miercuri, 12 iunie 2024

Ion Lazu - Ion Andreiţă, n. 11 iunie 1939

 



Ion Andreiţă, n. 11 iunie 1939

Publicat de Ion Lazu  

 

Din comuna Perieţi, judeţul Olt, fiu al unui notar Marin Andreiţă şi al Floricăi, din neam preoţesc, a făcut şcoala primară în comuna natală, liceul Radu Greceanu la Slatina, 1953-1956, când am fost colegi de clasă, apoi facultatea de Filologie din Bucureşti 1958-1963, după care a devenit jurnalist la Scânteia tineretului, 1963-1983, apoi la România liberă, până la pensionarea din 1997. Continuă să publice în revistele literare ale momentului.

A debutat cu poezii în 1960 în Luceafărul şi a publicat volume de poeme: Minunea de a trăi, 1970, Măsurând cu lacrima fiinţa ta, 1993; Dimineţile albe...,1999; Între două bătăi de aripă, 2003; 101 poeme, colecţia Ideal, 2010; volume de reportaje literare: Colegi de generaţie, 1979; Drumuri esenţiale, 1982;  Secante la omenie, 1985, memoriale de călătorie: Misterul Fluviului Galben, 1993 (o călătorie în China), Scrisori pariziene, 2000;  Călător la un capăt de lume, 2001; Scrisori italiene, 2004; şi câteva volume de proze scurte: O zi de toamnă, 1997; Natură vie cu barcă, 1983; Viaţă, drumuri, litere, 2010.

Vigoare de temperament, precizie scripturală, metafore sensibile, o caldă şi omenească înţelegere pentru destinul românilor sub vremuri, scene din vremea foametei, dar mai ales atmosfera din Perieţii copilăriei sale, impregnând paginile sale de proză - acestea sunt permanenţele textelor lui Ion Andreiţă, care s-a salvat din ziaristica angajată tocmai printr-un angajament mai profund, cel faţă de semenii săi condamnaţi la anonimat, ducându-şi viaţa în modestie şi bună credinţă.

P.S. Cu Toamnă târzie, antologia de proză scurtă apărută la TipoMoldova, 2012 am sentimentul că Ion Andreiţă restabileşte adevărul cu privire la adevărata sa vocaţie: aceea de observator co-participativ al vieţii omului simplu, nesofisticat, în datele sale primordiale şi în context rural ancestral, de povestitor plin de har al unor întâmplări de la marginea lumii, într-o frazare curgătoare, iluminată de omenească înţelegere a sensului vieţii. Poezia fugoasă, publicistica plină de nerv şi culoare, sunt laturi ale temperamentului său nedomolit, însă povestirea este harul dat lui de la Dumnezeu.

 

Citeşte mai mult:  http://www.ghimpele.ro/2012/06/se-naste-scriitorul-ion-andreita-vezi-ce-alti-mari-artisti-marcheaza-semnificatia-zilei-de-11-iunie/

 http://www.crispedia.ro/Ion_Andreita

http://www.zf.ro/autori/ion-andreita-3941229/

http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/73/articolul16.html

 

***

 

Unul dintre foştii mei colegi de liceu (la Radu Greceanu din Slatina, alături de Caius Traian Dragomir şi Anton Vătăşescu),  cu care mă mândresc şi pe care-mi doresc să-l văd mai des. Se şi întâmplă, în ultima vreme, mai des decât la tinereţe, căci amândoi suntem în sfârşit degrevaţi de servituţile meseriilor noastre "pe picior": el reporter, eu geolog terenist; ne revedem la întruniri culturale-scriitoriceşti, în Bucureşti sau prin ţară, schimbăm impresii, cărţi cu autograf... Însă s-ar spune că vremea prieteniilor s-a cam dus. Ne gestionăm fiecare cum poate: energiile, timpul, aspiraţiile...

 

 

Poezia zilei, Ion Lazu

 

Pe deal, II

Lui Jean Andreiţă

 

~*~

Viaţa se trage în scocul văii

Care se umple cu seară.

Eu stărui pe deal. Dulăii

Îşi încearcă glasul prin uluci.

Cerul a îmbătrânind ca o oglindă

Dintr-un conac părăsit. Nu ştiu ce aştept

Cu spinarea rezemată de prun

Cu genunchii în piept.

O femeie pândindu-mă pe după tufe

Rupe din livada veche crengi uscate

Şi, când pleacă, legătura ei

Pierde o mătreaţă ca de noapte.

 

Atunci prin bezna ce-n salcâmi se lasă

Moşul îşi aduce caprele acasă.

Eu stărui încă şi încă

Rezemat de prunul cel cu creastă şuie.

Şi târziu, punând palmele alături

Sting a coalei căţuie.

În cer şi pe pământ se lasă

Noaptea cea mai adâncă.

 

~*~

Alexeşti- Vâlcea, 1981




http://ilazu.blogspot.com/









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu