duminică, 9 aprilie 2023

Marin Neacsu - Păi, de ce mă' Ioane ?

 



Păi, de ce mă' Ioane ?

Col. (r) Marin Neacsu

09 Aprilie 2023

 

Așa cum spuneam într-un articol anterior, super inteligența guvernamentală Ion m-a dezamăgit un pic. Accept că „erare humanum est”,  dicton atribuit de unii lui Seneca, se poate aplica ființelor umane, dar nu și inteligenței  artificiale,  așa că nu pot înțelege cum de Ion nu pune lucrurile la punct.

 

De câteva zile, pe mediile de socializare, în special cele militare, facebook, grupuri, asociații, pagini, circulă un așa zis protest, sau cerere sau cum vrei să îi spui, a unor asociații a magistrașilor, adresată domnului Ciolacu, în calitatea sa de președinte al Camerei Deputaților,  forum ce va trebui să dea verdictul în cazul L4/2023 privind pensiile de serviciu. Mulți dintre cei care au răspândit știrea, erau supărați că magistrații încercând să își apere pensiile lor, propuneau sau sugerau căsăpirea pensiilor militarilor, sacrificații de serviciu din ultimii 13 ani. Pe mine asta nu m-a deranjat, era de așteptat, spun asta de ani de zile: magistrații și-au tras pensii de serviciu pe spinarea militarilor apoi au devenit mai catolici decât Papa, adică mai egali decât militarii, hotărând în instanțe și în C.C.R. unde tot magistrații trag linia, că magistrații sunt mai militari decât militarii. Nu mai detaliez. Ceea ce m-a mirat sau deranjat pe mine în scrisoarea celor patru asociații ale magistraților, a fost nu încercarea de a se salva indicând altă țintă, ținta de serviciu, ci justificarea.

 

 

Iată ce spun cele patru doamne:

 

„... în numai trei luni (noiembrie 2022 - ianuarie 2023), au depus cereri de eliberare din funcţie, prin pensionare, 335 magistraţi. Lipsa vădită şi acută a resurselor umane determinată de această stare de lucruri va avea implicaţii negative majore asupra organizării activităţii instanţelor şi parchetelor, asupra celerităţii şi calităţii actului de justiţie al cărui destinatar este cetăţeanul. în iulie 2019 erau 3.814 pensionari judecători și procurori, iar în luna ianuarie 2023 numărul acestora era de 4.468. Aşadar, nu „pensiile de serviciu" ale judecătorilor şi procurorilor sunt pensiile care grevează în măsură covârșitoare bugetul statului. Această realitate este confirmată şi de seria de cifre enumerate în considerentele Deciziei nr. 900/2020 a Curţii Constituţionale . Astfel, numărul beneficiarilor de venituri din pensii de serviciu și indemnizații pentru limită de vârstă prevăzute de legi speciale era de 9.527 (în care se includ şi magistraţii pensionari), în timp ce numărul beneficiarilor de venituri din pensii militare era de 198.559”.

 

Despre care justiție vorbesc cele 4 doamne? La ora aceasta dacă tot vorbim cu cifre, România se găsește pe locul 1 în lume cu  10611 reclamații la C.E.D.O. Știți câte are statul aflat pe locul 2? Pe locul 2 se află  Italia cu 39 de dosare,  apoi pe 3 Ungaria  cu  38. Stiți câte cazuri sunt în total pe toată țările europene? Sunt 966, fără  România, care singură  singură are 10611, de zece ori mai mult decât6 toată Europa. Nu e așa că justiția română este sublimă? Nu e așa că justiția română are în prim plan grija față de cetățean, destinatarul actului de justiție cum se exprimă doamnele reprezentante ale magistraților?

 

Știți ce face justiția română pentru a șterge din pierderile și rușinea proceselor pierdute la C.E.D.O. cu cetățenii români, destinatarii actului de justiție? Face înțelegeri, cu reclamanții, înțelegeri prin care oferă bani reclamanților ca să își retragă dosarele și nu a fi făcuți de rușine de deciziile C.E.D.O. Numai în 2018, România a fost pe locul 2 la astfel de înțelegeri, cu aproape 700 de oferte de plată acceptate. Oricum oferă mai puțin decât ar fi decis C.E.D.O., dar suficient pentru a împovăra bugetul. Știți câți bani a plătit România din cauza magistraților, pentru procesele pierdute la C.E.D.O.? În perioada 2017-2021 România a fost pusă să plătească de C.E.D.O. 44 milioane €.

 

Patruzeci și patru milioane euro plătite de români din bugetul statului, nu din al magistraților care au dat decizii aiurea și condamări de Gâgă, 44 de milioane de euro plătite din prostia, corupția, indiferența, magistraților. Iar acuma doamnele vin și vorbesc despre grija față de bugetul statului. Nu este asta o impertinență soră cu nesimțirea?

 

Semnatarele protestului consideră că pensiile militarilor afectează bugetul de stat, dar pierderea proceselor la C.E.D.O. de către statul român și sumele plătite ca despăgubire, celor loviți de „independența justiției române” sume  care se ridică la sute de milioane de euro, consolidează bugetul. Ce mai e de comentat?

 

Li se pare doamnelor catastrofală ieșirea la pensie a 300 de magistrați fapt ce ar afecta actul de justiție, dar trecerea în rezervă a 3000 de cadre militare în ultimele luni și procentul de 35% stare de operativitate a unităților militare  care ar ajunge sub 30 dacă procesul ar continua, adică exact procentul care ar fi necesar pentru a declara armata neoperațională, deci incapabilă să apere, nu îi deranjează pe magistrați, așa că pun toate tunurile  pe militari. Având în vedere că cele patru doamne recomandă Camerei Deputatilor să se axeze pe măsuri împotriva pensiilor militare, fapt ce ar avea același efect de depopulare a armatei ca și în 2017, se poate concluziona că magistrații recomandă depopularea M.Ap.N., slăbirea capacității de apărare a țării, sabotarea apărării țării destabilizarea țării, că propunerea se transformă practic în atac la securitatea granițelor, integritatea teritorială independența țării, pentru că, conform  art. 118(1) din Constituție,  „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”.  Deci sacrificăm suveranitate, independență, unitate statală, integritate teritorială, democrație contituțională, ca să poată magistrații juca cu viețile oamenilor și apoi să plătească românii, din buget, despăgubiri  de sute de milioane de euro pentru deciziile anapoda date de ei sau condițiile infecte din penitenciare, subordonate aceleiași justiții. Are cineva, un parlamentar, un partid, o asociație a militarilor, un minister, un membru al C.S.A.T., un premier, un președinte, antigelul necesar să le cheme pe cele 4 semnatare și să le întrebe dacă asta doresc cu adevărat prin trimiterea la pensiile militarilor și dacă realizează ce au spus?

 

 

Sloganul C.S.M

 

Și pentru că gluma nu e suficientă, mai vine și scrisoarea deschisă a CSM din data de 5 aprilie 2023, aceeași instituție care a semnat și avizat Ppozitiv proiectul L4/2023. Iată ce spunea CSM în avizul transmis Senatului pe proiectul pensiilor de serviciu:

„Avizează favorabil proiectul de Lege privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilo3 r de serviciu, în ceea ce privește propunerile de modlficare și completare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu observațlile ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

 

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că proiectul de lege transmis spre avizare de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale reprezintă un instrument legislativ apt să contribuie la asigurarea stabilității în magistratură și înlăturarea inechităților din sistemul judiciar.

 

Reglementarea propusă va contribui la consolidarea principiului constituțional al independenței justiței, proiectul de lege răspunzând exigențelor pe care importante documente internaționale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistratilor, în considerarea importanței rolului acestora în apărarea statului de drept”.

 

Mai că nu au mulțumit inițiatorilor pentru grija pe care o au față de independența justiției. Mie mi se pare cât se poate de clar, dar nu e așa. Pe data de 05.04.2023, CSM format din aceiași oameni care proslăveau proiectul și pe inițiatorii lui, vin cu un comunicat prin care nu desființează proiectul ci propriul aviz, propriile cuvinte, propriile aprecieri, propriile principii, propria judecată. Nu e de mirare că Justiția Română pierde procese la C.E.D.O. de vreme ce în câteva luni, C.S.M.  se întoarce la 180 de grade și neagă tot ce a afIrmat sub semnătură ca organ al instituției Justiției române, cei care trebuie să vegheze la aplicarea corectă a justiției de către... ei înșiși.

 

 

Iată ce spun domnii din CSM în „scrisoarea deschisă” adresată nu știu cui, că nu se spune:

 

„Prin prisma acestor considerente, trebuie menținute condițiile de pensionare, atât din perspectiva modului de calcul, cât și din cea a stagiului minim obligatoriu (20 ani), cu atât mai mult cu cât cerința de vechime este una consistentă, care completată cu stabilirea unei vechimi minime obligatorii doar în funcția de judecător sau procuror va conduce inerent la retragerea din activitate la o vârstă rezonabilă.

 

Totodată, în adoptarea reglementărilor în acest domeniu trebuie evitată instituirea oricărei discriminări viitoare între beneficiarii pensiei de serviciu, doar în acest fel adoptarea legii putând contribui la asigurarea stabilității în magistratură. În caz contrar, proiectul de lege va determina creșterea considerabilă a numărului judecătorilor și procurorilor care vor solicita eliberarea din funcție prin pensionare, până la momentul intrării în vigoare a noii legi.

 

Este evidentă situația dificilă cu care s-ar confrunta instanțele și parchetele în ipoteza pensionării imediate a unui număr mare de magistrați. O astfel de perspectivă ar conduce la un veritabil blocaj în activitatea judiciară, cu consecințe care vor greva pentru mulți ani instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și, astfel, vor afecta grav dreptul cetățeanului la un proces echitabil, inclusiv în componenta referitoare la accesul la instanță, actul de justiție devenind iluzoriu”.

 

Nu vreau să spun că mie asta îmi sună a șantaj,adică „ori ne lași pensiile în pace ori te lăsăm cu procesele în aer” nuuuu, nu cred că ar gândi magistrații așa, dar știu destul de mulți români care ar crede asta. Poate Cabral se gândește să întrebe 100 de români și ne lămurim.

 

Citind cele scrise aici dar și în avizul dat pe proiectul votat în Senat, mă întreb dacă semnatarii sunt oameni serioși, sunt aceiași cei ce au semnat ambele documente dacă știu să scrie și să citească sau dacă erau treji când au semnat documentele. Întrebările sunt legitime pentru oricine citește cele două documente semnate de același C.S.M. în decurs de 3 luni. Cine dă răspunsul?  De fapt ce s-a schimbat în cele trei luni, de ce s-au supărat membrii C.S.M. și își contrazic propriile declarații date sub semnătură?  Dacă citim proiectul cum a fost expus în decembrie și cum a fost votat în final de plenul Senatului, constatăm printre altele și o modificare minoră, a fost eliminată  o propunere care se referea -printre alți șefi din magistratură- la membrii C.S.M. și anume cea care le permitea, prin art 211 alin.(1) din proiect  să iasă la pensie după un mandat, indiferent de vârstă.

 

„Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul- șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, precum și membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii pot beneficia, după expirarea unui mandat întreg, de pensia de serviciu, în cuantumul stabilit la alin. (1)”.

 

Acest articol nu se mai regăsește în varianta votată de  Senat în final. Carevasăzică, ce independența justiției, ce grijă față de cetățean, ce grijă față de bugetul țării? Totul se reduce la privilegiile lor. Scurt și la obiect. Dai în mine, dai în ține, dai în fabrici și uzine ! Ăsta e sloganul membrilor C.S.M.

 

Mă întreb eu, domnul Ion, consilierul, inteligentul de lângă premier, a sesizat aceste aspecte? Dacă da, l-a informat  pe domnul premier asupra a ceea ce doresc și urmăresc domnii magistrați care cer să se pună tunurile pe armată?  Dacă nu, de ce,  de ce s-a lăsat filmat și lăudat

 

Și mai am ceva de spus despre un oarecare domn Seidler, dar o las pe data viitoare, poate până atunci te sesizezi tu singur, Ioane, privind declarațiile domnului Seidler și îl tragi de mânecă pe domnul Premier, că el e tare ocupat cu strângerea mâinilor și... în ultimul timp și a bucilor, că vin niște vremuri… mamă, mamă ; numai premier să nu fii. Auzi tu, 20 de miliarde lipsă la inventar ?!

 

 

Bibliografie web:

- https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22respondent%22:[%22ROU%22]}

- https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/romania-locul-2-in-topul-statelor-acuzate-la-cedo-cu-ce-consecinte-1071774

- https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24735872-romania-platit-despagubiri-peste-44-milioane-euro-urma-condamnarilor-cedo-ultimii-5-ani.htm

- https://www.senat.ro/legis/PDF/2023/23L004SM.pdf

- https://www.luju.ro/csm-lupta-pentru-pensiile-magistratilor-scrisoare-deschisa-pentru-factorii-decizionali-csm-avertizeaza-asupra-efectelor-dezastruoase-pe-care-le-ar-avea-o-lege-neconstitutionala-va-determina-cresterea-considerabila-a-numarului-judecatorilor-si-procurorilor









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu