De ziua mamei

 

Sper că o să îţi aduci aminte de mama ta. Cel puţin de ziua ei. Aduţi aminte de ea.Pentru că sincer să fiu, tu nu ai fost chiar atât de drăgălaş în scutece, în cărucior, pe stradă. Dacă nu, nu ar fi fost ea – măicuţa ta – nimeni nu s-ar fi sinchisit de tine.

Ai învăţat tare grei să mergi la oliţă. Treceai prin fazele astea ciudate, când nu voiai să mănânci nimic altceva, decât pâine cu untură, sau prune. Erai gălăgios, ţipai toată ziua, o loveai, o muşcai. Da, e adevărat. Nu te ascunde că ai lăsat urme. Se văd şi azi.

Dar ea te-a iubit oricum, pentru că ea, era mama ta.

Cântai toată ziulica. Aveai o cămăşuţă pe tine până la buric. Desculţ şi cu funduleţul gol, îi trăgeai de suna toată valea – ca la horă. De câte ori deschideai gura, erai admirat mai ceva ca Dacian. Ea te sorbea din ochi.

Tot ce îşi dorise în viaţă mama ta era să te vadă cântând – pe scenă – în ansamblul casei de cultură. Asta-i tot ce îşi dorea ea, măicuţa. Dar tu nu ai mai fost interesat în muzică, ai abandonat-o, i-ai rupt inima, şi acum e prea târziu. Nu poţi să-i mai faci pe plac. Asta este cu adevărat ce a visat ea. Da. Asta a fost visul mamei tale – un Nicolae Herlea. În schimb tu ai dezamăgit-o, i-ai frânt inima.

Ţi-a spus vreodată mama ta cât de slab erai la învăţătură? Cum se chinuia să-ţi faci temele? Cum asculta cu răbdare plângerile profesorilor? Să te ajute, ţi-a plătit ore şi ore de meditaţie. În ajunul examenelor te-ai dus şi ai jucat fotbal, ai băut apă rece şi ai făcut aprindere la plămâni. Ea te-a purtat săraca pe la specialişti, a umblat peste tot. Te-a cărat tot drumul prin viaţă, iar tu nici măcar nu ţi-ai dat seama.

Mare a fost mama ta. Da. Mama ta. Şi tu ai dezamăgit-o.

Tot ce şi-a dorit ea a fost să te audă cântând, să te vadă pe scenă, să te admire cu toţi cei pe care-i cunoştea, să fie mândră de tine. Iar tu să fi fost un mare cântăreţ de operă pe care ea îl admira deja în visele ei – în visul pe care-l trăia îngrijind de tine. Asta a fost puţinul pe care şi l-a dorit de la tine: să-ţi mulţumească din când în când, pentru câte o invitaţie, la unele din concertele tale. Asta ar fi mulţumit-o tare mult. Ar fi mers până la capătul lumii să te vadă cântând. Ar fi luat căruţa, camionul, trenul, avionul. S-ar fi sculat de la trei dimineaţa să stea la coadă, la bilete, toată ziua, numai să aibe şansa să te asculte.

Dar acum e prea târziu şi nu mai are rost să discutăm punctul ăsta. Ştiu că mama ta nu m-ar lăsa. Mi-ar spune că totul e în regulă, şi că e vindecată, liniştită, mulţumită. Ar spune “lasă să fie pace, să ne tihnească”. Ştiu că nu ai cumpărat nici un cadou pentru ea, şi nici planuri n-ai să-i oferi ceva. Sau poate dacă totuşi ai, mă gândesc că ar trebui să te mai uiţi la cadou… Ce vrei să spui? Nu e un pic cam ieftin?

Dacă mă gândesc la câte a făcut mama ta pentru tine…

De asta îţi spun că trebuie să faci ceva pentru ea – pentru mama ta. Pentru că mama ta – mama ta… este aproape tot ce ai pe lumea asta mai scump.

Ben TODICĂ