Lidia Lazu - În zbor vălurit

 

În zbor vălurit

 

~*~

 

deasupra apei

într-un avânt nebun

ai apropiat cerul de noi

așa de mult

încât i-am simțit unda

 

și ne-am trezit

într-un alt timp

într-un alt loc

cu o mulțime de lebede

în jurul nostru

dansând perechi-perechi

cu lungile gâturi împletite

la nesfârșit -

ca și cum cineva

le învățase

să dea vrajă acelui timp

fermecat

prin care nu poți străbate decât o singură dată

ca-n vis

 

în rest

este o apă întinsă

liniștită

pe care nici nu poți s-o vezi

prin desimea trestiilor -

iar de atins

nici atât

 

10 03 2021

 

În apa asta sângerie

 

la limita cu infernul

păsările se spală

înoată

se hrănesc

și ca prin minune

rămân albe-albe

 

iar noi ne întoarcem oprimați

și ne ținem după mireasma

florilor de lămâiță

până aproape de intrarea

în blocul nostru

pe care nu l-au înfrumusețat

nici salcâmii înfloriți

nici mulțimea de trandafiri

prinși peste iarnă

în peturi tăiate

nici crinii cu petale

ca săbiile pentru scrimă

 

dintr-odată

fără să aflăm cine a înfăptuit

minunea

a apărut o mică grădină

cu pomi japonezi

ca o alee mărginită de flori rare

și cu un suflu sărat –

ca și cum am fi

la câțiva pași de țărmul mării –

unde-or fi dispărut

mulțimea de mașini și mâzga în care

se-nșurubaseră?

 

28 03 2021

 

În noaptea care-a trecut

 

am călătorit

fără o clipă de răgaz -

n-aș fi vrut să tulbur

nicio vietate

și atunci am mers prin Sienna

numai pe minunatele străduțe

întortocheate

de pe vremea romanilor

pe unde nu se-aude decât foarte rar

cântecul unor greieri

ascunși în crăpăturile zidurilor

de piatră șlefuită

și potrivită așa de bine

că n-au clintit-o mileniile nici cu atâtica -

pe-acolo miroase a flori de portocal

și nu m-aș mai fi întors

dacă n-ar fi fost

atât de urgent necesar

să ud florile din logie

și pe cele de la fereastră

în continuă pândă

și așteptare

 

Poezia se preumblă

 

singură

pe după ulucile de la drum

și mirosul ei etern

mă îmbată –

oricât de iute aș alerga

ea e mult înainte-mi  -

 

își vede de cale

și de mine nu-i pasă

 

dar am să încerc un vicleșug:

n-am să mă mai mișc

și atunci ea, în fugă bezmetică

mă va izbi

ca un trăsnet

și mă voi trezi

drept în adevărul ei

miraculos

 

și mă va acoperi

cu o pulbere străvezie

de care nimeni altcineva

 

ori altceva

nu va putea s-o înlăture

 

abia atunci

mă voi simți complet

împlinită

și gata pentru lunga

obositoarea

și nemaivăzuta

călătorie spre cele mai curate

și uluitoare

locuri atât de bine ascunse

de o lumină palidă

și mare

 

31 03 2021

 

 

~*~

Lidia Lazu