Nașterea
Maicii Domnului
ANA
PE IOACHIM ÎNTREBA
~*~
Era
ca și cum
ai
fi visat că visezi,
precum
o mireasmă,
dar
fără de fagur nuntit din livezi,
ci
doar limpezime cântând limpezime.
Oare
ce o fi fost,
Ioachime?
Trimisul
poate?
Fără
de vorbă și iță,
literei
sfinte îi da despletiri,
nescrisul
vânat de peniță
spre
nodul ales,
mult
mai subțire ca umbra părerii
amar
tremurând ne-nțeles -
cum
din sânul de toamnă
să-mi
înflorească merii?
Ce
înalt - glasul lui
mereu
sporind temei de adâncime!
De
frică mă cutremur, și necredința-mi cred.
De
ce taci Ioachime?
Vorbea
Trimisul,
dar
fără sunet hodinit în grai,
de
stânci uitate chiar îmbătrânirii,
licheni
și putregai
și
mușchi verzui...
Grăia,
cum aș putea să-ți spui?
Grăia
de-un
început, vlăstar minunii însăși,
pe
vârful ars pe muche,
unde
se-mbunghie nopțile în nopți -
stema
reginei - floarea de colț!
Mi
se părea străina auzire
ca
soarele privind - întunecime.
Precum
un pod amețitor,
dă-mi
mâna Ioachime!
În
glasul lui,
cu
adierea spaimei despre rod
ce
va să fie întru ramul meu,
se
primeneau genuni în limpezime
sorbind
pe-ascuns din Dumnezeu,
nu
spaima, ci nectarul bucuriei.
Ce
o fi vrut să zică repetând mereu
cuvântul
mării dăruit Mariei?
Peste
credință oare poți să crezi
ca
mine astăzi Ioachime?
~*~
Dumitru
Ichim
mulțumesc, ben todică
RăspundețiȘtergere