Mihai Batog Bujenita - Învățământul… în Epoca de Piatră

 

Învățământul… în Epoca de Piatră

Mihai Batog Bujenita

20 Decembrie 2023

 

După două decenii de studii aprofundate, efectuate pe mase largi de subiecţi, o echipă de cercetători britanici, singurii din lume care pot fi luaţi în serios, au întocmit un raport cu datele studiului şi cu propunerile de rigoare către forurile decidente. La rândul lor, forurile decidente, după lecturarea materialului, au început să ţupăie de fericire deoarece concluziile argumentate ştiinţific erau în perfectă concordanţă cu interesele şi perspectivele politice ale tuturor, chiar dacă mai erau unii mai conservatori care nu puteau să înţeleagă măreţia măsurilor impuse de noile descoperiri.

 

Dar oare despre ce era vorba în studiu? Simplu! Savanţii britanici ajunseseră la concluzia că orice tânăr se poate auto instrui folosind doar capacităţile nelimitate de informare ale telefonului mobil. Demonstrau cu argumente forte că nu există întrebare al cărei răspuns să nu-l găsim pe telefon după o minimă butonare a acestuia. Şi atunci de ce mai avem nevoie de învăţători, profesori sau de acest sistem birocratic imens şi extrem de costisitor care se numeşte sistem de învăţământ? Se răspundea şi la o eventuală întrebare de genul: dar cum oare vom realiza pregătirea profesională, cea care aduce omul în contextul societăţii economice, adică cel mai important sector al acesteia?

 

La fel de simplu demonstrau savanţii! Accesezi site-urile care te interesează, iar acolo ai parte de lecţii extrem de interesante despre activitatea profesională pe care ţi-o doreşti, lecţii predate de cei mai buni specialişti din domeniu, plus filme de specialitate, de cea mai bună calitate. Or se ştie că impactul audio-vizual este cel mai bun vector de învăţare. Apoi, cu aceste cunoştinţe însuşite pe cont propriu, elevul merge la un interviu de angajare, iar dacă trece, intră pe secvenţa practică sub îndrumarea unor specialişti mai vechi în domeniul respectiv. Din nou se pune problema dacă poate face ceea ce şi-a propus? Presupunând că da, omul devine angajat în sectorul ales, iar dacă nu, are şansa să se reprofileze într-un alt domeniu urmând exact aceeaşi cale. Deci totul este fără investiţie bugetară, cu o minimă cheltuială din partea familiei sau a persoanei, iar rezultatul este cel puţin la fel de bun precum în sistemul clasic, cel care în context se arată a fi foarte mare consumator de timp şi resurse materiale.

 

În consecinţă, aflaţi într-un admirabil consens, decidenţii hotărâră desfiinţarea învăţământului de toate gradele ca sistem aparţinând organizărilor statale, iar măsura a produs, aşa cum era de altfel prognozat, o bucurie imensă în toate structurile sociale.

 

Primii s-au bucurat decidenţii deoarece degrevarea bugetului de o sarcină apăsătoare a făcut ca fondurile astfel obţinute să fie folosite mult mai judicios, de exemplu pentru înarmări fiindcă de mai multă vreme acest sector fusese neglijat, iar consecinţele deveneau îngrijorătoare chiar şi pentru viitorul predictibil.

 

Clădirile şcolilor sau ale universităţilor fură transformate rapid în cazinouri, ansambluri rezidenţiale moderne, cluburi de noapte sau hoteluri, prin urmare statul scăpa de grija întreţinerii acestora, ba mai mult, încasa sume considerabile din taxe şi impozite.

 

Concomitent se eliminase o uriaşă sursă de corupţie endemică, respectiv fabricile de diplome, doctoratele sau titlurile academice. Nu era puţin lucru acum când lupta împotriva corupţiei devenise o necesitate socială, iar universităţile, declarate autonome, deşi nu erau deloc aşa, păreau a fi în fruntea fenomenului!

 

Ce să mai vorbim de copii sau de tineri?! Scăpaseră de calvarul trezirii cu noaptea în cap ca să ajungă la şcoală unde erau ascultaţi la ore, controlaţi la temele de acasă, iar profesorii, majoritatea foarte nesuferiţi, le dădeau extemporale, teze sau îi scoteau la tablă unde se făceau de râs în faţa tuturor colegilor, dar mai ales a fetelor cu care îşi construiau speranţe de viitor. Ca să nu mai vorbim de calvarul notelor proaste şi a diferitelor examene pe care le susţineau cam toată viaţa!

 

Părinţii? După o scurtă perioadă de confuzie şi-au dat seama de uriaşele avantaje ale noului sistem. Scăpaseră de cheltuielile inerente şcolarizării, de adausurile ca „atenţii” faţă de doamnele profesoare sau faţă de vreun nenorocit de prof de mate care nu înţelegea cum poate exista un elev care să nu ştie binomul lui Newton, o chestie absolut nefolositoare în viaţă, fapt demonstrat de-a lungul secolelor. Scăpau şi de corvoada dusului şi adusului de la şcoală cu maşina proprie aşa cum vedeau copiii în filmele americane, de frica mamelor care erau convinse de toxicitatea produselor oferite copiilor în cadrul programelor de hrănire la şcoală, dar şi de grija pacheţelului pus în ghiozdan sau a sumelor zilnice oferite ca bani de buzunar copiilor pentru ca aceştia să poată beau o coca-cola sau să-şi cumpere ţigări ori droguri, tot aşa din nevoia de reprezentare.

 

Pentru o scurtă perioadă, din cauze de neînţelegere şi conservatorism, nemulţumiţi au fost unii profesori. Când însă au fost angajaţi în noile oportunităţi apărute pe vechile amplasamente ale şcolilor ca recepţioneri, crupieri, oameni de pază, uşieri, portari, şoferi, cameriste, lenjerese, animatoare sau escorte, lucrurile au intrat în normalitate şi chiar au apărut întrebări de genul: cum de am putut fi atât de tâmpit(ă) ca să-mi ruinez viaţa la catedră aşteptând să mi se indexeze salariul sau să mă crăcească directorul pentru o primă de sărbători? Întrebări absolut fireşti care însă demonstrau faptul că transformarea produsă era una de substanţă inclusiv în modul de gândire al foştilor profesori. Desigur mai erau unii, nişte ramoliţi, care considerau că societatea se va prăbuşi deoarece nimeni nu va mai şti că nu se pune virgulă între subiect şi predicat. De tot râsul! Păi, ce, înainte ştia cineva chestia asta cu virgula!? Şi ce a murit cineva!? Fugiţi, bă, cu virgulele voastre de rahat! Voi nu vedeţi că o ducem cu toţii mai bine acum?

 

Aşa era! Omenirea, în întregul său, declara că se află în adevărata ei epocă de aur, cea despre care vorbiseră prostii tot felul de netoţi de-a lungul timpului…

 

Probabil cu totul întâmplător o serie de furtuni solare de o intensitate nemaiîntâlnită măturară toţi sateliţii din jurul planetei. Resturile acestora, dar şi ale laboratoarelor spaţiale se risipiră în imensitatea cosmică sau căzură în flăcări pe suprafaţa Terrei. Telefoanele mobile mai licăriră o vreme, absolut inutil, apoi fură abandonate fiindcă nu mai foloseau la nimic!

 

Omenirea intră într-o nouă epocă, pe care, peste milenii, savanţii o vor numi: Epoca de Piatră, acea epocă în care oamenii erau foarte fericiţi şi trăiau simplu, în deplină armonie cu natura înconjurătoare şi nu se mai plângeau de poluare ori pornografie!