Alex. Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ......!

 

FLORI DE GHEATA

- Sfantul Inochentie al Odessei -

 

 

         Sa ne întoarcem spre locuintele noastre si sa intram în cea dintâi casa ce ne va iesi înainte, nu a unui bogat, ci, de vreti, fie si a celui mai de pe urma muritor.

 

         Ce se vede colea, pe acest geam pe jumatate stricat? Un fel de desen, necunoscut si neajuns pâna acum de iscusinta omeneasca. Materialul întrebuintat se pare a fi cel mai simplu: zapada si gheata – dar iscusinta în lucrare este neobisnuita. Cine oare este acest Faurar nevazut, care stie sa faca lucruri asa de minunate din nimic? Daca întrebi stiinta despre toate acestea, ea îti spune: „Aici frigul de afara s-a luptat cu caldura din casa si aceasta lupta a dat nastere acestei alcatuiri”. Dar bine, pentru ce toate acestea? „Caldura din casa” – continua a ne spune stiinta – „s-a asezat pe sticla sub forma de umezeala, iar frigul de afara, condensând-o, a îmbracat-o anume în aceste forme cu diferite alcatuiri”. Pentru ce, însa, a îmbracat-o anume în aceste forme si nu în altele? De unde vine asemanarea acestor alcatuiri cu forma fiintelor din diferite împaratii ale naturii? Stiinta tace. Sa ne uitam mai de aproape la aceasta zugraveala minunata! Unele din partile cele mai de dedesubt ale ei sunt asternute ca nisipul din vaile de dinaintea muntilor, ori ca nourii pe cer. Dar iata, deasupra acestui strat se vede asemanarea bolovanilor, închipuiti printr-un sir de cristale! În ce chip vederea acestor munti îndepartati se arata pe aceasta sticla! Deasupra bolovanilor si câteodata alaturi de ei se vad plante mari si mici: de unde sunt ele? Nu e oare umbra [închipuirea] plantelor si buruienilor ce cresc vara sub ferestrele voastre? Dar printre aceste plante se vad si dintre acelea care nu numai ca nu se afla în gradina voastra, ci nici în tara noastra. Se vad plante din acelea care cresc în alte parti, câteodata foarte îndepartate de noi. Prin ce minune s-au mutat ele dintr-o asa departare în casele noastre si pe ferestrele noastre? Orice s-ar spune, totusi nu se poate a nu zice, la urma urmelor, ca în acest fenomen, cu toata micsorimea si neînsemnatatea lui, ni se arata acea putere a-toate-ziditoare care, si în lucrurile cele mici, ca si în cele mari, întrece orice cugetare a noastra, pentru care nu exista nici departare, nici piedici si care întotdeauna si pretutindeni are gatite forme pentru tot felul de lucrari.

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 89-91

 

 

 

FOCUL MISTUITOR

- Sfantul Paisie Aghioritul -

 

 

         Când arunci într-o soba hârtii, gunoaie, acestea ard. La fel si cu omul duhovnicesc, orice i-ar arunca ispita, el arde, este „foc mistuitor”. Cugetele rusinoase nu se lipesc de el, si dupa aceea si diavolul oboseste si pleaca.

 

Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 132

 

 

 

TEMPERATURA INALTA

- Parintele Arsenie Boca -

 

 

        La temperaturile la care se alege aurul fiintei noastre de zgura acestei fiinte, în firea noastra apare modul divin de a fi, de a voi si de a gândi.

 

Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 74

PANACEUL SUFLETESC

- Cuviosul Bonifatie de la Teofania -

 

 

Un om oarecare, trecând prin schit, a intrat în bolnita de pe lânga schit. Vazând numerosii bolnavi care zaceau acolo, s-a apropiat de doctor si l-a întrebat: „Sunt, oare, ierburi care vindeca de pacate?” Doctorul a raspuns: „Sunt si o sa ti le arat. Ia radacina ascultarii, tulpina rabdarii, florile curatiei si roada faptelor celor bune; zdrobeste toate acestea în vasul smereniei, cerne-le prin sita cugetarii sanatoase, toarna-le în oala nadejdii, varsa peste ele suspinuri si adauga câteva lacrimi; dupa aceea, aprinde focul iubirii dumnezeiesti, acopera oala cu milostenia si hraneste focul cu lemnele iubirii de osteneala. Când fiertura va fi gata, raceste-o cu iubirea de frati si ia-o cu lingura pocaintei. Dupa ce vei fi primit doctoria aceasta cu credinta curata, ajutându-te cu înfrânarea si cu postul, te vei vindeca de orice boala a pacatului si vei fi sanatos atât cu trupul, cât si cu sufletul”.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 66

 

 

 

PRIMUL CANTEC

- Arhiepiscopul Iustinian Chira -

 

 

Cel mai frumos si sfânt prinos pe care un om îl aduce lui Dumnezeu este cântarea. Toata faptura cânta. Cânta Îngerii din Cer, cânta vântul si apele cânta. Cânta pasarile codrului, cânta greierii pamântului, dar mai presus de toate cânta omul. Omul cânta si la bucurie si la suparare, el cânta, cânta…

 

Cântarea este un dar pe care Dumnezeu i l-a dat omului ca pe o mângâiere. Primul cântec l-a cântat omul când a fost alungat din Rai. Atunci sufletul omului a început sa cânte de dorul lui Dumnezeu, de dorul Raiului si al Îngerilor, de dorul fratilor lui si al tuturor Sfintilor, si asa a început sa întocmeasca slujbele, ca sa le cânte în fata altarelor si a icoanelor. Acestea sunt formate din cele mai frumoase cuvinte de lauda, de multumire si de cerere. Cântarile acestea sunt cele mai iubite daruri pe care Dumnezeu si toti Sfintii le primesc de la fiii oamenilor.

 

Dar si în familie, în casa lui, omul cânta, cânta, cânta. Cânta mama cea buna când îsi leagana copilul. Cânta barbatul când se afla departe de casa lui, de satul lui, de familia lui. Cânta tânarul îndragostit si omul când se simte singur.

 

Omul cânta când este vesel sau trist. Cânta omul si la durere, la despartirea de cei dragi, care pleaca pe calea de unde nu se mai întorc niciodata, dar cânta de bucurie si la nunta sau când se întâlneste cu prietenii care nu-l uita.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Colo’n sus in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia, 2010, p. 7-8

 

 

 

 

Supărarea care îmbolnăvește

- Pr. Arsenie Boca -

 

 

Prin supărări, tulburări, ceartă, iuţeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.

Când ai vreo ispită nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.

În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.

Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îţi ia mâna toată.

Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştinţele, îmbrăcămintea minţii, nevoinţele, ostenelile, te însoţesc dincolo.

Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.

Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.

 

(Extras din Comentariile la Pateric ale Pr. Arsenie Boca, publicate în Revista Atitudini Nr. 5)

DIZOLVAREA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

             Se pot oare lipsi frunzele de copac, iar copacul sa se lipseasca de pamânt, de aer, de apa si de caldura? Nici sufletul nu poate exista fara Dumnezeu, fara Fiul Sau, fara Duhul Sau. Dumnezeu îmi este viata, lumina, putere, apa, hrana. El ma poarta asa cum o mama îsi poarta în brate pruncul. Si chiar mai mult: ma poarta pe mine, îmi poarta sufletul si trupul. El este în mine, as zice chiar se „dizolva” în mine, se face una cu mine.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 81

 

 

 

MIEREA ALBINELOR

- Cuviosul Bonifatie de la Teofania -

 

 

            Fumul alunga albinele, si atunci oamenii iau rodul cel dulce al muncii lor: odihna trupeasca de prisos alunga frica de Dumnezeu de la suflet si pierde toata lucrarea lui buna.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 121

RUGĂCIUNEA SUPERFICIALĂ ȘI RUGĂCIUNEA DIN INIMĂ

PR. JUSTIN PÂRVU

 

 

Nu știm să ne rugăm corect

 

E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie.

 

Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm.

 

 

 

Rugăciunea care ne protejează

 

Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii.

 

Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele.

 

Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia şi nepăsarea noastră fără pocăinţă, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

 

(Extras din volumele „Ne vorbește Părintele Justin”, Fundația Justin Pârvu)

 

 

 

 

VANTURILE

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

           În natura adie uneori un vânt caldicel, aromitor, care îti mângâie si îti patrunde placut si usor trupul, iar cerul este senin. Alteori bate vântul rece care îti provoaca o senzatie de frig si de apasare, îti intra în oase, îti face o piele de gaina si tot atunci cerul si pamântul se întuneca. Sau, fara nici o adiere de vânt, aerul poate fi cald sau rece, te poate încalzi sau dimpotriva, sa te faca sa dârdâi de frig. Asa se întâmpla si în viata duhovniceasca: uneori simtim parca în suflet o boare lina, placuta, care ne încalzeste si ne învioreaza, ne usureaza si ne linisteste; alteori, inima ne este cuprinsa de o suflare grea, ucigatoare, iar sufletul ni se cufunda parca într-o bezna de nepatruns. Cea dintâi stare este de la Duhul lui Dumnezeu, a doua, de la diavolul. Trebuie sa ne obisnuim cu amândoua. În primul caz, sa nu ne trufim, în al doilea, sa nu ne descurajam, sa nu disperam, sa alergam cu grabire la Dumnezeu.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 153

NEMURIREA

- Arhiepiscopul Iustinian Chira -

 

 

            Dorul de nemurire arde în sufletul fiecarui om. Fiecare tânar, mai ales, doreste sa realizeze în viata lucruri mari, lucruri bune, care sa înfrunte timpul si sa cucereasca eternitatea. Nefericita ar fi viata noastra de fiinta cugetatoare, care aspira, care gândeste, care iubeste, daca viata s-ar reduce doar la atât cât ne da pamântul, daca nu ne-ar astepta cerul, infinitul, nesfârsitul, stralucitul locas plin de lumina, de slava si de frumusete negraita. Privesc uimit în adâncul eternitatii, în adâncul vietii vesnice care-mi sta în fata. Acest adânc m-ar înfiora, m-ar înspaimânta daca nu as cunoaste ca Dumnezeu este Stapânul, ca Iisus Hristos este Domn peste Cer si pamânt, peste timp si eternitate.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 135

 

 

 

CA VANTUL

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

            Mare este nerâvna si lenea noastra la rugaciune. Întotdeauna ne rugam, sau avem tendinta de a ne ruga grabindu-ne, ca si cum am vrea sa ispravim mai repede, sa sarim peste ceva, fara a cauta în adâncul inimii. De aceea rugaciunea noastra este ca vântul: se isca, bate si se duce.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 497

 

 

 

MEREU INCEPUTUL

- Compozitorul Arvo Part -

 

 

              Vesnicia înseamna ca este mereu început, ca începutul dainuie de-a pururi. Minunea creatiei sta în nesfârsitul ei, în neîncetata ei nastere din nou. Este de-a pururi început.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63