FITĂUL
ROȘU DIN CEIȘOARA ȘI ÎMPĂRĂTEASA SHEBEI
De această dată invit cititorul nostru să
se asocieze la urmărirea unei extrem de mici tradiții, însă, comună mai multor
popoare deși destul de distanțate geografic. Și, după cum și titlul ne arată,
fiind vorba de o personalitate biblică, respectiv împărăteasa Shebei, o sursă
sigură de informație istorică fiind Biblia, rog cititorul să binevoiască a ceti
din Cartea I Împărați, capitolul 10, versetele 1-13 si a doua carte Cronici,
capitolul 9, versetele 1-12. Acestea sunt unicele informații păstrate de Sf.
Scriptură, referitor la această misterioasă regină a Sudului. Doar Iisus
Hristos în învățăturile sale a mai amintit despre originea ei semită.
Firul roșu de lână, numit popular ”fităul
roșu”, ce se leagă la mâna copiilor mici, este unul din obiceiurile foarte
interesante în multe părți ale lumii.
(De notat că acest fitău roșu era și este
și azi pus și la urechile mieilor nou născuți de către păstorii români, spre ai
recunoaște!)
Pentru a observa sorgintea acestei
tradiții, pornim de la Antologia de cultură Populară bihoreană, lucrare de
specialitate a prof. Crăciun Parasca, etnolog și etnofolclorist, ce face o
frumoasă analiză de veche tradiție românească a satului Ceișoara, sat și vatră
românească tot atât de straveche și frumoasă a Bihorului. In antologia aceasta
este cuprins și acest obicei românesc de a lega la mâna noului născut un ”fitău
roșu”, care la Ceișoara are darul de a feri fătul de deochi. Bineînțeles că
dacă cineva, din prea mult drag, deoache noul născut privindu-l, tot în
Ceișoara se afla și ”descântătoarea” ce știe descântecul pentru deochi, iar
copilul se vindeca repede.
Dar, pentru că eu locuiesc în Australia și
sunt român, desigur că știu tradiția populară a neamului meu, mi-a fost mare
mirare când, într-o sfântă dimineață, soția mea Florica stătea de vorbă în
stradă cu vecina noastră Patricea, ce venise ca emigrantă tocmai din Liban. Și
vorbeau dumnealor tocmai de acest obicei al firului roșu de lână, ce se leagă
la mâna noilor născuți. Observ cum se minunau amândouă de acest amănunt, iar
vecina povestea că, de când se știe ea și străbunicii ei legau fir roșu de lână
la mâna noului născut.
Cum am de regulă o neostoită curiozitate
la asemenea știri, m-am pus pe cale să dezvălui acest mister, așa, zic, pentru
mine. Răsfoiesc biblioteca mea și găsesc ceva despre istoria Libanului, despre
cultura și obiceiurile populare libane. De aici, însă, a urmat multă bătaie de
cap, căci firul ”fităului roșu” nu se sfârșea chiar atât de lesne. Întrebarea
ce mi-o pusesem era, de unde se născuse acest obicei? De unde îl avem noi, ori
dacă nu cumva l-am moștenit noi din moși strămoși. De unde îl au libanii? Ce
legătură de cultură să avem noi cu Libanul?
Mi-am dat seama că e bine să caut
izvoarele străvechi ale scrierilor biblice, în primul rând. Deși sunt scurte și
simple, ele sunt de o reală autenticitate. Astfel, Vechiul Testament vorbește
de legăturile comerciale ale Israelului, în special cele din vremea împăratului
Solomon cu Libanul, de unde aducea lemnul de cedru pentru zidirea Casei
Domnului, fapt cert, recunoscut. Religia creștină îmbrățișată de poporul român
de la ființa sa, probabil a adus și acest amănunt popular. Dar, oare, să fie o
tradiție străveche ebraică, ori Israielul să-l fi asimilat de la Liban prin
acei zeci de mii de muncitori trimiși de Solomon în pădurile Libanului, fiindcă
aceste activități economice deseori implică și relații culturale. Ori, să fi
luat obiceiul acesta,” a fităului roșu” legat la mâna noilor născuți de
legiunile ropmane în timpul colonizării Africii și apoi l-au adus prin Dacia
daco-geților? Oricum răsfoind enciclopedii și cărți de istorie vechi, ajungem
să descoperim și la Împărăteasa Shebei din sudul Yemenului. Aceasta îi face o
vizită lui Solomon în Ierusalim, pentru a se convinge de înțelepciunea și
bogăția acestuia. Așadar, intrăm într-o lume nouă, în căutarea acestei mici tradiții
cu firul roșu de lână, și se pare că vom dibui originea acestuia. Prin jurul secolului
10, î.d.Hr. Împărăteasa Shebei pornește din Yemen, din vechiul Marib, capitala
împărăției sale, spre Nord, pe malul Mării Roșii pentru a ajunge la Ierusalim.
Știm că ea dăruise lui Solomon multe mirodenii, aur și pietre prețioase. Îi
dărui și 120 de talanți de aur, și avu și o vedere mesianică referitoare la
venirea Mântuitorului. Refuză să calce pe scândura ce o așeză ca pod Solomon,
spunând că aceasta este tăiată din pomul cunoașterii binelui și răului, sădit
la mormântul lui Adam și pe care va fi crucificat Mântuitorul.
Solomon a îngropat scândura, dar ulterior
a fost dezgropată și sfințită, fiind Socotită Crucea lui Hristos. Intrând în
palatul lui Solomon, împărăteasa a fost dusă într-o încăpere, care avea
dușumeaua din sticlă, luciul acesteia dădea impresia unei ape, astfel că regina
își ridică fustele, dezvelind picioarele sale păroase, lucru ce, probabil,îi plăcu
lui Solomon, din moment ce aceasta se reântoarce însărcinată la Marib. Îl naște
pe fiul ei și a lui Solomon, și la botezat Cu numele de Menelik. Dorind să-și
trimită fiul ei să-și cunoască tatăl, îi legă la mână un fir roșu de lână, după
care să fie recunoscut. Solomon l-a primit, dându-i o educație aleasă, apoi l-a
trimis ca prim împărat al Etiopiei. Iar dacă acest obicei împărăteasa biblică
îl moștenise din părinți, atunci cine este ea? Din ce neam se trage?
Treisprezece secole împărăteasa constituie o misterioasă temă pentru istorici,
arheologi, poeți, sculptori, etc. În arhitectura gotică și în special în
construcții de catedrale, ea apare în sculpturi ca o adevărată regină.
În arta religioasă a Evului Mediu,
artiștii francezi, germani, italieni, englezi o Alegeau subiect de inspirație.
Uneori sub forma unei regine-păianjen. Germanii o personifică sub forma unei
gâște de aur, pusă pe turnul bisericii. Referitor la această misterioasă și
iubăreață regină, informațiile abundă în scrierile lui Diodorus Siculus,
Herodot, Strabo, Pliniu cel Bătrân, precum și în analele siriene.
Dar, tot Biblia e cartea veche, ce ne dă
originea exactă a împărătesei, succint desigur. Cartea Facerii(Genesa) spune că
locurile(geografice) au fost numite după numele de persoane, astfel împărăția
Shebei este locul Shebei. Geneza, Spune că: Shem este socotit părintele
seminției semite ebraice(fiul lui Noe biblicul), descendenta sa Sheba avea doisprezece
frați, ale căror nume au rămas Denumiri geografice. Astfel Ophir și Havila sunt
numele pământurilor pierdute. Apoi, Hazarmoth, vecin cu împărăția Shebei,
surora lui !”
Azi, fiind și parte a Etiopiei, ruinele
pot fi văzute, de asemenea și ”damul de la Marib, acel bazin colector de ape
pentru irigații, constituit din roci zidite cu o așa precizie, încât nu se
observă îmbinările între roci. Arabii numesc însă locul păgân, dând reginei
numele de Bilkins, iar împărăției Haram Bilkins, care, de fapt tot Împărăția
Shebei se traduce.
Așadar, istoria ”fităului roșu de lână”
din Yemen, este un străvechi obicei semit, adus odată cu creștinismul la noi.
Astfel, satul Ceișoara păstrează o tradiție de la cei mai îndepărtați strămoși
ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
IOAN MICLAU GEPIANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu