un oraș medieval cu o
arhitectură deosebită care îmbină trecutul cu prezentul modern.
Realizatorii au pornit la drum cu un
scenariu bine pus la punct, conturat cu profesionalism. Au ales cele mai
impresionante unghiuri de filmare, folosind cu dexteritate Dronul scenele au
curs precum paginile unui roman DOX bine scris. Țintele arhitecturale,
adevărate metafore, conturează autentic povestea. Arhitectura unui film
documentar necesită ani buni de practică și un simțământ pe care îl câștigi
doar prin experiență îndelungată. Vasile Bogdan le are, le împletește în mod
firesc cu un fler aparte. Am vizionat multe filme realizate de domnia sa la Radio
Televiziunea Română din Timișoara. Unghiurile camerei sale înalte sau
joase devin sugestive, „așa se face un film ar fi zis John Ford” iar o mișcare
lină a camerei asemenea unui nor în plutire te poartă în jurul Bisericilor
(zece la număr), a unor edificii și sedii de instituții și a vieții multiculturale
a orașului care îți încântă privirea cu minunatele geometrii ale străzilor și
arhitecturii clădirilor și a orașului în toată plenitudinea sa. O îmbinare de
vechi și nou. Oameni, eroi și fapte toate legate și înmănuncheate, truncate ingenios
în film. Pelicula curge alunecând precum cosițele bălaie ale unei fetișcane,
împletite cu panglici colorate - imagini, muzică, narație, dialoguri, secvențe
reunite cu date istorice culese din documente de arhivă dau o mireasmă aparte
filmului. Aproape legendară, prezența acestora incită privirea, auzul și
sufletul. Întâlnim numeroase nume de oameni de vază ai locului, pe care
naratorul îi intervievează și astfel simțim cum ne crește mândria de român,
mândria de neam. Conștiința. Și sentimentul de iubire pentru acest popor,
locuitor al Banatului.
Documentarul în lume, până nu demult a
fost tratat ca verișorul sărac al filmului artistic de lung metraj, însă pe zi
ce trece devine un format tot mai popular al audiovizualului. Tot mai mulți
regizori renumiți ai Hollywood-ului, în ultima vreme au curtat documentarul ca
formă mai apropiată de real. Și mă refer la Werner Herzog, Martin Scorsese,
Agnès Varda, Ava DuVernay, Todd Haynes, Noah Baumbach, John Ford, Krzysztof
Kieślowski, Spike Lee, Ken Loach, William Oliver Stone... menționând doar
câteva nume celebre. Globalizarea realului a dus la creșterea pieței de
difuzare a documentarelor în contextul postmodernismului și a postgândirii
structurale de azi.
Documentarele promovează comportamentul
etic și reflexele practice ale societății, legitimarea adevărului prin prezența
reală în viața de zi cu zi a potențialului discurs istoric al filmului. Au
menirea de a ne învăța să gândim psihologic (și cu sufletul) și să
înțelegem curgerea timpului pe plan social. Astfel se depășește statusul de
până acum, cel arogant și plin de sloganuri (lozinci).
Autorii îmbină stilul vechi documentar cu
cel de ficțiune, vezi Ana Logojana (operetă) și elevă cântând la pian etc. sau
cum spuneam în exemplul de mai sus a codiței împletite cu pănglicuțe
(pănglicuțele fiind ficțiunea în film). Îmbină foarte elegant în naratie vocea
divinului cu cea a pământeanului, a temerarului în aflarea adevărului, alege
elementul cu valoare istorică, culturală și tradițională justificându-l și
impunându-l ca factor potențial democratic în viața de azi, necesar în
întărirea și certificarea modernismului civil.
Autorii nu plictisesc și nu fac abuz de
informații culese de la amatori locali. Ei sunt conștienți de nivelul
spectatorului. Nu-l judecă, nu-l supune, nu insistă și nu-l manipulează. Ei
știu din experiență că filmul documentar este un instrument transmodern de
învățătură, mișcându-se spre confort și libertate. Documentarul are un mare
viitor în păstrarea identității vieții, în general, a orașului Lugoj, în cazul
de față. Avem ce învăța urmărindu-i pe realizatorii și colaboratorii acestui
film document în acțiune.
Lugoj, „Florența Banatului”.
Episodul 1: Europa este aici! (English subtitles). Frumos,
echilibrat, persuasiv, autorii aproape doi compozitori simfonici în ale
vizualului brodează poveștile cu cadre luminoase de stropi de muzică și cuvinte
potrivite, ridicând sufletele spectatorilor precum un Aladin pe covorul
fermecat din văzduh. Îi învăluie în dansul și interacțiunea panoramelor
circulare ale orașului cu arhitectura clădirilor post medievale, construite în
stilul Baroc imperial al Bisericilor Ortodoxe, cu turnuri și interioare
somtuoase. Tabloul filmului este completat cu imagini ale construcțiilor
catolice, evangelice, evreiești, ale instituțiilor vechi și moderne, ale
caselor românilor, germanilor, maghiarilor, sârbilor și din piesajul mirific
logojan etc. Apoi introduce cu grijă vocea preotului în strană, a scriitorilor
și poeților locului, folcloriști, artiști de operă, dansatori, actori, soliști,
recitatori pentru a informa spectatorul curios și interesat în a afla și
cunoaște mai multe amănunte despre subiectul propus spre ecranizare.
Un film bine documentat cu fotografii,
manuscrise, informații audio și mărturii ale locului, personalități și muzică.
O largă dinamică din spectrul muzical acoperă întreaga durata de 43 de minute
și 16 secunde ale primului episod. Filmul impresionează prin claritate
artistică, corectitudine și măsură a timpului, a intensității emoțiilor și a
dragostei. Nu în ultimul rând, se simte cum palpită energia dăruirii
participanților la realizarea acestei mici, dar sănătoase capodopere.
Filmul FLORENȚA BANATULUI este un proiect
finanțat de Primăria Municipiului Lugoj, un receptor minunat al frumosului și
UN MARE DĂRUITOR.
Admirație și sincere FELICITĂRI realizatorilor
și finanțatorilor!
Ben Todică,
Radio tv Producer, Melbourne Australia
Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=vAEbSUBsTXU
comentarii:
"Ana Lugojana, am început să cânt - Uite-așa se joacă fata, și pe stânga și pe dreapta - mi s-a umplut inima de bucurie. Vasile Bogan vorbește foarte frumos de Lugoj, centrul Europei. IM-G"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu