Ioan Miclău-Gepianu - Din poeziile Poetei Maria Berenyi

 

Ioan Miclău-Gepianu: Din poeziile Poetei Maria Berenyi

 

CU FRUNTEA RIDICATĂ

 

 

~*~

 

Când totul devine

s i m b o l i c

m i s t e r și

t ă c e r e

timpul gol-goluț

se oprește la

marginea conștiinței

plânsul cade în

țurțuri prelungi

în podul palmei

strângem scene banale

în piață jucăm

poker și bridge

ne descifrăm istoria

în ploaia de-n-tuneric

de pe bulevard

ușor amețiți de vin

strigăm țipăm

OMULE!

NU-ȚI APLECA CAPUL
NU-ȚI ÎNDOI GENUNCHI!

UMBLĂ CU FRUNTEA RIDICATĂ!

*

PRIMĂVARA COLINDĂ PE SUB GEAMURI

 

cu atâta soare-n priviri

și-atâta câmpie-n picioare

primăvara colindă

pe sub geamuri

însoțită de promisiunea

verde a grâului

cu un ochi transparent

se uită în oglinda

cețoasă a florii soarelui

întunericul toarce

mierea-n săruturi

femeii îi îmugurește pântecul

plopii curg șiroaie

către infinit

delfinii se joc ca

niște copii năzdrăvani

picură seara pe iarbă

din lumânările copacilor

mierea își găsește

culcuș în podul

palmelor tale

*

VARĂ

 

în lunca brăzdată de culori

iarba-i încălțată-n rouă

în văzduh se-nalță stoluri de cocori

gustând cu plăcere aroma din plouă

 

în lacrima de soare răsare-un curcubeu

aerul înflorește în căpițele de fân

fecioara de rouă se scaldă-n ochiul meu

cochetând cu zâmbetul purtat de vânt

*

NOAPTEA ÎN PĂDURE

 

în tăcerea umbrită a pădurii

ascult răsuflarea culorilor

cu blândețe mângâi sâmburele nopții

paznicul fidel al trandafirilor

 

am adunat sub pleoape cerul dimineții

agățându-mi în gât mărgele de rouă

pe orizont se așează spuma albă a vieții

și-am simțit că-mi înflorește aerul pe gură

*

ÎMI LAS PICIOARELE SĂ ÎNDRUMEȚEASCĂ

 

primăvara aleargă

ca o romanță

pașii mei desenează

întoarcerea spre casă

tot mai aproape

se dezvăluie prin mine

cărările copilăriei

îmi las picioarele

să îndrumețească mereu

spre casa părintească

*

N-AM NIMIC AM TOTUL

 

n-am nimic

am totul

trăiec în ritm

ușor și ștrengăresc

robinetul speranțelor

de obicei îl uit deschis

destinul uneori mă

linge pe ceafă cu

limba lui aspră

și-mi mușcă

nodul tinereții

trăiesc în altă

lume decât voi

în coliba

verii nepieptănate

îmi pipăi identitatea

aș vrea să dau binețe

copilăriei dar printre

fișele memoriei nu am

găsit altceva decât

câteva petece din

viața mea embrionară

în viața aceasta

ținută în șah

m-am trezit în

brațele modestiei

și totdeauna m-am

subapreciat

trăind liniștită

în cel mai

dulce anonimat.

 

~*~

De la arhiva Bibliotecii ”Mihai Eminescu”

Australia

Cartea ”Fără Titlu”, autor Maria Berenyi, 1989, (bilingvă)

Gyula - Ungaria