Reporter de ocazie, Nunta tradițională din Bihor

Unde încă se mai pastrează obiceiurile din generație în generație.

"Și a fost nuntă mare și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți" Așa se termină orice poveste.

Cea la care am asistat astăzi, a început cam așa:

În curtea miresei, la ivirea zorilor, a fost mare forfotă. Se puneau la punct ultimele detalii pentru ca primirea mirelui și a nuntașilor, să fie fără cusur. S-a împodobit curtea cu multe flori, s-au pus pe mese multe gustări, prăjituri (făcute în cuptoare tradiționale), țuică veche și vin din pivniță. În curând, curtea s-a umplut de nuntașii veniți din sat.

La ora stabilită, a sosit alaiul mirelui, însoțit de nași. Mirele, un prinț înalt, frumos, într-un costum negru, ca de rândunel, a coborât din mașină, la o distanță mai mare de casa miresei. În fața alaiului, o echipă de dansatori în costume populare, au venit cântând și dansând pe ritmurile unei viori cu goarnă (specifică zonei Bihorului) și a unei dube (tobe), impodobită cu un ștergar popular.

Când au ajuns in fata porții, cei prezenți din ambele tabere, au purtat negocieri, pentru a putea fi lasați să intre in curte, unde negocierile au continuat.

Când mirele a declarat că scopul venirii lor a fost de a-și duce mireasa, grăitorul (sau negociatorul) din partea miresei, a adus în fața o mireasă falsă (o femeie bătrână și urâtă, îmbrăcată în perdele ) care a fost respinsă de mire și de alaiul său.

După acest episod, a fost adusă o mică mireasă (una din domnișoarele de onoare, de aproape 6 ani), fata de care nu s-au spus prea multe, deoarece era gata sa plângă.

În sfârșit, după multe așteptări, a venit mireasa, la brațul fratelui său.

Se spune că orice mireasă este frumoasă, dar a noastră, subțirică ca o trestie, blondă cu ochi mari ca de caprioară, cu rochia de prințesă, ni s-a părut că nu are asemănare. Mirele, sorbind-o din priviri, i-a înmânat buchetul de flori (format din bujori și trandafiri alb-roz).

După acest moment, au urmat cuvintele de despărțire a miresei de casa părintească, de părinți, rostite de grăitor.

În acordurile tarafului, s-a pornit un ultim joc cu strigături, dupa care nuntașii au pornit la drum spre Oradea, unde a continuat nunta.

Poate că ea continuă și acum, dacă nu au obosit "ceterașii" (muzicanții cum se spune pe la noi).

Ș-am încălecat pe o șea.........

         Am vrut să spun că basmele frumoase se scriu la sat.

Cu drag,

Doina Marta