vineri, 6 ianuarie 2023

Elena Armenescu - Laudă luminii + Numele ascuns + Psalm + Rugă pentru suferinzi

 




Tărâmul fabulos al poeziei poate fi întâlnit oriunde, cu condiţia să-ţi deschizi receptorii să-l poţi simţi, vedea...
Vreau să împart cu voi, pelerinii acestui teritoriu bucuria reîntâlnirii cu marile zăpezi- subliniind că miracolul dăruirii - în iubirea necondiţionată - constă în faptul că darul se înmulţeşte!

 

Laudă luminii

 

 

 

~*~

 

 

Veniţi să ne veselim...*Aliluuuiaaa!

In inimi să ardem ca smirna şi tămaia

Mireasma gândului bun va cuprinde

Cerul şi Pămantul cât se-ntinde!

 

Zorii apar furişându-se împătimit

Sărutând pămantul dinspre răsărit

Crestele munţilor încă opresc

Tulburătorul lor alint, dumnezeiesc.

 

Incins cu lumină, întunericul nopţii

Se retrage smerit supunându-se sorţii

Se depărtează ascultător, ca un sfetnic

S-adoarmă alte vietuiţoare, sfielnic.

 

Aştept extaziată şi inima-mi tresaltă

Când vine unda aceasta luminată

O înghit, e caldă atingerea, pură

Te-nfioară dulce, ca o cuminecătură!

 

De după munţi şi piscuri, abia acum

Se-nalţă Soarele pe cunoscutul drum

Croit în Ziua întâia, de propria-i lumină

Despletită-n raze la poruncă divină.

 

Cu slava Sa, în ochi adânc pătrunde

Rostogolind mereu corpusuli-unde

Ne cheamă-n fapte şi spre noi zidiri

Cum  îmbie clopotul spre mânăstiri.

 

Lumina blândă mătăsos mă înfăşoară

Sădeşte-n mine magic, o vioară

Vibrez sub măreţia ei, sinele meu

Îl premăreşte-n duh pe Dumnezeu!

 

Mi- arată-n semn şi şoaptă noile cărări

Pios desprinse drepte, dinspre zări

Cu duioasă-ngăduinţă apoi mă duce

Cu sufletul spre Înălţata Cruce.

 

E dezmierd, tumult şi încântare

Când razele se înmulţesc, altare

De slavă devin pomii din grădini

Când păsările sunt trezie de lumini.

 

Deşi nu-i cald, încep şi ele ciripitul lor

Ca slova voalată, cu acel viers înălţător

Care lui Dumnezeu, simbolic îi dă ştire

Tradus în limba noastră: Părinte, Preamărire !

 

Miroase a alb şi a văzduh nuntit

In mine Doamne cu lumină ai miruit

Tot freamătul şi toată căutarea

Adormite în sămânţa lor, ca floarea.

 

Aici vin Îngerii Stelari să se adape

Din fluviu de lumină, nu din ape

Vor revărsa apoi întremător lumina lor,

Din Sfânt Potir, asupra stelelor.

 

Arhangheli veghetori grăbit aleargă

S- ajute ordinea ce veşnic se reîngheagă

De aceea, cu cap plecat să te închini

Ambasadorilor ce ne aduc lumini!

 

Vin heruvimii să săvârşeasă liturghie

Cât Dumnezeu va-ngădui să fie

Viaţă, bucurie, sub acest albastru cer

Plin de miracole şi mişcător mister.

 

Merg pe urmele lupilor, spre înălţimi

Las în urma-mi dâre de lumini

Sus Îngerii Virtuţii mă mângâie cu vânt

Cuvinte-mi pun pe limbă, legămînt.

 

Doar aici în munţi, între zăpezi

Cu sacra lumină te înmiresmezi

Doar aici te întâlneşti cu îngerii

Atras de lumină, uiţi Valea Plângerii!

 

În văzduh, serafimii dansează lin

Cu aripile ating eteric pădurile de pin

În ritmul Simfoniei Rotirii, astrelor cereşti

Simfonia izbânzii Creaţiei dumnezeieşti.

 

Sonorităţi purtănd pe aripi: Aliluia!

Se fragmentează-n ramurile de tuia.

Altele ajung la mine lin, desăvârşirea

Îndumnezeieşte Sfinte, toată firea!

 

Lor li se adaugă un amplu cor divin

Din glasurile îngereşti care îmi vin

Din Catedrala Cerului, din nevăzut

Prin hăruirea dată mie, dintru început.

 

Ascult în exaltare şi timpul se opreşte

Când înţelegerea în mine creşte.

Tot ce e viu vrea hrană cu lumină

Ierburile toate, rozmarin şi sulfină.

 

Mă-mpărtăşesc cu lumină lângă chiparos

Spre bucuria Domnului nostru Cristos

Floare de lotus înflorită tot în  lumină

Cu miez auriu străluce pe creştet la cină.

 

Veniţi să ne veselim...Aliluuuiaaa!

In inimi să ardem smirna şi tămaia

Mireasma gândului bun va cuprinde

Cerul şi Pămantul cât se-ntinde!

 

*Laudat fie Domnul (ebr)

 

22 ian 2010 Covasna

Elena Armenescu

 

 

….........................................................................

 

Numele ascuns

 

Creştinii se hrănesc şi cu lumină-n luna Gerar

Mintea şi inima lor sunt devenite Altar!

O pământeană se roagă în oastea lui Iisus

Fie voia şi izbânda Creatorului de Sus!

 

Doamne! Tot ce văd e-al Tău, chiar faţa mea

Pentru că suntem împreună zidirea Ta

Şi pe fiecare panglică a ADN-ului din mine

Stă scris ascuns numele Tău, ştii bine...

 

Şi chipul meu în duh îţi aparţine

De aceea te rog Doamne, mă mai ţine

Să-mi şterg greşelile omeneşti îngăduite

De libertatea ce mi-ai dat-o, Sfinte!

 

Acum că ochii minţii larg mi se deschid

Şi pot vedea în întuneric, şi respira în vid

Când pot să te percep ca pe o prezenţă

Acceptă-mă la poala Ta după absenţă.

 

Îngăduie-mi să mă închin, când recunosc

Că fără Tine –n lume, Doamne nu am rost

Îngăduie să te slujesc cu adorare şi Iubire

Izvorul lor cel tainic, este Slăvitule în Tine!

 

Mă conţii, Te conţin neştiut în miez

Că păcătuiesc, mă rog sau meditez

Tu esti cu mine, oriunde merg şi orice fac,

Doamne! Ajută-mă să –Ţi fiu pe plac!

 

Cinge-mă Doamne, cu brâul desăvîrşirii

Fereşte-mă de cuptorul încins al ispăşirii

Incearcă-mi sufletul, nu m-am pierdut,

Ajută neputinţei, fii pentru mine scut!

 

Când aud de necredinţa acestui veac

Mâinile-mi ridic şi cruce-mi fac

Iisuse Cristoase, copleşeşte-mă cu har!

Să nu beau potirul amarăciunii în zadar.

 

Mă hrănesc cu trupul Domnului

Cuprins in fiecare bob al grâului

Beau din cupa cu vinul Bucuriei, sfios

Împărtăşindu-mă cu sângele lui Cristos

 

Doamne! Îndură-te de trupul şi sufletul ales

Alungă îndoiala ce mă-ncearcă ades

Indură-te şi de copiii nevinovaţi

Alungă rătăcirea, neiubirea dintre fraţi.

 

Pentru că toate-s ale Tale, chiar faţa mea

Suntem cu toţii împreună Zidirea Ta

Şi pe fiecare panglică a ADN-ului din mine

Stă semnătura, e numele Tău ascuns, ştii bine...

 

 

 

Psalm

 

Cu troiţe la răspântii şi gânduri păgâne

Te întîmpină lumea azi pe Tine, Stăpâne

Răutatea ne-mpresoară, singuri nu putem scăpa

Pierde-i Doamne! doar Tu ne mai poţi salva!

 

Sunt trădător, promisiunea din copilărie

Că am să-ţi dărui toată iubirea numai Ţie

Am încălcat-o! Am oferit-o celui apropiat

Ce mi-a zdrobit inima, sufletul mi l-a ghimpat.

 

Pentru că el, vicleanul, în straiele minciunii

S-a-nveşmântat şi aprinzând tăciunii urii

A încolţit în mod misterios în mine neiertarea

Mă bântuie! vuieşte uneori în  piept ca marea.

 

Simt atunci că-ncet de Tine mă îndepărtez

Adâncurile tenebroase cu raţiunea iar scrutez

Şi le găsesc gemând prelung de animalitate

Ca omul aflat în agonia junghierii pe la spate.

 

Într-o zi cenuşie am constatat cu groază şi uimire

Că pot chiar eu ucide-n apărare şi iute citire

Am dat Psalmilor izbăvitori de suspin şi plâns

Redă-mi Doamne iarăşi partea mea de surâs!

 

Altădată psalmistul înţelept şi vestitor

Destăinuia Domnului necazul lui sfâşietor

Pe vrăjmaşi îi bestema, Pe Domnul îl implora

Doamne! Cercetează pe cel drept şi credinţa sa!

 

Buzele duşmanilor au grăit deşertăciuni

In loc să rostească în zorii zilei rugăciuni

Nu aş striga : zdrobeşte braţul celui păcătos!

Aş zice: iartă-l, luminează-l, cum ne-a-nvăţat Cristos

 

Dar iată: cu troiţe la răsruci şi gânduri păgâne

Te întîmpină azi lumea  pe Tine, Stăpâne

Răii ne împresoară, au zămislit numai păcat

Pierde-i Doamne! Fă iarăşi Pământul curat!

 

Elena Armenescu

 

 

 

Rugă pentru suferinzi

 

Maica Sfântă, la Medjugorje, Lourd şi Fatima

Ne cere să dezrădăcinăm viciul, patima

Să plinim cu sârguinţă poruncile Tatălui

Luminate de râvna milostivă a Fiului.

 

Intinde Doamne bratul Tău apărător

Peste întreg pământul, peste acest popor

Îndură-te de suferinzii ce-n orice loc oftează

Cu Puterea Spiritului Sfânt îi luminează!

 

Sunt oameni buni căzuţi în necredinţă

Singuri şi-au deschis porţile spre suferinţă

Fii pentru înrăiţi şi păcătoşi – speranţă

Tu iubire veşniă, trezeşte-i şi pe ei la viaţă!

 

Avut-au străbuni cu credinţă, luptători cu drag

Din viţă de martiri şi de eroi poate se  trag

Adă-ţi aminte Doamne! Aspru nu îi judeca

Îndreaptă-le căile, măreşte Oastea Ta!

 

 

Ajută-i Doamne să se cureţe de păcatele grele

Întăreşte-le cugetul, dă-le din nou voinţă şi putere

Să -mplinească toţi cu smerenie poruncile Tatălui

Ce-au ajuns la noi, prin jertfa milostivă a Fiului.

 

Pentru că Maica sfântă, Împărăteasa cerului se arată

Copiilor nevinovaţi, cu faţa plânsă ori luminată

Din iubire pentru noi, la Medjugorje, Lourd şi Fatima

Si cere lămurit, să smulgem din vintre şi gând, patima

 

 

~*~

Elena Armenescu

 










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu