Stanciulescu Alexandru Barda - MINILECTURĂ cu APEL si GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....!

 

ALBINA

- Sfantul Vasile cel Mare -

 

 

Albina îsi face fagurii fara sa vatame pe cineva si fara sa strice rodul altora. Se stie ca albinele aduna ceara din flori, iar mierea – lichidul acesta împrastiat în flori în chip de roua – o sug cu gura si o baga în gaurile fagurilor. De aceea mierea este la început lichida, apoi cu timpul se coace si-si capata dulceata si starea ei.

 

Bune si cuvenite laude a dobândit albina de la Proverbele lui Solomon, numind-o înteleapta si lucratoare (Pilde 6, 6-7). Atât este de harnica atunci când culege hrana si atât de întelept îsi mestereste depozitele mierii (ca întinde ceara în membrane subtiri si construieste celulele fagurelui dese si unele lânga altele), încât strânsa legatura a acestor celule, a unora de altele, da rezistenta întregului fagure. Fiecare celula se tine de cealalta printr-o membrana subtire, care în acelasi timp si desparte si uneste celulele. Celulele apoi sunt zidite unele peste altele în doua si trei etaje. Albina se fereste sa faca o singura încapere, ca nu cumva mierea, din cauza greutatii sa se scurga în afara. Afla ca descoperirile geometriei sunt un nimic pentru preaînteleapta albina. Toate celulele fagurelui sunt hexagonale si cu laturile egale; nu sunt puse de-a dreptul unele peste altele, ca sa nu se slabeasca fundurile celulelor care sunt legate cu cele desarte, ci unghiurile hexagoanelor celor de jos sunt temelie si reazem celor de deasupra, ca sa poata suporta greutatea si ca fiecare celula sa poata tine mierea pusa în ea.

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 162

 

 

ODRASLIREA

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi ca fiece samânta da nastere unui rod care este cu ea deopotriva: din orz se face orzul, din grâu – grâul, din ovaz – ovazul. Asemenea si din cele însufletite: din om se naste omul, din lup – lupul, din urs – ursul, din mioara – mielul, din gâsca – gâsca. Si în rod se vede negresit asemanarea cu samânta din care a iesit. De pilda: lupul naste un alt lup la fel de rapitor ca el, vulpea – o alta vulpe ce se aseamana cu cea dintâi prin viclenie, porcul – un porc ce este deopotriva cu el în lacomie si necuratie. Întocmai se petrece si la nasterea duhovniceasca, prin care se nasc de Sus crestinii. De vreme ce sunt nascuti de la Dumnezeu, trebuie negresit sa se iveasca în ei rodul cel asemenea cu Domnul, din Care s-au nascut duhovniceste. Acestora li se cuvine ca în deprinderile lor sa fie deopotriva cu Tatal lor Ceresc, din Care au luat nastere prin apa si prin Duh: „sa fie urmatori lui Dumnezeu, ca niste copii iubiti” (Efeseni 5, 1); sa fie sfinti, caci El Sfânt este, dupa cum Însusi ne zice: „Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfânt” (1 Petru 1, 16); sa fie milostivi, iubitori, rabdatori, blânzi, drepti si asa mai departe. Caci fiii ce se nasc din sfântul, dreptul, milostivul, rabdatorul si blândul Dumnezeu sunt si ei asemenea Lui, întrucât deprinderile tatalui se salasluiesc si în copiii lui. Asa, prin nasterea noastra cea dupa trup, suntem odrasle pacatoase ale lui Adam cel pacatos, ori cei ce sunt nascuti dintr-unul iubitor de prihanire, mândru, nemilostiv, necurat, nedrept, rautacios si mânios sunt cu el deopotriva, iar noi, fiind copiii lui, îl întruchipam pe tatal nostru cel trupesc. Însa cel ce s-a nascut a doua oara din Dumnezeu Îl închipuie pe Domnul prin obiceiurile sale cele bune, ca pe Cel Care îi este Tata: „pentru ca samânta Sa” – adica harul – „ramâne în el” (1 Ioan 3, 9) si face roadele nasterii celei din nou, roadele dreptatii, sfinteniei, dragostei, milostivirii, rabdarii, blândetii si toate celelalte. „Prin urmare, daca este cineva întru Hristos, el e faptura noua” (2 Corinteni 5, 17).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 135

 

 

 

PERSONALITATEA UMANA

- Parintele Arsenie Boca -

 

 

Personalitatea este o înzestrare sufleteasca neobisnuita. Într-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic si mult mai limpede. Toti crestinii au sigur câte un talant, dar unii au si câte doi, iar altii si câte cinci. Talantii sunt talente, energii de lucru, ca de pilda o minte mai stravazatoare, o inima mai larga, o mare capacitate de dragoste, o vointa mai puternica, o memorie mai buna, o ingeniozitate înnascuta. Aceste energii ale chipului prind mai bine, ca niste antene mai bune, energiile Harului care le sfinteste. Personalitatea are, de asemenea, de facut calea de la chip la asemanare. Dar, datorita înzestrarii sufletesti mai puternice, personalitatea ar putea strabate calea într-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemanata asemanare.

 

Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 128

FURNICA

- Sfantul Vasile cel Mare -

 

 

Luând, omule, pilda de la furnica nu te vei osteni pentru tine si nu-ti vei depozita, oare, în viata de aici odihnele veacului ce va sa fie? Ca furnica îsi aduna vara hrana pentru iarna; nu-si amâna din lene timpul, pentru ca n-au venit înca greutatile iernii; dimpotriva, munceste cu foarte mare sârguinta pâna ce îsi aduna în camarile ei hrana îndestulatoare. Si nu face asta cu trândavie, ci, cu gând întelept, mestesugeste ca sa se pastreze hrana cât mai multa vreme; taie cu clestii sai partea din mijloc a boabelor, ca nu cumva sa încolteasca si sa nu fie bune de mâncare; când simte ca sunt umede, le usuca; dar nu le întinde în orice vreme, ci când presimte ca vazduhul are sa fie mai mult timp frumos. Fii linistit, n-ai sa vezi ploaie cazând din nori câta vreme furnicile au grâul întins afara!

 

Ce cuvânt va fi îndestulator, ce auz va putea cuprinde, ce timp ne va ajunge sa spunem si sa istorisim toate minunile Marelui Mester? Sa spunem si noi cu profetul: „Cât s-au marit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru întelepciune le-ai facut!” (Psalm 103, 25) Asadar nu ne putem apara îndestulator ca n-am fost învatati din carti cele ce ne sunt spre folos, când legea cea nescrisa a naturii ne învata sa alegem cele ce ne folosesc.

 

Stii ce bine sa faci aproapelui? Acela pe care vrei sa ti-l faca altul tie! Stii ce este raul? Ceea ce nu vrei sa suferi de la altul! Nici arta care se ocupa cu strângerea plantelor pentru studii, nici stiinta despre plante n-au învatat pe cele necuvântatoare la ce folosesc plantele; si totusi fiecare vietuitoare are în chip firesc priceperea de a-si procura ce este spre folosul si mântuirea ei; are în ea ceva tainic care îi spune ce se potriveste cu firea ei.

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 173-174

  

 

 

SALCIA PLANGATOARE

- Parintele Ilie Cleopa -

 

 

Daca vedem pe unii din arbori ca dupa taiere nu mai odraslesc din radacini, sa ne aducem aminte de cele scrise: „Fie zilele lui putine si într-un neam sa se stinga numele lui” (Psalm 108, 7, 12). Si daca vedem unii arbori ca au lemnul lor foarte tare, precum este stejarul, despre care se vorbeste ca ar fi unul din cele mai tari lemne de pe fata pamântului, cum sunt si alti arbori ca: tisa, cornul, cedrul, abanosul, mahonul si altii de acest fel; iar altii, dimpotriva, au firea lemnului lor foarte moale si rara precum sunt plopii, salciile cele albe si galbene, rachitele si altele de acest fel, apoi si întru felurimea acestora sa cautam cele spre folos noua, cugetând cum unii din oameni sunt foarte tari la fire si barbatosi în toate, înca si cu inima prea aspra si cu anevoie a se întoarce spre mila si milostivire, iar altii din fire sunt blânzi, blajini si milostivi si foarte usor se întorc spre umilinta, plângere si milostivire, catre toti cautându-si pacea si alinarea întru toate; la a caror viata privind noi, ne aducem aminte de cuvântul Sfintei Scripturi care zice: „Fericiti cei ce plâng ca aceia se vor mângâia” (Matei 5, 4).

 

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48

 

 

LUMANARICA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

Pentru arderea înaintea Domnului în vremea rugaciunii sa nu te zgârcesti la o lumânare din ceara: adu-ti aminte ca o arzi înaintea Celui care traieste întru lumina neapropiata si din lumina Sa te lumineaza si pe tine. Lumânarica ta e ca o jertfa de ardere de tot adusa Domnului; deci, ea sa fie dar adus lui Dumnezeu din inima desavârsita. Sa-ti aminteasca faptul ca tu esti dator sa fii luminator care arde si lumineaza. „Acela” – s-a spus despre Ioan Botezatorul – „era faclie care ardea si lumina” (Ioan 5, 35).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 110.

CARTEA URIASA A NATURII

- Cuviosul Bonifatie de la Teofania -

 

 

Natura vazuta este o carte uriasa, în care sunt scrise cu litere mari si zugravite în culori vii adevarurile elementare de care avem neaparata nevoie ca sa ne îndreptam pe calea mântuirii, toti pot si trebuie sa citeasca aceasta carte. Fenomenele binefacatoare ale naturii descopera si hranesc simtamântul dragostei si recunostintei fata de Domnul; fenomenele înfricosatoare insufla simtamântul fricii si evlaviei fata de El; fenomenele line – simtamântul umilintei si dispozitia rugatoare a duhului; fenomenele înalte si uimitoare nasc în noi simtirea neputintei noastre omenesti, iar dupa aceea stârnesc simtamântul smereniei, pricinuiesc credinta si nadejdea vie în Facatorul universului.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126

 

 

 

SINGURATATEA

- Arhiepiscopul Iustinian Chira -

 

 

„Nu va voi lasa singuri” – zice Domnul. Ce cuvânt mare si sfânt, mai ales în timpurile noastre, când nenumarati oameni se simt singuri, se plâng de singuratate; sunt în mijlocul multimii, dar se simt singuri; sunt printre prieteni multi, însa de multe ori se simt singuri. Un om care-l are pe Dumnezeu niciodata nu este singur. Singuratatea nu-l omoara ci, dimpotriva, îl face fericit. În singuratate el poate sa se simta într-o atmosfera mai potrivita, unde sa se gândeasca mai profund la Tatal nostru cel Ceresc, unde se poate ruga mai linistit, unde poate sa-si desfasoare gândurile, sa urce cu ele pâna la Dumnezeu. Toti Sfintii au iubit singuratatea si pustia; nu pentru ca au fugit de societate, ci pentru ca acolo se întâlneau cu Dumnezeu.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 118-119

FIREA UMANA

- Sfantul Nectarie al Eghinei -

 

 

Cei care se încumeta sa stabileasca o relatie de echivalenta între instinctele animalelor aflate în slujba autoconservarii lor si fenomenele psihologice specifice oamenilor demonstreaza superficialitate si orbire, deoarece nu vad nici caracterul general, liber, independent si nelimitat al celor din urma, nici caracterul unilateral si partial al celor dintâi. Omul se desavârseste cu fiecare zi ce trece; faptele si gândurile sale au ca obiect întreaga creatie, toate artele si stiinta despre animale; îsi poarta de grija siesi si în general umanitatii, se desavârseste si le desavârseste pe animale în functie de gradul de receptivitate al firii lor.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 61-62.

 

 

 

TRANDAFIRUL FARA SPINI

- Sfantul Vasile cel Mare -

 

 

Dupa ce Dumnezeu a poruncit: „Sa rasara pamântul iarba”, a zis: „Si pom roditor, care sa faca rod, caruia samânta lui în el dupa fel si asemanare pe pamânt” (Facerea 1, 11).

 

La acest cuvânt, toate padurile s-au îndesit, toti arborii s-au ridicat iute în sus, cei care în chip firesc se ridica la mare înaltime: brazii, cedrii, chiparosii, pinii; toate crângurile s-au acoperit îndata de tufani desi; si asa numitii arbusti, care slujesc la facerea coroanelor: trandafirul, mirtul si dafinul, care nu erau mai înainte pe pamânt; toti, într-o clipita de vreme, au aparut, fiecare cu mirosul sau propriu, deosebiti prin însusiri foarte precise de alti arbusti, fiecare cunoscut prin caracterul sau propriu. Numai ca atunci trandafirul era fara spini; mai târziu a fost adaugat spinul frumusetii florii, ca sa avem durerea aproape de veselia desfatarii, spre a ne aduce aminte de pacat, din pricina caruia pamântul a fost osândit sa rasara spini (Facerea 3, 18).

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 124-125

 

 

 

 

FLOAREA SOARELUI

- Sfantul Ioan din Tobolsk -

 

 

Floarea-soarelui este o planta care-si îndreapta floarea neîncetat spre soare dimineata, la amiaza si seara, nu doar în zilele însorite, ci si în cele înnorate. Voia omeneasca trebuie sa se asemene întocmai cu firea acestei flori, întorcându-se cu fata catre Dumnezeu si catre voia Sa dumnezeiasca în toata vremea si în tot ceasul, nu doar în zilele senine ale vietuirii sale, ci si în cele posomorâte, adica în zilele grele ale vietii.

 

Sfantul Ioan din Tobolsk, Iliotropion, traducere de Olga Bersan, Ed. Oranta, Kiev, 2009, cap. 4 din Cartea a III-a, p. 511

MICROBUL

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

Dupa cum partea materiala a fiintei noastre se poate dezvolta atât timp cât primeste o hrana corespunzatoare, iar daca în mâncare, în bautura sau în aerul pe care îl respira nimereste o otrava sau un microb, trupul se îmbolnaveste si poate chiar sa si moara daca nu primeste la timp ajutor, tot asa si în fiinta noastra spirituala totul poate decurge bine pâna când apare diavolul. Sufletul se îmbolnaveste, cuprins parca de paralizie, are nevoie de un grabnic ajutor de la Doctorul ceresc, Dumnezeul duhurilor, ajutor care nu poate fi obtinut decât prin rugaciunea credintei. Trebuie sa ne pazim cât putem mai mult, pentru ca prin duhul si prin faptele noastre sa nu ne dam duhurilor rele, celor de sub cer. Pentru ca ele sa nu fie suflare a sufletului nostru, luând locul lui Dumnezeu, pentru ca raul din care este alcatuita natura lor sa nu devina propria noastra natura. De altfel, trebuie sa ne aducem mereu aminte ca ele sunt mai mult în noi decât în lume, dar ca Dumnezeu are asupra lor deplina autoritate si le îngaduie sa lucreze în lume pentru dezmeticirea si îndreptarea oamenilor, în limitele adevarului, bunatatii si întelepciunii Sale. Sunt însa oameni care îl au pe diavolul în îmbracaminte, în mâncare si în bautura, dupa cum crestinii adevarati se îmbraca întru Hristos si se hranesc cu Trupul si cu Sângele Lui. Pretutindeni în lume exista o dualitate a contrariilor: unul împotriva altuia; sufletul se lupta cu trupul, binele cu raul. Satana îsi are slugile si ajutoarele sale pentru a-si raspândi domnia în lume. Domnul îi are pe Îngeri, pe care îi da fiecarui crestin drept paznic si drept calauza spre fericita Împaratie a lui Hristos.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 86-87.

 

 

CUVANTUL OMENESC

- Sfantul Nectarie al Eghinei -

 

 

Capacitatea cuvântului de a nuanta este una dintre trasaturile gradului de desavârsire a sufletului, deoarece natura cuvântului e asemenea celei a cugetului; asa cum sunt gândurile si deciziile launtrice [ale omului], tot asa si opiniile pe care le exprima; mai înainte de a fi rostit cuvântul trebuie sa se puna mintea în lucrare; când mintea este lenesa, gura ramâne muta, de aceea, înainte de a fi pusa limba în miscare spre a vorbi cu glas tare, trebuie ca sufletul sau mintea sa voiasca a-si da pe fata gândurile; pentru ca apa sa curga, trebuie mai întâi sa existe izvorul din care iese suvoiul; si acest izvor e sufletul rational din care izvorasc prin mijlocirea mintii si a capacitatilor ei apele bogate si nestavilite ale cuvântului.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 65

 

 

 

POMUL USCAT

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi un pom uscat, care nu mai e bun pentru nimic altceva decât pentru a fi pus pe foc. Întelege ca asemenea este si sufletul omului pacatos, în care nu se gaseste credinta cea vie dimpreuna cu roadele ei si a carui savârsire va fi taierea si focul iadului celui vesnic. „Tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca în foc” (Matei 3, 10). Aceasta întâmplare îti slujeste drept prilej de a-ti îndrepta ochii spre sufletul tau, cercetând daca nu cumva se afla si el într-o asemenea stare jalnica, si de a te ruga lui Hristos-Dumnezeu, Care si pe cei morti îi învie, sa ti-l umple cu viata si sa ti-l adape cu roua harului Sau întru cresterea roadelor celor duhovnicesti.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 74

 

LA MULȚI ANI!

 

Cu prilejul zilei Dumneavoastră onomastice, rog pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, sănătate, puterea de a nu vă pierde speranța și credința, pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească!

 

La mulți și fericiți ani!

 

                Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 

 

 

 

Legenda lui Moș Nicolae

 

Se spune că Nicolae locuia într-un satuc cu oameni de tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese orfan şi moştenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, Nicolae se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie.

 

Timpul a trecut, iar într-una din zile Nicolae a aflat că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire. Un negustor pusese ochii pe ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave.

 

– Nu se poate aşa ceva, s-a gândit Nicolae. Aşa că s-a furişat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera fetei celei mai mari.

 

– Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi putea să mă mărit! Şi aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag şi a fost fericită.

 

La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie. Bătranul tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul familiei sale. Aşa că, peste încă un an, s-a hotarât ca, înainte de căsătoria celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia.

 

Ca să nu fie descoperit, Nicolae s-a suit încet pe acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei. Acesta a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului. De aici şi obiceiul ca micuţii să primească cadouri în şosetele agăţate la sobă sau în ghete lângă uşă, pentru cei care nu au sobă.

 

– Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea fetelor mele! a spus bătrânul tată.

 

– Nicolae este numele meu, dar te rog să nu mai spui nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată.

 

Nicolae l-a rugat totuși pe acel om sa păstreze secretul, însă acesta nu a respectat rugămintea lui si a povestit tuturor. Ulterior, oricine primea un cadou neașteptat credea ca este de la Nicolae si ii mulțumeau pentru cadou. Cei trei saci cu aur au devenit conform legendei simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur, de aici moștenind-se tradiția de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.

 

Nicolae, a continuat toată viața să sa facă bine de fiecare dată când a putut.

 

Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu li se arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ. El îşi dă seama cine a fost cuminte şi cine nu printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri pentru toţi. Cu o singură condiție: ghetele să fie lustruite şi lăsate noaptea la uşă.