nichita
al meu
~*~
nichita
a fost dumnezeul poeziei
amintesc
o întâlnire paranormală
cu
o fată pe care o chema cătălina
intrând
la 2 noaptea în camera 204 din grozăvești
deschizând
telepatic ușa încuiată cu yala cifrată
cerându-mi
o linguriță de zahăr pentru viața amară
când
zahărul era la cartelă și ea știa
din
prima zi că îmi vândusem cartela
să-mi
cumpăr integrala schopenhauer
și
alți filosofi cu stea în frunte coborâți din ceruri
subînțelegând
evoluția ideii de frumusețe
declickului
polaroid ce nu mai contează
nichita
melancolic trece șchiopătând printre comeseni fistichii
viu
e nichita și respirabil ca aerul
trăiește
printre noi adineaori am vorbit cu el
purta
un pulover leonin și emitea
cu
forța unui de tanc fără apărare
pentru
că nichita amintește-ți
nu
avea niciodată nevoie să se apere
am
venit din munți sălhui unde înflorește piatra sălbatecă
să-ți
spun că eu l-am cunoscut pe omul îndurerat
din
portretul atârnând greu cu litere albe
pe
scheletul negru al inadaptaților simulând
o
feminină politețe profunda aderență gramaticală
adusă
de pe lună și scriind poezii de nichita
atârnându-le
pe bacovenienii pereți dinspre apus
eu
știu că nichita este doar omul foarte singuratec
înconjurat
de o mulțime de soldați puțin ruși sau foarte americani
înotând
pe marea neagră a cuvintelor și pe mediterana
în
necuvintele cu zece mii de înțelesuri chineze
pe
care eu știu să ți le traduc de când erai în fașă
ascultă
ce-ți zic mai înainte de a deschide ușa
străinule
unei străine încovoiată de dragostea
cerboaicelor
carpatine de pe afișul negru ca viața
nichita
naște tristețea nenăscută a omului fără conștiință de sine
a
omului fericit bucurându-se de oameni fericiți
când
îi trăiesc dușmanii și-l văd fericit
e
liniște pe holurile pustii ca după iarna atomică
se
aud tocurile doamnei profesoare de limba și literatura română
am
17 ani și conduc cercul de literatură al liceului
care
fabrică roțile de tanc pentru invazia cehoslovaciei
colegii
îmi spun că voi avea un viitor strălucit
deoarece
sunt singurul din clasă care-l fac să vorbească
pe
domnul profesor viorel pricop mai multe minute
decât
pot fi numărate într-o zi și chiar și în nopțile
în
care mircea eliade o ia razna dormind două ceasuri
prea
lungi pentru tot ce s-a scris pe fața pământului
e
liniște și din greșeală discul de vinilin
pornește
cu 45 de turații pe minut
nichita
iese din banca de nisip arămiu
și
se așează pe coperta maro maoistă
ne
ascultă de 33 de ori lecția despre cubul perfect
numai
viața e perfectă cubul niciodată
nu
pot încheia fără să spun cum petre stoica
iese
discret în fața dumnezeului poeziei
și
recită la infinit un poem despre nichita
și
când infinitul se termină în limba română
peste
ateneul român se trage cortina
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu