SCRIITORUL
ADRIAN BOTEZ ȘI...CEA MAI RECENTĂ ”ISPRAVĂ”
A SA, ÎNTRU POEZIE : ”MANECHIN - CU
SPIN DIVIN (...îndoit cu VIN...”)”[1]
Dac-ar
fi să-l judec după frecvența cu care mă onorează, trimițându-mi plăsmuirile
sale, Adrian Botez este, de departe,
unul dintre cei mai prolifici scriitori contemporani. Scrie mult, dar nu se poate spune că face vreo concesie exigenței. Creația sa nu se
conjugă cu facilul, ci cu dulcea zăbavă a cititului, cu bogatele lui cumuluri
și cu o neîntreruptă conectare la vitrina cu noutăți literare. Prolificitatea
unui autor, oricare, este direct proporțională cu fondul său spiritual - constituit
în timp și prin lecturi serioase, neîngrădite -, cu bogăția
depozitarului subiectiv, alcătuit în anii formării sale intelectuale, dar completat, mereu, cu noutățile furnizate de piața noastră
culturală.
Or,
aspectul în sine - fondul
subiectiv, constituit, cu tenacitate, prin lecturi și achiziții neîntrerupte
- conferă lui Adrian Botez O DIMENSIUNE PROTOTIPALĂ și, totodată, explică lejeritatea adăstării întru și
adaptării sale la o paletă tematică așa de bogată... - ...de
la CRONICARII MOLDOVENI, ai sec. al
XVII-lea, ori SFÂNTUL MITROPOLIT-POET
DOSOFTEI (sec. XVIII)... - ...și până la EMINESCU, CREANGĂ,
CARAGIALE, SLAVICI... - ...ajungând până la GOGA, SADOVEANU, REBREANU, MIRCEA ELIADE... - ...ba, chiar ”hermeneutizând”
Poezia modernă, a fraților BOTTA.
... Acum,
să ”vorovim”, punctual, despre cartea
ce-o avem în față:
Ultima ispravă livrescă a
lui Adrian Botez - Manechin cu Spin
Divin (... îndoit cu VIN...!), Editura Rafet, Rm. Sărat, 2024 - confirmă, încă o dată, modalitatea sui
generis și puțin... ”trăsnit-excentrică”, a autorului, de
a se implica, sporitor, în activele creației literare, ceea ce-l face mai greu
de lecturat și decodificat. În general,
cărțile lui Adrian Botez sunt dificile și se
adresează cititorilor cu o anumită caligrafie intelectuală, dar exact acest
fapt le face interesante și căutate.
Dar ceea ce surpinde, la noua sa carte,
este abilitatea, evidentă și în alte dispuneri anterioare, cu care extrage substanța lirică, dintr-un
fapt de viață, în aparență banal, dar care,
adus în partitură literară, capătă o anumită autoritate, mai precis, recapătă demnitatea instituită, inițial,
prin actul FACERII biblice.
Sigur, între timp lumea s-a stricat, și-a pierdut inocența de început și
această deteriorare îi produce autorului un sentiment de revoltă.
Deși fluidică, autorul structurează
materialul literar al CĂRȚII sale în
trei diviziuni distincte, pe care le
complinește cu un Epilog.
Partea I, titulată Manechin - cu Spin Divin, conține mai multe poezii ofuscate,
pline de năduf și de furie, datorată degradărilor
intervenite în clasica scară de valori : ”Mai urlă
Cerul Negru -
golit de dumnezei / Dar schingiuit de-un Soare Canibalic : Mii Ochi
Grei… / <<Scăparea e în Lună…>>
- …Mișei Tereștri spun…/…Dar eu
rămân de Pază - pe MUNTELE STRĂBUN !” (cf. ”RÂNDUIELI
NEORÂNDUITE”, p. 21).
Partea a II-a, titulată Neputința
supremă a manechinelor (...rubaiyate contra figurinelor...), reprezintă o schimbare de registru,
poetul adoptând forma condensată a rubaiyatelor,
pentru optimizarea aforistică a unei înțelepciuni privind omul, viața și
provocările ei. Iată unul: ”Din
CÂNTEC eu nu pot să cad/ Nici SUS - spre
RAI - și nici în JOS - spre IAD;/ ...Am
MUNȚII mei - am MAREA mea : CASTELE SÂNGERII/În
care mă tot răstignesc : MEREU - CA SĂ ÎNVII” (cf. ”Din CÂNTEC - eu nu pot să cad, p. 38).
Partea a III-a circumscrie CARNAVALUL MONDIAL CRIMINAL, în care și consternările autorului se radicalizează, ating cote
și dimensiuni neobișnuite. Lumea
evoluează sub semnul absurdului, al negativității și al lucrului rău - iar Poetul nu poate rămâne indiferent la
toate nebuniile adoptate, prin vot majoritar, ca soluții ideale. Ni se propune,
bunăoară, să renunțăm la cuvintele sfinte de mamă și tată, să facem pâine din
făina obținută prin trecerea prin mixer a gândacilor, să ne potolim fosmea cu
tocană de viermi... : ”Pustiu
e - ASTĂZI - peste LUMEA TOATĂ .../ Așa AȚI VRUT ? - ori NU AVUT-AȚI SNAGĂ-N TOARTĂ ? / Vă e mai
bine - SUB NISIPURI ÎNGOPAȚI.../ (...Nenorocoasă CARAVANĂ - prinsă-n VÂRTEJ - de DEMONI PSIHOPAȚI...)” – cf. AVEM ALTRNATIVE ?, p. 68)”.
Spuneam că volumul asupra căruia ne-am
aplecat, în aceste rânduri sumare,
se închide cu un Epilog, un fel de medalion, din care
aflăm cine este, cu adevărat, Adrian Botez (”…CÂNTUL meu
rămâne-uitat - până când răsare LUNA: / Numai ea -
VĂTAF DE STELE - va afla
- ce-ntreb într-una: / <<O
- nu te sfii - TRUVERE
: toți uităm câte ceva ! / Dar
CÂNTAREA ta - cea
tristă - HAR DIN VECI : E ȘI A MEA !>>” - cf. ”ARMONIZĂRI COSMICE - ÎNTRU MNEMOSYNE”, p. 76) - ...Adrian Botez, adică : autorul cel mai greu de fixat într-o ramă,
care să-l cuprindă integral, cu toate risipirile/tangentele sale, prin / la DOMENII ȘI FORME DE EXPRIMARE NEBĂTĂTORITE,
ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
Îl
felicit pe autor și-l aștept și cu alte isprăvi literare.
Ionel Necula
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu