sâmbătă, 1 mai 2021

MARIA NUSA NICOLETA si GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - ÎNVIEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS

 



ÎNVIEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS

 

 

            „Iisus ne aduce Învierea-firul transcendenţei

            noastre, pe care ni-l leagă de inimă”. 

                          (Sfântul Arsenie Boca).         

 

 

   Drumul Sfintelor Patimi, al Jertfei supreme – Răstignirea pe Cruce şi Calea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos au revărsat Dragostea dumnezeiască, fiind vestite Apostolilor chiar de către Mântuitorul, Care i-a chemat, i-a ales, i-a învăţat, i-a hărăzit minunilor Sale, despre Evanghelia Cuvântului, a Iubirii, a Crucii, a Învierii, a Înălţării, a Pogorârii Sfântului Duh şi a Mântuirii creştinilor, pentru a le fi Pildă de urmat întru toate, întru cuvânt, credinţă, suferinţă, jertfă, adevăr, libertate şi minuni.

 

   „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi cărturarilor le-a spus Mântuitorul, şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da pe mâna păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.”(Marcu, 10, 33-34)

 

   Răstignirea Fiului Omului între cei doi tâlhari arată ÎNVIEREA între o lume moartă, cei ce nu cred şi o lume vie, a creştinilor care cred şi mărturisesc absoluta Minune.

 

   LOGOSUL – Purtătorul cuvintelor vieţii veşnice” – le-a descifrat ucenicilor limbajul CRUCII, prefigurat ca un Munte înalt al Suferinţei, al Sfintei Jertfe divine peste care avea să se reverse apoi plinătatea IUBIRII dumnezeieşti a Sfintei Treimi.

 

   Prezent în mijlocul Prietenilor Săi la Cina cea de Taină – unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei omenirii, în seara de Joi Mari a Patimilor, 13 Nisan/ Aprilie, Domnul Vieţii l-a grăbit pe Iuda Iscarioteanul să săvârşească fariseica fărădelege, trădarea ÎNVĂŢĂTORULUI absolut şi vânzarea Lui pe „30 de arginţi” – preţul Sângelui divin,  fărădelege care avea să o pecetluiască a doua zi cu mârşava sărutare - stigmatul mişeliei ce va rămâne pururea ca cel mai josnic şi cel mai perfid gest din Istoria lumii.

 

   A instituit apoi elementele liturgice fundamentale - Jertfa Euharistică - Temelia unicei Sale Bisericii, a Cuminecării, a Sfintelor Paşti, binecuvântând şi frângând Pâinea (Trupul Său) şi Vinul (Sângele Său), pe care le-a împărţit ucenicilor.

 

   Hristos - Mântuitorul avea atunci 33 de ani, 3 luni şi 12 zile (v. Vasile Gheorghiu, Anul şi ziua morţii Domnului nostru Iisus Hristos, 1925).

 

    În Vinerea Mare când Mântuitorul a fost arestat, judecat şi condamnat la moarte prin răstignire după planul iudeilor, al fariseilor şi saducheilor, al marilor rabini, al Sinedriului,  s-a produs cutremurul apostolilor. Deşi erau Ucenicii lui Iisus, în ei încă mai pâlpâia flacăra umană. Abia după ÎNVIEREA Domnului şi imediat după pogorârea Sfântului DUH, ei se vor transforma, se vor transfigura, vor primi jertfa supremă ca pe un Dar de nuntă. Atunci Petru a căzut şi s-a lepădat întreit de Domnul, ceilalţi ucenici s-au înspăimântat şi s-au risipit. Lângă Suferinţa Fiului Omului a rămas doar Mama Sa – Fecioara Maria, Ioan – ucenicul cel iubit şi toate femeile Mironosiţe. Acelor fiinţe angelice nu le-a fost frică de urmări, fiindcă erau copleşite de dragoste, dar şi de durere pentru Cel prea Iubit şi prea minunat OM divin.

 

   - Ce sfâşiere s-o fi petrecut în sufletul prea sfintei Fecioare-Mamă – Catapeteasma neprihănirii, când hoardele de cărturari şi de sacerdoţi s-au repezit ca hienele asupra Fiului Omului, asupra Fiului lui Dumnezeu, asupra Fiului Cerului, asupra Fiului lumii?

 

   - Ce durere s-o fi cuibărit în inima hristoforului apostol Ioan?

   - Ce jale s-o fi abătut peste inimile purelor Mironosiţe?

   - Ce deznădejde s-o fi năpustit peste ceilalţi ucenici?

 

   Fariseii şi saducheii junghiau de pasha lor mii de miei astfel încât sângele purelor animăluţe curgea în Cetatea

 Păcii atingând burta cailor. Aveau experienţă la junghierea mieilor, astfel că „aleşii” nu s-au cutremurat când l-au junghiat pe Fiul lui Dumnezeu – Mielul purităţii absolute.

 

   Înjunghiindu-L pe ÎNVĂŢĂTORUL Iisus, slugile Răului au înjunghiat totodată Adevărul, Binele, Curajul, Credinţa, Creaţia, Cuvântul, Cântarea, Dragostea, Dreptatea, Frumuseţea, Harul, Libertatea, Mila, Nădejdea, Puritatea, Sfinţenia, Viaţa.

 

   Ierarhia Sinodului ortodox român a cimentat dintru început în temelia Bisericii lui Hristos tocmai această „înrudire” – „cuscrire” cu iudaismul reclamându-se iudeo-creştini prin fariseism, lepădare, trădare, vânzare şi sărutare diavolească.

 

   De ce oare?!

 

   Astăzi, în zona nepoluată de iudeo-creştinism, auzim doar glasul şi Liturghia neîncetată a unui Vrednic VLĂDICĂ de Neamul său şi de Dumnezeu, câteva obşti monahale sau câţiva preoţi de mir care nu s-au rupt de Neam, de Dumnezeu, de Tradiţia străbună, câţiva ROMÂNI creştini-ortodocşi care i-au ATITUDINE întru ADEVĂR şi ORTODOXIE, mai auzim Mieii care merg la junghiere şi mioarele-mame care jelesc, suspinele, bocetele şi plânsul tuturor familiilor îndoliate din ţară...

 

  Zumzetul Albinelor în Cireş ori Zarzăr şi viersul sublimelor şi măiastrelor Păsărele...

 

   În rest ?!

 

 Un mare Şef antiromân şi pseudocreştin, încremenit în propria trufie, din care iese doar pentru restricţii regionale sau naţionale...

 Un guvern precar, antiromân şi necreştin care doar promite şi îndatorează pe zeci de ani ţara, un parlament lânced, ceţos, amuţit şi un sinod cu ierarhi politici, total paralel cu Naţia şi cu Biserica.

 

   Slujitorii luciferici iudei de atunci nu ştiau că fapta lor abominabilă era acceptată binevoit de Sfânta Treime, de Mântuitorul Hristos pentru a deschide ÎMPĂRĂŢIA  Cerurilor – Suprema Minune, Marele Eveniment care a împărţit Istoria lumii în două: moartea morţii şi viaţa Vieţii - ÎNVIEREA.

 

   Prin metafizica CRUCII, a JERTFEI din Iubire – ÎNVIEREA Domnului nostru HRISTOS să pogoare asupra Omenirii ca o Împărăţie a Kalokagatiei divine!

 

   HRISTOS ESTE CALEA – ADEVĂRUL – VIAŢA!

   Răsăritul lumii – Azurul – Dimineaţa!

   Izvorul omenirii pe-acest străbun Pământ!

   Sufletul Luminii – dumnezeescul CUVÂNT!

   Toate sunt întru Cuvânt şi toate sunt Tăcere!

   Odorul Fecioarei Maria – Izvor de ÎNVIERE!

   Soarele Dreptăţii – Monarh al Libertăţii!

   Arhiereul nemuririi – Monahul Simplităţii!

   Întregul Cosmos ÎL slujeşte şi-L slăveşte!

   Neamul dacoromân în EL se primeneşte!

   Viaţa întru Hristos e viaţa lăuntrului din Noi!

   Iubire de martiri, de mame, de sfinţi şi de eroi!

   Altarul filocalic al vieţii – Liturgica cântare!

   Temelia Dragostei – sofianica Chemare!

 

   Lumină, Cuvânt, Rugă, Cântare, Bucurie, Har, Creaţie, Sărbători binecuvântate Tuturor Teoforilor, Hristoforilor şi Marioforilor !

 

 

   HRISTOS A ÎNVIAT !

 

 Familia  MARIA NUSA NICOLETA si GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

 

  

   1 Mai 2021 – Sâmbăta Mare

  

 

 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu