Lee
Kuan Yew - „Viziunea unui om asupra lumii”
General
Br. (r) Dan Niculescu, Redactor şef al revistei „Dincolo de orizonturi”
23
Iunie 2024
Pentru a înțelege mai bine cine a fost Lee Kuan Yew
este suficient să menționăm caracterizarea făcută de Henry Kissinger: „am
întâlnit numeroși lideri ai lumii timp de o jumătate de secol, dar de la
niciunul nu am învățat mai mult decât am învățat de la Lee Kuan Yew. Acesta
este un om de o inteligență și profunzime de neegalat”.
Lee Kuan Yew (1923-2015) a fost o personalitate de
anvergură globală, a fost chemat de patru ori în China pentru a discuta cu
liderii chinezi (de la Mao Zedong până la Xi Jing Ping) căile de dezvoltare a
țării, a fost considerat un prieten indispensabil al S.U.A., unde s-a întâlnit
cu președinți americani (George W. Bush, Bill Clinton, Barack Obama), lideri ai
guvernului și ai Departamentului de Stat (George Shultz, Madeleine Albright,
Hillary Clinton, Zbigniew Brzezinski și alții), a ținut conferințe la cele mai
prestigioase organizații și universități americane, s-a bucurat de aprecierea
și prietenia unor lideri europeni precum Jacques Chirac (Franța), John Major,
Margaret Thatcher (Marea Britanie), Helmut Schmidt (Germania) și din alte zone
ale lumii precum Africa de Sud (F.W. de Klerk).
Singapore, inițial, a făcut parte din Myanmar.
Ulterior, la inițiativa liderilor din Myanmar, Singapore s-a desprins și a
devenit independent. Din acel moment Lee Kuan Yew a devenit prim ministru și a
condus țara neîntrerupt timp de 25 de ani în fruntea partidului său, „Acțiunea
Poporului”. În acest interval de timp Singapore a reușit să facă un salt enorm
de la stadiul de stat al lumii a treia la cel de stat dezvoltat, modern,
prosper, în care locuitorii, indiferent de religie, rasă sau naționalitate, trăiesc
în siguranță, bunăstare, armonie, au locuri de muncă și beneficiază de sisteme
de educație și sănătate de elită. Mai mult, Singapore a devenit un model de
dezvoltare pentru statele din sud-estul Asiei, inclusiv pentru China.
Cum a făcut Lee această minune? În primul rând a
schimbat viziunea compatrioților săi față de muncă descurajând nemunca prin
limitarea subvențiilor de stat, a eliminat corupția din țară, a luat măsuri de
limitare a ostilităților interetnice prin ridicarea nivelului de trai al
populației, a normalizat relațiile cu vecinii, nu a schimbat instituțiile
coloniale lăsate intacte de britanici (educație, sănătate, securitate, sistemul
bancar, etc.) și a păstrat limba engleză ca limbă oficială a țării înțelegând
avantajul reprezentat de vorbirea unei limbi cu circulație internațională în
relațiile comerciale, politice, etc. Este de remarcat faptul că Lee era chinez
și hotărârea de a păstra limba engleză i-a atras critici din partea guvernului
de la Beijing. La toate acestea s-au mai adăugat și poziția strategică pe care
o are Singapore, ceea ce a contribuit la atragerea investițiile străine, dar și
demersurile guvernului de reglementare a relațiilor dintre stat și companii
prin limitarea cupidității acestora și tendințelor lor de control asupra
guvernului.
Lee a creat un nou model de guvernare nu prin
cheltuirea unor sume mari de bani (cheltuiește aproximativ 20% din P.I.B.
pentru guvern), ci prin tratarea cu seriozitate a actului de guvernare a țării.
Analizat în comparație cu sistemul occidental s-ar
putea spune că Singapore este un stat autoritar, contrar celui occidental,
democratic. Lee a și declarat la un moment dat: „Noi decidem ce este corect, nu
contează ce spun oamenii”. Această declarație demonstrează mai curând
convingerea lui Lee că între cei ce guvernează și cei ce sunt guvernați trebuie
să existe un contract social, fiecare din părți fiind obligată să-și respecte
îndatoririle contractuale. Cei ce nu respectă regulile sunt pasibili de sancțiuni,
uneori drastice. Acest sistem a funcționat eficient în perioada pandemiei de
Covid 19, Singapore fiind relativ puțin afectat de aceasta. Mergând mai departe
cu comparația dintre modelul de guvernare introdus de Lee Kuan Yew și cel
occidental, am putea spune că Singapore este elitist acolo unde Vestul este
democratic, zgârcit acolo unde Vestul este generos, concentrat unde Vestul este
prea extins și intervenționist în economie acolo unde Occidentul este
nonintervenționist.
Tigrii asiatici au copiat sau adaptat modelul lui Lee
Kuan Yew și au investit masiv în educație, cu accent pe concurență și testare,
au acționat pentru a aduce oameni de valoare în serviciile civile,
guvernamentale și au eliminat corupția. Rezultatul: Asia se află în progres la
toate nivelele, în timp ce Occidentul este în recul. Nu conspirațiile mondiale
sunt de vină pentru această situație, ci lipsa voinței Vestului de a se
moderniza, de a-și adapta instituțiile la noile realități, de a înțelege necesitatea
existenței unui stat puternic, capabil să-și onoreze partea sa de contract:
apărarea cetățenilor săi.
În cartea „Viziunea unui om asupra lumii”, autorul
analizează provocările din relațiile internaționale, relațiile dintre S.U.A. și
China, traseele de dezvoltare ale Indiei, Chinei și ale celorlalte țări din
Asia de sud-est, din Orientul Mijlociu, Uniunea Europeană etc. Această carte
este mai mult decât o simplă lectură, este o călătorie în profunzimea gândirii
unui om care a modelat destinele unei națiuni și a influențat gândirea globală
a unor lideri care considerau că mai pot învăța ceva și de la alții.
În continuare voi prezenta sintetic câteva din
analizele sale referitoare la unii actori globali pe care îi consider
importanți și pentru România.
China
De 5.000 de ani chinezii consideră că țara lor este în
siguranță numai dacă centrul este puternic. Această concepție a dăinuit peste
secole indiferent de forma de organizare politică a țării și probabil că va
rămâne mereu. China nu va fi niciodată o democrație în sensul dat de Occident.
Transferul de putere nu va fi asigurat pe baza principiului „un om, un vot”, ci
un set de lideri va înlocui alt set de lideri, astfel asigurându-se conducerea
centralizată a țării și pacea.
China are propriile frământări sociale, mai ales în
zona rurală, dar conducerea comunistă a găsit mijloacele ca niciuna dintre
aceste frământări să nu escaladeze la nivel național. Clasa de mijloc, spre deosebire de țărănime,
este preocupată de a-și schimba statutul social și a ajunge în vârful
societății. Aceste frământări nu sunt de natură să afecteze stabilitatea țării
și nici puterea Partidului Comunist Chinez (P.C.C.). Cu toate acestea în
următorii 10-20 de ani anumite schimbări vor trebui acceptate, cum ar fi
găsirea unor forme mai participative de guvernare. Unele acțiuni în această
direcție au fost întreprinse, mai ales la nivelele inferioare, cele de
conducere locală. Putem estima că aceste schimbări vor continua, dar într-un
ritm lent. Atât timp cât partidul este în control își poate permite să
experimenteze. De asemenea, lupta împotriva corupției va continua deși
schimbările vor fi lente, cu rezultate mai vizibile la nivelul centrului și
estompate către periferia țării. După ce China a implementat unele reforme
privind funcționarea pieței, corupția a luat amploare deoarece aplicarea
principiilor economiei de piață propuse de Milton Friedman au făcut ca cei
bogați să devină mai bogați, iar cei săraci, mai săraci. Deși P.C.C. a declarat
lupta împotriva corupției „o problemă de viață și de moarte” este greu de
crezut că la nivel local va avea efectul dorit. Corupția nu va distruge
sistemul de putere chinez, dar nu-i va permite să funcționeze eficient.
Schimbări ar trebui impuse și la nivelul întregii țări
prin stabilirea principiului de conducere pe baza respectării legii și a
instituțiilor statului. Acest proces va fi dificil deoarece impune schimbări
fundamentale atât la nivel de acceptare guvernamental, cât și la cel al
populației. În mentalul chinez funcționează principiul că omul este mai
important decât instituția. De exemplu, un președinte de țară care nu a avut și
o carieră militară nu se bucură de prestigiu și autoritate.
Din cauza acestor cutume și reminiscențe culturale
care au devenit în prezent limitative, China nu va funcționa niciodată la
viteza maximă. Chiar dacă conducerea chineză va lua măsuri de modernizare a
instituțiilor o va face în stil chinezesc. Dacă vor accepta lărgirea sferei de
participare la exercitarea puterii prin vot, cum este posibil să se accepte în
viitor, competiția electorală se va desfășura tot între candidații aprobați de
P.C.C. În China nu va funcționa principiul „libertate pentru toți”. Alternativa
la schimbare este menținerea unui centru puternic. Aceasta este o metodă cu
adânci rădăcini în istoria Chinei și a funcționat, chiar dacă eficiența a lăsat
de dorit. Acest tradiționalism nu exclude ca liderii de la Beijing să analizeze
toate celelalte sisteme politice și să aleagă acele idei care îmbogățesc
sistemul chinez.
Lee consideră că cea mai spectaculoasă parte a
miracolului chinezesc este creșterea economică rapidă, dar problema gravă care
probabil va produce efecte nedorite în viitor este aceea că viteza de adaptare
a politicului nu a putut ține pasul cu cea a economicului. Încercările de a
apropia cele două zone vor fi dificile fiindcă se vor lovi de opoziția
liderilor locali care, în mod natural, vor încerca să slăbească centrul pentru
a-și crește puterea. P.C.C. nu mai este ceea ce a fost. Lee spune că „este ca o
etichetă veche pusă pe o sticlă veche în care s-a turnat un vin nou”. În ceea
ce privește structura de putere a P.C.C. aceasta datează dinaintea comunismului
chinez, este cea pe care dinastiile chinezești, de la Confucius până în
prezent, și-au întemeiat puterea.
Revenirea Chinei ca putere globală este unul dintre
cele mai dramatice evenimente ale istoriei contemporane. Dezvoltarea economică
a generat procesul de modernizare a Armatei de Eliberare a Poporului iar
obiectivul Beijingului este acela ca țara să devină cea mai mare putere a
lumii. Acesta nu este un obiectiv nou deoarece întotdeauna China s-a crezut
centrul puterii globale, de unde și denumirea de Imperiul de Mijloc.
Liderii chinezi urmează modelul inițiat de Lee Kuan
Yew în Singapore, adaptat la specificul său istoric, în sensul de a crea un
guvern de valoare mondială, condus de o clasă de mandarini de elită. Școlile
sale urcă rapid în clasamentele valorice internaționale.
S.U.A.
Lee Kuan Yew este conștient că echilibrul global de
forțe se schimbă și S.U.A. va avea din ce în ce mai multe probleme în Zona
Asia-Pacific. Proximitatea de această regiune este decisivă. China aparține
acestei zone geografice și îi va fi mult mai ușor să-și exercite puterea asupra
sa; pentru SUA situația este complet diferită deoarece cele 8.000 mile de apă
ce stau între cele două puteri, complexitatea logistică, costurile, baza de
recrutare (populația Chinei este de 1,3 miliarde locuitori în timp ce S.U.A.
are numai 314 milioane locuitori), avantajează China. Menținerea controlului
Zonei Asia-Pacific de către Washington este vitală deoarece asigură protejarea
unor interese majore ale S.U.A.: piața liberă asigură S.U.A. mari oportunități
de investiții, comerț și influență; acces la tehnologii de vârf; menținerea
unui climat de pace și securitate; navigație liberă; control și supraveghere
asupra țărilor considerate ostile (Coreea de Nord, China etc.). Este greu de
presupus că Washington-ul, în actualul climat geopolitic, va reuși să-și
conserve actualele avantaje. Totuși, Lee consideră că acest lucru este posibil
dacă S.U.A. își va recalibra puterea economică, își va restructura și adapta
instituțiile naționale și va reda guvernului autoritatea necesară pentru a-și
îndeplini sarcinile ce-i revin din contractul social cu poporul american. Lee
consideră că este posibil ca S.U.A. să-și prelungească cu încă 20 de ani
controlul asupra Zonei Asia-Pacific.
Dacă problemele existente în prezent vor continua și
instituțiile țării vor întârzia să se reformeze, declinul geopolitic al S.U.A.
va deveni cronic. Celelalte țări din regiune, aliate strategice ale S.U.A., vor
trebui să se adapteze noii situații geopolitice conform principiului enunțat de
Tucidide: „cei puternici fac ceea ce pot, iar cei slabi vor suferi ceea ce
trebuie”. Nu este o soluție pe care țările mai slabe să o accepte de bună voie
și de aceea în perioada următoare vor apărea schimbări în strategia lor de
securitate. Creșterea puterii economice și militare a Chinei, ritmul în care
S.U.A. își va rezolva problemele economice, politice și sociale, vor accentua
sau încetini aceste tendințe.
Lee Kuan Yew consideră că, în final, S.U.A. își va
recuceri poziția dominantă și prestigiul anterior și crede că Beijingul nu va
reuși să acumuleze atâta putere încât să scoată S.U.A. afară din Zona
Asia-Pacific. Singapore, dar și majoritatea țărilor din regiune ar prefera ca
S.U.A. să-și mențină poziția actuală deoarece nu au o evaluare clară privind
modul în care se va manifesta China în poziția de hegemon. Scopul final al
Chinei este cunoscut - să devină cea mai mare putere a lumii - dar modul în care
își va exercita acest rol este greu de anticipat. Liderii de la Beijing sunt
conștienți că dacă vor pune presiune prea mare pe țările indecise sau pro
americane, cu atât acestea se vor îndrepta mai mult către S.U.A., fapt pentru
care evită, deocamdată, să acționeze decisiv asupra lor.
Lee credea că America nu este în declin. Reputația sa
internațională a suferit datorită aventurismului militar din ultimii 30 de ani
și a crizelor financiare cu care s-a confruntat. Astfel de situații, unele
chiar mai grave, au existat în istoria S.U.A., dar întotdeauna au fost depășite
datorită dinamismului economic, creativității și abilității de a inova lucruri
noi. America are șanse să aibă succes și pe viitor deoarece are și alte
avantaje importante în comparație cu China: atractivitatea societății americane;
numărul mare de centre de excelență răspândite în toată țara; existența unui
sistem competitiv funcțional; o cultură care omagiază pe cel ce s-a realizat pe
baza propriilor puteri și, nu în ultimul rând, limba engleză, ușor de învățat
în comparație cu mandarina.
În cartea „Viziunea unui om asupra lumii” sunt multe
alte zone analizate și toate prezintă interes pentru cei interesați de istorie,
politică, relații internaționale, de înțelegerea forțelor care modelează lumea
noastră, de provocările și amenințările actuale și viitoare. Am ales să prezint
succint viziunea autorului asupra Chinei și S.U.A. fiindcă acestea sunt țările
care vor da tonul schimbărilor viitoare, schimbări care, într-un fel sau altul,
ne vor afecta pe toți.
De asemenea, de un interes aparte sunt caracterizările
făcute de autor unor personalități politice care au influențat și continuă să
influențeze destinele unor țări și popoare, în bine sau în rău. Acestea, precum
și analizele făcute Orientului Mijlociu, Uniunii Europene, Japoniei, Coreei de
Nord, Indiei, țărilor din Asia de Sud-Est, economiei globale, energiei,
schimbărilor climatice, sunt valoroase atât din punct de vedere analitic,
informativ, cultural, cât și al stilului.
-----------------------------
Sursa - Dincolo de orizonturi, Anul IX,
Nr.17/aprilie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu