Nelu Preda - CONDUITĂ DE VIAȚĂ ALIMENTARĂ ȘI MEDICALĂ, SĂNĂTOASE
Preambul
Dragi prieteni, aș dori să vă împărtășesc concluziile mele, bazate cred
eu pe o documentare temeinică și responsabilă, dincolo de orice influență sau
interes personal, ca un gest de conduită altruistă pe care cred că ar trebui să
o adoptăm cu toții, împărtășindu-ne cunoștințele și experiența acumulate prin
studiu individual și experimentare pe propria persoană. Nu îmi propun să intru
în polemică cu vreun medic cu „patalama”, ci să fiu util atâta cât mă duc mintea
și puterea de influență personală, spre binele general al semenilor mei.
Etapele de viață ale unui om, eu le-am modelat spre mai buna înțelegere a
tuturora, cu mai multe sau mai puține studii și am să explic cu limbaj comun
eventualele expresii din domeniul medical sau științific mai puțin comune
omului de condiție obișnuită. Am să încep cu câteva idei grupate spre mai
facila sistematizare și înțelegere.
1.Evoluția corpului uman, poate fi
comparată cu edificarea unei case, fundația fiind fecundarea dintre ovul și
spermatozoid, formarea primei celule ombilicale, respectiv placentare.
2.Pe fundație trebuie să construim
folosind „fier beton” – adică oseină (care-i elastică) și calciu – „beton”
(care-i rigid), oasele având o structură compozită, cărămizi pentru pereți
(mușchi și organe interne țesuturi moi, și tegumente – pielea, care este cel
mai mare organ al omului), care-s proteinele, albuminele, colagen pentru
cartilagiile articulare și discurile intervertebrale, lipidele saturate pentru grăsimea dintre
fibrele musculare, și grăsimile Omega 3 și Omega 6, pentru circuitele electrice
(nervi și măduva spinării) precum și pentru „procesor casei inteligente” care-i
creierul, conținând 75% grăsimi omega 3 și omega 6 restul apă și electroliți
(săruri minerale, magneziu), fosfor pentru dentina smalțul dinților e.t.c.
3.Pentru gravide, alimentația trebuie să
fie abundentă și diversificată în aceste elemente, adică, proteină animală și
vegetală cât mai sănătos obținută, ouă pentru albumină, coajă de ou degresată,
și mojarată, dizolvată în zeamă de lămâie și cu puțină miere citratul de calciu
biologic fiind perfect asimilabil, fiind cu structură levrogiră similară cu a
Acidului Dezoxiribo Nucleic (A.D.N.), care se cupleză cu el și construiește
după modelul specific genomului scheletul osos, craniul, ulterior dentiția, și
extract de ficat de rechin, care conține vitamina „D”, pentru cele care evită
expunerea la soare, singura sursă locală, ce catalizează fixarea calciului și
previne decalcifierea danturii și scheletului gravidei în favoarea produsului
de concepție (bebelușul din uter respectiv placentă), care-i alimentat prin
cordonul ombilical cu sânge ce conține toate elementele enumerate mai sus,
inclusiv glucoza și oxigenul, care-s „benzina” respectiv oxidantul ei,
oxigenul, producând căldura și lucrul mecanic de contracție al mușchilor.
Aporturile farmaceutice de calciu, sunt prelucrate sintetic termic, cu
structură dextrogiră (adică cu o elicoidă spre dreapta și nu se „pupă” nici cu
A.D.N.-ul, nici cu A.R.N.-ul, precipitând sub formă de oxalat de calciu ca și
calculi, în toate vezicile, rinichi și pe valva mitrală pe care o calcifică,
cauzând suflu sistolic datorită rigidizării ei și nemai-închiderii complete la
diastola inimii. Este cel mai benefic și ieftin pentru gravide să consume cât
mai multă supă de cap de somon de Strâmtoarea Bering, care este cea mai ieftină
și mai naturală sursă de Omega 3 și Omeg 6 și de cartilaj de rechin de Marea
Neagră, scheletul lui fiind în întregime cartilaginos, sursa fiind pentru
bucureșteni, Hala de pește Obor, care-i cea mai ieftină și la orele 6:30 –
7:00, când se tranșează somonul în fileuri, tacâmuri și capete,care au un preț
modic și calitățile specificate.
4.Pentru acoperișul „casei inteligente”
părul și sprâncenele, mustața și unghii trebuie cheratină, care se găsește ca
tablete, sau în copita de bovină consumată rasă după ca ați fiert „adidași” de
vită cu burtă de vită pentru o ciorbă.
5.Cel mai important principiu, este ca
după nașterea copilului, până la vârsta de 24 – 25 de ani când se osifică
cartilagiile de creștere a scheletului și încetează creșterea, alimentația
trebuie să fie diversificată, bogată, dar cu restricție la glucide „benzina”
organismului, în limita efortului fizic depus, altfel ficatul stochează glucoza
sub formă de grăsime ca rezervă pentru eventuala foamete, care în vremurile
moderne a dispărut dar era benefică omului primitiv care se îngrășa vara și
toamna când era hrană din abundență, iar iarna trăia din „stocul” de grăsime și
apă.
6.După încetarea creșterii, înnoirea
celulelor făcându-se într-un ciclu de aproximativ 7 ani, diviziunea celulară
fiind încetinită, alimentația e indicat să fie din în alimente energetice,
naturale, tip miere, fructoză din fructe, care să asigure glucoza consumată în
proporție de aproximativ 20 % de creier, restul de organele interne în special
stomac și intestine în mișcarea peristatică și de mușchi, la fel oxigenul ,
care este bine să fie asigurat printr-o respirație așa zis abdominală. Presând
diafragma și umplând complet plămânii, care-s mai mari în partea de jos, lângă
diafragmă, zonă neoxigenată de forte mulți, și unde se „cuibăresc” virușii și
tuberculoza, determinând veșnicele viroze cronice și bronșite. Masa de bază
trebuie să fie seara, dar o gustare, nu un festin, fiindcă revenind la modelul
„casei inteligente”, după ce termini o casă, nu mai pui trei rânduri de țiglă
pe casă, nici nu dublezi sau triplezi pereții, îi asiguri doar igienă, căldură,
iluminat, izolație (haine), energie, adică glucoză, din diferite surse,
preferabil din glutenul din pâine doar câteva feliuțe seara la o gustare
ușoară, fructoză, miere etcetera.
7.Hidratarea este foarte importantă, dar
nu în exces și nu cu „apă plată” ci carbo-gazeificată, de izvor nevulcanic,
care nu-i radioactivă și cu urme de hidrogen sulfurat, contribuind și la
digestie fiind ușor acidă dar închide cu o cantitate mai mică, reflexul de sete
prin stimularea papilelor gustative. Sloganul „BEȚI CEL PUȚIN DOI LITRI DE APĂ
PE ZI”, este al afaceriștilor veroși, care plătesc redevență pe apa minerală
statului 1leu /mc, care conține 20.000 de sticle de ½ litri pe care cer și 4
lei cu un profit care ajunge și la 8.000.000%, și au interesul să ne
jefuiască!!!...
8.Pentru adulți este indicat consumul
moderat de Coca-Cola, fiindcă conține extract de coca, o plantă din Anzii
peruvieni, care taie pofta excesivă de mâncare, dar și cofeină energizantă și
neuro-stimulatoare, dar la copii este contraindicată,mai ales în cantități
„industriale”, fiindcă le taie pofta de mâncare privându-i de nutrienții
necesari unei creșteri sănătoase, dar îngrășându-i chiar morbid, din cauza
cantității uriașe de zahăr pe care o conțin aceste băuturi, cauzând din cauza
excesului de cofeină și sindromul numit A.D.H.D., adică hiper-activitatea,
corelată cu lipsa de concentrare în activitatea de învățare.
9.La menopauză respectiv andropauză, este
recomandat așa-zisul Tratament de Substituție Hormonală, la femei cu Acid
Folic, compensând insuficiența ovariană, prevenind calviția, instaurarea alertă
a suferințelor cardiovasculare, flascizarea pielii, calviția, osteoporoza,
subțierea pereților vaginali și apariția durerilor de contact sexual, din lipsa
de lubrefiere vaginală, diminuarea libidoului și revenirea menstrelor, precum
și instaurarea gonartrozei și coxartozei. La bărbați, se administrează testosteron,
care poate reda funcția erectilă, spermatogeneza, elimina osteoporoza,
deasemenea gonartroza și coxartroza, prevenirea degenerării rapide a sistemului
cardiovascular, flascizarea și descuamarea
pielii și apariția petelor maronii, lucruri valabile și la femei, precum
și evitarea apariției adenomului de prostată, dacă se asociază tratamentului,
cantități mici de progesteron.
10.LA FINAL AM SĂ VĂ PUN LINK CĂTRE UN
ARTICOL MAI VECHI DE AL MEU ÎN ACELAȘI DOMENIU, CARE VĂ ASIGUR CĂ NU POATE FI
DECÂT BENEFIC PENTRU SĂNĂTATEA DUMNEVOASTRĂ ȘI ÎN NICI UN CAZ NU VĂ FACE RĂU:
https://actualitateintelectuala.blogspot.com/2012/01/preambul-am-auzit-cu-totii-despre.html
P.S. URMÂND ACESTE PRINCIPII, AM REUȘIT
SĂ AJUNG ÎN DECURS DE O LUNĂ, DE LA GREUTATEA DE 115KG, LA 90KG ȘI SĂ MĂ
MENȚIN, AVÂND TOTUȘI 61 DE ANI ȘI O ACTIVITATE MAI MULT
INTELECTUALĂ!!!...SĂNĂTATE MAXIMĂ VĂ DORESC!!!...
AUTOR – Ing. NELU PREDA, MOBIL:
0040729965207
Mulțumesc,bpentru publicare, Maestre Todica!!!...
RăspundețiȘtergere