Editura " Cuget Romanesc" - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ......!

 

PUTEREA PRIMAVERII

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi ca, în timpul primaverii, toate care iarna erau ca si moarte prind iarasi viata si se înnoiesc: pamântul scoate roade din adâncurile lui, pomii se îmbraca în frunzisuri, iarba înverzeste si se împodobeste cu flori; apele cele încatusate de gheata se topesc si curg si toata faptura de sub soare se învesmânteaza cu o noua înfatisare si parca din nou este zidita. Fie ca de la aceasta primavara simtita mintea ta sa se înalte prin credinta catre acea preafrumoasa si mult râvnita primavara pe care ne-a fagaduit-o preabunul Dumnezeu în Sfânta Sa Scriptura, când trupurile dreptilor celor ce au adormit de la începutul lumii, ca niste seminte, încoltind cu puterea Domnului, vor rasari din pamânt si vor îmbraca chip nou si minunat, vor fi cuprinse în vesmântul nemuririi si vor primi cununa bunatatii din mâinile lui Dumnezeu, „ca finicul vor înflori si ca cedrii din Liban se vor înmulti; rasaditi fiind în casa Domnului, în curtile Dumnezeului nostru vor înflori” (Psalmul 91, 12-13), „ca o mireasa vor fi împodobiti cu frumusete si ca pamântul când îi creste floarea, si ca o gradina când îi rasare samânta” vor propasi; si veselie vesnica va sta asupra capetelor acestora, si întru bucurie se vor bucura de Domnul (Isaia 61, 10-11). Atunci „acest trup stricacios se va îmbraca în nestricaciune si acest trup muritor se va îmbraca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: înghititu-s-a moartea întru biruinta. Moarte! Unde-ti este boldul! Iadule! Unde-ti este biruinta!” (1 Corinteni 15, 54-55). Astfel nazuind cu duhul catre primavara cea mult dorita, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu nadejde si cu credinta, seamana acum semintele bunelor osteneli si vei secera atunci cu bucurie.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 63

 

 

Să nu te diluezi în aşa hal, încât să nu mai ai nădejde de mântuire!

- Pr. Arsenie Papacioc -

 

V-am spus, sunt pahare mari şi pahare mici. Dar, fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit!

Un om duhovnicesc nu poate spune niciodată că nu este păcătos. Se vede mai păcătos decât toţi, dar face şi fapte de pocăinţă, se duce la mănăstire. Dispreţul acesta faţă de tine s-ar putea, de fapt, să fie o autentică smerenie. Dar să nu te diluezi în aşa hal, încât să nu mai ai nădejde de mântuire. Dacă te dispreţuieşti pe tine, asta înseamnă deja o mare biruinţă. Însă să nu te dispreţuieşti în comparaţie cu alţii. Nu este bine! Se poate să fie o mândrie ascunsă „Nu sunt la nivelul lui cutare!” Dar ce mă interesează lucrul acesta? Eu răspund la nivelul pe care îl am eu. V-am spus, sunt pahare mari şi pahare mici. Dar, fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit!

La măsura la care eşti tu, la măsura aceea ţi se şi cere. După darurile pe care le-a dat: adică la unul i-a dat un talant, la altul i-a dat trei, iar la altul i-a dat zece. Şi le-a cerut să-i înmulţească după cât a primit fiecare. Mai vinovat este cel nepăsător, care stă pe loc. Care stă şi aşteaptă să vie nu ştiu ce.

HAINA DE SARBATOARE

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi ca oamenii, dupa obiceiul obstesc, se îmbraca de sarbatori în haine luminoase si se veselesc. De la aceasta praznuire vremelnica si pamânteasca sa-ti ridici mintea prin credinta la sarbatoarea alesilor lui Dumnezeu, care vesnic vor praznui si se vor veseli. Vremea de acum este pentru crestini un rastimp pentru truda, nevointa, plângere, tânguire si pentru purtarea Crucii. În veacul de apoi, când vremea se va plini si va veni vesnicia, crestinilor celor adevarati li se va deschide o sarbatoare prealuminoasa. Atunci ei se vor odihni de truda lor si vor praznui sabatul cel neîncetat si vesnic, nu doar o singura zi din saptamâna, ci toata vesnicia. Atunci vor scoate de pe ei hainele cele zdrentuite si de jale si se vor îmbraca în vesmânt de sarbatoare si de nunta, „când fiinta aceasta stricacioasa se va îmbraca în nestricaciune si fiinta aceasta muritoare se va îmbraca în nemurire” (1 Corinteni 15, 54). Atunci se vor acoperi cu vesmântul mântuirii si vor îmbraca haina veseliei (Isaia 61, 10); „vor fi îmbracati în vesminte albe” (Apocalipsa 3, 5); „se vor învesmânta cu vison curat si luminos” (Apocalipsa 19, 8). În zilele acelea nu vor vedea nimic din cele ale întristarii si ale mâhnirii; acolo nu se va afla teama de dusmani, de saracie sau de boala; nu va fi strigat, plângere, tânguire, foame, sete, frig, arsita si nici un fel de nenorocire sau necaz, ci totul va fi linistitor, pasnic, neprimejdios, veselitor, luminos, îmbucurator si bineplacut. În viata aceasta, aproape toate sunt mâhnitoare si de jale: frica de moarte, de diavol si de pacat, teama de rauvoitori si de prefacuta fratie; de toate trebuie sa te pazesti si sa te uiti în jurul tau ca o pasare ce se fereste de vânatori si de arcasi. Aici în fiece zi murim prin temerea si asteptarea mortii si cu cât mai mult traim, cu atât mai mult asteptam sa murim: caci pe masura ce traim mai îndelung, viata ni se scurteaza si se apropie tot mai mult venirea mortii. Iar aceasta viata plina de amaraciune si moarte este întesata cu o sumedenie de nenorociri si pe masura ce se prelungeste, necazurile ni se înmultesc. Însa în veacul de apoi nu vor fi unele ca acestea, ci doar viata, fericire, desfatare, biruinta, strigate de bucurie si veselie vesnica. În vremea de acum, oamenii s-au obisnuit sa mearga de sarbatori acasa unii la altii, sa se viziteze si asa sa se veseleasca împreuna. Atunci alesii Domnului se vor aduna în casa Tatalui Ceresc, în care „multe locasuri sunt”, si vor dobândi împrietenirea cu Sfintii Îngeri si cu toate Puterile ceresti, veselindu-se dimpreuna, bucurându- se unii de altii înaintea fetei Cerescului lor Tata. Atunci „cei mântuiti de Domnul vor veni în Sion cu strigare de bucurie si desfatare vesnica va fi peste capetele lor. Ei vor afla bucuria si veselia, iar întristarea si suspinarea se vor departa” (Isaia 35, 9-10). De sarbatori oamenii au obiceiul acum sa manânce, sa bea si sa praznuiasca împreuna. Atunci adevaratii robi ai Domnului „vor sedea la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov în Împaratia Cerurilor” (Matei 8, 11) si „vor mânca si vor bea la masa Domnului” (Luca 22, 30); „îmbata-se-vor din grasimea casei Domnului si din izvorul desfatarii Lui vor fi adapati” (Psalmul 35, 8), dupa cum ne-a binevestit Dumnezeu despre acestea prin Prorocul Sau: „Iata, slugile mele vor mânca, slugile mele vor bea, slugile mele se vor veseli, slugile mele vor cânta din bucuria inimii” (Isaia 65, 13-14). Oamenii mai au si obiceiul de a cânta în zile de sarbatoare cântari de bucurie. Atunci alesii Domnului Îl vor vedea pe Dumnezeu „fata catre fata” (1 Corinteni 13, 12), „Îl vor vedea” întru slava Sa, „asa cum este” (1 Ioan 3, 2), si într-un cuget Îl vor lauda, Îl vor slavi si-L vor cânta la nesfârsit fara sa se mai sature si fara sa osteneasca. O, cât de luminos, vesel si plin de bucurie va fi acel praznic, iubite crestine! Cât de dorita este ziua în care Îl vom vedea fata catre fata pe Dumnezeu, pe Care Îl vedem acum ca prin oglinda, în ghicitura! „Fericiti sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lauda” (Psalmul 83, 5), Împaratul si Dumnezeul meu. Din aceasta întâmplare si din cele asemanatoare ei, ne învatam, crestine, a ne înalta mintea si inima la fericita vesnicie si pe aceea a o cauta cu credinta sincera si cu sârguinta.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 176.

„Cei care ţin post fac foarte rar cancer, aşa că este bine să postiţi periodic“

- Dr. Pavel Chirilă -

 

 

Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la fiecare pas. Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de medici şi spitale.

 

Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e asociat cu rata crescută de cancere. De aceea, aşa cum spune şi doctorul Pavel Chirilă (foto), e trist că nu există suficientă putere pentru a sta departe de bolile moderne. E atât de uşor să previi şi să trăieşti frumos! Iată ce ne sfătuieşte în acest sens întemeietorul Fundaţiei „Sfânta Irina” şi al Clinicii „Nera”.

 

„Abuzul de proteine de origine animală e factor oncogen”

 

– Domnule doctor, Fundaţia „Sfânta Irina” se îngrijeşte de bolnavii de cancer. Ne puteţi da câteva sfaturi referitor la stilul de viaţă al pacientului oncologic, dar şi al oamenilor care vor să prevină îmbolnăvirea?

 

– „Centrul Medical Sanogenetic Fundaţia Sfânta Irina” a tipărit şi un pliant cu zece reguli de aur pentru a evita cancerul. Pe primul loc se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini. De aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile stresante! Apoi, abuzul de proteine de origine animală este factor oncogen, adică favorizează instalarea sau răspândirea cancerului în organism. De aceea, e bine să consumaţi doar carne de bună calitate – o dată-de două ori pe săptămână – sau cine poate să renunţe complet la ea şi să-şi ia proteinele din peşte, linte, ciuperci şi altele e şi mai bine. Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene, căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon). Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!

 

„Zahărul alb creează aciditate în corp”

 

– Despre zahăr ce ne puteţi spune?

 

– Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor cancerigen. Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la consumatorii de zahăr. Concluzia, nu consumaţi niciodată zahăr alb!

 

Apoi, hormonii luaţi abuziv cresc incidenţa cancerului în sfera genitală la femei (sân, col uterin, ovar, uter). De aceea trebuie să evitaţi administrarea pilulelor contraceptive, a pilulei de a doua zi, dar şi a hormonilor de substituţie la menopauză ori a tratamentelor hormonale prelungite! Nu vă expuneţi abuziv la radiaţiile UV şi electromagnetice! Deci nu numai hrana ne îmbolnăveşte, ci şi poluarea electromagnetică, abuzul de telefoane mobile, de wireless, de staţii radar, antenele de la televiziuni, microundele sau aparatele de laborator. Deci există o poluare electromagnetică foarte mare în văzduh, care n-a existat niciodată în istoria omenirii. Şi e lucru dovedit prin studii că poate da cancer. De asemenea, prevenţia se face şi prin renunţarea la fumat.

 

– Din păcate, deşi ştiu acest lucru, puţini fumători renunţă la acest viciu.

 

– Da, fiindcă fumatul cauzează dependenţă. Dar acest obicei poate duce şi la instalarea cancerului de plămân. De altfel, 85% dintre bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. În plus, printre cele zece reguli de aur ale prevenţiei este trecut şi postul. Postitorii fac foarte rar cancer, aşa că e bine să postiţi periodic! Apoi, e benefic să faceţi zilnic mişcare: plimbare, înot, metanii, gimnastică, în funcţie de preferinţe! Stările conflictuale agravează efectele devastatoare ale stresului de orice natură. De aceea, trăiţi în pace cu toată lumea!

 

„Cosmeticele de calitate îndoielnică intoxică organismul”

 

– Ce altceva ar mai fi de amintit?

 

– Mai putem menţiona apoi cosmeticele de calitate îndoielnică, ce intoxică organismul din afară către interior, dar putem aminti şi apa, care nu e de calitate, sarea iodată – care nu e binevenită la normotiroidieni, hipotiroidieni şi la cei cu cancer de tiroidă… Tot la stilul de viaţă putem menţiona foarte frecvent tura de noapte.

 

– Vă rog să explicaţi cum poate dăuna aceasta! Nu doar pentru cei care lucrează noaptea, ci mai ales pentru cei care pierd nopţile în faţa televizorului sau prin oraş…

 

– Această inversare a bioritmului circadian face foarte mult rău corpului. Şi nu e perceptibilă imediat, ci în timp. Dar stresul rămâne cea mai mare problemă…

 

– Deci putem spune că bolile moderne sunt evitabile dacă sunt respectate aceste sfaturi!

 

– Da. Şi tocmai asta e tristeţea. Pot spune că îmbolnăvirea prin stil de viaţă e chiar stupidă. De exemplu, aşa cum am spus, mezelurile tratate cu săruri nitrice dau cancer frecvent. Dar e atât de simplu să nu mănânci mezeluri…

 

„Sarea neiodată se găseşte la magazinele cu produse naturiste”

 

– Ce e de făcut cu fructele şi legumele modificate genetic?

 

– E drept că Guvernul aprobă orice în materie de E-uri… De exemplu, băuturile răcoritoare din România sunt conservate cu benzoat de sodiu, în timp ce în ţările occidentale este folosit sorbat de potasiu, căci benzoatul de sodiu a fost pus în afara legii acum mulţi ani… Dar aici e şi o problemă de cultură. Cine are grijă de el cu adevărat e atent la ce cumpără, se aprovizionează de la producătorii locali, găseşte întotdeauna variante.

 

– Medicii interzic în multe cazuri sarea iodată, dar cea neiodată e mai greu de găsit. Ce indicii ne daţi?

 

– Într-adevăr, doar cei cu hipotiroidă trebuie să mănânce sare iodată, în rest toată lumea trebuie să consume sare neiodată. Poate fi găsită în magazinele de remedii naturiste…

 

– La dumneavoastră vin oameni la consultaţii şi în scop preventiv?

 

– În ultima vreme vin din ce în ce mai multe persoane să ceară sfaturi legate de stilul de viaţă, ceea ce e îmbucurător pentru cultura românească.

 

„Nu putem accepta că laptele praf e mai bun decât cel natural“

 

– Sunteţi adeptul produselor naturiste. Ce părere aveţi despre vaccinuri şi în special despre cele obligatorii?

 

– E bine să menţionăm că nu scrie nicăieri că sunt obligatorii. Mai mult, Ministerul Educaţiei chiar a dat un comunicat de presă cu circa o lună în urmă, în care spunea că, în România, niciun copil nu va fi oprit de la educaţie pentru că nu e vaccinat.

 

– Dar dumneavoastră sunteţi de acord cu ele sau nu?

 

– De la caz la caz. Eu am avut un pacient care a făcut meningită pneumococică de trei ori şi pe care l-am trimis la vaccin. Aveam clar dovada că are un gol vizavi de apărarea factorului pneumococ. Deci decizia trebuie luată cu discernământ, nu la grămadă, căci medicina nu e o ştiinţă sau o artă care se practică de-a valma. Fiecare pacient e unic.

 

– Cum stau lucrurile în privinţa laptelui praf?

 

– E o alimentaţie eroică, ce se dă la copilul mic doar dacă mama n-are lapte, iar asta numai câteva luni, până începe diversificarea. Dar nu pot fi de acord cu practica unor medici care sfătuiesc mama să dea lapte praf până la 2-3 ani. Adică nu putem accepta în niciun fel că laptele praf e mai bun decât cel natural.

 

Sursa: taifasuri.ro via ortodox.md

 

 

 

 

PARASCHEVA, CE-ȚI FACE INIMIOARA”?

- Pr. Dosoftei Daniel –

-        

 

Mărturia PR. DOSOFTEI DANIEL  despre modul în care fiica lui, Parascheva, a fost tămăduită de Pr. Justin. Malformația la inimă

 

Avem trei copii, cea mai mare este fetiță, Parascheva Georgiana şi s-a născut cu o boală la inimă. Mergeam la control din când în când. Când ne-am dus la Părintele Justin, nu am cerut absolut nimic, am cerut numai să primim binecuvântare. Când a văzut-o, i-a spus direct: „Ce faci, Parachevo, ce-ţi face inimioara?” Am rămas blocați şi eu şi soția. Era primul nostru copil. Avea câteva luni și noi tot repetam controlul, sperând că se va întâmpla ceva. Dacă nu intervenea o schimbare, trebuia să se opereze.

 

„La următorul control nu mai avea nimic”

 

Aşa că, atunci când am intrat ultima oară în chilia Părintelui Justin și el a întrebat: „Ce faci, Paraschevo? Ce-ţi face inimioara?”, am rămas amândoi blocați.

Nu am mai spus nimic, iar mie, Părintele mi-a dat în mână o carte: Inima, în scrierile Sfinților Părinți. Ce credeți? La următorul control la inimă, Parascheva Georgiana nu a mai avut absolut nimic. Asta s-a întâmplat în anul 2003.

 

 

 

ROADE PARGUITE

- Sfantul Teofan Zavoratul -

 

 

Vazând roadele bine coapte, lucratorul de pamânt sârguieste sa le culeaga, ca sa nu sufere vatamare: si Tu, Mântuitorule, îi culegi pe cei alesi, care cu dreptate se ostenesc.

 

Iar noi, cei lenesi si slabi cu voia, staruim în învârtosarea noastra si roada noastra ramâne întotdeauna nepârguita, fiindca nu ne hotarâm sa ne ostenim, fara a ne cruta pe noi însine, ca sa ne pârguim în faptele cele bune si sa fim adunati pe drept în jitnita vietii.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 86-87

De ce trebuie să ținem dogmele și sinoadele Bisericii?

- Ioan Vlăducă -

 

 

Într-o lume a sincretismului, păstrarea dogmelor și a tradițiilor Ortodoxe par pentru unii un moft sau o îndoctrinare „medievală”. Citind însă învățăturile Părinților Bisericii, celor îndumnezeiți, observăm că linia Bisericii, chiar dacă este strâmtă, este una și clară dintotdeauna. Profesorul și teologul Ioan Vlăducă ne explică pe scurt și pe înțelesul tuturor importanța dogmelor și canoanelor în Biserica Ortodoxă și cum să ne raportăm la ele. De ce trebuie să ținem dogmele și sinoadele Bisericii?

 

 

Întrebare: De ce Sfinţii Părinţi erau atât de atenţi la amănuntele dogmatice?

 

Răspuns: Sfinţii Părinţi erau foarte atenţi la amănuntele dogmatice deoarece ştiau că o mică abatere de la formularea dogmei poate duce la apariţia unei erezii. Sfinţii Părinţi nu se limitau la atenţia faţă de formulările dogmatice. Ei mărturiseau dreapta credinţă cu preţul vieţii lor.

 

„Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, n-au vrut să trădeze credinţa şi legea creştină nici măcar cu o iotă. Iar dacă se va fi întâmplat cândva, din viclenia prigonitorilor să săvârşească vreo trădare, cu cuvântul sau cu fapta, au fost gata să-şi şteargă păcatul supunându-se la chinuri. Iată cât de straşnic ţineau sfinţii dreapta mărturisire. Dar creştinii de astăzi, cum sunt? – Trestii clătinate de vânt”. (Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică şi Cultul divin ortodox, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 80).

 

 

 

Întrebare: Unii spun că Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice au fost bune la vremea lor, dar acum nu mai sunt valabile, fiindcă s-au învechit. Este posibilă o astfel de învechire?

 

Răspuns: Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice nu au fost luate după înţelepciunea omenească. Ele nu sunt ca teoriile ştiinţifice care se învechesc şi sunt înlocuite de altele noi. Prin Sfinţii Părinţi a grăit Sfântul Duh. De aceea nu este posibilă învechirea Hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice.

 

 

 

Întrebare: Care este învăţătura ortodoxă despre cei ce se împotrivesc Sfintelor Sinoade Ecumenice?

 

Răspuns: „Nimenea poate a se împotrivi Sinoadelor celor Ecumenice, rămânând binecinstitor şi dreptslăvitor; ci de Obşte şi fără osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se împotriveşte lor, se împotriveşte Duhului celui Sfânt, Celui ce grăieşte prin Sinoadele cele Ecumenice, şi se face eretic şi anatematesit.”Pidalion, Prolegomena despre Sfântul şi Ecumenicul întâiul Sinod, nota 113, p. 140.

 

 

 

Întrebare: Există sfinţi în afara Bisericii Ortodoxe?

 

Răspuns: „Nici o mărturisire a credinţei creştine, afară de cea ortodoxă, nu-l poate duce pe creştin la desăvârşirea vieţii creştine sau la sfinţenie şi la curăţirea desăvârşită de păcate şi la nestricăciune, pentru că celelalte confesiuni neortodoxe ţin nedreptatea drept adevăr (Romani 1, 18), amestecă deşarta cugetare şi minciuna cu adevărul şi nu au acele mijloace dăruite de Dumnezeu pentru curăţire, sfinţire, naştere din nou, înnoire pe care le are Biserica Ortodoxă. Experienţa veacurilor sau istoria Bisericii Ortodoxe şi a altor Biserici au demonstrat şi demonstrează aceasta cu o extraordinară evidenţă. Aduceţi-vă aminte de mulţimea sfinţilor Bisericii noastre, din vremurile vechi şi din cele de astăzi – şi de lipsa lor, dacă ne raportăm la alte biserici neortodoxe, catolică, luterană, anglicană.” Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ, p. 47.

 

„Biserica romano-catolică nici un sfânt nu a mai avut din momentul despărţirii de cea din Răsărit, iar Biserica Ortodoxă întotdeauna a avut şi are mulţi sfinţi proslăviţi de Dumnezeu în ea.”

 

 

 

Întrebare: Cum se explică existenţa unor moaşte la romano-catolici?

 

Răspuns: Pe teritoriul romano-catolic au rămas unele Sfinte Moaşte ale Sfinţilor ortodocşi din vechime. Iar moaştele de după Schismă sunt fabricate de papistaşi. Sfântul Ioan din Kronstadt arată că, din recunoaşterea papei drept cap al Bisericii, provin dogmele false şi „modul de fabricare a sfinţilor în biserica apuseană şi a unor moaşte inexistente, care nu au fost proslăvite de Dumnezeu”.

 

„Veniţi la noi, voi cei ce vă numiţi catolici şi pe noi ne-aţi poreclit schismatici, să ne lămurim; să privim fără părtinire, după dreptatea lui Dumnezeu, după criteriile lui Dumnezeu, la sfinţii voştri glorificaţi de papa, nu de Dumnezeu, şi să-i comparăm cu sfinţii noştri, pentru care dă mărturie Dumnezeu Însuşi, prin nenumărate minuni, vindecări şi felurite mângâieri pentru dreptmăritorii creştini care au alergat la ei cu credinţă! Ce deosebire! Cum străluceşte adevărul credinţei noastre şi lumina ei o umbreşte pe a voastră întunecată de erezii şi de mincinoasă înţelepciune.”Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ, p. 83-84.

 

 

 

Întrebare: Se spune că între romano-catolicism şi Ortodoxie ar exista diferenţe minore. Care sunt aceste diferenţe?

 

Răspuns: Diferenţele nu sunt minore. Papistaşii au născocit multe erezii, dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:

 

1. Filioque. Ei spun că Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl şi de la Fiul”, nu doar de la Tatăl.

 

2. Graţia creată. Ei consideră că harul este creat. Noi ştim de la Sfinţii Părinţi că harul este necreat.

 

3. Teoria satisfacţiei substitutive. Ei reduc iconomia mântuirii la o simplă satisfacere, prin jertfa lui Hristos, a onoarei lezate a Tatălui.

 

4. Supremaţia papală. Papa este considerat de ei capul Bisericii, locţiitorul lui Hristos pe pământ.

 

5. Infailibilitatea papală. Ei spun că papa nu poate greşi în cele referitoare la credinţă.

 

6. Purgatoriul. Ei cred că între iad şi rai ar fi un loc unde stă sufletul un timp şi se purifică prin foc. Ei mai cred că papa poate scoate sufletele din purgatoriu.

 

7. Imaculata concepţie. Ei consideră că Maica Domnului s-ar fi născut fără păcatul strămoşesc, în chip suprafiresc.

 

8. Darul supraadăugat. Ei spun că în urma căderii, firea lui Adam nu s-a vătămat, ci a pierdut doar un har supraadăugat.

 

9. Indulgenţele papale. S-a considerat că dezlegarea de orice păcat se poate realiza în schimbul unei sume de bani.

 

10. Meritele prisositoare. Ei consideră că există merite prisositoare, detaşabile de persoană, care se depun în tezaurul meritelor prisositoare aflat la dispoziţia papei; acesta poate să le ia şi să le dea altei persoane.

 

Mai sunt şi alte rătăciri ale papistaşilor: botezul prin stropire, folosirea azimei la împărtăşanie, lipsa epiclezei.

 

 

 

Întrebare: Sunt grave aceste concepţii ale papistaşilor?

 

Răspuns: Da. Sunt foarte grave. Ele sunt erezii, adică blasfemii împotriva Sfântului Duh, deoarece contrazic învăţătura pe care am primit-o de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi prin Sfinţii Părinţi.

 

Filioque. Papistaşii spun că Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl şi de la Fiul”, nu doar de la Tatăl. Ei introduc astfel două principii (cauze) în Sfânta Treime, împotriva Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.

 

Graţia creată. Această erezie a fost combătută de Sfântul Ierarh Grigorie Palama. Dacă harul ar fi creat, sfinţii nu s-ar îndumnezei mai presus de fire. Dacă Dumnezeu ar crea în sfinţi sfinţenia, ce nevoie mai era de Hristos? Dacă energia dumnezeiască ar fi din rândul zidirilor, înseamnă că a existat un moment când Dumnezeu nu avea această energie. Însă energia Sa este veşnică.

 

Teoria satisfacţiei substitutive. Ei reduc iconomia mântuirii la o simplă satisfacere, prin jertfa lui Hristos, a onoarei lezate a Tatălui. Consideră că Adam l-a jignit pe Dumnezeu, iar Hristos a plătit pentru această jignire. Aceasta este o concepţie de tip juridic. Ei nu pun accent pe restaurarea firii omeneşti prin Întruparea, Jertfa şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

 

Supremaţia papală. Papistaşii consideră că papa este capul Bisericii. Dar noi ştim că Domnul Hristos este Capul Bisericii. Papistaşii au născocit un cap nou, înjosind astfel Capul unic şi real al Bisericii, pe Hristos.

 

 

 

Cauza tuturor falsurilor papistăşeşti este trufia şi recunoaşterea papei drept capul efectiv al Bisericii şi încă unul infailibil. De aici vine tot caracterul opresiv al bisericii apusene (papale).

 

Infailibilitatea papală. Despre aceasta, Sfântul Ioan din Kronstadt spune că „marea greşeală constă tocmai în dogma infailibilităţii, fiindcă papa este un om păcătos şi nemernic, dacă el crede despre sine că este infailibil. Să ne gândim câte erori colosale, fatale pentru sufletele omeneşti a născocit biserica catolică papală, în dogme, în rituri, în dreptul canonic, în slujbele dumnezeieşti, în relaţiile ostile dintre catolici şi ortodocşi, în ponegririle şi calomniile la adresa Bisericii Ortodoxe, în injuriile aduse Bisericii Ortodoxe şi creştinilor ortodocşi! Şi de toate vinovat este papa, pasă-mi-te infailibil şi doctrina iezuiţilor lui, duhul falsităţii şi duplicităţii lor.”

 

Purgatoriul. Ei spun că între iad şi rai ar fi un loc unde stă sufletul un timp şi se purifică prin foc. Aceasta este o curăţire impersonală, automată. Ei mai consideră că papa poate scoate sufletele din purgatoriu. Au nevoie de această dogmă pentru a da mai multă putere papei.

 

 

 

Alte dogme greșite ale catolicilor

 

Imaculata concepţie. Sfântul Ierarh Ioan Maximovici arată că prin această rătăcire, papistaşii tăgăduiesc toate virtuţile Maicii Domnului, aceştia considerând că Dumnezeu a păzit-o de tot păcatul, fără contribuţia ei.

 

Darul supraadăugat. Papistaşii spun că în urma căderii, firea lui Adam nu s-a vătămat, ci a pierdut doar un har supraadăugat. Ei nu au o înţelegere fiinţială a căderii, ci una juridică. În plus, dacă firea omenească nu ar fi vătămată, asceza ar fi inutilă.

 

Indulgenţele papale. Ei consideră că dezlegarea de orice păcat se poate realiza în schimbul unei sume de bani. Această învăţătură trădează tot o înţelegere juridică a mântuirii. Ea este născocită pentru a creşte puterea şi autoritatea papei.

 

Meritele prisositoare. Ei consideră că există merite prisositoare, detaşabile de persoană, care se depun în tezaurul meritelor prisositoare aflat la dispoziţia papei; acesta poate să le ia şi să le dea altei persoane. Este contrazisă astfel învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi.

 

„Papii romani timp de o mie de ani şi ceva au lucrat în folosul mândriei lor şi al minciunii, nu al lui Hristos, nu al Bisericii Lui, născocind o mulţime de învăţături false – despre primatul papal în biserică, despre infailibilitatea papală, despre azime la Liturghie, despre împărtăşirea numai cu Trupul, nu şi cu sângele lui Hristos, despre purgatoriu şi altele; au îngrămădit atâtea dogme noi, nemaiauzite, încât este cu neputinţă ca cineva să se mântuiască, dar ei cred că este cu putinţă – pentru cel ce mărturiseşte credinţa catolică şi minciuna catolică o socoteşte adevăr.”

 

 

 

Am învăţat că Sfânta Tradiţie Ortodoxă are un caracter dinamic. De ce nu se admit atunci dogme noi?

 

Răspuns: Revelaţia (Descoperirea) dumnezeiască se păstrează în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Amândouă sunt de la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Se contrazice pe Sine. Dogmele noi nu pot contrazice dogmele stabilite mai înainte. Sfântul Duh a grăit prin Sfinţii Părinţi la Sfintele Sinoade, îmbogăţind Ortodoxia cu dogme. La aceasta se referă caracterul dinamic al Sfintei Tradiţii nu la adăugarea unor dogme eretice născocite de oameni.

 

(Articol publicat în revista Atitudini Nr. 7)

 

 

 

DE MÂNĂ CU CEL IUBIT

- ANDREI PETRACHE -

 

 

 

„CĂSĂTORIA ESTE CALEA CELUI CARE VREA SĂ MEARGĂ LA HRISTOS DE MÂNĂ CU OMUL IUBIT”

 

Ne căsătorim cu scopul de a fi fericiți.

 

Iar singura persoană capabilă să ne aducă și să ne mențină fericirea este așa-zisa noastră jumătate.

 

Cumva, am crescut cu această convingere. Cel puțin așa m-a învățaț Hollywood-ul.

 

La prima vedere, este un crez foarte ofertant. Mai ales într-o lume în care mulți suntem răniți, mințiți și dezamăgiți încă dinainte să scăpăm de pampers.

 

O iluzie a unei potențiale fericiri într-un viitor apropriat apare ca o singură ancoră de care ne agățăm disperați ca nu cumva să ajungem să rimăm cu titlurile lui Cioran.

 

 

 

SINONIME CU FERICIREA

 

Doar că în efervescența adolescenței nu înțelegi că viața ta continuă unde se termină filmul. Că trebuie să renunți la rolul din ecranizare și să clipești în fața prezentului. Altfel riști să trăiești o viață care nu se potrivește cu realitatea. Până la faliment.

 

 

 

Chiar și după ce devenim adulți, nu rareori încercăm să simulăm în relații scenele preferate din filme. Să dăm replica perfectă. Să anticipăm reacția ideală. Și să fim adulați de persoana de care suntem îndrăgostiți.

 

Pentru noi, toate astea sunt sinonime cu fericirea. Până în momentul în care lucrurile încetează să mai meargă conform scenariului. În care vedem că nu putem fi fericiți permanent. Și că nu putem controla aproape nimic.

 

Mai mult, omul nu prea poate să facă față imprevizibilului. Nu singur.

 

 

 

IUBIREA PRIN HRISTOS

 

De fapt, eu cred că de aceea de căsătorim. Nu pentru a fi fericiți. Ci pentru că „nu este bine să fie omul singur” (Facerea 2, 18).

 

Căsătoria este calea celui care vrea să meargă la Hristos de mână cu omul iubit.

 

Ce se întâmplă pe această cale? Afli cine ești. Și descoperi că cel pe care-l iubești nu este o jumătate, ci un întreg.

 

Iar cu acest întreg ești dator să te armonizezi până când ochii oamenilor nu mai văd doi, ci unul.

 

Ce cale! N-ai cum să fii fericit pe ea la fiecare pas, dar ai ocazia să faci ce trebuie.

 

Să devii cine trebuie.

 

Și, mai ales, să iubești frumos!

 

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 81)

 

 

 

 

PRIZONIERUL

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi ca un om care a cazut prizonier la un dusman hain îndura suferinte de tot felul. El este ferecat în lanturi de fier, este silit sa traiasca dupa voia celui ce l-a înrobit, sa-i faca pe plac celui care îl cazneste, si rabda batjocoririle, defaimarile si ranirile pricinuite de acela – într-un cuvânt, duce o viata plina de amaraciune, care nu este cu nimic mai buna decât însasi moartea. De la aceasta înrobire simtita, întoarce-ti mintea spre înrobirea cea nevazuta. În ce amarnica prinsoare se chinuieste sufletul cel pacatos care a fost luat sub stapânire de diavolul, stapânitorul acestei lumi! Legându-l cu lanturile poftelor lumesti, el îsi savârseste reaua sa voire asupra sufletului înrobit, îl face de râs, îl batjocoreste, peste ranile cele vechi îi face altele noi, îl târaste dintr-o nevoie în alta si-l ademeneste dintr-o faradelege în alta. Amarnica e robia cea trupeasca, însa cea sufleteasca este si mai cumplita! Caci cel robit trupeste, desi lucreaza cu trupul pentru chinuitorul sau, cu duhul este slobod si duhul lui nu poate fi legat sau stapânit de nimeni. Si-apoi, el se va izbavi de necazul sau prin moarte. Însa cel care are sufletul sau înrobit, desi poate fi slobod cu trupul, este mai nenorocit decât oricare dintre cei robiti trupeste, caci unul ca acesta va fi legat în veci, daca nu se va izbavi prin harul lui Hristos. O astfel de înrobire e cu mult mai pagubitoare prin faptul ca pacatosul n-o vede; el gândeste despre sine ca e slobod, ca nu slujeste nimanui, însa de fapt este mai nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanturi.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 80.

Sinuciderea Occidentului prin îndepărtarea de Ortodoxie

 

  

Aflați convertirea minunată a medicului spaniol EMILIO MONTIANO JORGE la Ortodoxie. Harul pe care l-a simțit în Biserica Ortodoxă și cum marele Nicolae Steinhartd i-a schimbat viața. Totodată aflați de ce este atâta deznădejde și sinucidere în Occidentul apostat. Dacă astăzi ni se prezintă ortodocși, uneori din rangurile cele mai înalte, care se simt nesiguri pe credința milenară a Bisericii și aleg să se împărtășească din fructele sterpe ale catolicismului… Acest om ne rușinează, amintindu-ne nouă, ortodocșilor, de ce bogăție a Harului suntem înconjurați, apa cea vie și curată. Trebuie să ne deschidem doar ochii cei duhovnicești ai sufletului, prin păstrarea tradiției Părinților îndumnezeiți. Sinuciderea Occidentului prin îndepărtarea de Ortodoxie. Convertiri

 

 

 

DE LA „JURNALUL FERICIRII” LA JURNALUL CONVERTIRII MEDICULUI SPANIOL, EMILIO MONTIANO JORGE

 

Motto: „Degeaba suferi dacă ești în afara Bisericii. Nu ți-e de niciun folos. Câți eretici n-au riscat moartea? Câți nu au dorit-o și care acum ard în foc? Diavolul are și el martirii lui”(Nicolae Steinhardt).

 

 

 

Gândurile de o franchețe năucitoare, consemnate de părintele Nicolae Steinhardt, în Jurnalul fericirii, cartea tradusă în opt limbi de circulație universală care convertește și astăzi în chip tainic, sufletele celor aflați în căutarea Adevărului din toate colțurile lumii, au zguduit cu puțin timp în urmă, adâncul ființei medicului erudit spaniol, Jorge Emilio Montiano. Cu siguranță, orice experiență de viață care te apropie de Hristos, împărtășită altora, lucrează în chip nevăzut și neștiut în inimile celor care o primesc înlăuntrul lor, îmbogățindu-i în tainele Duhului Sfânt.

 

Scriitorul și filosoful evreu, convertit la Ortodoxie, Nicolae Steinhardt, după grele încercări și suferințe îndurate în iadul temnițelor comuniste, a aflat în creștinism „bucurie și rețeta fericirii”. Cu dragoste și dăruire, le-a încredințat și semenilor săi. „Cine a fost creștinat de mic copil, nu are de unde să știe și nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc, clipă de clipă tot mai adesea salturi ale fericirii. Va să zică este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri, fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată și deplină”.

 

Pentru spaniolul, Jorge Emilio Montiano, lectura testamentului literar al monahului Nicolae de la Rohia, Jurnalul fericirii, a fost cheia care i-a deschis comorile Ortodoxiei. Nu a mai zăbovit prea mult pe gânduri și aidoma părintelui Steinhardt s-a descătușat din lanțurile datum-ului existențial ca să guste din libertatea convertirii pe calea adevăratei trăiri și cunoașteri.

 

 

 

DE LA CRIZA EXISTENȚIALĂ LA ADEVĂRATA CREDINȚĂ

 

Originar din Bilbao, Emilio Montiano s-a născut în anul 1954 într-o familie de creștini catolici practicanți. Cu anii, apropierea de Dumnezeu pe care o trăise în copilărie, a devenit tot mai estompată, așa cum el însuși mărturisește: „Am trăit într-o familie creștină, în care am simțit prezența lui Dumnezeu fără fisură. Mai târziu, în Facultate, m-am îndepărtat de Dumnezeu. Dar am avut totuși o lumină care mi-a fost alături și am încercat să păstrez acea lumină în viața mea, chiar dacă relația mea cu Dumnezeu s-a răcit. Și toate acestea au fost până în urmă cu 6 ani. Atunci m-am trezit și am cugetat că eram de fapt în mijlocul a nimic, a unei vieți fără sens. Am avut o criză existențială. În acel moment am simțit că am nevoie să mă întorc la rădăcini, la credință”.

 

Dumnezeu nu a întârziat să-i iasă în întâmpinare, oferindu-i răspunsurile la întrebările care îl măcinau printr-o experiență vie. Cea a periplului pe calea credinței a mentorului spiritual de la mănăstirea Rohia, locul unde sufletul lui Steinhardt și-a găsit liniștea mult râvnită. „Aici mi-am găsit eu ceea ce căutam de-o viață întreagă. Aici simt că este capătul drumului meu”.

 

Întâlnirea cu Dumnezeu a medicului Jorge Emilio Montiano, prin intermediul filelor Jurnalului fericirii, i-a adus în suflet același simțământ de pace deplină. Însă, până să ajungă la acest liman al liniștirii, a avut parte de mult zbucium lăuntric și de un parcurs tumultuos al vieții.

 

 

 

MEDIC ȘI PE FRONT

 

Absolvent al prestigioasei universități spaniole din Valladolid, aflată în topul primelor 10 din lume, merge să lucreze în Mauritania, în anul 1980. Se întoarce apoi în Spania, profesând într-un spital de leproși, după care pleacă în Peru, în Cuzco. Revine în Spania pentru a studia medicina tropicală. Și se reîntoarce pe meleagurile africane, având numeroase misiuni în Capul Verde, Camerun și în multe alte țări.

 

Pentru implicarea lui activă în misiunile din Africa, este numit medic coordonator în cadrul organizației ,,Medici fără frontiere”, din Nicaragua. Experiențele de viață trăite pe pământul african l-au adus adeseori, în apropierea morții. Într-una dintre întâmplările limită de care a avut parte, a fost amenințat chiar cu moartea.

 

,,Am fost alături de 30.000 de persoane care s-au deplasat în Honduras, prin junglă. Erau refugiați. Într-o zi, m-au chemat în spital, pentru că erau doi oameni răniți care fuseseră împușcați. Am mers întâi la oficiali și împreună cu ei, ne-am dus la spital. Acolo, nu mai erau alți medici sau asistente, era doar o infirmieră. Unul dintre ei avea un glonț intrat prin ceafă și ieșit prin partea de sus a capului și celălalt era împușcat în abdomen. Amândoi erau încă vii. Eram foarte departe de civilizație, la 700 de km în junglă. Atunci a fost prima dată când mi s-a pus un pistol în piept, ca să mă ucidă, pentru că populația credea că doctorii de la «Medici fără frontiere» erau comuniști. Era un paradox, pentru că nu am fost comunist niciodată”. În final, a scăpat de moarte și el, și cei doi pacienți care au fost trimiși cu elicopterele în Honduras și au fost salvați .

 

 

 

REVELAȚIA. Îndepărtarea de dreapta credință

 

Despre calvarul trăit de popoarele ortodoxe în timpul regimului comunist, avea să afle mai multe, tot din destăinuirile părintelui Nicolae Steinhardt. „Am găsit Jurnalul fericirii, la o parohie din Salamanca, într-o ediție tipărită în 2000 de exemplare, care s-a vândut în Spania, ca pâinea caldă. Citisem referințe bibliografice despre Jurnalul fericirii. Am căutat-o și am citit-o. Ce m-a impresionat? Toată cartea m-a impresionat. Mi-a plăcut profunzimea scrierii, curajul și rezistența cu care părintele Nicolae a înfruntat brutalitatea regimului comunist și condițiile din închisoare”.

 

A fost momentul de har în care Emilio s-a hotărât să-L reprimească pe Dumnezeu în viața și în sufletul lui. ,,În Spania, după ce am citit cartea părintelui Nicolae, am zis că, orice ar fi, eu trebuie să mă întorc la Dumnezeu. Era imposibil să fac acest lucru în biserica catolică, pentru că aceasta a suferit un proces de protestantism și desacralizare. E o opinie personală. Am căutat Biserica ortodoxă rusă din Madrid. Am avut mai multe discuții cu părintele paroh de acolo. Dar locuind în Insulele Canare, în Fuerteventura, nu puteam merge la Madrid foarte des, așa că părintele m-a îndreptat spre Biserica ortodoxă română din Insulele Canare. Așa am ajuns la părintele Daniel Tătăran din Gran Canaria”.

 

 

Inspirația Maramureșului ortodox

 

Întâlnirea cu preotul român, originar din județul Satu Mare și absolvent al Facultății de Teologie din Baia Mare, a făcut și ea parte din planul dumnezeiesc al convertirii sale. Ajutat de părintele Daniel, Emilio a ajuns pe plaiurile maramureșene, pe urmele îndrumătorului său spiritual. „În Maramureș, am simțit prezența lui Dumnezeu, a religiei creștin-ortodoxe și credința oamenilor, care sunt foarte evidente, aici. M-am bucurat foarte mult de cinstea primită, de ierarhul și de părinții de la Rohia, care au fost atât de calzi cu mine”.

 

Ziua mărturisirii credinței ortodoxe a fost 1 iulie a.c., de prăznuirea Sfinților Mucenici și Doctori fără arginți, Cosma și Damian. Iar locul ales a fost paraclisul cu hramul Izvorul Tămăduirii, în care pe 16 august 1980, părintele Serafim Man l-a tuns în monahism pe Nicolae Steinhardt.

 

Purtând o cămașă tradițională maramureșeană dăruită de P.S. Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Emilio Montiano a făcut mărturisirea de credință ortodoxă și a primit taina mirungerii din mâinile arhiereului, și el fost ucenic al părintelui Nicolae Steinhardt. ,,A fost foarte onorant pentru mine să fiu primit în Ortodoxie de Episcopul Iustin”, mărturisește într-un interviu, medicul spaniol. „Cred că Dumnezeu apare în viața fiecărui om la momentul potrivit. Doar că, atunci când simți că ai nevoie de Dumnezeu, trebuie să ai curaj să răspunzi chemării cu sinceritate. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, în ultimii ani a fost un miracol”.

 

 

 

SINUCIDEREA OCCIDENTULUI

 

La Rohia, Emilio Montiano și-a scris în suflet, propriul Jurnal al fericirii. Evocând gândurile părintelui Nicolae Steinhardt despre ,,sinuciderea occidentului” din pricina desacralizării și a îndepărtării de Ortodoxie, Emilio e îngrijorat de frenezia sexualității, a transsexualității și a libertății unor legi. Legi prost înțelese care au devenit o veritabilă ,,pestă” ce a îmbolnăvit Spania și restul țărilor occidentale. ,,În acest moment, Europa și-a pierdut busola. Ceea ce se întâmplă azi în Europa, vine din America, din universitățile californiene. Așa-numita cultură woke este de origine anglo-saxonă, iar legile care sunt în vigoare, în special în Franța, în Spania, sunt de nedescris.

 

Eu sper ca România, Biserica Ortodoxă Română să reziste la aceste influențe care vin din partea Europei. Și ca banii Europei de la Bruxelles să nu-i facă pe români să piardă totul. Să veghem și să ne rugăm pentru că dușmanul este foarte aproape! E un pachet complet, cu sexualitate, hipersexualitate, droguri și cu acestea, tineretul este pierdut. Și este doar începutul care se află ascuns în spatele acestor legi. Să vă gândiți la ceea ce spune Ecleziastul: «Tot ce a fost, va mai fi, tot ceea ce s-a întâmplat se va petrece iarăși, căci nu este nimic nou sub soare». Să aveți ochii foarte deschiși și să vă ajute Dumnezeu să rezistați!”.

 

La cei 69 de ani ai săi, medicul spaniol, Emilio Montiano, își dorește să ajungă în Muntele Athos ca să-și continue urcușul duhovnicesc pe scara despătimirii lăuntrice. Încercând să pătrundă cu propria simțire, adâncul cuvintelor lui Steinhardt. „Creștinismul e și asumare a durerii. Toate le putem afla, toate le putem cunoaște, toate le putem învăța. Numai suferința, nu. Iar curajul e taina finală; învinge acela care este dispus să moară”.

 

 

 

(Sinuciderea Occidentului prin îndepărtarea de Ortodoxie. Convertiri, Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 81)

 

 

 

Ce s-a întâmplat cu unul din „torționarii” lui Ioan Ianolide?

 

 

 

Aflați cum unul din gardienii comuniști are o convertire spectaculoasă după întâlnirea cu Ioan Ianolide. Întâmplarea este relatată de soția marelui mărturisitor anticomunist, Ioan Ianolide, doamna Constanța Ianolide. Ce s-a întâmplat cu unul din „torționarii” lui Ioan Ianolide?

 

 

 

Gardianul de partid

 

Povestea de mai jos ne-a spus-o unul dintre monahii români care se nevoiește la Mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă. E o poveste simplă, dar plină de lumină precum o icoană.

 

„Prin anii ’80 îmi făceam stagiul militar în București, la Miliție. Era în preajma zilei de 23 august, când toate detașamentele de soldați, milițieni și securiști erau mobilizate pentru supravegherea populației. Eu eram tânăr și neștiutor. Visam o carieră militară «în folosul patriei și al partidului». Încercasem de câteva ori să intru la Academia Militară, dar nu am fost primit. În schimb nu pierdeam niciun prilej pentru a-mi dovedi devotamentul pentru binele țării și al conducerii sale.

 

 

 

O misiune mai neobișnuită

 

Îmi amintesc că în acele zile am avut de îndeplinit o misiune mai neobișnuită, însoțindu-i pe superiorii noștri prin blocurile din București, la anumite adrese bine stabilite dinainte. Milițienii mergeau înaintea noastră, băteau cu putere la diferite uși și amenințau: «Banditule, să stai în casă!».

 

În urmă, noi, niște copii de 19-20 de ani, repetam gesturile și cuvintele lor. Înțelegeam că aveam de cumințit niște criminali periculoși care primejduiau liniștea și bucuria măreței zile de 23 august. Nu știam cine erau acei «criminali».

 

Însă după ce am bătut în fața unei uși și am rostit amenințarea: «Banditule, stai în casă!», s-a petrecut un lucru neașteptat. Ușa s-a deschis și un domn în vârstă, cu părul cărunt, îngrijit, pieptănat și cu o mustață argintată a ieșit în prag. M-a privit cu un zâmbet straniu și a făcut asupra mea semnul crucii. M-a binecuvântat. Apoi, cu aceeași discreție a închis ușa la loc. În acea clipă s-a produs un scurtcircuit, întreg sistemul comunist cu toată aparența lui indestructibilă s-a destrămat ca fumul. Însă ușa s-a închis, iar eu am rămas dincolo, adică în lumea comunistă.

 

 

 

O întâlnire după 20 de ani

 

Au trecut de atunci mai bine de 20 de ani. Multe s-au mai întâmplat, cu mila lui Dumnezeu. Acum sunt de câțiva ani la Mănăstirea Sfântului Sava (din Palestina). Rânduiala locului este liniștirea și rugăciunea. Slujbele de toată noaptea, boabele de metanii, arșița pustiului. Din vreme în vreme sosește din țară câte o carte. Ajung astfel să citesc Întoarcerea la Hristos. O bucurie luminoasă și tristă îmi inundă sufletul.

 

Apoi, într-o noapte, oglinzile se sparg. O amintire veche răbufnește din adânc: «Banditule, să stai în casă!». Deschid cartea și privesc fotografiile. Cutremurător. El este! Dintr-una din poze, ochii lui Ioan Ianolide mă privesc cu același zâmbet ca acum 20 de ani.

 

Înțeleg că binecuvântarea lui m-a însoțit până acum. Și-i mulțumesc Domnului pentru aceasta”.

 

(Extras din mărturiile d-nei Constanța Ianolide, publicate și în Revista Atitudini Nr. 48)

 

 

 

KILOMETRAJUL FERICIRII

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

 

Toti iubim viata, ne zbatem pentru a ne-o face fericita, în realitate însa ne-o irosim în patimi. De ce? Deoarece cautam viata acolo unde nu e de gasit.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 210.

Tâlcuire teologică la Întâmpinarea Domnului

Sf. Ioan Damaschin

 

 

Pentru o înțelegere mai profundă a textelor sfintei Scripturi, vă oferim tâlcuirile Sfinților mari Părinți ai Bisericii. În acest articol aflați o Tâlcuire teologică la Întâmpinarea Domnului. Sf. Ioan Damaschin. Cum a luat Domnul firea omenească, nedespărțindu-se de cea dumnezeiască? Cum S-a supus Legii, Cel ce a creat Legea și pe legiuitorii ei? Care este tâlcul cuvintelor Dreptului Simeon: Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne! Întâmpinarea Domnului. Sf. Ioan Damaschin.

 

 

Mântuitorul Iisus Hristos – asumarea trupului omenesc.

 

Făcătorul Se apleacă întru milostivirile bunătății Sale și se pogoară la cel căzut. Astfel că deși-l va ridica dintru căderea-i și-l va pune sus pe cel ce este de sus și chemat la cele de sus, negreșit asumă trupul cel căzut și unește fără știrbire cu Sine ceea ce asumă.

 

Astfel că Dumnezeu Cuvântul, asumându-mă pe mine întreg împreună cu cele ale mele, odată cu asumarea cea văzută, mă unește întreg cu Sine, în chip neamestecat. Făcându-Se îndoit El, Care era simplu. Și supunându-se simțurilor El, Care nu era(supus atingerii). Cel Preaînalt S-a pogorât întru smerenia cea mai de jos și le-a ales pe toate cele smerite, dimpreună cu toate pe care cugetul cel mândru și înfumurat al omului a învățat să le disprețuiască. Fiindcă nu numai că a ales doar o maică umilă, S-a născut într-o peșteră săracă. Ci S-a sălășluit într-un loc străin. S-a înfășat în niște zdrențe și a petrecut mai mult cu cei foarte săraci, întipărindu-Și-le în cele ale Sale cu totul pe cele ale noastre.

 

 

Smerenia Stăpânului Care se supune Legii

 

Legea cea veche avea printre altele și aceasta. Obligația de a-i duce la templu pe cei întâi-născuți dintre prunci și de a aduce ca jertfă o pereche de turturele sau porumbei. Spre a se curăți ei în fața lui Dumnezeu, Cel de la Care este nașterea și aducerea la lumină a celui născut. Pentru că ei cunoșteau că Acesta nu este numai obârșia. Ci și Tatăl, mai degrabă decât părinții care i-au dat naștere pruncului. Și Lui, prin darurile de față I s-au închinat, făcând ceea ce legea cerea și nu putea fi pus la îndoială.

 

Chiar și Stăpânul care a ajuns la acest număr de 40 de zile, a fost luat și dus de Mama Sa și de Iosif, părintele, în templul din Ierusalim, aducând odată cu el și darurile cele după obicei. Astfel încât, să nu pară că întârzie sau le neglijează. Însă pentru iudei se impunea și aducerea unei jertfe. Și, totodată, cele aduse să fie îndoite: o parte să fie spre curățire, iar cealaltă spre ardere de tot.

 

 

 

Deși cunoaștem că legea este duhovnicească și că nu litera este mai adâncă decât aceasta, ci vederea (cea duhovnicească) și duhul. Și, deși cunoaștem că toate cele spuse în chip învăluit s-au arătat pentru Soarele dreptății. Și că toate tipurile și simbolurile au fost pentru acesta, nu s-a socotit nicidecum fără de cuviință ca Stăpânul să respecte ale Legii, așa cum au fost date de-a lungul vremii.

 

 

Cine era Bătrânul Simeon?

 

Dar cine nu-l știe pe bătrânul Simeon care, înaintând în virtute și vârstă, aștepta să fie împlinită o prorocie despre sine.Care spunea că el nu va muri până ce nu va vorbi și va vedea pe Hristos și Stăpânul și-L va purta în brațe? Căci acest Simeon, fiind preot al lui Dumnezeu și Lui aducându-i slujbă de închinare după lege, s-a păstrat pe sine curat de gândurile cele dinlăuntru, curățindu-se și ajungând oglindă a Domnului. Gândul nu-i era împrăștiat și nici împărțit de înțelesuri îndoite, ci cu totul statornic și neschimbat, pregătit de făgăduință.

 

Apoi, pentru că a sosit vremea potrivită și Pruncul a venit la templu, L-a scrutat pe acesta cu ochii zâmbitori. Și, luându-L în brațele care, ar putea spune cineva, puteau a dânțui, prorocind, a spus acestea. „Acum slobozește pe robul Tău…ˮ. Deoarece, cuvântul acum are multe înțelesuri, mi se pare că aici sensul este înainte de toate.

 

 

Sensul cuvintelor: „Acum slobozește”

 

Momentan și foarte sintetic, pentru că zice „acumˮ și de îndată „Slobozește, Stăpâne…ˮ. Adică pe cel care de demult dorea să fie eliberat și să se apropie de Stăpânul. Pe cel ce a rămas însă în viață și era apăsat de cortul întru care urma să vadă mântuirea. Căci, deși mulți proroci și drepți au dorit să-l vadă pe Acesta, niciunul dintre ei nici nu L-au văzut, nici nu L-au privit. Ci doar mie mi s-a arătat și Cel dorit, și mântuirea tuturor am văzut-o cu ochii mei.

 

De asemenea, „Acum slobozește…ˮ, ar putea avea și următorul sens. Că a venit vremea, zice, a plecării mele. Întrucât am văzut legea în care am trăit și preoția de care am fost legat, strămutate, aș fi dorit să nu mai rămân în trup. Spre a nu le cugeta, văzându-le pe cele înfricoșătoare mai presus de vrednicia cuvântului, drept ceva omenesc.

 

Poate că cineva care prețuiește înțelesul literei ar putea găsi și altă interpretare, pentru „Acum slobozește…ˮ. Pentru că „Acumˮ determină verbul și arată timpul prezent. Pentru că prezentul este unit cu trecutul și viitorul. Cu începutul prezentului se apropie sfârșitul trecutului și cu începutul viitorului se atinge sfârșitul prezentului, alcătuindu-se astfel tripartiția timpului.

 

Mie, zice, celui care am fost părtaș amândurora, celui căruia i s-a încheiat trecutul, cel pentru care am fost hărăzit cu harul prorocirii… Celui care am avut parte de cercarea timpului celui prezent, prin care ne-a fost arătată mântuirea. Dar care am încredințarea viitorului prin nădejde, pe care și Apostolul o numește temei al celor ce vor fi. De vreme ce nu văd să mai fi rămas nimic de viețuit. Și aceasta este însă firesc să poată mărturisi doar sufletele curate, mărturisesc: „Slobozește pe robul Tău, Stăpâne…ˮ spre a-Ți aduce jertfă de mulțumire și glas de bucurie.

 

 

„După cuvântul Tău în pace”

 

Cât privește „după cuvântul tău în paceˮ, acesta ar fi înțelesul. Potrivit prorociei celei de demult și de sus făcute, după cuvântul Tău și potrivit cu harul făgăduit mie, acestor lucruri pe care le văd ajungând la împlinire, le voi urma în pace. Nu ca înainte, fără de credință în mutare. Ci cu credință, fără a-mi fi teamă de moartea care se apropie. Fiindcă mai înainte teama îi întâmpina pe cei care se mutau. Căci, Acela care a desființat-o pe aceasta S-a sălășluit dimpreună cu noi și S-a făcut pentru cei care ne mutăm la cealaltă viață, pace adâncă și netulburare. Astfel încât mutarea să nu mai fie socotită moarte ci somn.

 

Sau „după cuvântul Tău în paceˮ, adică un asemenea cuvânt va lua în stăpânire mintea. Pentru că al Tău cuvânt și a Ta grăire, zice, a adus pace atât celor de aproape, cât și celor de departe. Atât iudeilor, adică celor de un neam cu mine, cât și neamurilor, adică celor aflați departe. Pentru ca aceștia (iudeii) au izgonit-o pe aceasta și au scos-o de la dânșii. Iar în locul lor au fost introduse neamurile care au aflat mântuirea hărăzită lor. De aceea este mai bine pentru mine a mă muta de aici și a nu rămâne întru cele prezente. Pentru ca nu cumva, neprimind cele triste, poporul Meu cel înfiat după Har să fie risipit și părăsit.

 

 

„Pentru că ochii mei au văzutˮ

 

„Pentru că ochii mei au văzutˮ, zice, „mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor ˮ. Am văzut mântuirea cea pregătită tuturor cu ochii mei, atât cei dinlăuntru, cât și cei din afară. Pentru că nu s-a arătat doar unora, iar celorlați deloc. Nu în chip lămurit unora, iar celorlalți în chip nedeslușit și ascuns. Ci tuturor și în chip deslușit, ca aievea, ca și cum ar fi fost în fața tuturor.

 

Pentru că niciunul dintre toate cele care se petrec nu poate fi asemenea mântuirii lui Dumnezeu. Care, pentru și peste toți s-a revărsat din belșug, fără a lăsa pe nimeni lipsit de vederea și prezența Sa. Dacă unii au primit mai mult, iar alții mai puțin, iar alții nici măcar într-atât nu s-au apropiat, vina este a celor care nu au primit și s-au lipsit de bunăvoie de un astfel de har. Apoi, Simeon a numit de îndată această mântuitoare „lumină spre descoperirea namurilorˮ, drept „slavă a poporului Israelˮ.

 

Și a făcut această deosebire, a deslușit acest înțeles, pe care cuvântul îmi pare a-l indica. Anume că neamurile cele cuprinse de întuneric și oarbe cu totul, și neluminate în niciun fel cât privește cunoașterea ființei celei adevărate, au văzut lumina cea mântuitoare, care risipește propria lor neștiință și descoperă cunoștința cea de Dumnezeu.

 

Dar aceasta nu s-a făcut doar pentru aceia, ci cu mult mai mult pentru poporul lui Israel, pe care a știut să-L numească „popor al Săuˮ. Pentru că slava acestora s-a arătat drept mântuire celor din care S-a născut după trup. Din a căror sămânță și coapse a răsărit Mântuitorul la care a și fost trimis mai întâi, cu toate că s-au așezat aproape de tot răul.

 

(Întâmpinarea Domnului. Sf. Ioan Damaschin, Cuvântări)

 

 

 

Tinerii și viața politică

- Mitrop. Bartolomeu Anania -

  

 

Dragii mei, vom aștepta cu răbdare, dar nu vom tăcea și nu vom sta cu mâinile în sân. Și în numele vostru, noi, oamenii Bisericii, vom face tot ceea ce ne stă în putință în limitele legalității și ale buneicuviințe, să-i determinăm pe oamenii politici ca fiecare să devină un stetoscop. Să-și aibă urechea aplecată și pusă pe inima poporului, așa cum face doctorul cu aceia pe care îi examinează.

 

Aș vrea să mă adresez acum în special tinerilor. Voi sunteți în floarea vârstei și dacă ați venit aici, nu ați venit ca la un spectacol dat de o echipă de hippy. Ci ați venit la o slujbă religioasă. Și aceasta am constatat-o din tăcerea și ordinea desăvârșită, pe care toți ați păstrat-o în timpul sfintei slujbe.

 

 

Să aveți spirit de discernământ!

 

Sunteți tineri. Trăiți-vă tinerețea! E a voastră și trebuie s-o trăiți înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenței și ale buneicuviințe! Nu vă imaginați cât este de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără ca mai târziu să-ți fie rușine sau să-ți pară rău de faptele care le-ai făcut!

Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru.

 

Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ: a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între folositor și nefolositor! Este începutul înțelepciunii voastre de tineri. De aceea protestez împotriva anumitor măsuri, fie legislative, fie de alt ordin care caută să provoace confuzie. Este ceea ce poate nenoroci un întreg popor, o întreagă națiune.

 

 

Fiți cât se poate de curioși!

 

Este în firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios. Fiți cât se poate de curioși în știința voastră, în setea voastră de carte, de educație, fiecare unde-l trage inima. Dar nu lăsați curiozitatea să umble acolo unde este primejdie! Oricât ai fi de curios și oricât ai fi om de știință, nu-ți vei pune mâna într-un cuib de vipere! Și nu vei încerca aventura de a prinde o viperă de coadă ca s-o duci acasă, drept trofeu!

 

Vreau să vă mai spun acum un singur lucru: din ce în ce mai mult se dau semnale de alarmă în țara noastră că tinerii încep să devină toxicomani, să fie consumatori de droguri, aduse fără îndoială, din import, de către oameni fără niciun fel de scrupule, fără niciun fel de conștiință și numai din pofta de câștig.

 

 

Consumul de droguri

 

Țineți minte un lucru! Din orice deprindere rea și din orice viciu există o cale de întoarcere. Și de la fumat și de la băutură și de la jocul de cărți. Dar de la consumul de droguri nu există cale de întoarcere. Este calea sigură către pierzanie. Aceste otrăvuri sunt menite să placă unora și să le destrame personalitatea și ființa, ducându-i în neant pe ei și pe cei din jurul lor. Opriți-vă curiozitatea la pragul acestui mare pericol al vieții noastre sociale! Dacă fiecare va trăi într-o conștiință cu adevărat creștină, nu va mai fi nevoie nici de justiție, nici de instructori speciali și nici de legi pedepsitoare.

 

 

Europa, nu Sodoma!

 

Vom face reforme economice și politice. Dar toate acestea nu vor avea roade dacă nu vom face reforma morală a poporului român. Să stârpim din țară minciuna, hoția, tâlhăria, drumul ocolit! De îndată ce se va instaura ordinea morală în tot aparatul de stat și în toate straturile sociale, cu toată sărăcia noastră, putem într-adevăr să aspirăm către Europa. Dar aș spune o vorbă care să fie auzită bine: noi suntem europeni prin geografie, prin istorie și prin vocație. Însă, avem în față o nouă Europă care ni se propune. Și aș vrea să spun răspicat: „Europa! Nu, Sodoma! Suntem europeni!”.

 

(Cuvântare publicată și în Revista Atitudini Nr. 76)

 

 

 

ALIPIREA DE PAMANT

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

Cât de neînsemnat este pamântul, cu întreaga viata de pe cuprinsul sau, fata de cer, de vesnica Împaratie a lui Hristos! Si totusi, noi ne lipim de pamânt si ne aratam atât de indiferenti fata de mântuirea sufletului, de viata vesnica.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 202.

VINDECAREA MINȚII

 

 

Citiți un dialog profund între Părintele Josiah Trenham și pr. Alexis Torrance de la Universitatea “Notre Dame” despre minte și cum gestionăm gândurile, astfel încât mintea să se vindece și să fie dăruită lui Hristos. Cum să ne vindecăm mintea?

 

Profesorul Alexis Torrance a absolvit Teologia la Oxford, a studiat, mai departe, la Universitatea Princeton și Univeristatea din Tesalonic. Este specialist în patristică și ascetică.

 

– O mare parte din lucrarea pedagogică și intelectuală pe care ați înfăptuit-o, părinte, are ca temă principală pocăința și cum poate pocăința să ne reînnoiască mintea. Care este legătura dintre pocăință și reînnoirea minții?

 

– Sigur, vă mulțumesc! Într-adevăr, termenul esențial care definește „mintea”, îl găsim în Evanghelie, în scrierile sfinților Părinți, este „nous” (ochiul minții). Ei bine, acest cuvânt stă la temelia termenului grecesc pentru pocăință (metania). Meta-noia, „noia” se referă la „ochiul mintii” (nous), care, se traduce prin “schimbarea minții”. O reorientare a minții, pe care sfântul apostol Pavel o redefinește ca o reînnoire a minții.

 

Când ne referim la ce să facem cu mintea noastră, cum să o vindecăm, cum să o dăruim lui Hristos, ne raportăm la pocăință înțeleasă nu ca o acțiune făcută odată și gata. Ci ca o strădanie a întregii noastre ființe să ne însușim cugetarea lui Hristos. Să ne unim mintea noastră fărâmițată cu mintea dumnezeiască lui Hristos, mintea divină a lui Hristos.

 

 

 

Cum ieșim de sub stăpânirea gândurilor rele?

 

– Cum se pocăiește cineva de gândurile rele, ce face…ce poate cineva să facă pentru a ieși de sub stăpânirea gândurilor rele?

 

– Când avem gânduri rele care insistă, Sfinții Părinți ne învață, așa cum am menționat mai devreme, că trebuie să le mărturisim în fața lui Hristos prin spovedanie. Și Harul ne vindecă. Poate gradual, poate puțin câte puțin, dar vindecă.

 

Dar, în general, Sfinții Părinți ne dau un sfat foarte bun și anume. Dacă este un gând trecător care vine înspre noi, să nu îl acceptăm.

 

E ca și cum ne bate cineva la ușă și nu răspundem. Dacă încearcă sa împingă ușa, o închidem, o încuiem și facem asta mereu. Nu ne învoim!

 

Nu ne învoim, nu lăsam gândul să aterizeze, cum spunea sfântul Paisie. Nu îi dăm voie.

 

Noi le comandăm “controlorilor de trafic aerian” (se referă la minte) să îi interzică aterizarea înăuntru.

 

Fără benzi aeriene pe cap.

 

 

 

Cufărul cu haine vechi

 

Există o analogie frumoasă pe care Sfântul Pimen o folosește pentru a descrie cum să te lupți cu gândurile păcătoase. Spune că e ca un cufăr plin cu haine vechi…în dezordine. Și dacă nu facem ordine în haine, acestea se vor degrada, se vor strica, se vor deteriora.

 

Problema e că ne gândim la cufăr, vrem să-i reordonăm hainele, să-l facem să pară mai ordonat.

 

Poate că vrem să încercăm hainele vechi, să vedem dacă ne mai încap…

 

Asta e problema. Aici începem să vorbim, să ne învoim cu gândul, să-l hrănim.

 

Dar, chiar e simplu: nu-i dăm atenție. Și apoi se risipește de la sine.

 

Adevărata pocăință

 

Când ne pocăim, nu doar că ne mutăm gândul și atenția de la astfel de gânduri rele. Dar ne mutăm atenția spre ce ne întoarcem.

 

Adică ne mutăm atenția înspre Hristos.

 

Adică, este termenul “ înspre” care caracterizează adevărata pocăință a creștinului și nu doar regretul pentru păcat.

 

 

 

Minunea Sfinților Trei Ierarhi la Periprava

- Pr.Iustin Pârvu -

 

 

Aflați cum relatează Părintele Justin momentul minunii din colonia de muncă silnică de la Periprava, Delta Dunării. Când toți deținuții au fost obligați să taie stuf din Delta înghețată la – 30 de grade. Dar printr-o mare minune, asemeni sfinților din primele secole creștine, soarele a încălzit apa, precum vara.

 

 

Zi geroasă de 30 ianuarie

 

Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie Lăcătușu a jucat un rol foarte important.

 

În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda.

 

 

Ordinul criminal

 

Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea nici un sens.

 

Măi şi cum să intri în apă? Calci, te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat.

 

 

Lucram ca pe uscat

 

Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos.

 

Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de treizeci de grade afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă.

 

 

Păsările Harului

 

Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase.

 

Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşea din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie.

 

 

Pr. Justin Pârvu: Sfinții Trei Ierarhi au încălzit apa

 

Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi.

 

Deodată s-a încălzit, un soare ce-a ieşit, de parcă era în luna august. Caralii: „Bandiţilor, dezbrăcaţi-vă şi întindeţi hainele la uscat”. Şi într-adevăr ne-am dezbrăcat, am uscat tot, ieşeau aburi de pe noi, şi ne-am echipat, am mers spre celule.

 

Şi le-am dat în sfârşit o lecţie acestor oameni, acestor caralii. Că nu era nevoie să meargă decât un caraliu la 80-100 de oameni. Pentru că au realizat şi ei că nu eram nişte oameni periculoşi, nişte borfaşi şi nu reprezentam un pericol.

 

(Mărturie preluată din revista Atitudini Nr. 3 și „Ne vorbește Părintele Justin”)

 

 

 

MATASEA

- Sfantul Nicolae Velimirovici -

 

 

În Rasarit, folosim uneori pentru vesmintele preotesti matase chinezeasca facuta în China de mâini pagâne, sau potire si lingurite si clopotele si lanturi facute de musulmani, sau pietre pretioase adunate si miresme preparate de închinatorii la foc sau la pietre din Africa, si nici unul dintre noi n-ar trebui sa se teama sa le foloseasca atunci când I se închina lui Hristos, asa precum Hristos Însusi nu S-a temut sa atinga cele mai decazute trupuri sau suflete omenesti cu preacuratele Sale mâini. Crestinismul nu poate fi spurcat daca foloseste pentru închinare lucruri ale mâinilor pagâne, însa popoarele pagâne se fac prin aceasta partase la închinarea crestina, în chip trupesc si întru necunostinta, asteptând clipa în care vor fi partase la ea si în chip duhovnicesc si întru cunostinta. Fiecare bucata de matase chinezeasca din vesmintele noastre este o prorocie a marii Chine crestine.

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Patimirea Bisericii, traducere de Laura Marcean, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 40-41

Cum a scăpat prin minune un tânăr din tragicul COLECTIV

 

 

Aflați mărturii cutremurătoare din timpul tragicului eveniment Colectiv de la unul din supraviețuitori, Bogdan Tănase. Care, într-un mod miraculos, nici de el înțeles, a ieșit afară cu câteva minute înainte de incendiul, ce a curmat viața a zeci de tineri. Cum a scăpat prin minune un tânăr din tragicul COLECTIV?

 

 

Au trecut mai bine de 8 ani… fără răspuns

de Bogadan Tănase

 

Ani de zile mi-am tot pus întrebări și parcă de și mai mulți ani aștept răspunsuri… Le-am pierdut șirul, însă, momentele din acea seară, nu o să le pot uita vreodată. Da, pentru că am fost acolo… și nu am (mai) fost. Acesta din urmă e răspunsul pe care-l caut la întrebarea firească: „Cum de am plecat din club, fix la piesa la care urma să se întâmple nenorocirea? Cum de am decis să nu mai stau încă una în plus în condițiile în care mai ezitasem de două ori să ies și a treia oară n-am mai stat?”…

 

Final de octombrie și un nou început ca proaspăt „postuniversitar” vreme de un an de zile. Astfel că mi-am acordat bucuria de bun revenit în București cu voie bună la pătrat. Două concerte care se anunțau „faine” și de neratat în două locații diferite, fix la aceeași oră, exact înaintea primei zile de studii. Ce să faci, cum să te împarți, că nu ești magician?…

 

 

Colectiv – Goodbye To Gravity

 

Pentru că în Colectiv, era lansare de album nou al celor de la Goodbye To Gravity, iar în clubul Quantic, unde se ținea celălalt eveniment, în deschidere erau două trupe pe care le mai văzusem înaintea capului de afiș (o trupă din Germania în premieră pentru mine), am decis așadar, împreună cu prietenul meu, Valentin (fotograf de concerte), la care stăteam pe perioada cursurilor, să purcedem spre strada Tăbăcari.

 

Am ajuns regulamentar, puțin înainte de ora 21.00, așa cum era anunțat evenimentul pe afiș. Însă, probabil pentru că s-a considerat că e totuși devreme, mai era lume de venit, mulți prieteni regăsiți la povești la o bere rece, atmosferă plăcută, concertul a început „elvețian”, fix la ora 22.00. Am făcut repede o socoteală câte piese ale celor de la GTG să stăm să le urmărim. Apoi cât facem cu taxiul până la celălalt club, numai bine să ajungem la trupa nemțească de dincolo, să împăcăm și capra și varza, cum s-ar zice…Legea nescrisă a fotografilor de concerte zice că după primele trei piese prezentate, aceștia se retrag din avanscenă, lăsând fanii să se bucure împreună cu formația, putând fotografia în continuare din alte părți ale locației respective.

 

Și, cum în club nu exista gard despărțitor între scenă și public pentru că practic era un concert în familie (artiștii, fanii și fotografii formând de multă vreme împreună o frumoasă poveste), totul se întâmpla absolut firesc și minunat, cu mulți invitați la botezul celui de-al doilea „copil” al trupei, albumul „Mantras of War”.

 

 

Gândul salvator – cu ochii pe ceas

 

După primele trei piese m-am repoziționat în club cât mai aproape de ieșire, cu gândul că după o oră petrecută acolo alături de prieteni și bucuria celor trei cântece trăite, e vremea să mă orientez și spre Quantic. Mai ales că țineam legătura cu desfășurarea trupelor de dincolo, prin intermediul prietenilor care au ales al doilea concert.

 

Și cum atmosfera din Colectiv era mult prea faină, la multele insistențe și rugăminți, efectiv prin intermediul semnelor lui Valentin (eram plasați diametral opus în club, eu lângă ieșire, el undeva în spatele artiștilor pe scenă pentru cele mai bune cadre foto), am cedat „ispitei” de a mai rămâne încă o piesă.

 

Și era tare ciudată senzația, nu știu s-o exprim în cuvinte, dar parcă eram mai mult cu ochii pe ceas, în schimbul atmosferei celei de-a patra piese. Ceva îmi spunea sau… mă trăgea să ies din club și să chem taxiul.

 

La finalul cântecului, după ce și-a făcut cu greu loc prin public, Vali ajunge în fața mea, încercând să mă mai „păcălească” preț de încă o piesă, parcă mai ispititor ca prima dată, sugerând în discuție și o înspumată bere pentru a trece timpul mai ușor. Dar de data aceasta, acel ceva care mă trăgea afară a fost mai determinat ca prima dată. Încât nu am cedat rugăminților și berii, chiar dacă, cu atât mai mult chemarea necesităților fiziologice după aproape două ore petrecute la club își spuneau „presiunea”. Oricine ar mai fi stat la o asemenea atmosferă „ușurat”, cu o bere în mână alături de mulțimea de prieteni, nu?

 

 

Spre Clubul Quantic…

 

Cu greu mi-am dezlipit tălpile de pe cimentul clubului și, ieșind în răcoarea nopții, spre ieșirea din curtea interioară a fostei fabrici Pionierul, am simțit adierile unui vânticel nici cald, nici rece. Dar care-mi răceau picăturile de transpirație acumulate și am avut câteva frisoane, care m-au scuturat binișor încât să nu pot uita cum fix la ora 22:27, prietenul Vali chemase taxiul pentru a ne prelua comanda și a pleca de acolo spre Quantic…

 

Ce a urmat după ce am ajuns în celălalt club, firește, noi neștiind că la cinci minute după apelul nostru, se iniția acel fatidic apel la 112, e greu de descris în cuvinte! Dacă mai stăteam la o piesă și o bere, dacă foloseam toaleta clubului? Dacă întârzia taxiul și am fi auzit nenorocirea și ne-am fi întors ca să intrăm înapoi în Colectiv ca să ajutăm? Dacă, dacă, dacă…

 

 

De ce? Cum a fost posibil?

 

Cum să intri după vreo 20 de minute în alt club în care o trupă se producea pe scenă și să vezi cum oamenii stau cu capetele plecate și fețele luminate de ecranele telefoanelor și nu se manifestă nimeni? Să vezi reacția prietenilor care mă știau în Colectiv și deodată le apar ca o fantomă în fața ochilor? Să-ți sară și să te strângă în brațe și să se bucure pentru tine că ești acolo lângă ei și că ai ieșit la timp din Infern? Cum să crezi așa ceva că este real, nedemn nici măcar de o glumă macabră de Halloween-ul „serbat” în acea seară sau un 1 aprilie? Nu, așa ceva nu s-a întâmplat! Am fost acolo! Nu avea cum! Am refuzat, pur și simplu, să cred asta!

 

Pentru prima dată în viață am simțit acea scenă din filme, cum efectiv ți se taie picioarele și aluneci sprijinit de un perete pe podea. Exact așa, picioarele nu m-au mai ascultat. M-am scurs și m-am ghemuit. Vedeam doar o pădure de picioare ale oamenilor care făcuseră cerc lângă mine și printre ele, l-am zărit pe Vali care mă căuta… Cu ajutorul lui și al lor, m-am ridicat și nu cred că am îmbrățișat pe cineva mai tare și mai strâns în brațe cum am făcut cu el, moment în care am izbucnit în plâns amândoi… Doamne și ce mai plâns! Cu lacrimi, sughițuri și întrebări înecate… Lacrimi ale bucuriei că eram teferi sau lacrimi pentru ce au trăit acei nefericiți?

 

 

Am văzut tărgile cu prietenii noștri

 

 

 

 

 

Ce a urmat în acea noapte, greu de descris!… Fiecare minut și pas făcut sunt la fel de proaspete. Lacrimi, stări, gânduri, sentimente și trăiri confuze, drumuri între spitale, avalanșele de mesaje și telefoane care au urmat…

 

Refuzul de a crede cele întâmplate mi s-a spulberat când am ajuns la Spitalul Colentina și am văzut tot ce se întâmplă acolo. Nici măcar sirenele, girofarurile și claxoanele nu m-au dezmeticit în primă fază. În schimb când am văzut tărgile cu prietenii noștri care veneau în șir indian, pe cei care-i mai recunoșteam…

 

Au fost zile, săptămâni, luni și-n final ani în care m-am tot răscolit și-ntrebat. În care am căutat vinovați („și cu ce mă ajută asta dacă s-ar afla care-s aceia?”), am așteptat răspunsuri, am așteptat ceva… Am așteptat și încă, aștept. S-au găsit „niște” vinovați, s-au dat amenzi și pedepse și de fapt, nu s-a schimbat nimic. Însă, deja asta e altă „ciorbă” în care ne complacem.

 

În final, mă-ntorc la aceeași întrebare și retrăiesc acele momente premergătoare părăsirii clubului…

 

Cum de am decis să ies înainte, atunci? CINE a decis? CINE sau CE a insistat ca eu să nu mai fiu înăuntru? DE CE EU?

 

(Un articol de Bogdan Tănase, preluat din Revista Atitudini Nr. 83)

 

 

 

Accidentată la muncă și vindecată de Sfinții închisorilor

 

 

Aflați minunea prin care o tânără, accidentată la muncă și care a fost vindecată de Sfinții închisorilor, prin uleiul din candela martirilor din Aiud.

 

 

Uleiul vindecător

 

Un om din Maramureș care are mare evlavie la Maica Domnului și la Sfinții Mucenici i-a dat untdelemn din candela familiei unei tinere care avusese un accident de muncă în care trupul îi fusese sfâșiat.

 

Medicii nu îi mai dădeau nici o șansă. După ce familia tinerei s-a rugat Maicii Domnului și au miruit-o timp de 40 de zile pe întreg trupul, în a 40-a zi s-a vindecat în chip minunat.

 

 

Și-a vindecat și sufletul

 

Până în acel moment tânăra nu era apropiată de Biserică și trăia în desfătări lumești, după acel moment starea ei sufletească s-a schimbat la o sută optzeci de grade!

 

(Mărturie relatată de Părintele Gavriil Varvaruc, starețul mănăstirii Sf. Cruce din Aiud)

 

 

 

FRUMUSETEA OMENEASCA

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi un om frumos întocmai ca un înger. De la acesta ridica-ti mintea la omul cel launtric, adica la suflet, si cugeta cu cât este mai mare frumusetea sufletului facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, pe care Domnul l-a salasluit într-un lacas atât de minunat. De aici învata sa cunosti si sa cinstesti nobletea, frumusetea si maretia sufletului si pe acesta, care e nemuritor, sa-l împodobesti cu fapte bune, cu credinta, cu dragoste, cu rabdare si cu înfrânare, mai mult decât trupul, care este praf si pulbere.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 77

De ce sunt Sfinții Trei Ierarhi prăznuiți împreună

 

 

 

Știți cum s-a instituit sărbătoarea Sfinților Mari Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan și de ce sunt Sfinții Trei Ierarhi prăznuiți împreună.

 

Dezbinarea din cetatea Evhaitenilor

 

Atunci, printr-o pricire ca aceasta a celor învățați s-a întâmplat de s-a despărțit mulțimea poporului. Și unii se ziceau Ioaniteni, alții Vasiliteni, iar alții Grigoriteni. Deci astfel sfădindu-se cei înțelepți și zicând între dânșii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiții aceștia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deșert.

 

Pentru aceea, după câțiva ani, s-au arătat sfinții aceștia ierarhi. Mai întâi câte unul deosebit, apoi și câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor, care era om îmbunătățit și preaînțelept, după cum și scrierile lui îl arată. Și toți trei au zis către dânsul cu un glas:

 

Vedenie preaminunată

 

„Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu și nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire. Ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învățăturile spre mântuirea cea de obște și folosul oamenilor. Și acelea pe care le-am învățat noi înșine, le-am dat și altora spre înmulțirea talantului nostru și nu este între noi vreunul întâi sau al doilea. Ci dacă veți vorbi de unul, cei doi urmează.

 

Deci, sculându-te, poruncește acelora care se sfădesc, luptându-se pentru noi, să nu se despartă. Căci pentru aceasta și noi ne-am sârguit cât am fost vii, și după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea și să o aducem într-o unire. Deci, pomenește-ne pe noi împreună într-o zi, când ți se va părea ție că este de cuviință și ne fă nouă praznic cuviincios.

 

Apoi, spune și celorlalți care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu. Și noi negreșit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvârși praznicul pomenirii noastre”.

 

Acestea zicând, i se părea că sfinții se înălțau la cer, strălucind cu lumină nemărginită și chemându-se unul pe altul pe nume.

 

(Extras din Viețile Sfinților, mănăstirea Sihăstria)

 

 

Despre Har și liniște

- Sf. Isaac Sirul -

 

 

Aflați din scrierile marelui ascet al Bisericii și povățuitor al Harului, Sf. Isaac Sirul, cum putem afla Harul și liniștea în mijlocul tulburărilor zilei. Cum învățăm să ne luptăm cu noi înșine și să biruim? Sf. Isaac Sirul despre Har și liniște.

 

 

 

Umblă cu simplitate!

 

„Făptură prea mică, voiești să afli viața? Ține în tine credința și smerenia, căci prin ele afli mila, ajutorul și cuvintele grăite în inimă de Dumnezeu, dar și pe Cel ce te păzește întru ascuns și rămâne cu tine la arătare.

 

Voiești să le dobândești pe acestea, care sunt cuvântări ale vieții? Umblă cu simplitate și nu întru cunoștință înaintea lui Dumnezeu. Căci simplității îi urmează credința, iar subțirimii și disputei gândurilor, părerea de sine. Și acesteia îi urmează depărtarea de Dumnezeu.

 

Când vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, fă-te în gândirea ta ca o furnică și ca cele ce se târăsc pe pământ și ca un vierme și ca un prunc care se bâlbâie. Și nu spune înaintea Lui ceva bizuit pe cunoștință, ci apropie-te de Dumnezeu și umblă înaintea Lui cu cuget de prunc, ca să te învrednicești de părintească purtare de grijă, ce se îndreaptă de la părinți spre fiii lor încă prunci. Căci s-a spus că «păzitor al pruncilor este Domnul» (Ps. 114, 6). Pruncul se apropie de șarpe și-l prinde de gât și nu e vătămat de el”.

 

 

 

Smerenia și hotarele firii

 

„Smerenia este o putere tainică pe care o primesc sfinții desăvârșiți după desăvârșirea întregii lor viețuiri. Această putere nu se dă decât numai celor desăvârșiți în virtute, prin puterea harului, atâta cât încape în hotarul firii. Căci virtutea cuprinde în ea toate. De aceea nu poate socoti cineva pe orice om, la întâmplare, smerit la cuget, ci, precum am zis, numai pe cei ce s-au învrednicit de treapta aceasta.

 

Smerita cugetare desăvârșită o are cel ce n-are nevoie să caute pricini pentru cugetul său ca să se smerească, ci cel ce a dobândit-o pe aceasta în toate acestea în chip desăvârșit și firesc, fără să se silească.

 

 

 

Sprijină pe cel întristat

 

„Iubitor de virtute este nu cel ce face cele bune luptându-se, ci cel ce primește cu bucurie relele ce urmează.

 

Acoperă pe cel ce a greșit, când nu ai nici o păgubire din aceasta, și-l vei face pe el ca să aibă curaj. Iar pe tine ca să porți mila Stăpânului tău. Sprijinește cu cuvântul pe cei slabi și pe cei întristați cu inima și te va sprijini dreapta care poartă toate. Fă-te părtaș cu cei întristați la inimă, în durerea rugăciunii și în strângerea inimii tale, și se va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă.

 

Ostenește-te pururea în cereri înaintea lui Dumnezeu, cu o inimă care poartă gând curat, plin de străpungere, și Dumnezeu va păzi inima ta de gânduri necurate și murdare, ca nu cumva să se defăimeze calea lui Dumnezeu în tine”.

 

 

 

Când biruim păcatul?

 

„Până ce nu va urî cineva cu adevărat din inimă pricina păcatului, nu se eliberează de plăcerea lucrării lui. Aceasta e lupta cea mai grea ce se dă împotriva omului până la sânge. În ea se probează stăpânirea de sine a lui în dragostea în care unește toate virtuțile. Aceasta e puterea care ațâță și ridică la luptă.

 

 

 

Încercări și mângâieri

 

Nu vine încercarea, dacă n-a primit sufletul mai întâi în ascuns o mărire peste măsura lui. E duhul Harului, pe care l-a primit mai întâi. Despre aceasta dă mărturie încercarea Domnului și la fel încercările apostolilor. Căci n-au fost lăsați să intre în încercări până ce n-au primit mângâierea.

 

Pentru că celor ce se împărtășesc de bunătăți li se cuvine să rabde încercările pentru ele. Căci după bine vine și necazul pentru el. Așa i-a plăcut lui Dumnezeu să facă în toate.

 

 

 

Sf. Isaac Sirul: Despre Har și liniște

 

Ascultă iarăși și un alt fel. Toate greutățile și necazurile ce nu sunt răbdate au în ele un chin îndoit. Căci răbdarea omului micșorează apăsarea lor. Lipsa de curaj e maica chinului. Iar răbdarea e maica mângâierii și o putere care obișnuiește să se nască din lărgimea inimii.

 

Dar această putere e greu să o afle omul în necazurile lui fără darul dumnezeiesc, care se ivește din urmărirea rugăciunii și din vărsarea lacrimilor.

 

(Sf. Isaac Sirul Despre Har și liniște, Extras din Filocalia X)

 

 

 

PRIVIREA OMULUI

- Sfantul Vasile cel Mare -

 

 

Animalele cele de pe pamânt privesc spre pamânt; dar omul, sadul cel ceresc, se deosebeste de animale atât prin forma alcatuirii lui trupesti, cât si prin vrednicia sufletului sau. Cum este forma animalelor cu patru picioare? Capul le este plecat spre pamânt, privesc spre pântece si urmaresc sa-i faca pântecelui cu orice chip placere. Capul tau, însa, este ridicat spre cer; ochii tai privesc cele de sus. Ca daca vreodata te faci de râs prin patimile trupului, slujind trupului si celor de sub pântece, te-ai alaturat dobitoacelor celor fara de minte si te-ai asemuit lor (Psalm 48, 12). Alta grija îti este cu cuviinta tie! Sa cauti cele de Sus, unde este Hristos! (Coloseni 3, 1) Sa-ti fie mintea mai presus de cele pamântesti! Sa-ti rânduiesti viata dupa forma pe care ti-a dat-o Dumnezeu! În Ceruri sa-ti fie vietuirea! (Filipeni 3, 20) Patria ta cea adevarata este Ierusalimul cel de Sus (Evrei 12, 22). Cetatenii si compatriotii tai sunt cei întâi-nascuti înscrisi în Ceruri (Evrei 12, 23).

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 172.

PUTEREA GRAULUI

- Sfantul Luca al Crimeei -

 

 

Este cunoscut ca grâul, meiul si mustarul gasite în sarcofagele mumiilor egiptene – care au o vechime de 3000 de ani –, daca nu au fost supuse actiunilor daunatoare, în care sa fi fost posibile procese fermentative ce le-ar fi putut afecta, pot da roade bune daca sunt plasate în conditii favorabile de umiditate si caldura.

 

Urmatoarea experienta a fost realizata de catre fizicianul Jean Becquerel (1878-1953) la Paris, în anul 1909. Seminte de grâu, lucerna si mustar alb au fost uscate în vid timp de sase luni la temperatura de +40 grade C si apoi sigilate în eprubete de sticla vidate. Aceste eprubete au fost expediate la Londra si acolo au fost tinute timp de trei saptamâni în atmosfera umeda, la aproximativ –190 grade C, si apoi înca 77 de ore în hidrogen lichid, la –250 grade. La Paris eprubetele au fost redeschise si semintele au fost puse într-un mediu umed la +28 grade. S-a dovedit ca încoltirea s-a desfasurat absolut normal. Nu s-a constatat nici o diferenta comparativ cu probele de seminte care fusesera pastrate în conditii obisnuite. La o temperatura joasa, de –250 grade, orice indiciu asupra unei activitati vitale este exclus. Nici chiar cele mai energice reactii chimice nu se pot desfasura la o astfel de temperatura joasa.

 

Din aceste experiente vedem ca este posibila moartea temporara, daca actiunea care împiedica activitatea vitala nu conduce la distrugerea organismului.

 

Daca este atât de evident ca moartea temporara a semintelor si a animalelor nu împiedica renasterea vietii întru acestea, oare nu suntem îndreptatiti sa afirmam ca acest fenomen este cu putinta în ele prin actiunea unei puteri necunoscute noua, energia vitala, care nu e supusa deloc actiunii agentilor distructivi care afecteaza viata semintelor si a plantelor? Iar o astfel de energie bineînteles ca nu poate fi decât energie duhovniceasca – puterea de viata datatoare a Duhului Sfânt.

 

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 76-77

 

 

 

 

Sfinții închisorilor tămăduiesc tumoarea unui prunc

 

 

 

Aflați minunea prin care Sfinții martiri din Aiud au vindecat tumoarea unui prunc în pântecele mamei. Minunea a fost relatată părintelui stareț de la mănăstirea „Sf. Cruce”, din Aiud, Părintele Gavriil Vărvăruc. Sfinții închisorilor tămăduiesc tumoarea unui prunc.

 

Tumoare craniană de 3 cm

 

Doi tineri căsătoriți, ambii studenți la medicină în anul 5, au fost să se roage la icoana Maicii Domnului și sfinților Mucenici de la Aiud. Deoarece numai cât aflaseră în urma a 4 ecografii văzute de 3 medici specialiști că fătul în luna a noua are o tumoare craniană de trei centimetri.

 

După trei zile tumoarea dispăruse

 

La 3 zile au revenit plângând să le mulțumească Maicii Domnului și Sfinților Mucenici. În urma RMN-ului au văzut că tumoarea dispăruse în totalitate și copilul s-a vindecat complet.

După aceea sarcina a decurs normal și s-a născut cu naștere naturală un băiat sănătos.

Spuneau părinții copilului că dacă nu ar fi avut cunoștințe medicale ar fi putut zice că a fost la început o eroare medicală.

 

Dar ei având cunoștințe medicale știu bine că nu a fost o eroare! Sfinții închisorilor au tămăduit tumoarea unui prunc.

 

Pentru rugăciunile Sfinților Tăi mucenici din temnițele comuniste, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

 

 

Despre Har și liniște

- Sf. Isaac Sirul -

 

 

Aflați din scrierile marelui ascet al Bisericii și povățuitor al Harului, Sf. Isaac Sirul, cum putem afla Harul și liniștea în mijlocul tulburărilor zilei. Cum învățăm să ne luptăm cu noi înșine și să biruim?

 

 

 

Umblă cu simplitate!

 

„Făptură prea mică, voiești să afli viața? Ține în tine credința și smerenia, căci prin ele afli mila, ajutorul și cuvintele grăite în inimă de Dumnezeu, dar și pe Cel ce te păzește întru ascuns și rămâne cu tine la arătare.

 

Voiești să le dobândești pe acestea, care sunt cuvântări ale vieții? Umblă cu simplitate și nu întru cunoștință înaintea lui Dumnezeu. Căci simplității îi urmează credința, iar subțirimii și disputei gândurilor, părerea de sine. Și acesteia îi urmează depărtarea de Dumnezeu.

 

Când vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, fă-te în gândirea ta ca o furnică și ca cele ce se târăsc pe pământ și ca un vierme și ca un prunc care se bâlbâie. Și nu spune înaintea Lui ceva bizuit pe cunoștință, ci apropie-te de Dumnezeu și umblă înaintea Lui cu cuget de prunc, ca să te învrednicești de părintească purtare de grijă, ce se îndreaptă de la părinți spre fiii lor încă prunci. Căci s-a spus că «păzitor al pruncilor este Domnul» (Ps. 114, 6). Pruncul se apropie de șarpe și-l prinde de gât și nu e vătămat de el”.

 

 

 

Smerenia și hotarele firii

 

„Smerenia este o putere tainică pe care o primesc sfinții desăvârșiți după desăvârșirea întregii lor viețuiri. Această putere nu se dă decât numai celor desăvârșiți în virtute, prin puterea harului, atâta cât încape în hotarul firii. Căci virtutea cuprinde în ea toate. De aceea nu poate socoti cineva pe orice om, la întâmplare, smerit la cuget, ci, precum am zis, numai pe cei ce s-au învrednicit de treapta aceasta.

 

Smerita cugetare desăvârșită o are cel ce n-are nevoie să caute pricini pentru cugetul său ca să se smerească, ci cel ce a dobândit-o pe aceasta în toate acestea în chip desăvârșit și firesc, fără să se silească.

 

 

 

Sprijină pe cel întristat

 

„Iubitor de virtute este nu cel ce face cele bune luptându-se, ci cel ce primește cu bucurie relele ce urmează.

 

Acoperă pe cel ce a greșit, când nu ai nici o păgubire din aceasta, și-l vei face pe el ca să aibă curaj. Iar pe tine ca să porți mila Stăpânului tău. Sprijinește cu cuvântul pe cei slabi și pe cei intristați cu inima și te va sprijini dreapta care poartă toate. Fă-te părtaș cu cei întristați la inimă, în durerea rugăciunii și în strângerea inimii tale, și se va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă.

 

Ostenește-te pururea în cereri înaintea lui Dumnezeu, cu o inimă care poartă gând curat, plin de străpungere, și Dumnezeu va păzi inima ta de gânduri necurate și murdare, ca nu cumva să se defăimeze calea lui Dumnezeu în tine”.

 

 

 

Când biruim păcatul?

 

„Până ce nu va urâ cineva cu adevărat din inimă pricina păcatului, nu se eliberează de plăcerea lucrării lui. Aceasta e lupta cea mai grea ce se dă împotriva omului până la sânge. În ea se probează stăpânirea de sine a lui în dragostea în care unește toate virtuțile. Aceasta e puterea care ațâță și ridică la luptă.

 

 

 

Încercări și mângâieri

 

Întrebare: Care e deci mai înainte: încercarea și apoi darul, sau întâi darul și după el încercarea?

 

Răspuns: Nu vine încercarea, dacă n-a primit sufletul mai întâi în ascuns o mărire peste măsura lui. E duhul Harului, pe care l-a primit mai întâi. Despre aceasta dă mărturie încercarea Domnului și la fel încercările apostolilor. Căci n-au fost lăsați să intre în încercări până ce n-au primit mângâierea.

 

Pentru că celor ce se împărtășesc de bunătăți li se cuvine să rabde încercările pentru ele. Căci după bine vine și necazul pentru el. Așa i-a plăcut lui Dumnezeu să facă în toate.

 

 

 

Sf. Isaac Sirul: Despre Har și liniște

 

Ascultă iarăși și un alt fel. Toate greutățile și necazurile ce nu sunt răbdate au în ele un chin îndoit. Căci răbdarea omului micșorează apăsarea lor. Lipsa de curaj e maica chinului. Iar răbdarea e maica mângâierii și o putere care obișnuiește să se nască din lărgimea inimii.

 

Dar această putere e greu să o afle omul în necazurile lui fără darul dumnezeiesc, care se ivește din urmărirea rugăciunii și din vărsarea lacrimilor.

 

 

 

(Sf. Isaac Sirul Despre Har și liniște, Extras din Filocalia X

 

 

 

 

Sf. Iosif cel milostiv, catedrala și Sf. Parascheva

 

 

 

Aflați cum Sf. Mitropolit Iosif cel milostiv a construit prin minune dumnezeiască și prin rugăciunile Sf. Parascheva, catedrala mitropolitană de la Iași. Sf. Iosif cel milostiv, catedrala și Sf. Parascheva. După articol, aveți și sinaxarul video.

 

 

 

Visul minunat

 

După ce a fost ales părinte şi păstor al Moldovei, mitropolitul Iosif Naniescu a plecat cu trenul din Bucureşti spre Iaşi, pentru instalare. Era sâmbătă, în noaptea de 6 iulie, 1875. În vagon a adormit puţin şi a visat pe marele mitropolit Veniamin Costachi, care, apropiindu-se, îi dădea sfaturi se termine catedrala din Iaşi începută de el. Acelaşi vis l-a avut în noaptea aceea şi duhovnicul Mitropoliei din Iaşi, arhimandritul Ierotei Maximescu.

 

Departe fiind, spunea el, am văzut cum în jurul bisericii mari a lui Veniamin se plimbau doi călugări cu bărbile ce străluceau ca argintul cel sclipitor. Şi, apropiindu-mă de ei, fără să mă vada, observ că unul din ei era însuşi mitropolitul Veniamin, pe care l-am recunoscut după faţă, dar pe celălalt nu l-am cunoscut. Şi mitropolitul Veniamin spunea cu sfâşieri de dureri în glas, celuilalt însoţitor al lui, cum această biserică începută de el şi rămasă neterminată, acum urmaşii vor să o scoată la mezat. „Să dărâme şi să vândă ceea ce am zidit şi cumpărat eu”.

 

Şi lacrimile mitropolitului Veniamin n-au contenit să curgă până ce, terminând de înconjurat biserica, a dispărut.

 

Sosind dimineaţa, duhovnicul era frământat de acest vis şi dorea să afle numele acelui călugăr ce însoţea pe Veniamin. Dar mare i-a fost bucuria că în aceeaşi zi l-a recunoscut în persoana mitropolitului Iosif Naniescu. El era acela ce se plimba îngândurat şi nu răspundea nimic la toate tânguirile mitropolitului Veniamin.

 

 

 

Sf. Iosif și construirea catedralei

 

Prima grijă a noului părinte al Moldovei a fost terminarea catedralei începută în anul 1833 de înaintaşul său, mitropolitul Veniamin Costachi. Dar pregătindu-se ţara pentru Războiul de Independenţă, blândul arhiepiscop a amânat începerea lucrului. Timp de doi ani s-a străduit să îmbărbăteze credincioşi şi întregul cler în lupta dreaptă pentru neatârnare naţională bisericească. Astfel, a făcut apel la toate mănăstirile şi la preoţi să adune ajutoare pentru armată, iar pe cei care doreau, îi trimitea în ambulanţe pentru îngrijirea răniţilor. La apelul mitropolitului Iosif au contribuit cu ajutoare toate mănăstirile şi multe parohii, iar pentru îngrijirea răniţilor au plecat din Moldova peste o sută de preoţi, călugări şi maici.

 

În anul 1879, după terminarea războiului, mitropolitul Iosif s-a dus la audienţă la primul ministru să ceară ajutor pentru construcţia catedralei. Deci intrând înăuntru, a zis:

 

– Vin cu o rugăminte mică pentru dumneavoastră, dar foarte mare pentru noi. Şi anume, să ne daţi fonduri pentru terminarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, care zace în ruină de 40 de ani şi în care dorm noaptea vitele oamenilor.

 

– Nu avem acum fonduri pentru aceasta! a răspuns casierul trezorerului naţionale.

 

– Dacă o ţara nu are bani să construiască o catedrală, a răspuns hotărât mitropolitul, atunci eu îmi dau demisia din mitropolie. Poftiţi cârja!

 

Văzând râvna marelui ierarh pentru casa Domnului, membrii guvernu au aprobat în aceeaşi zi fonduri băneşti cu care s-a şi început construcția catedralei.

 

 

 

Minunea Sf. Parascheva

 

Mitropolitul Iosif avea din copilărie o deosebită evlavie pentru moaştele Cuvioasei Parascheva din Iaşi. Ele se păstrau în paraclisul Mânăstirii Sfinţii Trei Ierarhi. Dar în noaptea de 27 decembrie, 1888, aprinzându-se paraclisul, au fost cuprinse de flăcări şi sfintele moaşte. Deci, auzind mitropolitul, a venit noaptea acolo desculţ şi, văzând cum arde în foc cel mai de preţ odor al Moldovei, plângea ca un copil nemângâiat. Dar, potolindu-se focul, prin minune au fost găsite moaştele Cuvioasei Parascheva întregi și nevătămate. Numai îmbrăcămintea de argint se topise. Atunci bunul pastor a făcut alt sicriu de argint pentru sfintele moaşte şi le-a strămutat în noua catedrală, precum se văd până astăzi.

 

Acest venerabil mitropolit era un mare iubitor de cântare bisericească. El a împodobit sfintele altare cu cei mai evlavioşi slujitori, și stranele bisericilor cu cei mai buni protopsalți. El este cel dintâi ierarh român care a binecuvântat organizarea corului vocal în biserică şi a îngăduit femeilor să cânte la cor. Împotriva celor care se opuneau la aceasta, el răspundea: „Evlavioşilor! La mormântul Mântuitorului au rămas numai femeile, căci bărbaţii fugiseră toţi! Femeile, cele dintâi, au vestit învierea Domnului!”

 

Spuneau părinţii de la Mitropolie, care i-au fost ucenici, că mitropolitul Iosif venea zilnic la Sfânta Liturghie, la Vecernie şi la Utrenie. Numai dacă era plecat undeva sau era greu bolnav, nu venea. Părinţii auzeau mai întâi toaca, apoi bătăile ritmice ale cârjei mitropolitului pe mozaicul bisericii.

 

 

 

Milostenia Mitropolitului Iosif

 

Zicea unul din ucenicii săi: „ Mila faţă de săraci a mitropolitului Iosif Naniescu a ajuns proverbial în Moldova şi în toată ţara. Zilnic veneau zeci de nevoiaşi pentru a primi milă din mâinile lui. La început singur se cobora din chilie jos pe trepte, în mijlocul celor o suta de săraci. Îi mângâia cu vorba, îi binecuvânta şi împărţea bani. Niciodată nu dădea săracului mai puţin de o pâine. „Bani pentru o pâine!” acesta era principiul lui. Dacă termina banii mărunţi, scotea de prin buzunare bani mari şi pe toţi îi alina. Apoi urca sus în chilia lui de rugăciune şi de citire. Când era bătrân şi slab, nu mai cobora, ci arunca mila sa săracilor din balconul casei”.

 

Spunea iarăşi acelaşi ucenic: „ Aceasta era milostenia lui în zilele de lucru. Duminica, mitropoli împărţea astfel mila: dădea punga cu bani anume destinaţi părintelui Visarion Boboc, iconomul mitropoliei. După slujbă, iconomul se aşeza în portiţa de jos a mitropoliei. Pe acolo treceau toţi săracii şi îşi primeau ajutor de la părintele lor duhovnicesc. Aşa împărţea zilnic mitropolitul Iosif leafa sa la săraci”.

 

 

 

Grija față de elevi și studenți

 

În tot timpul anului, mitropolitul Iosif ajuta elevi şi studenţi de toate vârstele, fără alegere. Le dădea hrană, Ie plătea taxele şcolare, le dădea bani de cheltuială, susţinea studenţi din salariul său în ţară şi peste hotare. Sala de mese de lângă bucătăria mitropolitului era o adevărată cantină de şcoală. La sfârşitul anului însă, fiecare era dator să-i înfăţişeze situaţia şcolară. Pentru cei ce se distingeau la învăţătură, trimitea pe moşul Alexandru să le cumpere câte un rând de haine bune şi cărţi, drept premiu. Iar pentru cei rămaşi repetenţi, dădea ordin iconomului să le pună o pâine în traistă şi să-i trimită acasă.

 

Spuneau preoţii catedralei că, uneori, mitropolitul Iosif termina banii şi nu avea ce da la săraci. Atunci împrumuta bani de la duhovnicul său, arhimandritul Ierotei, şi mângâia pe toţi. La sfârşitul lunii, când primea salariul, întâi îşi achita datoriile, apoi miluia pe cei care veneau.

 

Acest venerabil mitropolit era foarte sărac şi modest îmbrăcat, că nu-i ajungeau banii pentru haine. Văzând unii din miniştri că poartă rasă veche, i-au trimis în loc de salariu, un rând de haine noi, călugăreşti. Dar mitropolitul Iosif, iubind sărăcia lui Hristos, a vândut hainele şi a împărţit banii la săraci. (…) (Când s-a mutat la Hristos marele mitropolit Iosif Naniescu) în chilia lui nu s-au găsit decât doi lei!

 

(Extra din Patericul românesc, Pr. Ioanichie Bălan)

 

 

 

PRAZNICUL VIETII

- Fericitul Trifon Turkestanov -

 

 

Tu m-ai adus în aceasta viata, ca într-un rai încântator. Am vazut cerul ca pe-un potir adânc si albastru, în azurul caruia glasul pasarilor rasuna; am auzit freamatul datator de pace al padurii si susurarea dulce-glasuitoare a apelor; am gustat din poamele înmiresmate si dulci si din mierea placut aromata. Pe pamântul Tau atât e de bine, a fi oaspete al Tau e atât de îmbucurator.

 

Slava Tie pentru acest praznic al vietii;

 

Slava Tie pentru buna mireasma a lacramioarelor si-a trandafirilor.

 

Slava Tie pentru felurimea desfatatoare a poamelor si-a semintelor;

 

Slava Tie pentru stralucirea de nestemate din roua diminetii.

 

Slava Tie pentru surâsul unei desteptari pline de înseninare;

 

Slava Tie pentru viata pamânteasca, a celei ceresti înainte-vestitoare.

 

Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!

 

 

 

Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 124-125

 

 

Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,

Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania

tel. 0724 998086