Edgar Allan Poe – Corbul / The Raven

Într-un negru miez de noapte, ponderând gândiri inapte,

Supra tomuri curioase, stranii de uitat folclor,

Când dădeam s-adorm, deodată careva-ncepu să bată

Blândă ciocănire iată, cioc la ușa-mi din pridvor.

'E vreun musafir', zic, 'bată, cioc la ușa din pridvor -

Doar atât și niciun zor.'

Ah, atât de clar remember, era în amar december,

Stinși tăciuni în jar cu febră, iscând duhuri pe covor.

Nerăbdare până-n ziuă; - în zadar cătam de zor

Întru cărți a opri dorul – dor de dusa mea Lenore -

Rara radiantă fată de-i spun îngerii Lenore -

Nemainume evermore.

Mătăsosul trist nesigur foșnet de perdele purpur

Mă înfiora fantastic cu terori fără prior;

Astfel să încetin bateri inimii repetam teafăr,

'E vreun musafir în zbateri vrând să intre din pridvor -

Vreun drumeț târziu în zbateri vrând să intre din pridvor; -

Asta e și niciun zor.'

Sufletu-mi crescu mai tare; fără, iarăși, ezitare,

'Domnule', am zis, 'ori Doamnă, drept iertare vă implor

Dar e fapt că mă luase somnul când la ușă stase,

Și-așa încet ciocănirăți, ciocănirăți din pridvor,

Greu să vă aud' aici am deschis ușa spre pridvor; -

Întuneric, niciun zor.

Adânc în întunecime stam între mirări și crime,

Bănuind, visând ce nimeni nu a mai visat prior;

Dar tăcerea sta nespartă, liniștea fără de ceartă,

Singurul cuvânt acolo spus șoptit era 'Lenore!'

Asta am șoptit, ecoul murmurând răspuns, 'Lenore!'

Doar atât și niciun zor.

Întorcându-mă-n odaie, cu tot sufletul văpaie,

Curând iar aud bătaie, mai sonoră ca prior.

'Sigur', spun, 'sigur că este ceva-n geam din grinzi celeste,

Ia să văd atunci ce lest e și misterul să-i explor -

Calmă inima o clipă și misterul să-l explor; -

Vântul e și niciun zor.'

Zvârl oblonul a deschide, când în falduri fâlfâinde,

A pășit un corb arminden din zilele aurori;

Plecăciune nici să facă; nu stă clipă, nici nu pleacă;

Ci în chip de domn ori doamnă se cocoață la ușor

pe un bust al zeei Pallas, sus de ușă la ușor -

Cocoțat stând, niciun zor.

Pasăre-abanos ce susuri trista-mi pasă în surâsuri,

Prin grav aspra-nfățișare cuviinței purtător.

'Chiar de creasta-ți rasă-i, tunsă, tu', i-am zis, 'nu ești străpunsă,

Antic corb, groază ascunsă, Nopții rătăcind ponor,

Ce nume regesc ai spune-mi în Plutonian ponor!'

Grăi Corbul, 'Ne.vre.mor'

Păsăroi diform minune de discurs aud cum spune,

Chiar cu tâlc mărunt răsune, mică relevanță-n zbor;

Că n-avem cum da dovadă c-alt om viu să fie nadă

Sorții pasăre să vadă pe al ușii lui ușor -

Pasăre sau fiară sus pe bust sculptat peste ușor,

C-un nume ca 'N.ev.er.mor'.

Însă corbul șezând singur pe placidul bust un gângur

Doar grăia, cuvânt făcându-i sufletul revărsător.

Nicio vorbă-apoi rostirii, nicio pană fâlfâirii,

Până glas dam murmuririi, 'au zburat amici prior -

Părăsi-mă-va la ziuă, cum speranțe-mi fură zbor'.

Pasărea zor, 'ne.verm.or'.

Mut stam la tăcerea spartă de răspuns cu-atâta artă

'Fără dubiu', zis-am, 'iartă, ce rostește-i stoc și stor,

Prins de vreun năimit stăpân ce un Dezastru să-l arunce

De pe stâncă, de pe munte, cântece i se-mpresor

Plânsete Speranței sale melancolii le-mpresor

Ale 'Never-nevermore'.

Reavăn Corbul iar cu susuri îmi da pasa pe surâsuri,

Brusc rotit-am scaun către pasăre, bust și ușor;

Din catifea scufundândă am purces să leg la pândă

pasă lângă pasă, gând dă pe ce cobe aprior,

Ce-a zis ăst strigoi de groază, cobe pasăre-aprior

Crăunindu-mi 'Ne.ve.r.mor'.

Asta preziceam cu gândul, niciun sunet pronunțându-l

Orătaniei ce-ochii-i mi-ardeau inima cuptor;

Asta și-alte stam să aflu înclinând de voie capul

Pe al pernei tabernacul, luminat desfătător,

Catifeaua mov sub lampa luminând desfătător,

Ea presând, ah, nevermore!

Aeru-i mai des, tămâie parfumându-l din cățuie

Legănată-n mers vioi de-un Serafim clopotitor.

'Liftă', am strigat, 'te dete Zeul tău la îngeri cete

Răgaz-răgaz și nepenthe, d'amintirea-ți de Lenore!

Sorbi, oh sorbi acest nepenthe, uită pierduta Lenore!'

Grăi Corbul, 'N.eve.r.mo.r.'

'Profet!', zic, 'atins de brâncă, pasăre sau diavol încă! -

De Ispititor trimis ori de furtună pe ponor

pustiit ci fără groază în deșert vrăjit de oază -

Casa-mi bântuită cază, spune-mi drept, eu te implor -

Este-n Galaad balsamul, spune-mi, spune-mi, te implor!'

Grăi Raven 'N.evermore'

'Profet', zic, 'atins de brâncă, pasăre și diavol încă!

Pe raiul deasupra noastră, pe Domn ce tu, eu ador -

Spune sufletului frânt de dor de-n Rai la o răspânte

Dau de urma fetei sfânte îngerii de-i spun Lenore.'

Zis-a Corbul 'N.ev.er.mo.r.e.'

'Fie-ți vorba semn de ducă', urlai, 'pasăre nălucă -

Îndărăt întru furtună, Nopții Plutonian ponor!

Nu lăsa semn neagră pană c-ai mințit sufletul prană!

Lasă-mi pustnicia vană! Lasă bustul pe ușor!

Ia-ți din inima mea ciocul, forma ia-ți din casă-n zbor!

Grăi Raven, 'N.e.v.e.r.m.o.r.e.'

Însă Corbul veșnic fad e, încă șade, încă șade

Pe pal bust al zeei Pallas, sus de-al camerei ușor;

Ochii-i seamănă cu-ai unui demon ce visează unu-i,

lampa-i varsă umbra flu nu-i decupată pe covor;

Sufletu-mi pe-afara umbrei zăcând plută pe covor

Se ridică – nevermore!

Versiune de George Anca

Edgar Allan Poe

The Raven

(First published in 1845)

Once upon a midnight dreary, while I pondered weak and weary,

Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,

While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,

As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.

`'Tis some visitor,' I muttered, `tapping at my chamber door -

Only this, and nothing more.'

Ah, distinctly I remember it was in the bleak December,

And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.

Eagerly I wished the morrow; - vainly I had sought to borrow

From my books surcease of sorrow - sorrow for the lost Lenore -

For the rare and radiant maiden whom the angels named Lenore -

Nameless here for evermore.

And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain

Thrilled me - filled me with fantastic terrors never felt before;

So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating

`'Tis some visitor entreating entrance at my chamber door -

Some late visitor entreating entrance at my chamber door; -

This it is, and nothing more,'

Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,

`Sir,' said I, `or Madam, truly your forgiveness I implore;

But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,

And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,

That I scarce was sure I heard you' - here I opened wide the door; -

Darkness there, and nothing more.

Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,

Doubting, dreaming dreams no mortal ever dared to dream before;

But the silence was unbroken, and the darkness gave no token,

And the only word there spoken was the whispered word, `Lenore!'

This I whispered, and an echo murmured back the word, `Lenore!'

Merely this and nothing more.

Back into the chamber turning, all my soul within me burning,

Soon again I heard a tapping somewhat louder than before.

`Surely,' said I, `surely that is something at my window lattice;

Let me see then, what thereat is, and this mystery explore -

Let my heart be still a moment and this mystery explore; -

'Tis the wind and nothing more!'

Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,

In there stepped a stately raven of the saintly days of yore.

Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he;

But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door -

Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door -

Perched, and sat, and nothing more.

Then this ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,

By the grave and stern decorum of the countenance it wore,

`Though thy crest be shorn and shaven, thou,' I said, `art sure no craven.

Ghastly grim and ancient raven wandering from the nightly shore -

Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,

Though its answer little meaning - little relevancy bore;

For we cannot help agreeing that no living human being

Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door -

Bird or beast above the sculptured bust above his chamber door,

With such name as `Nevermore.'

But the raven, sitting lonely on the placid bust, spoke only,

That one word, as if his soul in that one word he did outpour.

Nothing further then he uttered - not a feather then he fluttered -

Till I scarcely more than muttered `Other friends have flown before -

On the morrow he will leave me, as my hopes have flown before.'

Then the bird said, `Nevermore.'

Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,

`Doubtless,' said I, `what it utters is its only stock and store,

Caught from some unhappy master whom unmerciful disaster

Followed fast and followed faster till his songs one burden bore -

Till the dirges of his hope that melancholy burden bore

Of "Never-nevermore."'

But the raven still beguiling all my sad soul into smiling,

Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;

Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking

Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore -

What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore

Meant in croaking `Nevermore.'

This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing

To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;

This and more I sat divining, with my head at ease reclining

On the cushion's velvet lining that the lamp-light gloated o'er,

But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er,

She shall press, ah, nevermore!

Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer

Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.

`Wretch,' I cried, `thy God hath lent thee - by these angels he has sent thee

Respite - respite and nepenthe from thy memories of Lenore!

Quaff, oh quaff this kind nepenthe, and forget this lost Lenore!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil! -

Whether tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,

Desolate yet all undaunted, on this desert land enchanted -

On this home by horror haunted - tell me truly, I implore -

Is there - is there balm in Gilead? - tell me - tell me, I implore!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil!

By that Heaven that bends above us - by that God we both adore -

Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,

It shall clasp a sainted maiden whom the angels named Lenore -

Clasp a rare and radiant maiden, whom the angels named Lenore?'

Quoth the raven, `Nevermore.'

`Be that word our sign of parting, bird or fiend!' I shrieked upstarting -

`Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!

Leave no black plume as a token of that lie thy soul hath spoken!

Leave my loneliness unbroken! - quit the bust above my door!

Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!'

Quoth the raven, `Nevermore.'

And the raven, never flitting, still is sitting, still is sitting

On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;

And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming,

And the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor;

And my soul from out that shadow that lies floating on the floor

Shall be lifted - nevermore!