cătălin afrăsinei - Psalm

 

Psalm

 

 

~*~

 

primul crăciun pe care mi-l amintesc se numea moș gerilă

mai înalt decât mine și decât plozii de vârsta mea

stăteam pe scena căminului cultural

tovarășa învățătoare urma să ne împartă daruri

un pix sau un pistol cu dopuri

încercat mai întîi de băiatul tovarășei

noi credeam că este cu adevărat al lui

uneori se bârfea la o cană de vin fiert de tata

profesorii și directorii erau anchetați de partid

pentru că luaseră darurile muncite și meritate ale copiilor din sat

ca și atunci fiii poporului sunt cei mai harnici

fetele cu un singur nume nu mai mor fără mine

bradul sclipind vorbește cu morții însă nu pentru asta

am aprins lumânări ci pentru valurile blonde ale mării

care mi-au inundat camera

nicăieri în lume nu-mi mai regăsesc sălașul

poate că fata despre care spun

se chema diotima

poate că ea fost aleasa inimii mele

și eu nu i-am dat importanță până la sexul vulcanic acoperind mai multe continente

eu sunt singurul supraviețuitor vino să vezi ce a mai rămas din lumea idolatră

îți scriu din egipt cu magii îngropat în alizeul muritorilor

din mine a rămas o hieroglifă pe crucea viscolită-n nisipul arzător

generațiile succesive perindate prin istorie n-au ajuns până la mine

și nu mi-au cunoscut vreodată strămoșii

primul strămoș cunoscut de mine lucra la gherghef

imnul nemuritor al oamenilor liberi

ultimul om liber am fost eu

din raze am împletit o cunună

nimeni nu a mai murit după mine

omul sărac a apărut mult mai târziu în istorie

port doliul său ca pe o armură invincibilă

conștient că eu nu pot încăpea acolo unde încape cămila

și nici lumea dezmățată pe crucea verde de salcâm plin de roșcove

pentru fiul rispitor fratele meu voi muri

sau îmi va fi dat să mă bucur de viața fiului meu

până acum am băut numai și numai din cupa deșărtăciunii

o cruce prea grea pentru drumul plin de sânge

nici nu mai știu de ce lumea mi-a supt sângele

ca și cum eu aș fi singura fantomă a omului bun

căruia granița dintre bunătate și indiferență îi e totuna

jertfa mea nu mă mai suportă altcineva trăiește în numele meu

viața mea a fost nu de salcie gânditoare ci de leu

după ce a terminat toate savanele

a înțeles că numai cu prada nu se poate trăi

de aceea e mai bine să mori cât mai timp să te plângă cei în putere

mai târziu va fi mult prea târziu și ploaia

care va veni va șterge și numele uitării

când ai un prunc de alăptat e bine să nu mori

dacă nu ai găsit lupoaica potrivită

resemnarea nu face parte din legea junglei

nu poți muri așa tam-nesam

când cei care vin după tine într-adevăr

nu mai au timp decât pentru ei înșiși

cândva am avut un prieten alb călare pe un cal alb

galopul său întrecea trenul și locomotiva cu aburi

insuficientă pentru a mă ajunge din urmă

cândva am avut un prieten olar și vasele

făcute din mâna lui sunt ceea ce am mai bun

din viața de lut a omului întors în țărână

oridecâteori răsucea roata simțeam că totul se sfârșește

el avea un prieten arcaș a cărui săgeată mi-a dat-o mie

după ce am încercat-o în repetate rânduri

pe locul rămas gol s-a înălțat o monastire

fără ziduri numai lumini și vitele de povară plângând îngenuncheate

m-am apropiat de staul și răsuflarea divină încălzea pământul

și acum simt cum căldura scâncetului îmblânzește fiarele

nu pot să mă apropii

cel mult să-l urmez pe Iisus în bezna lumii

după singura dorință a părinților și după arhetipul

după și pentru  care m-am pregătit ani în șir

singura mea dorință a fost și este să-i mor aproape

nu mai am vreme de altele și nici nu mă mai interesează

văd mii de suflete care mă urmează

după ziduri simt pace și binecuvântare

lângă copilul fără scutece

El este Fiul Lui Dumnezeu

pentru care-am putut ajunge până aici

dincolo e moartea

niciodată nu am fost atât de aproape

în lumea mistică și imperceptibilă

când am fost singur mai singur decât toți pe acest pământ

nimic nu m-a putut vindeca de singurătate

și durerea pe care-am trăit-o a fost opacă

înălțând ziduri între mine și lume

am strâns din dinți până mi-au rămas doar niște cioburi

pe care le voi păstra ca o amintire a zilelor de căutare înverșunată

fără o țintă anume sau cu o țintă mișcându-se mereu

fără a-nțelege de ce lumea divină

nu este pentru cei care nu o caută

și nu se golesc de tot răul lor și al lumii

când am vrut să-mi înalț cortul

pământul s-a cutremurat

ceea ce a fost adevărat printre cutremure a rămas

locuiesc la o margine de stâncă și lumea

care se deschide este un semn al apropierii de Dumnezeu

chiar dacă mai întâi mi-a fost dat să-l urmez pe Dante

pe un drum atât de personal

în care niciodată nu mi-am regăsit pacea și liniștea

ci doar aparența și esența

căutării mute sau vorbite a aproapelui  pe care l-am perceput

hulindu-mă sau hulindu-te

la apropierea de staulul divin

aburii calzi ai vitelor

primenesc pământul până la a doua venire

stau aici și plâng lângă trupul înfășat al Dumnezeului Celui Viu

cu propria sa mama cu tatăl neucis cu pietre

înfăptuind cea mai puternică revoluție din istoria omului

fără voia mea sunt bun mai bun decât am fost vreodată

intrarea în lume se face prin scâncet prin țipăt prin chiot

mi-a fost dată o povară mai grea decât am putut duce

până am uitat totul și am văzut că și uitarea are stăpân

un stăpân -copil regele regilor și împărat al împăraților

adevărul se deschide ca o lumină gigantică și spulberă pleava lumii

îngerul mătură zăpezile

maran atha

 

~*~

cătălin afrăsinei