Două personalități bine definite
și puternice. Eliade, un diamant bine conturat și Anca, elementul pur din al
cărui colțuri ies sclipiri ce taie-n univers. Dacă te oprești și ai curajul să
privești vei găsi eternul și sâmburele vieții. Anca gângurește adevărul. Omul
se naște sincer și plin de inocență iar el a închis circuitul - bucla vieții.
Scurmă și vei fi răsplătit!
Ben Todică
***
 |
| Mircea Eliade - George Anca |
George Anca
EXERCIŢII DE
RELIGIOLOGIE
Cu cinci scrisori de la Mircea
Eliade
2009
Prolog
Prezentele
“exerciţii de religiologie”, stimulate şi de scrisori primite, în Bucureşti,
Roma, Delhi, de la Mircea Eliade, se plasează, in spe, între autosocilogia
gustiană şi dorinţa mimetică a lui Rene Girard, precum şi, la faţa locului, în
continuitate cu publicaţiile şi cursurile profesorului Constantin Cuciuc.
Dincolo de oralitatea lor bibliografică,
notele de curs şi programele analitice pentru masterat presupun parteneriatul
studenţilor şi masteranzilor – sanscritul sahridaya, cititorul/audientul
cunoscător - în predarea şi evaluarea temelor religiologice.
“Aplicaţiile”
şi “implicaţiile”, incluzând contribuţii
de religiologie eminescologică, orfică, nonviolentă etc., exemplifică, prin
rostirea multilogică, de la clasă, şi
“pastişa în grup”, până la eventuale socio-dodii (dodism). Astfel, exerciţiile
se vor reprocesa/rezolva cu fiecare sensibilitate receptoare.
SCRISORI DE LA MIRCEA ELIADE
26 Aprilie 1970
Domnule Gheorghe Anca,
Mulţumiri
pentru scrisoarea din 4 Aprilie. Am scris chiar acum editorului Payot să vă
trimită un exemplar din De Zalmoxis à Gengis-Khan. Nu ştiu în ce măsură v-aş
putea fi de ajutor. Numai Dstră puteţi judeca dacă “Zalmoxis” merită să inspire
o tragedie. Cunoaşteţi studiul lui Eugen Todoran “Mitul lui Zalmoxis în teatrul
lui Lucian Blaga” (Folclor Literar, Timişoara, 1969, pp. 25-38)?
Cu cele mai
bune urări de bine,
al Dstră
15 Aprilie 1973
Stimate Domnule Anca,
Îmi cer iertare că răspund cu
întârziere la scrisoarea Dtale din 28 Martie, dar am avut mai multe
„dead-lines” care mi-au blocat corespondenţa cam două săptămâni. Îmi pare rău
că tocmai anul acesta nu ne vom opri la Roma – în orice caz nu înainte de Septembrie
(când s-ar putea, dar încă nu sunt sigur). După întoarcerea din Finlanda, vom
fi la Paris toată luna Septembrie. Poate te repezi Dta. Dacă reuşeşti să-ţi
prelungeşti şederea...
Din păcate, n-am primit cele două
cărţi. (Uneori, pachetele întârzie 2-3 luni, alteori se rătăcesc. Acelaşi lucru
se întâmplă şi cu multe din cărţile pe care le trimit personal, de aici. Foarte
puţine ajung în ţară. M-am resemnat să le repatriez anonim, prin edituri sau
librării. Dar câtă bătaie de cap. Inutilă şi umilitoare!...).
De la C.(onstantin) Noica n-am
mai avut veşti din Ianuarie. În direct, am aflat că astă iarnă ar fi suferit-
dar nu ştiu de ce. Sper că e, acum, restabilit. I-am scris din nou.
În speranţa că ne-am putea totuşi
întâlni la Paris, şi cu urări de bine (şi noroc!)
Al Dtale
12 Jan. 1978
Stimate Dle Anca,
Răspund cu
întârziere la cele trei scrisori ale Dtale, şi te rog să mă ierţi că răspund în
grabă. Am avut un an greu: sora soţiei mele s-a stins, de cancer, la Paris,
după multe luni de inutile chinuri. Am venit târziu, şi obosiţi, la Chicago –
unde mă aşteptau cursuri, seminarii, etc.
Îţi voi
trimite mai multe cărţi de-ale mele, în …. …… pentru biblioteca Universităţii.
Dar nu dispun de o bibliografie completă a scrierilor mele indianistice. Se
găseşte la Biblioteca Myts & Symbols. Studies in Honor of Mircea Eliade
(Chicago, University Presse 1969): conţine o bibliografie sumară, dar totuşi
utilă.
Îţi urez
succes în proiectele Dtale. Nu conta, totuşi, pe numele meu. Sunt din nou
persona non grata în România – şi nu vreau să încurajez confuziile.
Îţi voi trimite, îndată ce vor
apare (în Martie): 1) Cahier: …..: Mircea Eliade(aproape 400 de pagini, cu
bibliografía tuturor traducerilor din cărţile mele; 2)L’epreuve de labirinthe:
Entretiens avec Mircea Eliade. S-au publicat încă două cărţi despre Mircea
Eliade în toamna aceasta şi altele (trei) sunt sub tipar. Dar nu toate sunt
interesante!...
Îţi urez, Dale şi familiei, un An
Nou fericit şi spornic.
Al Dtale
11 Jan. 1979
Dragă Domnule Anca,
Mulţumiri pentru scrisoare şi
pentru 10 Indian Poems. Mă bucur că ţi-a ajuns cu bineLe Cahier Mircea Eliade.
Înţeleg, însă, că n-ai primit celelalte cărţi, trimise de aici, cu multe luni
în urmă (cred, în Mai-Iunie 1978!). mai fac o încercare: expediex mîine prin
poşta aeriană Myths, Rites, Symbol: a Mircea Eliade Reader (2 vol.).
Privitor la
proiectul Dtale – un număr “indian” al revistei Zamolxis – ai uitat căZamolxis
şi-a încetat apariţia în… 1943!
Ar fi minunat
dacă ai ……….. versiunile sanscrită şi vernacular ale Scrisorii I. Poate găseşti
vreo subvenţie, în India sau… România.
Din păcate,
criza Universităţilor americane a redus considerabil posibilităţile de o
“teaching position in Humanities”.
Urez, soţiei
şi Dtale, mult noroc şi sănătate – şi succes!
Cu cele mai
bune sentimente
al Dtale
Paris, 19 Sept. ’980
Stimată Doamnă,
Stimate Dle Anca,
Din scrisoarea către Becescu veţi
afla de ce nu pot scrie decât câteva rânduri. Sper că biletul de avion va uşura
obţinerea titlului de voing dela Ambasada Franţei.
Vom fi la
Chicago la 5 Oct. Nu vă supăraţi dacă voi răspunde ........ la eventuala
scrisoare pe care o voi primi. Sper că într-o zi voi putea scrie cu mai puţine
eforturi.
Cu cele mai bune sentimente, al
Dtale sincer
P.S. Mulţumesc fetiţei pentru
scrisoare şi pentru desen!
***
Reliogiologia – denumită în cultura anglosaxonă “Religiousstudies”, în
franceză "Sciences de la réligion" , în germană
"Religionwissenschaft", în spaniolă
"Ciencia de la Religión" etc. - se referă la studiul ştiinţific, neutru şi
pluridisciplinar al religiilor. Înglobează şi sistematizează concluziile
diferitelor ştiinţe precum antroplogia, sociologia, psihologia, neurobiologia.
Germanul Friedrich Max Müller şi
olandezul Cornelius P. Tiele se numără printre primii reprezentanţi ai mişcării
începute în secolul al XIX-lea, odată cu înflorirea studiilor biblice şi
traducerea în limbi europene a unor texte hinduse şi budhiste. Studiile de
religie comparată şi tradiţiile metodologice trasate de Universitatea din
Chicago, în general, şi în particular de Mircea Eliade au fixat domeniul.
Spre deosebire de teologie,
religiologia studiază fenomenul religios “din afară”, investighează şi
sistematizează aspectele observabile la toate religiile, în context istoric.
Teologul este un credincios, nu (neapărat) şi religiologul.
Antici de referinţă în studiul
religiilor: Hecateus din Milet, Herodot, Cicero (De natura deorum). Prima
istorie a religiilor: Tratatul asupra religiilor şi sectelor filosofice (1127)
de Muhammad al-Shahrastani. Prima catedră (religie comparată): Oxford.
Ştiinţe ale religiologiei: istoria
religiilor (istoricitatea personajelor, evenimentelor, şi doctrinelor
religioase), sociologia religiei (aspectele sociale ale fenomenului religios),
antropologia religiei (rituri, credinţe, arte religioase), studiul scripturilor
(inclusiv ca obiect literar), psihologia religiei (principiile interacţiunilor
dintre comunităţi şi practicanţi), neurobiologia etc. Metodologic
(fenomenologic), Gerardus van der Leew propune în Religion in Essence and
Manifestation, 1933, şase etape de analiză: 1) scindarea fenomenului în
categorii distincte, de exemplu, sacrificiu, spaţiu sacru, timp sacru, cuvinte
sacre, festivităţi şi mituri; 2) interpretarea fenomenului pornind de la
propria experienţă; 3) aplicarea principiului reducţiei fenomenologice -
“epoche” -, suspendarea judecăţii de valoare şi adoptarea unei poziţii neutre;
4) clarificarea relaţiilor structurale şi înţelegerea holistică a fenomenului
religios; 5) “înţelegerea genuină” (Verstehen), transformarea realităţii
haotice în “revelaţie” (viziune eidetică); 6) verificarea concluziilor prin
rezultatele altor discipline, precum arheologia, istoria, filologia.(cf. De
Wikipedia, la enciclopedia libre).
***
Surse:
• Karl Marx, Theses on Feuerbach (1845),
and Das Kapital (1867)
• James Frazer, The Golden Bough (1890)
• William James, The Varieties of
Religious Experience (1902)
• Max Weber, The Protestant Ethic and the
Spirit of Capitalism (1905)
• Émile Durkheim, The Elementary Forms of
the Religious Life (1912)
• Sigmund Freud, Totem and Taboo (1913),
The Future of an Illusion (1927)
• Rudolf Otto, The Idea of the Holy (1917)
• Carl Jung, Psychology and Religion: West
and East (1938)
• Joseph Campbell, The Hero With a
Thousand Faces (1949), The Power of Myth (1988)
• Alan Watts, Myth and Ritual in
Christianity (1953)
• Mircea Eliade, The Sacred and the
Profane (1957)
• Huston Smith, The Religions of Man
(1958) (retitled The World's Religions in 1991 edition)
• Clifford Geertz, The Religion of Java
(1960)
• Wilfred Cantwell Smith, The Meaning and
End of Religion (1962)
• E.E. Evans-Pritchard, Theories of
Primitive Religion (1965)
• Peter L. Berger, The Sacred Canopy
(1967)
• Ninian Smart, The Religious Experience
of Mankind (1969) (retitled The Religious Experience in 1991 edition)
• Victor Turner, The Ritual Process (1969)
• J.Z. Smith, Map is not Territory:
Studies in the History of Religions (1978)
• Talal Asad, Genealogies of Religion:
Discipline and Reasons of Power in Christianity and Islam (1993)
***
A crede în ştiinţă este o formă
de religie?
1) Ce
deosebeşte ştiinţa de religie: ştiinţa relevă raţiunea teoretică (efortul de
cunoaştere), religia ţine de raţiunea practică; postulatul obiectivităţii
ştiinţei raportat la credinţa religiei (v. Jacques Monod, Le hasard et la
nécessité, Seuil, pp. 184 – 195).
2) Ce apropie
ştiinţa de religie: raportarea la credinţă; legătura lor cu metafizica; relaţia
cu iluzia.
Ştiinţa şi religia se deosebesc
prin scop şi mijloace: sunt două orientări pe două planuri diferite: pentru
religiile revelate, adevărul este într-un discurs fondator; pentru ştiinţă
adevărul este la infinit (Husserl); pentru religie, adevărul este dat, pentru
ştiinţă, adevărul trebuie permanent cucerit; este obiectul discursului lor
acelaşi?
(Cf. Religion
http://www.philagora.net/philo/religion.htm)
Religiologia cotidianului
Ritualitatea
religioasă în contextul postmodernităţii face obiectul lucrărilor religiologice
bazate pe teza deplasării sacrului, pe conţinutul religios al conduitelor
vieţii cotidiene, individuale şi colective. Religiologia se defineşte ca o privire
hermeneutică asupra experienţei şi expresiei sacrului care se inspiră din teza
deplasărilor sacrului. Religiologia ar ţine mai degrabă de ordinul unei arte a
privirii asupra religiosului, ar fi un mod de a vedea. Pentru pertinenţa
sesizării dimensiunii religioase în producţii umane aparent non religioase,
Denis Jeffrey (în “Prolegomenes a une religiologie du cotidien”, 1996/1999, on
line) se referă la lucrări ale lui Mircea Eliade, Roger Bastide şi, de la
Quebec, Yvone Desrosiers). Religiologul studiază religiosul pornind de la
ştiinţe umane (sociologie, psihologie, antropologie etc.) Activităţile umane
pot fi traduse, hermeneutic, în termeni religioşi.
Religiozitatea
vizează: 1) prevenirea evenimentelor-factori de risc, tulburare, angoasă,
frică, insecuritate (sacrul de respect); 2) tranzitarea, pontificarea
discontinuităţilor vieţii (sacrul tranziţiei); 3) provocarea unei
discontinuităţi pentru a introduce în viaţă schimbarea, încântarea, creaţia
(sacrul transgresiunii).
Imaginarul
prometeian refulează religiozitatea umană şi totuşi comportamentele prometeiene
nu se opun conduitelor religioase. Sacrul nu dispare, ci ia forme noi şi
inedite. Momentul demitificării este momentul trecerii de la modernitate la
postmodernitate. Omul secularizat poate fi mai religios ca niciodată,
practicând un “nomadism al credinţei” sau un turism al sentimentului religios.
Grădinăritul, de exemplu, denotă un respect religios faţă de pământ, o
eternitate regăsită.
Dialectica
dintre ritualul instituit şi ritualul instituant. Ritualul instituit se referă
la un sistem codificat de credinţe, mai degrabă rigide, care condiţionează
practicile de manipulare a inerdicţiilor sacre. Funcţii: protecţie, încântare,
actualizare a mitului, perpetuarea unor structuri pietrificate. Ritualul
instituant, care stă la originea reorganizării unui mit sau crearea unui mit
nou, dă acces la “jouissance de l'interdit”, generează dezordine, dezechilibru,
discontinuitate şi forţează un sistem mitic să se înnoiască, să se complexifice
sau să se metamorfozeze. În timpul unui ritual instituit, ca euharistia or
Halloween, posibilul morţii este eufamizat la maximum; în timpul unui ritual
instituant – paraşutism, rafting, ruletă rusească, psihoterapie etc. - se
actualizează forţele de viaţă excesive vizând stăpânirea limitei excesive a
morţii.
Şcoala
candiană de religiologie se exprimat şi prin revista Religiologiqueslansând
teme precum: religia invizibilă, misticismul ateu, postmodernul ca estetică a
negaţiei (Frances Fostier), postmodernul, alt nume alt profanului (Pierre
Hebert), de la religia noastră la religiologia noastră (Michel Despland),
religia noastră este o ficţiune. În eseul “The Trojan horse of philosophia
perennis : Mircea Eliade's quest of spiritual transformation”, Michel Gardaz,
de la Universitatea din Ottawa,
referindu-se la aspectele celei mai importante ale moşteniri eliadene la
studiile religioase conchide că “The Romanian scholar never reduced the spiritual
history of humankind to a mere socio-cultural construction”, adăugând: “I hope
that this essay will contribute to a better understanding of Eliade's
philosophical presuppositions”.
***
Denis Jeffrey, Ritualité et
postmodernité. Pour une éthique de la différence, thèse de doctorat en sciences
des religions, UQAM, 1993.
Mircea Eliade, La nostalgie des
origines. Méthodologie et histoire des religions, Paris, Gallimard, (coll.
«Folio-Essais»), 1971.
Marc Auger, Non-Lieux.
Introduction à une anthropologie de la surmodernité, Paris, Seuil, 1992.
Michel Maffesoli, La conquête du
présent , Paris, PUF, 1979; L'ombre de Dionysos. Contribution à une sociologie
de l'orgie, Paris, Librairie des Méridiens, 1985; La connaissance ordinaire.
Précis de sociologie compréhensive , Paris, Librairie des Méridiens, 1985; Le
temps des tribus. Le déclin de l'individualisme dans les sociétés de masse ,
Paris, Méridiens-Klincksieck, 1988.
Roger Caillois, L'homme et le
sacré , Paris, Gallimard, 1950, p. 32.
David Le Breton, Passions du
risque, Paris, Métailié, 1991.
G. Van der Leeuw, Mythe et métaphysique, Paris, Flammarion,
1953
Denis Jeffrey, “Prolegomenes a
une religiologie du cotidien”, 1996/1999, on line.
Samuel P. Huntington, The Clash
of Civilizations and the Remaking of World Order, New York 1996.
Karen Isaksen Leonard, Muslims in the United
States. The State of Research, New York 2003
***
Surse bibliografice:
BAILEY, Edward, 1997, Implicit Religion in
Contemporary Society, Kampen (NL), Kok Pharos.
BASTIDE, Roger, art. "
Anthropologie religieuse ", Encyclopédie Universalis.
BAUBÉROT, Jean, 1983, "
Religion diffuse et sécularisation ", Archives de sciences sociales des
religions, 56, 2, 195-198.
BELL, Daniel, 1977, " The
Return of the Sacred : The Argument on the Future of Religion ", British
Journal of Sociology, 28, 4, 421-449.
BELLAH, Robert N., 1970, Beyond
Belief : Essays on Religion in a Post-Traditional World, New York et Londres,
Harper and Row.
BERGERON, Richard, 1982, Le
cortège des fous de Dieu, Montréal, Éd. Paulines.
BOISVERT, Yves (dir.), 1998,
Postmodernité et sciences humaines, Montréal, Liber.
BOURGAULT, Raymond, 1980, "
Théisme et religion ", dans Stryckman et Rouleau (dir.), 1980.
BOURGAULT, Raymond et Louis
ROUSSEAU (dir.), 1970, Religiologiques, Montréal, P.U.Q.
CHAGNON, Roland, 1986, "
Religion, sécularisation et déplacements du sacré ", dans Desrosiers
(dir.), 1986.
DESROSIERS, Yvon, 1977, " La
dimension religieuse dans l'œuvre d'Émile Nelligan ", dans Peter Slater
(dir.),Religion et culture au Canada, Ottawa, S.C.É.R.
-----, 1980, " Notes
épistémologiques sur la religiologie ", dans Stryckman et Rouleau (dir.),
1980.
-----, 1981, " Structures du
sacré dans le théâtre de Michel Tremblay ", Sciences religieuses, 10/3.
-----, 1982, " Les thèmes
religieux dans la peinture de Jean-Paul Lemieux ", Sciences religieuses,
11/3.
----- (dir.), 1986a, Figures
contemporaines du sacré &emdash; Religion et culture au Québec, Montréal,
Fides.
-----, 1986b, " Le sacré
dans la littérature. Lecture du Matou et de Maryse ", dans Desrosiers (dir.),
1986.
-----, 1989, " Mythécologie
: pour une écologie de l'imaginaire ", dans R. Tessier (dir.), Un
paradigme écologique, Montréal, Hurtubise HMH.
DESROSIERS, Yvon et R. DUCHARME,
1970, " Une religion à double visage ", dans Bourgault et Rousseau (dir.),
1970.
FERRAROTTI, Franco, 1984, Une
théologie pour athées, Paris, Méridiens-Klincksieck.
GHIGLIONE, Rodolphe et al., 1980,
Manuel d'analyse de contenu, Paris, Armand Colin.
HERVIEU, Danièle et Bertrand
LÉGER, 1979, Le retour à la nature, Paris, Seuil.
JEFFREY, Denis, 1988, Jouissance
du sacré. Religion et postmodernité, Paris, A. Colin.
LAROUCHE, Jean-Marc et Guy MÉNARD
(dir.), 1991, Le sacré au cœur du social &emdash; l'incontournable facteur
religieux, Revue internationale d'action communautaire, 26/66.
LEMIEUX, Raymond et Micheline
MILOT, 1992, Les croyances des Québécois. Esquisses pour une approche
empirique, Cahiers de recherche en sciences de la religion, 11, Québec, P.U.L.
LUCKMANN, Thomas, 1967, The
Invisible Religion. The Problem of Religion in Modern Society, New York,
MacMillan.
MÉNARD, Guy, 1986, " Le
sacré et le profane, d'hier à demain ", dans Desrosiers (dir.), 1986.
-----, 1990, " La sexualité
comme lieu de l'expérience contemporaine du sacré ", dans C. Rivière et A.
Piette (dir.),Nouvelles idoles, nouveaux cultes. Dérives de la sacralité,
Paris, L'Harmattan.
-----, 1998, " Le bricolage
des dieux. Pour une lecture postmoderniste du phénomène religieux ", dans
Boisvert (dir.), 1998.
-----, 1999a, " S'envoyer en
l'air. Quête des sens, quête de sens ? ", dans Y. Boisvert et L. Olivier
(dir.), À chacun sa quête. Essais sur les nouveaux visages de la transcendance,
Québec, P.U.Q.
-----, 1999b, Petit traité de la
vraie religion, Montréal, Liber.
-----, 1999c, " Implicit
Religion and Religiology ", communication présentée au colloque annuel du
Centre for the Study of Implicit Religion, XXIInd Denton Conference, Ilkley,
Rme-U., mai 1999.
-----, 2000a, " Religion,
Implicit or Postmodern ? ", communication présentée au colloque annuel du
Centre for the Study of Implicit Religion, XXIIIrd Denton Conference, Ilkley,
Rme-U., mai 2000 (à paraître en 2001 dans la revueImplicit Religion).
-----, 2000b, "
L'ambivalence du silex. Réflexions sur la technique et son autre ", dans
R. Mager (dir.), L'autre de la technique (à paraître à l'automne 2000 aux
P.U.L.).
MÉNARD, Guy et Christian MIQUEL,
1988, Les ruses de la technique, Montréal et Paris, Boréal et
Méridiens-Klincksieck.
MÉNARD, Guy et Eve PAQUETTE
(dir.), 1999, Postmodernité et religion, Religiologiques, 19.
PIETTE, Albert, 1993, Les
religiosités séculières, Paris, P.U.F. (Que sais-je ? no 2764).
RIVIÈRE, Claude, 1995, Les rites
profanes, Paris, P.U.F.
ROUSSEAU, Louis, " La
religiologie à l'UQAM : genèse sociale et direction épistémologique ",
dans Stryckman et Rouleau (dir.), 1980.
SIRONNEAU, Jean-Pierre, 1982,
Sécularisation et religions séculières, La Haye, Mouton.
***
Citiţi întregul volum aici:
Publicat de Sămănătorul - bloguri
pe teme de interes la miercuri, martie 12, 2014
Etichete: articole Sămănătorul,
cinci scrisori de la Mircea Eliade, George Anca, Mircea Eliade
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu