și
mai și coada lui rushdie ne urma
elisabetei
~*~
te
așteptam în fiecare secundă
timpul
trecuse și mai aveam dreptul să trăiesc o singură zi
nu
mai puteam vorbi printre licheni feluri de arbori
tot
ce știam despre tine fusese trucat sau distrus
am
dat alarma în bruxelles parlamentul europei nato
să
te găsesc să te văd când ai să vii dacă să te aștept
și
te aștept
venea
toamna și toboșarii melancoliei mi-au poruncit cu asprime
să
nu adorm să nu te las să adormi să nu pleci să nu mă pierzi
se-ntuneca
verdele și locurile imaginale ale contemplării dragostei
ce
nu începuse erau acoperite de nori și de colbul depărtărilor
cântecul
greierilor se mutase în amfore vechi de 3500 de ani
sparte
de un copil nevinovat în noaptea muzeelor la sate
privirea
devenise molcomă ca agățatul pe umeri
te
luasem cu mine oriunde
și
nu mai aveam niciun răspuns
la
întrebarea ta ca o revelație
cînd
mai venim aici la tine la mine
pe
sub garduri rupte licurici
dâra
fosforescentă a imanenței
și
mai și coada lui rushdie ne urma
înspre
ierusalim ca raskolnikov
înspre
mecca și medina
fără
a ne mai fi teamă de șiiți
călare
pe nisipul turbat
cântecul
deșertului urcă în copitele cailor
îmblânzim
cai care nu se îmbânzesc
îi
lăsăm în magia celor mai frumoase zile și nopți de dragoste
visezi
zăpodeniul
ca
pe singurul loc romantic
trăit
de byron
cel
mai pitoresc peisaj dinspre pandelea spre bruxelles
era
romanticilor n-a apus
mă
strigi desculță și înoți prin țărână
sentimentul
devine atic
și
libertatea
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu