Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, anunță cu
profundă tristețe încetarea din viață a scriitorului Petru Ursache.
Transmitem textul ferparului cu rugămintea de a-l face
cunoscut prin postare pe site-ul propriu și/sau în paginile revistelor
literare.
Vă mulțumim,
Președinte USR Filiala Iași,
Cassian Maria Spiridon
Miercuri, 7 august 2013, a
încetat din viaţă Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar, membru
al Uniunii Scriitorilor din Romania Filiala Iasi. Petru Ursache s-a născut la
15 mai 1931, în comuna Popesti, judeţul Iasi. A absolvit Liceul National Iasi
în 1951, apoi Facultatea de Filologie a Universitătii „Al. I. Cuza” (1952 –
1956), fiind licentiat în limba si literatura română. În 1971 obţine titlul de
doctor în Filologie. A profesat ca bibliotecar la Biblioteca judeteană „Gh.
Asachi” (1956 – 1958), preparator – asistent (1958 – 1960), lector (1960 –
1977), conferentiar (1977 – 1992), profesor (1992 – 2001) la Catedra de
Literatură română si la Catedra de Literatură comparată.Petru Ursache a debutat
în revista „Scrisul bănătean” (1958). Dintre volumele publicate amintim: „Sezătoarea”
în contextul folcloristicii (1972), Poetică folclorică (1976), Prolegomene la o
estetică a folclorului (1986), Eseuri etnologice (1986), Titu Maiorescu.
Esteticianul (1987), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade (1993),
Etnoestetica (1998), Mic tratat de estetică teologică (1999), Cazul Mărie. Sau
despre frumos în folclor (2001), Sadovenizînd, sadovenizînd. Studiu estetic si
stilistic (2005), Înamorati întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu (2006),
Antropologia, o stiintă neocolonială (2006), Etnosofia (2006 ), Camera Sambô.
Introducere în opera lui Mircea Eliade, editia a doua, revăzută si dezvoltată
(2008), Mic tratat de estetică teologică, editia a doua (2009), Omul din
Calidor (2012), Mioriţa - dosar mitologic
al unei Capodopere (2013). A publicat numeroase articole, studii si eseuri în
periodicele principale din Iasi, Convorbiri Literare fiind una dintre revistele
de suflet ale acestuia. Petru Urscahe s-a îngrijit de apariţia a peste douăzeci
de antologii si editii critice, unele în colaborare cu Magda Ursache. Pentru
activitatea sa, a fost recompensat cu Premiul Profesor Emeritus al
Universitătii „Al. I. Cuza” (2001), Premiul de Excelentă al Uniunii
Scriitorilor Fliala Iasi (2001, 2006), Premiul opera omnia acordat de Revista
„Convorbiri literare”, Premiul opera omnia acordat de Biblioteca „Vasile
Voiculescu”, Buzău, 2001. Prin dispariţia lui Petru Ursache, Uniunea
Scriitorilor din România pierde un creator important, iar cultura română un
specialist de marcă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu