DESPRE
SINCRETISM ȘI PĂCATELE ÎMPOTRIVA FIRII
-
Arhim. Iustin Pârvu -
Dragul meu, este vorba despre viața
noastră care a decăzut așa de puternic și înainte nu erau așa păcate, de toate
nuanțele, nici măcar în dicționar nu exista terminologia aceasta mizeră care e
acuma, de homo, lesbianism, nu se știa de unde vin toate lucrurile acestea.
Dar întrucât Ortodoxia noastră este
obiectivul numărul unu, este ținta numărul unu pentru detronarea sa din
înălțimea în care se găsește, ne-au acaparat și pe noi. Foarte mult rău a venit
în casele oamenilor prin televizor. Aici a pierdut autoritatea părintească.
Copilul dacă stă la televizor împreună cu tata și cu mama, cu bunica, nu se mai
poate dezmetici, nu mai are de ce să se sperie. „Copile, vino la ora asta
acasă, nu mai bea, nu mai fuma, nu mai face rele, vino și te gospodorește aici în
casa noastră!”, cum era scopul unui tânăr de altă dată. Nu mai ai cu cine vorbi
acum. Era de nouăsprezece, douăzeci de ani, se profila în armată. „Măi, vreau
să intru în rândul oamenilor, să intru în rândul lumii”. Ce însemna? Să facă
armata, că nici fetele nu te acceptau altfel. Era considerat, precum un cuvânt
care se spunea pe atunci: „un feteleu care nu are armată făcută” și nu merge
după el o fată bună. Își termina armata, își făcea, în sfârșit, o gospodărioară
și apoi trebuia să se însoare. Și mergea mai departe în viața normală,
obișnuită: să fie și el de acum gospodar, să aibă copii și așa mai departe.
Deci acesta era un lucru foarte interesant și frumos. În felul acesta prospera
societatea, mergea în sfârșit din om în om, din gospodărie în gospodărie; mai
era în sat un învățător bun care se ocupa de sat și de oameni.
Ei bine, acuma pe un tânăr îl întrebi la
27 de ani: „Măi, ce faci, nu te-ai însurat?”. „A, păi mai târziu. Acuma să mă
însor?”. Da. Într-adevăr că nu a găsit pe cineva, dar nici nu caută sa iasă din
această stare deloc. Se căsătorește la treizeci de ani, treizeci si cinci de
ani. Ce viață, în sfârșit, mai duce omul acesta când el este epuizat cu
prietena lui de la optsprezece ani? Ce copii mai ies, ce societate mai iese din
treaba aceasta?
Nu mai este dacul de altădată, nu mai este
românul, nu mai este creștinul. Aceasta este și roada sincretismului de azi.
Iată unde ne aduce acest sincretism: în dezastru social, moral și politic.
(Fragment din Revista Atitudini Nr. 81, în
curs de apariție)
CAMARA
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Camara este, în întelesul obisnuit, chilia
monahului ori o camera de mici dimensiuni, tainuita, din casa. Înauntrul omului
aceasta „camara” este inima. „Tu însa, când te rogi, intra în camara ta” (Matei
6, 6) si acolo roaga-te, dar nu precum fatarnicii care se roaga ca sa fie
vazuti de oameni. Intra în inima ta cu mintea, si acolo unde esti doar tu,
arunca toate lucrurile cele din afara si te deda pe de-a-ntregul la rugaciune
catre Domnul Dumnezeu.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 55
MINUNILE
SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI
Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a
îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din
creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o
mâncărime foarte mare.
Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul
ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni
doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar
în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti.
Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am
primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă,
Dumnezeu va face minuni. L-a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre
Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet
vindecat la medici.
(Relatate de Părintele stareț Gavriil,
mănăstirea Sf. Cruce din Aiud, publicat în Nr. 3 al Revistei Atitudini)
PANACEUL
SUFLETESC
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Un om oarecare, trecând prin schit, a
intrat în bolnita de pe lânga schit. Vazând numerosii bolnavi care zaceau
acolo, s-a apropiat de doctor si l-a întrebat: „Sunt, oare, ierburi care
vindeca de pacate?” Doctorul a raspuns: „Sunt si o sa ti le arat. Ia radacina
ascultarii, tulpina rabdarii, florile curatiei si roada faptelor celor bune;
zdrobeste toate acestea în vasul smereniei, cerne-le prin sita cugetarii
sanatoase, toarna-le în oala nadejdii, varsa peste ele suspinuri si adauga
câteva lacrimi; dupa aceea, aprinde focul iubirii dumnezeiesti, acopera oala cu
milostenia si hraneste focul cu lemnele iubirii de osteneala. Când fiertura va
fi gata, raceste-o cu iubirea de frati si ia-o cu lingura pocaintei. Dupa ce
vei fi primit doctoria aceasta cu credinta curata, ajutându-te cu înfrânarea si
cu postul, te vei vindeca de orice boala a pacatului si vei fi sanatos atât cu
trupul, cât si cu sufletul”.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 66
SAREA
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Sarea este simbolul crestinilor de acum,
care îi îndreapta si pe altii. Sufletul, sarat bine cu învatatura lui Hristos,
nu se da stricaciunii, si de aceea ajuta si aproapelui său sa se împotriveasca
alterarii. „Voi sunteti sarea pamântului”, a spus Domnul nostru cel Preasfânt
(Matei 5, 13). Aceasta se referea nu doar la Apostoli si la preoti, ci la toti
crestinii în general. Daca crestinatatea îsi pierde puterea, facându-se lipsita
de sare, cu ce se va mai „sara” neamul omenesc? Cu ce se va mai salva atunci
omenirea de la alterare? Daca sufletul nu are întru sine adevarul lui Hristos,
el se face lipsit de sare si devine fara gust. Pentru aceasta oamenii de pe
pamânt putrezesc, trupurile lor prefacându-se în tarâna. Sarea înseamna, de
asemenea, si har ceresc. Despre acest lucru vorbeste Fericitul Teofilact:
„Despre faptul ca harul este sare citeste la Sfântul Pavel: «cuvântul vostru sa
fie cu har, presarat cu sare»”. Prin urmare sarea este simbolul crestinului din
lume si a harului dintru acesta.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 36-37
DEZNADAJDUIREA
-
Sf. Paisie Aghiorâtul -
Ucenicul:
Cum pot scapa de ucigatorul duh al deznadejdii?
Staretul: Pesemne ca, din voia ta proprie,
esti atras catre ceva anume. Daca incetezi a te mai calauzi singur si daca vei
face totul cu binecuvantarea lui Dumnezeu, atunci, cu aceasta binecuvantare,
vei culege pacea sufletului si celelalte roade ale Duhului Sfant. Daca vei
parasi cu totul voia-ti proprie nu vei simti niciodata greul intuneric al
deznadaiduirii. Cele mai groaznice valuri ale patimilor se vor potoli; in locul
lor vor rasari limpezimea mintii, linistea gandurilor, blandetea duhului si
pacea cea neamagitoare, care te va binecuvanta din inalt si va veni sa se
salasluiasca in sufletul tau. Daca vei pastra atentia neintrerupta si luarea
aminte la tine insuti, vei deveni asemenea fecioarelor intelepte si vei intra
in camara de nunta a Mirelui Celui nemuritor. Mirele vine in miezul noptii! Ai
grija deci, sa nu-ti ingreuiezi inima cu deznadejdea. Da slava Domnului
Dumnezeului tau pana ce nu va apune soarele. Vino in Numele Domnului la calea lepadarii
de sine daca vrei cu adevarat sa te mantuiesti. Deznadejdea ii chinuie pe toti;
ea strica roadele asteptate ale intelepciunii, chiar si in cei mai mari oameni.
Dar nu are loc in incepatorul simplu si curat. Cel care s-a lepadat de sine cu
nadejde in Dumnezeu, de ce sa mai fie deznadajduit? Pentru un astfel de om
Vramasului i-au lipsit de tot sabiile (Psalmul 9, 6).
Știm cu toții că prichindeii pot născoci
cu inocența lor cele mai năstrușnice lucruri.
Avem mai jos câteva scrisori trimise de
copii lui Dumnezeu, scrisori pe care profesorii lor le-au expus pe Internet
spre deliciul tuturor.
Descriere: http://dl5.glitter-graphics.net/pub/729/729475pwo0tj9hiw.gif
1) Dragă Dumnezeule,
Te rog să mai pui o vacanță între Crăciun
și Paști pentru că acum nu este nimic bun între ele. (Ginny - 7 ani)
Descriere: TUBE ENFANTS
2) Dragă Dumnezeule,
Te rog să nu-ți faci griji pentru mine
pentru că mă uit în ambele părți înainte de a trece strada. Dany - 6 ani)
Descriere: TUBE ENFANTS
3 ) Dragă Dumnezeule,
În loc să lași oamenii să moară trebuind
să faci alții în locul lor, n-ar fi mai bine să-i păstrezi pe cei pe care îi ai
acum ? (Jane - 8 ani)
Descriere: TUBE ENFANTS
4 ) Dragă Dumnezeule,
Eu sunt American. Tu ce ești ? (Robert - 6
ani)
Descriere: TUBE ENFANTS
5) Dragă Dumnezeule,
Dacă vei veni duminică la biserică, o
să-ți arăt pantofii mei cei noi. (Elisa - 7 ani)
Descriere: TUBE LISI MARTIN
6) Dragă Dumnezeule,
Dacă îmi dai o lampă fermecată ca lampa
lui Aladin, o să-ți dau tot ce vrei ...mm...cu excepția economiilor mele și a
jocului de șah. (John - 7 ani)
7) Dragă Dumnezeule,
Tu ai vrut ca girafa să arate chiar așa
sau a fost un accident ? (Norma - 6 ani).
Descriere: TUBE ENFANTS
8) Dragă Dumnezeule,
Dacă lăsai dinozaurii mai mult timp pe
pământ, noi n-am mai fi avut o țară. Ai fcut exact ce trebuia (Jonathan - 5
ani)
Descriere: TUBE ENFANTS
9) Dragă Dumnezeule,
Pariez că îți este foarte greu să iubești
toată omenirea. La mine în familie sunt numai patru persoane și nu reușesc
niciodtă să-i iubesc pe toți. (Stevie - 7 ani).
TRANDAVIA
-
Sf. Paisie Aghiorâtul -
Ucenicul:
Lenea ma stapaneste inca mult; cum sa scap de ea?
Staretul: Daca lupti impotriva lenei fara
hotarare, nu o vei birui niciodata. Dar, de cum te-ai ridicat impotriva ei cu
hotarare neclintita, cu ajutorul lui Dumnezeu, desi nu fara suferinte, poti
castiga biruinta. A rezista chiar daca esti atacat este semnul unui ostean bun
si credincios; dar a renunta de fiecare data este trasatura unui purtator de
arme nepasator. Cand cineva ajunge in aceasta patima, trebuie sa ia aminte la
sine pana in mormant, altfel va auzi in ultima zi cea mai infricosatoare
judecata de la Cunoscatorul inimilor: Sluga vicleana si lenesa! (Matei 25, 26).
In Scripturi se spune „Celui care
biruieste” si nu „Celui care a biruit” deoarece fara ajutorul Celui Preainalt
nu putem birui pe vrajmas cu desavarsire; niciodata nu am putea castiga vreo
superioritate asupra lui. Numai cel care biruieste este incununat, numai cel
care porneste la lupta cu hotarare neclintita de a duce razboiul pana la ultima
suflare, numai cel care nu arunca niciodata armele in clipa celei mai mari
primejdii, cel care, fie el in prizonierat fara de voie, nu isi preda inima
dusmanului. Unui astfel de om, chiar de ar fi cateodata invins, nu i se
imputineaza niciodata ravna cea sfanta; el se jertfeste neincetat, cu duh de
nadejde. Din acest motiv sporeste si primeste cununa numai pentru hotararea
lui, caci a fost gasit curajos si vrednic de cinstirile ceresti.
DE
UN MILION DE ORI MAI BINE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Exista înlauntrul nostru un ochi
duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai bine decât cu ochii trupului,
acestia fiind doar un instrument al ochiului duhovnicesc, un canal de
comunicare prin care sufletul cunoaste obiectele vizibile si reflecteaza asupra
lor. Ce obiecte intra în aria de contemplare a ochiului duhovnicesc? Fenomenele
de ordin spiritual. În afara lumii vazute exista Dumnezeu ca Duh infinit,
Ratiune infinita, care a creat si creeaza totul în universul material, acesta
constituind traducerea în fapt a planurilor si ideilor Sale, si exista lumea
duhovniceasca îngereasca, fara numar, care traieste într-o perpetua contemplare
a Divinitatii, a faptelor atotputerniciei si întelepciunii Sale. Ochiul nostru
duhovnicesc tine mai mult de Domnul si ca atare, lucrarea lui se numeste
contemplatie, cugetarea de Dumnezeu. Contemplatia si cugetarea de Dumnezeu se
pot extinde la infinit, dupa cum Dumnezeu Însusi este infinit; ele au darul de
a ne curati sufletul de pacat, de a-l desavârsi, de a-l apropia tot mai mult de
Dumnezeu, Izvorul luminii, ratiunii si existentei noastre. Apoi contemplarea
cinurilor îngeresti, pe masura ce avem revelatia lui Dumnezeu, firii lor
duhovnicesti purtatoare de lumina, bunatatii lor duhovnicesti, iubirii de
Dumnezeu, iubirii reciproce si de neamul omenesc, lucrarii lor ocrotitoare
asupra pamântului nostru, a stihiilor pamântului, a comunitatilor umane, asupra
locurilor sfinte si în general a oricarui loc si a fiecarui crestin în parte.
Ochiul duhovnicesc mai este îndreptat si înlauntru, asupra omului însusi, si
atunci lucrarea lui se numeste cercare de sine, autocunoastere, introspectie,
sfânta înviorare sau trezvie, în raport cu rationamentele si dorintele noastre.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 417.
MLADITA
VITEI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca via îsi da rodul sau celui care a
sadit-o, dupa cum zice Apostolul: „Cine sadeste vie si nu manânca din roada
ei?” (1 Corinteni 9, 7). Fiecare crestin este ca o mladita care a fost sadita
în via Sfintei Biserici si împrejmuita cu întaritura Legii lui Dumnezeu,
adapata cu Cuvântul Domnului si îngrasata din Sfintele Taine si de aceea
trebuie sa-I aduca lui Dumnezeu, Saditorului si Hranitorului ei, rodul faptelor
celor bune, adica al dragostei, al rabdarii si al blândetii, „rodul buzelor
care preaslavesc numele Lui” (Evrei 13, 15). Daca este cineva care nu aduce
rodul cel bun, i se cuvine aceluia a se teme de taierea despre care ne spune
Înaintemergatorul: „Iata, securea sta la radacina pomilor si tot pomul care nu
face roada buna se taie si se arunca în foc” (Matei 3, 10). Întâmplarea aceasta
si cugetarea asupra ei te îndeamna spre adevarata pocainta si spre roadele ei,
fara de care ea nu poate fi adevarata.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 105.
Despre
smerenie
Nu există om fără de păcat. Suntem
încercați, zi de zi. Ispitele care vin peste noi sunt, oarecum, asemănătoare.
Unul e bețiv, altul desfrânat, altul se mânie și tot așa. Bețivul, om de casă,
se uită la desfrânat și îl judecă văzând cum își prăpădește familia.
Desfrânatul se uită în familia bețivului și judecă excesul de băutură care
distruge familia chiar sub ochii săi. Și bețivul și desfrânatul se uită la
mâniosul lăsat de soție pentru că nu îl mai suportă, judecându-l la rândul lor.
Astfel, este posibil ca fiecare dintre aceștia să fie expert în observarea
defectelor celorlalți, însă nu sunt capabili să privească în propria ogradă, la
propriile patimi. Vindecarea patimilor pleacă de la conștientizarea lor. Cu
toate astea, între cei trei menționați în scenariul de mai sus, există o formă
de diferențiere. Acea formă de diferențiere se numește voința de despătimire.
Voința este simbolul excelenței în cazurile de față.
– Dar cum te despătimește voința, părinte?
– Nu voința este cea care te despătimește.
Voința și efortul depus sunt cele care îl „obligă” pe Bunul Dumnezeu să ne dea
daruri duhovnicești și virtuți. Să luăm exemplul smereniei. Ai cerut vreodată
smerenie?
– Am cerut, părinte.
– Ai primit smerenie?
– Smerenie, conform definiției din
dicționar nu am primit, nici chiar cu eforturi.
– Deci, ce ai primit?
– Parcă aș fi primit mândrie în loc de
smerenie.
– Bună observația ta, pentru că nu
primești smerenie la cerere, cel puțin din prima, așa, pe nemeritate. Primești
în schimb oportunitatea de a te smeri, dar nu și virtutea. Care înseamnă cu
totul și cu totul altceva. Pentru a obține smerenie, ai nevoie de multă luptă.
Darul smereniei se primește abia la final. Când ceri smerenie, ar trebui să fii
conștient de ceea ce faci. Pentru că în loc de darul smereniei vei primi
încercări destul de grele, precum jigniri nemeritate de la cine nu te aștepți,
ispite legate de credință și multe altele. După foarte mult efort, în care
ți-ai demonstrat gradul de suportabilitate, pe fondul păstrării credinței,
evident, vei primi darul smereniei. Acesta este posibil să vină și la sfârșitul
vieții. Mândria este cea care te chinuie de cele mai multe ori până în ceasul
morții. Vezi, de aceea nu avem oglinzi în Sfântul Munte, ca nu cumva să ne
mândrim uitându-ne în oglindă.
– De aceea nu aveți oglinzi în Sfântul
Munte?
– Nu e vorba doar de mândrie aici, ar mai
fi ceva. Noi reușim să ne oglindim în inimile noastre și să ne vedem exact așa
cum suntem. Vrei un test de autocunoaștere?
– Da, părinte.
– Când îți iese un cerșetor în cale, ce
faci?
– Nu știu, de la caz la caz, mai dau, mai
refuz căci mă gândesc că banii merg altundeva decât la acel amărât, care cere.
– Ei vezi, cerșetorul acela este doar un
test care nu are legătură cu el, ci doar cu tine. Este un test care arată dacă
ai înțeles ceva. Când un cerșetor îți cere ceva, Bunul Dumnezeu te cercetează,
îți verifică inima. Dacă ești capabil să rupi ceva de la tine cu tot dragul,
atunci te apropii de Porțile Raiului, dacă nu, mai exersează. Milostenia are
legătură cu cel ce dă, nu cu cel ce primește. Atitudinea față de cerșetor este
cea care contează. Dar atenție, timpul este limitat. Dacă pierzi ceva drag, te
întristezi tare după acel lucru?
– Posibil.
– Este tot un test, dacă ai mai făcut un
pas spre ruperea de lume. Dacă suferi mult, mai ai de exersat. Dar nu pierde
vremea. Șansa la a doua viață nu o ai. Totul se întâmplă aici și acum. Orice
s-ar întâmpla, nu renunța la nădejde. Nădejdea reprezintă conștientizarea
faptului că Dumnezeu are soluții. Unde încetează puterea omului, începe puterea
lui Dumnezeu.
Tot cu această ocazie din preajma
discuției, mi-a fost dat să văd o frumoasă lecție de smerenie, precum și forma
ei de manifestare. Un părinte vatopedin, cu grave probleme locomotorii,
neputând sta în picioare pe timpul slujbei, era așezat într-un colt, cu
piciorul sprijinit pe un scăunel, să-i fie alinată durerea. Un rus prezent la
slujbă, sesizând poziția nefirească, l-a mustrat vocal pe părinte, atrăgând
atenția celor prezenți asupra faptului. Atunci părintele s-a ridicat, deşi
durerea sa era vizibilă, și-a cerut iertare față de pelerin, asistând la slujbă
chinuit de durerea statului în picioare. După terminarea slujbei, un alt
pelerin, bulgar de origine, kiropractician de profesie, asistând la scenă și
văzând mersul și suferința călugărului, i-a înţeles pe dată afecțiunea, iar în
următoarea jumătate de oră i-a fixat luxația cu care părintele se chinuia de
câteva luni fără să știe ce anume are. Asistând la această scenă, am purtat
discuții lungi cu părintele despre acest eveniment. Ceea ce s-a întâmplat sub
ochii noștri a fost o lecție despre cum a funcționat smerenia în acestă
situație.
– Dragul meu, smerenia este o cale de
urmat. Însă, contrar multor păreri, smerenia ca și cale nu este una logică, ci
este o cale supra-logică, pentru că aici intervine și Pronia Dumnezeiască, care
depășeșește întru totul logica noastră. Nu vreau să crezi că ce îți voi spune
este o laudă, vreau doar să înțelegi un fenomen. Faptul că m-am smerit în
Biserică, a atras mila lui Dumnezeu, trimițându-l pe doctor să îmi fixeze
articulația. Mai pe înțelesul tău, a fost un test pe care l-am trecut.
Dacă nu aș fi fost prezent la întâmplare,
probabil aș fi considerat cele povestite și explicate ca fiind o exagerare.
– Părinte, smerenia este bună în tot și în
toate?
– Smerenia nu este bună, este
excepțională, dar cu mici excepții. Smerenia nu înseamnă să lași pe cineva să
intervină în relația ta cu Dumnezeu. Smerenia nu înseamnă să accepți legislația
care te aruncă în brațele păcatului și care se întoarce împotriva celui
datorită căruia stăm aici de vorbă. Să nu confundăm smerenia cu prostia. Cu
această ocazie îți voi transmite un mesaj primit de părinții vatopedini direct
de la Maica Domnului: atâta timp cât avorturile nu vor înceta, atâta timp căt
acceptăm obiceiurile distrugătoare de suflet ale unor minorități, atâta timp
cât inversăm virtuțile cu păcatul, fără să opunem cel mai mic efort duhovnicesc
și atâta timp cât necinstim pe Noii Mărturisitori ai secolului XX, unde sunt
incluși și Sfinții români ai închisorilor comuniste, tot ce vezi în lume nu va
suferi îndreptare. Încercăm să facem ceva cu ce nu ne aparține. Lumea nu este a
noastră să facem ce ne taie capul cu ea, lumea este a lui Dumnezeu, dar nimeni
dintre cei care o conduc nu se întreabă dacă proprietarul de drept este de
acord cu așa zisele măsuri luate. Amin.
– Doamne ajută!
Fragment din cartea Cu picioarele pe
pământ, ediție extinsă, autor Ionuț RITEȘ, care va fi lansată în curând cu
binecuvântarea părinților de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte Athos.
PERDEAUA
SI CUVERTURA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Ceea ce este acoperit de perdea sau de
cuvertura nu se poate vedea. Astfel, nu vedem soarele acoperit de nori; nu
vedem fata acoperita de batic sau de haine; nu vedem lucrurile care sunt
dincolo de perdea, si celelalte. Tot asa, înaintea privirii oricarui pacatos
nepocait, a oricarui desfrânat sau preacurvar, a oricarui rapitor, hot sau
judecator nedrept, a oricarui mincinos sau înselator, într-un cuvânt înaintea
privirii oricarui om necugetat atârna un anume val, care îi acopera ochii
duhovnicesti si nu-l lasa sa vada de ce bunatati se lipseste, cum merge la
pieire amarnica. Merge spre groapa si nu o vede, si cade în ea, daca nu
priveste în jur. Satana, vrajmasul neamului omenesc urzeste acest val sau
cuvertura acelor oameni care traiesc în nepasare, care nu asculta de Dumnezeu
Cuvântul, Calauzitorul pasilor nostri, care parasesc rugaciunea , fara de care
orice om este surd; satana urzeste aceasta ca oamenii sa nu-si observe propria
pieire. Daca omul se întoarce cu pocainta adevarata catre Dumnezeu, aceasta perdea
sau cuvertura se ridica. Atunci el îsi va vedea nenorocirea si pieirea. Atunci
îsi va veni în sine, va întelege unde a fost, cum s-a ratacit. Atunci va începe
sa suspine, sa plânga si sa se tânguiasca. Atunci si numai atunci, ca sculat
din somn, va începe sa mearga precum mergea mai înainte. „Pentru aceasta zice:
«Desteapta-te cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos»”
(Efeseni 5, 14).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 83-84
CINE
IL POATE FACE FERICIT PE OM?
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Pentru o faptura întelegatoare (rationala)
nu este bun care o poate face fericita, în afara de Dumnezeu, caci binele
fiintei zidite din nimic vine nu de la ea însasi, ci de la Cel care a zidit-o.
În unire cu El, este fericita; despartita de El, e nefericita.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 92.
Uleiul
parfumat este mir?
Arhimandritul
Mihail Daniliuc
De ceva timp se manifestă o cerere
crescândă pentru recipientele cu uleiuri parfumate numite generic „sticluțe cu
mir”. Au acaparat în mare parte atenția credincioșilor, încât foarte mulți își
achiziționează astfel de sticluțe cu ulei plăcut mirositor, pe care îl folosesc
cu multă cucernicie, confundându-l însă cu sfântul mir. Dintru început, să
spunem că uleiul parfumat este numit pe nedrept „mir”. Ca să lămurim confuzia,
trebuie să amintim ce numește Biserica noastră dreptmăritoare mir.
Potrivit învățăturilor ortodoxe, Sfântul
și Marele Mir se prepară, prin fierbere, din untdelemn de măsline amestecat cu
vin și cu câteva zeci de plante, balsamuri, rășini, esențe și aromate, potrivit
unui tipic stabilit. Este o rânduială deosebit de complexă, extinzându-se pe
parcursul mai multor zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului
Hristos, respectiv de luni până miercuri, urmând ca în Joia Mare să fie sfințit
de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale, înconjurat de toți
ierarhii Sfântului Sinod din acea Biserică, în cadrul Sfintei Liturghii. De-a
lungul anilor, Sfântul Mir a fost cunoscut sub diverse numiri: „untdelemn”,
„untdelemnul mulțumirii”, „untdelemnul bucuriei”, „mir”, „marele mir”, „sfântul
și marele mir” și altele.
Trecând peste procedeul de preparare,
trebuie să precizăm că mulțimea ingredientelor simbolizează diversitatea
darurilor Sfântului Duh. După sfințire, Sfântul și Marele Mir se folosește la
Taina Mirungerii, la sfințirea bisericilor, a altarelor, a antimiselor și
pentru reprimirea în Ortodoxie a celor căzuți de la dreapta credință. Tot cu
Sfântul și Marele Mir erau unși domnitorii, împărații sau regii ortodocși, în
cadrul solemnității de încoronare.
Practica liturgică a Bisericii Ortodoxe
prevede încă alte trei ungeri cu untdelemn sfințit: cea din cadrul Tainei
Botezului, a Sfântului Maslu și ungerea de după Slujba Litiei, în toate
situațiile folosindu-se untdelemn sfințit în cadrul respectivelor slujbe. Se
mai sfințește untdelemn la sfințirea caselor sau a anumitor instituții ori
spații în care omul își desfășoară activitatea. O caracteristică întâlnită cu
precădere în Biserica Ortodoxă Română o reprezintă „miruirea” credincioșilor la
finalul dumnezeieștii Liturghii, cu untdelemnul de la Sfântul Maslu sau la
slujba Litiei săvârșite în ajunul sărbătorii. În unele cărți de cult se mai
spune că la ziua de pomenire a unui sfânt, ungerea credincioșilor se face cu
untdelemn din candela lui, unde, după tradiția unor mănăstiri, se adaugă
untdelemnul sfințit la slujba litiei. Prin toate aceste ungeri, slujitorii
bisericii înfăţişează revărsarea darurilor Duhului Sfânt peste membrii
Bisericii. Dar atunci când ne miruim cu uleiurile parfumate Duhul Sfânt își mai
arată mila către noi? Mă tem că nu, deoarece numai prin slujba de sfințire a
Sfântului și Marelui Mir sau prin rugăciunile de binecuvântare și sfințire a
untdelemnului în cadrul slujbelor amintite untdelemnul primește pecete
dumnezeiască, revărsând peste credincioși har, milă și binecuvântarea
Preasfântului Duh. Din cele prezentate anterior deducem că în nicio rânduială
bisericească nu se amintește de miruirea cu așa-zisul mir comercializat nu
numai la noi, ci și în alte țări ortodoxe. Desigur, trebuie să amintim de
ungerea cu mir de nard de mare preț cu care femeia păcătoasă și Maria, sora lui
Lazăr au uns picioarele Mântuitorului Hristos înainte de sfintele Sale
Pătimiri. Dar tot din textul biblic aflăm că a fost o ungere simbol, anticipând
înmormântarea Domnului, căci aromatele pe atunci erau folosite nu ca înlocuitor
pentru parfumuri, ci drept esențe necesare îmbălsămării trupului decedat (Matei
26, 8-13; Ioan 12, 3-7).
Așadar, ce-i de făcut? Mulți credincioși
își achiziționează din pelerinajele la care participă nu doar icoane, cărți de
rugăciuni ori alte suveniruri, ci și sticluțe cu uleiuri parfumate. Oare
procurarea lor dintr-un loc pe unde a trecut Mântuitorul sau de la o renumită
mănăstire reprezintă garanția că ele poartă „pecetea” Duhului Sfânt? Sau, în
funcție de aroma cât mai frumoasă ori persistentă, uleiul poate fi categorisit
ca mai mult sau mai puțin sfințit? Desigur că urmând aceste judecăți am greși.
Sfințenia untdelemnului nu o dau nici aroma, nici locul cumpărării lui. Doar
dacă cei ce ni-l oferă pot garanta că a fost sfințit. Personal, mă îndoiesc că
undeva într-un atelier unde se îmbuteliază aceste sticluțe stă un preot și
citește zilnic rugăciuni de binecuvântare. Dar chiar dacă ar face-o, ce slujbă
ar prefera în cadrul căreia ar putea sfinți untdelemnul: Sfântul Maslu,
sfințirea casei, ori litia? Există o reală problemă, chiar dacă unii o
bagatelizează, căci „miruindu-ne” cu uleiuri aromate nu ne vom bucura de
prezența și lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră. De aceea cred o modalitate
de a evita greșita situație ar fi ca în uleiurile aromate să adăugăm untdelemn
sfințit la una din slujbele amintite. Numai folosit astfel „mirul” va aduce în
ființa noastră lucrarea sfinţitoare și tămăduitoare a harului Sfântului Duh.
TRATAMENTUL
MEDICAL
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca un om bolnav, care doreste sa se
vindece, se da întru totul voii doctorului sau si tine rânduiala întocmita de
acesta, pentru ca leacurile sa lucreze fara de oprelisti. Noi toti suntem din
fire betegi duhovniceste sau mai rau decât atât: fiind raniti de moarte de
tâlharul diavol, stam vatamati în drumul lumii acesteia si nicidecum nu ne
putem ajuta pe noi însine, asa cum ni se arata în pilda samarineanului
milostiv, care l-a îngrijit pe cel cazut între tâlhari (Luca 10, 30-35). Daca
voim sa ne vindecam de vatamarile pacatoseniei, trebuie sa ne lasam în voia lui
Iisus Hristos – Acel Samarinean Care nu din Samaria a venit, ci dintru Maria
Fecioara de Dumnezeu Nascatoarea –, ca sa faca El cu noi precum voieste, fiind
de trebuinta sa pazim rânduiala si legile Lui care sunt scrise în Evanghelie,
desi trupului nostru acestea i se par a fi prea anevoioase. Cei bolnavi iau de
bune si le rabda pe toate cele rânduite de doctori, de vreme ce vor sa se
tamaduiasca. Asemenea si noi trebuie sa înduram tot ce voieste si ne porunceste
Tamaduitorul nostru, Hristos, si sa le primim pe acestea ca pe darul cel bun,
caci altfel tamaduirea Lui mântuitoare nu ne va folosi cu nimic, asa precum pe
cel beteag nu-l va întrema lucrarea leacurilor, daca acestea nu sunt luate dupa
rânduiala lasata de doctor, ba chiar mai mult va creste neputinta lui. Greu îi
este trupului nostru sa lepede iubirea de sine si sa urmeze voia lui Hristos,
însa lucrarea vindecarii si a mântuirii noastre ne cere sa le facem pe acestea
negresit. De aici întelegem ca nu au o adevarata întoarcere si pocainta cei ce
nu vor sa se lase de iubirea de sine, de îndaratnicie, de setea de slava si de
alte placeri trupesti, ramânând astfel betegi duhovniceste si netamaduiti, cu
toate ca mântuitoarea tamaduire a lui Hristos este lasata pentru toti.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 119.
De
ce nu avem copii?
Această întrebare m-a frământat ani buni.
Abia după 13 ani de căsnicie ne-a trimis Domnul un băiețel.
În
această perioadă am fost încercat de atâtea gânduri, am fost sfătuit de atâta
lume. Unii spuneau să apelez la metodele medicale ultramoderne, căci însuși
unchiul meu este un mare profesor în ginecologia reproductivă. Alții spunea că
e bine să înfiez, dar s-au găsit și din cei care ne-au încurajat să trăim
”pentru noi”.
Câtă
lume, atâtea teorii de viață!
În primii ani de căsnicie cumva nu ne
deranja acest subiect, ziceam: ”Când va da Domnul!”. A mai trecut ceva vreme și
am observat că viața e tristă fără de copii. Vedeam cum suferă soția. Atunci
mi-am dat seama că mult mai mult își doresc copii femeile decât bărbații, care
sunt preocupați de alte griji și interese.
Am început să vreau și eu. Au trecut mai
bine de zece ani pentru ca să înțeleg că multe nu le pot face și nu am râvnă de
a face tocmai din cauza că nu am copii. Eram atât de neîndemnatic cu copiii, nu
știam ce să-i sfătuiesc pe cei care își cresc copilașii, nu-i înțelegeam pe cei
cu mulți copii… Acestea și multe altele îmi scăpau, erau niște lacune.
Apoi mă întrebam: ”Cum încerc să călăuzesc
atâtea familii, înainte de a călăuzi propria familie?” Or, familia dintotdeauna
am văzut-o formată din părinți și copii. Mereu îmi aminteam de cuvintele
rostite în cadrul Cununiei: ”Și dă robilor Tăi viață pașnică, lungime de zile,
minte întreagă, dragostea unuia către altul întru legătura păcii, seminție cu
viață îndelungată, dar de prunci, cununa cea nevestejită a măririi…”
Mereu când săvârșeam această slujbă mă
zgârâiau aceste cuvinte și tot Îl întrebam pe Dumnezeu: ”De ce nu avem copii?”
Și numai când am scos această problemă din cap, când ambii ne-am liniștit și am
zis: ”Fie voia Ta, Doamne!” a venit și rezolvarea problemei.
Acum trei ani, în preajma postului
Nașterii Domnului, mi-a venit un gând bun, să săvârșesc patruzeci de zile la
rând Sf. Liturghie. Încă nu știam ce avea să se întâmple, dar îmi doream mult
la Crăciun să intre un copilaș în casa noastră. Ba făceam și glume pe seama
soției că la o sărbătoare îi voi cumpăra un băiețel.
Greu au mers slujbele, pe la jumătatea
postului credeam că renunț, nu mai puteam, fiind doborât de o viroză. Însă
Domnul m-a ajutat și am scos-o în capăt.
Spre sfârșit de post, iată că s-a produs
minunea. Niște enoriași, care de ani buni aveau în grijă un centru de
plasament, mă întreabă dacă ar fi posibil să fie botezați copilașii de curând
plasați. Zis și făcut! În câteva zile am oficiat slujba Botezului pentru cinci
copilași aduși în fața altarului.
Imediat după slujbă ne-am pus întrebarea:
”Luăm pe cineva dintre aceștia?” Soția mi-a mărturisit că i-a plăcut băiatul ce
se numea Avram, eu i-am spus că mi-a plăcut Sabina. Aveau câte 4 anișori.
A doua zi am fost rugați să mergem la
centru, să serbăm matineul, care prin instituții se face ceva mai devreme.
Soția a fost în rol de Moș Crăciun. În timpul matineului Avram tot îi spunea:
”Moș Crăciun, vreau să mă iei la părinții mei!”
Atunci am decis că luăm doi copii, vroiam
chiar trei.
Așa s-a întâmplat că la Nașterea Domnului
au intrat acești doi copilași.
Ne gândeam cum va fi, cine vom fi pentru
ei… Or, când au intrat în casă singuri ne-au zis mama și tata.
A trecut un an până când au intrat și în
sufletul nostru, până când am simțit că sunt ai noștri. De atunci avem impresia
că mereu au fost cu noi.
Între timp, vizitând centrul de unde i-am
luat, o fetiță pe nume Măriuța s-a încleștat în haină și mi-a zis: ”Tu ești
tata, ia-mă cu tine!” I-am spus soției, însă de câteva săptămâni fetița deja
era vizitată de o tânără familie. Ne-am supărat, însă a doua zi am aflat de
marea minune – soția era însărcinată!
Într-adevăr s-a produs o minune, în care
nu eram în stare să credem. După atâția ani ne-a binecuvântat Cel de Sus cu un
băiețel.
Abia după nașterea copilului am început să
analizez acest fenomen al infertilității, să simt cât de tristă a fost viața
fără de copii, au început să se trezească niște sentimente aparte… să simt că
sunt împlinit ca tată.
Mi-am schimbat atitudinea față de
persoanele cu copii, dar am înțeles și cât de mult suferă cei ce nu i-au dobândit.
Îmi venea să strig în gura mare: „Oameni
buni, înfiați copii! Apoi vi se vor naște!”
Însă lucrurile nu stau tocmai așa cum
vrei. Am întâlnit familii care ani întregi merg din doctor în doctor, din
mănăstire în mănăstrire și tot singuri își duc traiul.
Am aflat că mai bine de 20 la sută din
familii sunt infertile, că nici la jumătate din ele medicina nu le poate ajuta,
iar dacă le ajută, atunci le ajută nu tocmai prin metode binecuvântate de
Biserică.
Pentru că înfierea celor doi copii, apoi
naşterea cu întârziere a băiatului au fost mediatizate, ne-am pomenit cu
felicitări, dar și cu foarte mulţi doritori de a le ajuta să-şi rezolve
problema infertilităţii.
De atunci săptămânal ne abordează câte o
familie, chiar dintre slujitori, care se interesează pe ce cale am mers.
Cred că cea mai sigură a fost calea
așteptării, a răbdării, a nădejdii că Dumnezeu ne va milui. Apoi e nevoie de
multă încredere și decizie din partea ambilor soți.
Nu toate familiile sunt gata să înfieze un
copil străin. Chiar cei ce merg pe această cale pun atâtea întrebări: cine sunt
părinții, copilul este sănătos, din ce localitate se trage, cine îi sunt
rudele… Am avut ocazia să discut cu multe cupluri şi să constat cu regret că
majoritatea rămân a fi egoiste și utopice în ale lor, încât vor, bunăoară,
fetiță blondă cu ochi albaștri de până la un an. Toți caută păpuși Barby, dar
nu se uită mai întâi în oglindă și nu conștientizează că frumuseațea omului
vine din interior.
Cei care rămân la astfel de parametri și
nu renunță la mofturile lor sunt în așteptare și 2, și 3 ani… De unde să iei
astfel de copii? Alții se smeresc și-i învrednicește Domnul cu un copil tocmai
potrivit.
Am cunoscut şi părinți care, după câteva
luni, au renunțat la copilaș. Câtă jale, ce traumă e să fii abandonat a doua
oară! Orice scuze ar invoca nerealizaţii părinţi, copilul nu e o jucărie!
În ultimii 3 ani am purtat discuții și am
spovedit peste 100 de cupluri infertile. Multe, puține, nu știu. Una pot spune,
pentru marea majoritate din ele cauza este păcatul! Circa 75 din femei au avut
avorturi, altele s-au născut cu malformații genitale, cu utere infantile, ceea
ce presupune că tot e în urma unor consecințe moștenite de pe urma păcatului,
altele în urma preparatelor hormonale, altele după infecții sexual
transmisibile. Și doar câteva, numărate pe deget, sunt sănătoase, dar…
Probleme pot fi și de ordin psihologic.
Oamenii sunt stresaţi, lipsiţi de dragoste și afecțiune, derutaţi, departe unul
de altul.
Și dacă unii încep viața intimă prematur,
săvârșind cele mai grave fărădelegi, alții se protejează până la vârsta când nu
mai sunt apți de a zămisli un copil. Medicina ne spune că vârsta optimă de a
naște un copil este între 20 și 24 de ani, pe când alți abia la 30 se
căsătoresc.
Atât de slăbiți suntem fizic încât circa
80 la sută din sarcini se pierd din primele zile, iar cuplurile nici nu bănuiesc
de ele.
Și modul de viață al tinerilor lasă mult
de dorit. Câți fac abuz de alcool, apoi tutun și atâtea chimicate consumate?
Apare
fireasca întrebare: „De unde copii?”
Să deschidem ochii, să privim spre Cer, să
dobândim mai multă Lumină și să luăm aminte.
Păcatul niciodată nu a adus bucurii. Viața
dezordonată aduce scârbe, necazuri, tristețe… singurătate.
Să lucrăm virtutea, care aduce roade și
bucurii!
Preot Octavian MOŞIN
BIRUIREA
PATIMILOR
Ucenicul: Vreau mult sa ma pot indrepta,
dar sunt in continuare tulburat de dorintele patimase. Ce pot face sa le
biruiesc?
Staretul : Staruie in vointa, iar
Dumnezeul Cel Atotputernic te va rasplati dupa inima ta; caci inceputul
virtutilor si izvorul lor este deschiderea si dorinta de bine a cuiva in
Domnul. Omul nu poate birui patimile prin el insusi. Aceasta e lucrarea dreptei
Celui Preainalt, este lucrarea puterii lui Dumnezeu. Dinspre partea noastra,
noi trebuie doar sa pastram intreaga deschidere intru sfintenie daruita noua de
Dumnezeu, si, potrivit ei, sa aducem ostenelile noastre de a atinge limanul lin
al nepatimirii. Fara nici o indoiala, Cel Preainalt va desavarsi osteneala
celui care voieste aceasta. Asa ca, daca voiesti sa te ridici din mormantul
patimilor, atunci tine-ti intotdeauna mintea atenta la aceasta; ingrijjeste-te
de aceasta si lucreaza cu ravna nesovaielnica. Nadajduieste in Dumnezeu, Care
poate arata puterea Sa, prin harul Sau, in slabiciunile noastre, si te vei
mantui.
Fragment din cartea Cu picioarele pe
pământ, ediție extinsă, autor Ionuț RITEȘ, care va fi lansată în curând cu
binecuvântarea părinților de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte Athos.
RISIPIREA
GANDURILOR
Ucenicul: Cum pot scapa de risipirea
gandurilor in timpul rugaciunii?
Staretul: Cand te rogi cu buzele, roaga-te
si cu mintea; adica ingradeste-ti mintea cu puterea cuvintelor rugaciunii. Daca
esti tulburat de vreun gand la ceva, de cum ai observat aceasta neluare aminte,
intareste-ti atentia la rugaciune. Fa aceasta tot timpul si vei simti folosul.
Statornicia mintii atrage lucrari
deosebite ale harului.
Fragment din cartea Cu picioarele pe
pământ, ediție extinsă, autor Ionuț RITEȘ, care va fi lansată în curând cu
binecuvântarea părinților de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte Athos.
Mijloacele
de izbăvire nu sunt foarte complicate: a răbda şi a te ruga.
-
Sf. Teofan Zăvorâtul -
Este posibil ca Dumnezeu Însuşi să trimită
acestea pentru învăţare de minte – să nu ne punem nădejdea în noi înşine.
Câteodată luăm multe asupra noastră şi aşteptăm mult de la eforturile,
mijloacele şi ostenelile noastre. Dar, iată, Domnul ia Harul şi ne lasă
singuri, spunând parcă: ”Poftim, încearcă-ţi puterile”. Cu cât există mai multe
daruri naturale, cu atât mai necesară este această învăţare de minte. Dacă
înţelegem acest lucru, să răbdăm. Acestea sunt trimise şi ca pedeapsă pentru
pornirile pătimaşe, îngăduite şi neosândite de noi şi neacoperite de pocăinţă.
Pornirile acestea sunt pentru suflet exact ceea ce este pentru trup hrana
proastă, care ori îngreuiază, ori slăbeşte, ori îndobitoceşte. Trebuie să
cercetăm cu atenţie şi să vedem dacă nu cumva există aşa ceva în suflet şi să
ne pocăim înaintea Domnului şi să hotărâm ca pe viitor să ne păzim.
Cel mai mult nesimţirea şi răceala vin în
urma mâniei, a nedreptăţii, a supărării, a osândirii, a trufiei şi a celor
asemenea lor. Un singur lucru ne rămâne – să ne rugăm pentru izbăvirea de
această uscăciune şi de nesimţire alături de împietrire. În perioada răcelii şi
a nesimtirii, în minte sunt greu de tinut cuvintele rugăciunii totuşi este
posibil. Trebuie să lucrăm împotriva sinelui. Tocmai ostenirea sinelui va fi
mijlocul de a-L îndupleca pe Domnul spre milă şi de a înapoia harul. Dar nu
trebuie nicicum să renunţăm la rugăciune.
Sfântul Macarie spune: Domnul vede cât de
sincer îţi doreşti binele acesta şi ţi-l trimite. Iar rugăciunea împotriva
răcirii inimii, cu cuvântul tău, înainte de pravilă şi după pravilă şi în
continuarea ei lui Dumnezeu să I-o ceri, ca şi cum aducând înaintea fetei Lui
un suflet mort: “Vezi, Doamne, cum este sufletul meu! Zi, aşadar, un cuvânt şi
se va vindeca!” Cu aceleaşi cuvinte şi în timpul zilei să I te adresezi mai des
lui Dumnezeu.
Sfantul Teofan Zavoratul, “Sfaturi intelepte”, Ed. Egumenita, 2006
DIN
MOSI STRAMOSI
-
Sfantul Nicolae Cabasila -
De când Adam s-a încrezut în duhul cel rau
si si-a întors fața de la bunul sau Stapân, de atunci mintea i s-a întunecat,
sufletul si-a pierdut sanatatea si tihna pe care o avusese. Dar din acel moment
si trupul s-a împerecheat cu sufletul si a avut aceeasi soarta ca si el: s-a
stricat si el deodata cu sufletul, ca o unealta în mâinile lucratorului. Caci
sufletul este atât de strâns legat de trup, încât îl face si pe acesta partas
la tot ce simte el. Vrem marturie? Rusinea pe care a încercat-o Adam l-a facut
îndata sa-i roseasca obrazul, caci totdeauna când se întâmpla ca sufletul sa
fie încercuit de griji, atunci si trupul sufera împreuna cu el.
Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea
Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene Braniste
si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti, 1992, p. 160
SPECTACOLUL
NATURII
-
Ierom. Arsenie Boca -
,,Opreşte-te.. atâta trebuie să faci. Să
te opreşti şi să priveşti iară firul de iarbă, să vezi floarea, să-i simţi
parfumul. Să te închini la Sfântul Soare şi să-i mulţumeşti că ţi-a mai dat o
nouă zi. Să asculţi foşnetul frunzelor, ciripitul păsărilor şi acolo, acolo în
liniştea aceea mută, acolo să te găseşti tu pe tine din nou şi vei deveni ceea
ce ai fost cândva, iarăşi.."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu