CU
VERSUS-ISUS
~*~
Doamne
dulce-i dragostea, dar nu-ți face lucru bun, maistru, cu ea, cu xtra grotească
eu
cu pofta ce-am poftit io,
m-am
urât, dăblăgit, bâlăgănit, m-am amărât, de m-am dăblăgit/stroșit ca cel mai
iubit,
că
fără Vica m-am scoroșit, omorât și chevernist, betegit/chiarviața fără Vica mi
s-a ispravit,
viața
mi s-a dat peste cap,
că
fără Vica de belele nu mai scap, dar ce mai contează, că dragostea e bonus de
ciocolată-Iisus, în artă, mai presus decât orice, de moarte, chiar smart, în
har, de moarte mai aparte ca la carte, mai presus, mai ales, când Vica e o
adevărată doamnă, pe verticală, cu caracter, parte de cer aparte, cu senin, în
destin-cer sincer sever senin,
cu
orizont, cu zenit, deasupra capului sfințit și, cu mâna rug aprins, atins, și, cu
sens
cu
lunivers versus-Iisus.
CU
BINE, DAR SE P0ATE ȘI MAI BINE
Eu
sunt luat, în balon, boni-bon/e trombon, în fondul probemei,
eu
am zis, vorba unui om mare:-eu nu sunt Sătmăreanul, ci Pavel Sâmpetreanul,
dar
tu,
cu
graba stric traba fără motive și, perspective creeative parșive gogoșe și, restul
tacâmului, cu ce mai am de spus,
Iisus
ma presus, bonus, drept la veșnicie, scăldată, în omenie de Romànie,
cu
bine, dar în ce se cuvine, se poate și mai bine.
ÎN
EGO, EU
Undeva,
cumva, cu memorie de elefant și, ca un șarpe inteligent gigant savant, GEN,
că
oare cine ești, cine ești de povești, cu istorie și omenie de Românie,
cu
amonizități circare, în și, cu inundare și, cu dezrădăcinare,
cu
graba, în graba mare, că oare cine ești, tu, pertu,
că
împarți pâine și vin, om nebun a păcii și a muncii și ca cerul senin pe lângă
statuia Ovidiu,
pe
cont propiu și, eu exilat, în ger și, în vremuri aspre, cu răsărit, în
biecuvântare, cu sore răsare, de România profundă, tainică și, mare,
în
portul Euxin al Daciei Felix-Zamolxis, după cum s-a zis, că s-a zis ca zicere, zicală,
că ce bine e cu bine, drept Dumnezeu, cu Dumnezeu, în ego, eu.
?
Ce
bine la mare, cu lumină, căldură și, cu mult soare, ce bine e la mare, pentru
eu, tu și Ovidu,
că
unde iubire e, Dumnezeu e,
deși
scumpo e și mult soare-binecuvântare,
în
România profundă și mare,
în
soare, o splendoare fără egal și, fără asemănare!
Mă
să știi, că cine se face oaie, știai, că-l mănâncă lupu,
(ce
zici, holteiule fecioraș, fițingău/țangău cu mintea sorcova veselea, cu mustea
deabia mijită? ?)
-
Părinte, părințel, ridică sacul, părinte, părințele păr alb și,... minte
slabă/minte proastă...,ridică sacul/desagii, că se udă, mă, Evanghilia
da
ce, nu gândești o leacă, trăsnitule?
că,
tu, doară vrei să fii primar, primărelule, tu, cel iubit, din Sâmpetru lui
Păpuc?
PROVITA,
CU VALOAREA EI
Am
simțit și, am văzut că nu mă subestimezi,
Ținând
la mine ca la un profund și păstor blând, petru ce mi-a plăcut și, pentru ce am
făcut,
rezervându-mi,
viața: șansa,
că
viața-i o luptă, o sansă să lupt, drept Dumezeu, cu regi,
ducă
cu mereu eu, într-un eu, cu catarg,
după
catarg trecând-o pe Vica peste al casei prag, din drag de drag, de Vica și, Romània,
în făinoșag
că
mi-am trecut mireasa, pe Vica, peste al, casei prag, din drag
de
al României drag, cu făinoșag,
în
câte oare vor învinge, câte catarge vor învinge vânturile, valurile,
fără
a rata, în provita, catarg după cataeg,
cu
pânzele sus
ca
fără modru, Iisus, sus pe Golgota fără șovăială luând pe brață, în brațe
și,
pe umeri crucea, viața cu adevărul și, cu ce-i minunea vieții:
pacea,
cu valoarea ei?
DIN
PROPRIA-I SIMȚIRE ȘI LAUDĂ DE ZESTRE, AVRAM IANCU NE LASĂ MOȘTENIRE-LAUUDĂ DE
ZESTRE, ÎN CHITESENȚĂ
Eu
te iubesc: Vica și România, am declarat,
fără
a ști că-i dezinteresat/O.K., "te iubesc !"
dacă
trbuie să fiu chit, în fața oarecui ca un iubit/cel mai iubit,
un
om potrivit, la locul lui sfințit,
la
locul potrivit în cuvânt și, prin cuvânt, drept Dumnezeu,
cu
duh sfânt a lui
eu,
o bunăcuvință și o simțire, de nemurie al acestui pămànt,
a
iubirii, mesie de omenie conștiință, pâine și pace și ștință, liturghie, în
holda, cu spice, precoce, în pârgă/ că se coace, în sens, de Românie,
de
veste bună de poveste, bună,
în
bună vestire pro-omenire, în nemurire și pur și simplu, pro-fericire,
națiune,
bun
exemplu, cu nemurire, în iubire,
că
unde e iubire și așa cum, cu pasiune și, în Testament sincer Dumnezeu e
și,
Avram Iancu ca la carte,
cu
împăciuire scrie:
laudă
de zestre: templu eliberării, România profundă e esență și, performață, cu
nemurire
există
conștiință, drept Dumnezeu, în esență: credință și speranță există, scrie și, ne
lasă laudă de zestre,
Avram
Iancu drept moștenire ca fericire,
din
propria-i simțire,
drept
Dumnezeu, în chit esență.
BANUL
e sursa tuturor RAZBOAIELOR de pe PAMANT.
Căutând
inima anima...
Foloseste-ti
limba cu dibacie pana la moarte.
LUCREAZA
si vei fi FERICIT.
Paul
Goma zice cu asumare: Eminescu, e cu bune, cu rele, e al nostru responsabil,
deși a dus-o, a trăit prost făcând parte din tezaur și, din patrimoniu
și
Mircea Vulcănescu care (securiști și imparțiali?) te miri cine
ca
Mircea Vulcănescu iese din propriul tipar inedit a celui mai iubit fiu al
poporului, Ceaușescu,
care
se luptă pentru el și, români, provita, pentru premiul Nobel,
suntem
consternați, că Ceașescu, nu le-a luat Solzenițin, cu lovituri de berbece.
Occidentul rupe dărâmă adevărul.
M-a
logodit timpul, în olimpul drept Dumnezeu aiestui eu-Dumnezeu,
cuvântul
înfoiat, în eu.
E
o impoliteță, grosul armatei americane s-o ții prin țări străine, cu
cheltuieli, pe seama cui?
Ce
caceala și panoramă mai e și aieasta?
Cum
judeci, că asta-i foarte bine și, nu o barbarie?
E
o măgarie, o nedreptate, nu crezi?
Americo
Vaspuci a fost un pirat, si ce face corabia
si
azi ataca intreg pamantul cu corabiutele port avioane
si-l
pradeaza.
Din
asta traieste iar omenirea functioneaza dupa filozofia creata de imperii. Buni
si rai. Bunii sunt incurajati sa lucreze
iar
la culesul recoltei
daca
nu platesc tribut sunt pradati.
Asa
functioneaza omenirea azi.
-Părinte,
părințel, ridică sacul, părinte, părințele păr alb și,... minte slabă/minte
proastă..., ridică sacul/desagii, că se udă, mă, Evanghilia
da
ce, nu gândești o leacă, trăsnitule?
că,
tu, doară vrei să fii primar, primărelule,
tu,
cel iubit, din Sâmpetru lui Păpuc?
De
ce n-aș plânge după ce mie mi mai drag pe lume:
după
viața asta săracă,
dar
ferici, în fericire, de bogatâ, în diverstate
bio,
de biochimie, în plante de nutreț, cu floară naturelă/de cultură horticolă, cu
haiduceală, cu verticalitate de caracter având ca reper, petecul de cer.
E
întrebare sindicalistă, mă comunistule, ispititul, moacă slabă-voinic de babă
slabă, lăbău mucii corgându-ți pe barbă, slăbănogule și, blegule-nătărăule, anț,
țfai, tri!
Lider
nu-s, dar sunt liber ca o pasăre cu zbor către izvoare ca păstrăvul, în aval,
cu
dealul la deal mai la deal,
în
podișul someșan,
cu
dealul băgat, în Ardeal mai la deal, în dorul cucului, în culmea sooarelui.
Fericire
ce mai faci ?
~*~
PAVEL
SAMPETREANUL FERGHETE
O
ce drag mi mie și ție om de omenie !
Vreau
să cred, în rațiune și, logică cu adevăr și, viață fără să fie o fraralitate,
în sănătate de realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu