Ion Coja - Nevoile Neamului Românesc

 

Nevoile Neamului Românesc

Prof. univ. dr. Ion Coja

31 Ianuarie 2024

 

 

„Eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și Neamul…”

 

Neamul românesc trece prin momente de grea încercare. Eforturile celor care vor dispariția noastră ca popor, ca stat, ca națiune, sunt astăzi mai vizibile și mai eficiente ca oricând! Adversarii noștri nici nu-și mai ascund intențiile și sentimentele care îi animă.

În confruntarea românilor cu forțele adverse de toate felurile, principala noastră slăbiciune constă în faptul că nu conștientizăm dimensiunile primejdiei. Nu înțelegem cât de mari sunt puterea și strategia distrugătoare angajate în aceste acțiuni anti-românești sistematice, susținute din mai multe direcții, deseori coordonate în același scop: sabotarea intereselor românești! Te întrebi dacă nu cumva aceste forțe anti-românești ascultă de o comandă unică, menită să sporească șansele de reușită ale funestelor strategii concepute să lovească în tot ce este românesc!

 

Situația cumplită în care ne aflăm ne obligă să acționăm sub imperiul ultimei rezistențe: salus reipublicae suprema lex! Salvarea Patriei este legea supremă! Suntem în legitimă apărare și avem obligația și dreptul să acționăm prin orice mijloace pe care le vom considera potrivite unui răspuns pe măsura povocărilor la care suntem supuși!

 

De ce există anti-românism?

 

Este în firea omului să iubească și să urască, în funcție de interesele sale. Impulsul iubirii sau al adversității ne animă și pe noi, românii! Nu este nimic anormal să apară asemenea atitudini, de adversitate sau simpatie, mai mult sau mai puțin conștientizată sau motivată, la adresa unor persoane, a unor grupuri sau comunități întregi, în cazul extrem a unor comunități etnice sau rasiale. Anormal este ca de la aceste sentimente să se treacă la fapte de respingere, de adversitate manifestă, agresivă, în forme deschise sau secrete, tăinuite. De asemenea trebuie luat seama cine sunt subiecții acestor sentimente, ai acestor atitudini. Cine sunt cei care ajung să urască, să disprețuiască, să saboteze pe „ceilalți”, pe cei de altă apartenență, apartenență la un grup ori etnie resimțite ca inamice, ca adversare. În discuția de față suntem interesați de cazul în care aceste sentimente călăuzesc pașii unor elite, ai liderilor unor comunități, persoane cu răspunderi în traiectoria istorică a comunității respective, a unor comunități etnice. Aceste elite ajung, deseori, să formuleze politici și strategii șovine, dușmănoase, mai mult sau mai puțin declarate public. De regulă, aceste strategii inamice sunt secrete, existența lor se dezvăluie indirect, prin consecințele vizibile ale acestor strategii și politici inamicale.

 

Întrebarea esențială pe care ne-o punem este următoarea: ce anume poate stârni adversitatea față de un grup etnic, relativ numeros? Față de un popor? Față de un stat? Credem că nu greșim dacă introducem în discuție ideea de Excepționalitate. Comunitatea care stârnește adversitatea altora beneficiază de atribute excepționale care o deosebesc de alte comunități, în bine sau în rău, de regulă find vorba de comunități cu care se află în contact. Ajungem astfel la problema de la care pornește dezbaterea pe care o propunem cititorilor acestor rânduri: care sunt acele „atribute excepționale” ale românilor care explică / justifică practicile și strategiile anti-românești de care avem parte, noi, românii, de la semenii noștri din alte grupuri de interese, fiind vorba în primul rând de interese ale unor grupuri etnice învecinate cu care istoria ne-a pus în contact. Mai exact spus, în cele mai multe cazuri, fiind vorba de interese concepute / imaginate de lideri spirituali sau politici ai unor comunități cu care istoria i-a pus în contact / în conflict pe români.

 

Așadar, cu ce putem noi, români, să trezim invidia / adversitatea altora? Cam aceasta este întrebarea la care va trebui să dăm de la început un răspuns cât mai bine articulat. Prima rațiune la care ne duce gândul este poziția geografică, teritoriul național în care trăiesc românii, teritoriul pe care românii îl revendică ca proprietate națională. Chiar dacă luăm în calcul numai teritoriul de stat al României, al statului numit România, observăm ușor că întinderea acestui teritoriu este binișor mai mare decât a statelor din vecinătatea noastră. Dacă mai luăm în calcul și șansele atât de mari ca acest teritoriu să crească substanțial prin Unirea cu Basarabia, conchidem fără probleme că în sfertul de sud-est al Europei românii ocupă de departe teritoriul cel mai vast! La care, evident, avem dreptul să punem la socoteală și numărul mare de etnici români trăitori în țările învecinate, deseori în comunități omogene, compacte, în țări ca Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia.

Nu numai teritoriul românesc, ci și cifra demografică face ca situația românilor să fie de invidiat! Așa se face că România este singura țară din zonă, poate chiar din Europa, care nu este preocupată de românizarea minorităților din alcătuirea populației României. Toate țările învecinate au imaginat de-a lungul anilor politici și constrângeri menite să slăbească sentimentul identității etnice a minoritarilor. Politica autorităților românești față de minoritari este fără egal de generoasă și de corectă în contextul practicilor internaționale.

 

Nu mai insistăm pe acest subiect, este bine cunoscut celor care au arătat cel mai mic interes pentru această chestiune! Cele de mai sus pot fi exprimate în cifre exacte, privind suprafețele de teritoriu național sau numărul etnicilor români din Europa de sus-est! Diferența este sfidătoare indiferent cu ce alte etnii ne-am compara dintre cele cu care suntem în relații de vecinătate, de coabitare, de concurență. Nu e deloc de mirare ca această situație să trezească sentimente anti-românești! Deseori irepresibile! De invidie și gelozie! De dușmănie fățișă!

 

Ceea ce e de mirare este faptul că în conștiința publică românească nu este adjudecată nicicum această realitate impozantă. Nimic din politica guvernelor de la București nu valorifică excelența românească descrisă mai sus! Niciun proiect de țară din ultimele trei decenii nu a formulat ținte pe potriva potențialului nostru național real. Neputința de a se ridica la înălțimea realității nu este numai a partidelor, ci și a comentatorilor politici, a așa zișilor lideri și formatori de opinie! Lipsește din orizontul dezbaterilor politice dreptul nostru, al românilor, de a gândi și de a făptui în gama majoră a acțiunii politice! Ne-a bătut Dumnezeu cu conducători care efectiv nu știu pe ce lume se află!

 

Întrebare crucială: prezența la guvernarea României a unor politicieni atât de incapabili nu este cumva „opera” strategiilor anti-românești? Și este vorba de incapacitate / incompetență a conducătorilor politici sau de trădare, de vânzare de țară?!

 

A doua rațiune este calitatea teritoriului național românesc. Acest teritoriu se înfățișează oricui ca un peisaj dintre cele mai pitorești din Europa. La care se adaugă solul mănos și bogățiile extraordinare ale subsolului românesc, care au constituit dintotdeauna o tentație puternică pentru străinii aflați în căutarea câștigului mai mult sau mai puțin ne-muncit. O bună parte din agresiunile suferite de români de-a lungul istoriei lor au fost expediții militare de jaf și de distrugere a ceea ce agresorii nu au putut jefui și scoate din Țară. Aceste bogății naturale au adus multe suferințe românilor și deseori au fost resimțite ca un blestem, ca o piază rea în calea dorinței noastre de a duce un trai decent și liniștit! Au stârnit prea multe porniri expansioniste, atacuri mereu reluate la suveranitatea noastră.

 

Nu în ultimul rând – ba poate în primul rând pe lista excelenței românești, se cuvine amintită calitatea umană a celor ce-și zic români. Nu suntem numai poporul cel mai numeros din acest colț de lume, ci suntem și un soi plăcut de oameni. Există o mentalitate specific românească, un mod de a răspunde la provocările vieții și ale istoriei, care atrage simpatia oricăror observatori imparțiali. Reducând discuția pe acest subiect la întinderea cea mai mică, am putea consemna conceptul specific românesc al „omeniei”, ca fiind expresia cea mai succintă a excelenței românești. Cuvîntului „omenie” nu îi poți găsi un echivalent la nivelul popular al altor limbi. Argumentul lingvistic are în acest caz o valoare probatorie excepțională. Limba română a dezvoltat o paradigmă bogată și interesantă pornind de la cuvîntul și conceptul OM.

 

Ce poate fi mai definitoriu decât să dai importanța cea mai mare propriei tale condiții unice în ordinea universală a lucrurilor? Să fii conștient de valoarea supremă a omului: calitatea de om! Iată câteva din componentele acestei paradigme care onorează mentalul românesc: omenos, omenie, a omeni, neom, neomenie, neomenos, a fi om dintr-o bucată, o bogăție de om, om de cuvînt, odată om ș.a.m.d.

 

Îngăduită să-mi fie o scurtă istorioară pe acest subiect, al omeniei românești: e cunoscut succesul la public al momentului unor execuții pedepsitoare care pretutindeni se fac cu scopuri educative, pentru a răspândi frica și teama de a avea un comportament reprobabil, sancționat de legile cetății prin condamnarea la moarte. Spectacolul organizat de autorități cu asemenea ocazii era pe gustul multor concitadini ai victimei! …La români lucrurile au stat dimpotrivă: publicul nu se înghesuia să asiste la momentul macabru al uciderii unui om lipsit de orice apărare! Ba mai mult, nimeni din public nu se oferea să îndeplinească rolul de călău, esențial în desfășurarea ritualului. Deseori nefericitul condamnat la pedeapsa capitală ajungea să moară de bătrânețe în așteptarea apariției unui individ capabil să îndeplinească mizerabila formalitate a gestului letal. Oricât de bine era răsplătită material implicarea în ritualul pedepsitor, în publicul românesc se producea o reacție de repulsie față de existența acestei îndeletniciri, indivizii respectivi, care acceptau acest serviciu public, ajungeau de batjocura obștei, astfel că autoritățile românești pentru a aplica pedeapsa cu moartea au fost obligate să aducă din import călăi de meserie!… Meserie pe care ani de zile nu s-au găsit românii neaoși care s-o practice, astfel că, așa cum spuneam, mulți condamnați la moarte au murit de bătrânețe în hrubele temniței. Cultul și cultura omeniei este un atribut fundamental al comportamentui românesc, al sufletului de român. Folclorul literar românesc abundă de texte care aduc elogiul modelului omenos de raportare la ceilalți semeni.

 

În această ordine de idei, al excelenței la nivel etnic, este de menționat faptul că românii sunt autorii celui mai bogat și original folclor. Creația populară literară, muzicală, arhitecturală, vestimentară etc., le asigură românilor un loc fruntaș în ierarhia creatorilor de valori la nivelul culturii populare!

 

O încununare a acestei excepționalități ne-o oferă virtuțile expresive ale limbii române, limbă aptă pentru a da expresie celor mai subtile gânduri, mai rafinate imagini artistice. Limba română a fost instrumentul celor mai interesante experimente literare ale ultimului secol.

 

Elocventă pentru stilul de viață românesc mi se pare și relatarea unui scriitor evreu originar din Satu Mare: existau în oraș trei comunități de tineri: evrei, maghiari și români. Tinerii evrei se străduiau să facă impresie prin interesul lor față de biblioteca orașului, pe care o frecventau asiduu și ostentativ. La întrebarea Unde mergi?, junele ovrei răspundea cu emfază: la bibliotecă, să duc sau să iau o carte anume, care mă interesează! Chiar dacă acea carte deseori era returnată fără a mai fi nici măcar răsfoită.

 

Preocuparea de căpetenie a junilor maghiari era de cu totul altă natură: să organizeze o vânătoare ale cărei peripeții să le comenteze apoi cu nesaț. Tinerii români aveau altă preocupare: cum să organizeze o petrecere, un „chef”, concept specific românesc, care îi individualiza pe români într-un mod pe care l-aș numi cel puțin simpatic, agreabil. Citind relatarea scriitorului evreu mi-am pus întrebarea: pentru o jună din Satu Mare care putea fi ambianța atrăgătoare? A cui companie ar fi căutat-o? În mijlocul cărui grup de tineri s-ar fi simțit în largul ei? Ce alegere era cea mai tentantă?

 

Generalizând, pot spune că sunt numeroase ocaziile în care stilul de viață al românilor îi face să fie preferați altora! Au fost și ocazii când românii s-au putut diferenția în mod clar. Enumăr câteva ocazii semnificative pentru excelența românească:

 

în timpul revoluției bolșevice din Rusia țarul Nicolae al II-lea a fost arestat, moment în care acesta a fost părăsit de garda imperială de care era păzit. Gardă imperială alcătuită din militari din toate provinciile imperiului. Dintre aceștia numai militarii români, selecționați din Basarabia, nu și-au părăsit comandantul, și-au respectat jurămîntul de loialitate și i-au stat de pază țarului până când bolșevicii l-au strămutat pe împăratul tuturor rușilor undeva în provincie, unde a fost ucis de evreii bolșevici cu întreaga familie imperială.

 

Tot o relatare din Rusia, sovietică: când se făceau încorporările, la fiecare unitate militară era repartizat un contingent de recruți. La prima întâlnire cu aceștia, comandantul obișnuia să întrebe care dintre recruți este român / moldovean și să-i separe pe recruți valahi ca pe un grup de elită, recunoscuți prin tradiție că militarii moldoveni sunt cei mai inimoși, mai descurcăreți, mai corecți, mai de încredere militari etc.

 

În 1994, în vizită oficială în SUA ca senator, Ioan Alexandru a fost primit la Departamentul de Stat unde a avut o lungă discuție cu autoritățile, cu care ocazie colegul nostru a aflat că există o serie întreagă de statistici privind comportamentul pe etnii al americanilor, după anumiți parametri. Întrebându-i care este situația românilor americani a aflat că aceștia alcătuiesc un grup etnic valoros pentru establishmentul american, cu performanțele sociale și profesionale statistic dintre cele mai onorabile!

 

Mai zăbovim asupra acestui aspect: valoarea umană a românilor. Cumva îi singularizează în peisajul internațional? La sfârșitul veacului al XIX-lea a existat o preocupare asiduă a lumii savante pentru cercetările de etno-psihologie. Preocupări nici azi abandonate, chiar dacă rezultatele acestor cercetări nu sunt discutate de publicul larg. O problemă anumită a atras atenția interesului academic la vremea aceea. Lumea era evident că se pregătea să intre într-o epocă nouă, epoca industrializării, a electricității, a mașinismului. Prin însușirile lor native, popoarele lumii erau capabile să facă față noilor aptitudini solicitate de noile profesii ce aveau să apară? Erau egal de apte popoarele lumii pentru revoluția industrială care începuse deja?

 

Rezultatul acestor cercetări au ajuns în mare la rezultate care ulterior s-au confirmat: cei mai potriviți să facă față noilor exigențe au fost germanii și japonezii. Un viitor frumos li se prevedea și rușilor, mai ales datorită imenselor bogății ale subsolului. Imperiul britanic, prin coloniile sale, nu părea favorizat de noua turnură a lucrurilor. Pentru Londra se dovedea științific că va trebui să facă toate eforturile pentru a împiedica o alianță între Germania și Rusia, care ar fi fost fatală pentru supremația anglo-saxonă!

 

Povestea de mai sus am auzit-o după 1990 de la un etnic germanic, rudă îndepărtată cu familia țarului. L-am întrebat dacă românii au fost studiați de etno-psihologii acelor ani. Răspunsul său: au fost mai mulți etno-psihologi interesați de „sufletul” românesc, printre care și doi cunoscuți filologi evrei: Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster. Precum și cercetători apuseni, al căror verdict a fost surprinzător de pozitiv: românii se arătau a avea calitățile native care să le asigure un loc fruntaș în ierarhia mondială a popoarelor care se vor adapta cel mai bine noilor exigențe, noilor vremuri. Ceea ce s-a confirmat cu brio. E suficient să ne gândim la inginerii de elită pe care românii i-au dat în lumea selectă a aero-nauticii, iar în zilele noastre în domeniul de vârf al informaticii, al computerelor.

 

Ar fi cazul să-i pomenim și pe elevii români care se afirmă în olimpiadele internaționale sau care, ajunși cu familia în străinătate se înscriu în școlile din noua patrie. Aproape fără excepție elevii români se impun prin inteligență și capacitate de efort intelectual încheindu-și cu succes studiile liceale și universitare! E lucru des întâlnit ca un copil cu performanțe modeste în România, ajuns în străinătate să descopere că printre noii colegi este performant, premiant etc. Același lucru se petrece și cu părinții acestor copii. Ca emigranți reușesc de cele mai multe ori să se descurce cu pregătirea dobândită în România! Dacă după 1990, în primii ani de liberalizare a posibilităților de stabilire în străinătate românii erau cumva timorați și complexați, în scurt timp au descoperit că fac față exigențelor din noul mediu profesional și ajung ușor să exceleze.

 

Din păcate, aceste calități native ale românilor s-ar putea să aibă consecințele cele mai nefaste: în ultimii ani România suferă un acut proces de depopulare prin exodul a sute de mii, de milioane de români performanți care au părăsit România în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit în Occident!

 

Este cineva interesat de depopularea României?

 

Depopularea României este un fapt constatat de toată lumea. Cauzele acestui fenomen ne interesează în modul cel mai pregnant! A lămuri ce anume determină acest fenomen este esențial pentru rostul paginilor de față.

 

Am pomenit deja de faptul că această depopulare, a românilor care pleacă în Occident în căutarea unui salariu mai mare, este favorizată de calitățile umane ale românilor, de capacitatea lor de a face față provocărilor exilului, ale condiției de emigrant! Românii pleacă să lucreze în străinătate, unii cu gândul de a se stabili definitiv în noua patrie, siguri de reușita lor. Au exemplul a numeroși români, prieteni sau rude, care îi încurajează să facă acest pas. Faptul că românii au valoare peste media europeană curentă este punctul de plecare al fenomenului numit depopularea României!

 

Caz tipic de întâmplare fericită cu consecințe regretabile! Ne bucurăm să constatăm că suntem un neam de oameni valoroși sub aspect intelectual, spiritual, fizic, dar iată că aceste calități pe mulți români îi îndeamnă să facă un pas care ar putea, prin însumare, să devină fatal pe plan național: depopularea Țării. Declinul demografic al României! Acest fenomen este strâns legat de faptul că după 1990 în România au dispărut, ca prin farmec, milioane de locuri de muncă. S-au închis mii de întreprinderi, inclusiv dintre cele mai profitabile, capabile să facă față economiei libere, concurențiale, de tip capitalist. Aceste milioane de locuri de muncă nu au dispărut însă „ca prin farmec”, ci ca efect al unei politici guvernamentale criminale, a unor partide incompetente, conduse de politicieni trădători de țară! În fruntea lor alogenul Petre Roman, personaj dintre cele mai malefice din istoria neamului românesc. Intrarea în șomaj a milioane de români era clar că nu va găsi soluție decât prin migrarea spre Occident a sute de mii de specialiști români de înaltă clasă, în total circa 4-5 milioane de români lucrează azi în străinătate, în țări dintre cele mai dezvoltate, competența românilor fiind bine cunoscută pentru patronii din Occident.

 

Întrebarea la care lumea caută un răspuns convingător: ce anume l-a determinat pe nemernicul de Petre Roman să aibă acest comportament anti-românesc? Unul ca Adrian Năstase a făcut și el mult rău României din lăcomie, din spirit corupt, turmentat de mirajul îmbogățirii, comportament tipic neamului prost, al multor demnitari de stat care îi stau alături lui Adrian Năstase în lunga listă a delapidatorilor din banul public! A hoților din avuția statului!

 

Petre Roman nu a furat nimic din avuția statului pe care l-a pus pe butuci! Petre Roman nu a avut niciun plan de înavuțire, de procopsire pentru următoarele șapte generații, după modelul Adrian Năstase! Nu a urmărit niciun beneficiu personal! Ci scopul său a fost să se supună întocmai unor directive primite din afara României, din partea unor entități ale căror resentimente anti-românești îi erau bine cunoscute! Aceste resentimente profund anti-românești, în spiritul cărora Petre Roman fusese educat de tatăl său, sunt explicația prestației criminale pe care a avut-o fostul prim ministru Petre Roman, individul pentru care legislația română nu are pedeapsa meritată.

 

Cine sunt acele entități care au pus în mișcare așa zisa reformă inițiată de Petre Roman? Cine sunt acele entități interesate de dispariția economiei românești, aflată printre economiile emergente ale lumii înainte de 1990?! Cine sunt entitățile interesate de depopularea României, mutatis mutandis interesate de dispariția României, a Neamului românesc?! Cine? Fiara fără nume! Acesta este răspunsul!

 

Planurile liderilor kazari de a se face stăpâni pe teritoriul românesc sunt mai vechi, de pe la mijlocul secolului al 19-lea. La început a fost vizată doar o parte din teritoriul românesc: Bucovina și Moldova, inclusiv Basarabia, care s-ar fi adăugat unor teritorii din sudul Ucrainei de azi. Aceste planuri au mers în paralel cu ivirea unor situații care i-au pus pe români în contradicție totală cu interesele și acțiunile secrete ale kazarilor. Am în vedere prin această afirmație prestația românilor în anii 1917-1919, când românii au stat stavilă expansiunii bolșevismului kazar într-un moment când Europa părea dispusă să cedeze în fața internaționalizării revoluției așa zis comuniste. În realitate fiind vorba de începutul dominației politice a kazarilor, care ieșeau la lumina zilei ca elită conducătoare în cel mai mare stat din lume: Rusia! Cu planuri mărețe de expansiune a revoluției bolșevice asupra întregii planete! Această expansiune s-a împiedicat de un „ciot”: existența statului român, a poporului român!

 

Noi, românii, întârziem să înțelegem rolul teribil jucat de politicienii români, aflați în fruntea unei armate de analfabeți, de țărani tari însă în credința lor în Dumnezeu, în jurămîntul dat Țării și Regelui! Noi nu prea înțelegem la ce nivel de importanță istorică planetară s-a ridicat prestația românească în martie 1918 la Chișinău și în august 1919 la Budapesta! La Viena sau Praga, capitale cuprinse de nebunia revoluției cazare, bolșevice!

 

În pofida recomandărilor insistente primite de la marile cancelarii occidentale, regele Ferdinand secondat de Ionel Brătianu și ceilalți mari români, au dat ordin armatei române să se opună tăvălugului bolșevic! Faptul că revoluția criminalilor evrei de la Petersburg nu a trecut granițele imperiului țarist este isprava românească cu care ne binemerităm recunoștința planetară.

 

Revoluția bolșevică a ratat extinderea în imperiul habsburgic, aflat în centrul Europei, și acesta a fost meritul românilor din armato chezaro-crăiască, al armatei statului român, al românilor din Basarabia! Al românilor, ca neam aparte, cu menirea sa în ordinea neștiută a lumii. Din păcate nu suntem în stare să înțelegem ce rol istoric gigantesc am avut noi, românii, în acei ani teribili. Dar elita kazară cu siguranță a contabilizat exact pierderile colosale pe care le-a înregistrat în confruntarea neașteptată cu „falnic armia română”! De nimeni anticipată, de nimeni prevăzută!

 

Este sigur că elitele conducătoare ale kazarilor au astfel motive serioase de adversitate pentru români! E timpul să-i înțelegem de ce ne poartă sâmbetele! De ce nu ne iubesc, ci dimpotrivă, urzesc mereu strategii anti-românești. Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster au fost doi filologi evrei cu frumose preocupări în domeniul românisticii. Lazăr Șăineanu a scris un meritoriu dicționar al limbii române și inspirate studii privind etno-psihologia românilor. Mozes Gaster a lăsat în urma sa o operă lingvistică strâns legată de fenomenul românesc! Pentru aceste lucrări cei doi filologi evrei se bucură de un bun renume printre „lingviștii și filologii români”!

 

În ciuda acestor performanțe pentru care cei doi ar fi meritat recunoștința noastră, autoritățile române au avut o atitudine șocantă față de Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster: amândoi au fost declarați persona non grata și invitați să părăsească definitiv teritoriul României. Motivul - puțin cunoscut publicului, inclusiv filologilor români: serviciile de siguranță națională ale României au descoperit că cei doi filologi aveau o misiune secretă extrem de periculoasă care le fusese încredințată de structuri / entități evreiești, khazaro-sioniste. Misiunea de a cerceta psihologia poporului român în vederea alcătuirii unui plan de transformare a spațiului românesc într-o colonie evreiască, un spațiu în care evreii să se simtă ca acasă, ca în țara lor! Un Israel avant la lettre!

 

În acest proiect era nevoie să se știe care sunt punctele slabe ale mentalului românesc, ce anume îi făcea vulnerabili în fața agresiunii perfide a sanhedrinului evreiesc. Deja în România, pe căi mai mult sau mai puțin legale, se infiltraseră câteva milioane de pribegi evrei, îndeosebi în Moldova, schimbând radical aspectul demografic al orășelelor moldave, inclusiv al capitalei Iași! E de admirat complexitatea strategiei khazare, care nu a neglijat nici acest acest aspect: mentalul populației autohtone, al băștinașilor români ce aveau să fie transformați în servi ai invadatorilor evrei sau, în alt scenariu posibil, urmau să fie alungați din propria țară. Sau pur și simplu exterminați!

 

Nu se cunosc cu exactitate detaliile proiectului criminal urzit de liderii iudeo-khazari cu privire la soarta ce ne era rezervată nouă, românilor, în acest „Israel carpato-danubian”! Dar natura criminală a acestui proiect este indiscutabilă și este timpul să fie pus în discuție publică! A celor care cunosc mai multe despre acest proiect și se abțin să-l abordeze, din varii motive! Avem nevoie de documentele încă tăinuite în arhive privind vinovăția cumplită a elitelor khazare față de români, în ultimele două secole de istorie!

 

Timpul nu mai are răbdare, imperiul necesității istorice a adevărului ne obligă să nu mai acceptăm niciun soi de menajamente față de cei care ne atacă ființa națională. O crimă mai mare, mai abjectă, e greu de imaginat! Suntem obligați să-i dăm un răspuns potrivit, pe măsură! Răspunsul cuvenit.

 

Eugen Simion și Mossadul

 

 Eugen Simion a fost un important om de cultură, critic și istoric literar. După 1990 a fost președinte al Academiei Române în două mandate. În această calitate a fost contactat la Paris de un evreu, originar din România, căsătorit cu Sorina Berceanu, colegă cu Eugen Simion la Facultatea de litere din București. Evreul în cauză fusese secretarul particular al lui Wilhelm Filderman, liderul evreilor din România, țară de unde a fost nevoit să emigreze pentru a se salva de persecuțiile evreilor bolșevici instalați la guvernarea României după 23 august 1944.

 

Wilhelm Filderman este autorul unui text important, supranumit „Testamentul lui Filderman”, un document decisiv pentru corecta apreciere a guvernării mareșalului Ion Antonescu. Îndeosebi în privința politicii mareșalului față de evrei. Cităm un fragment din „Testament”, textul integral poate fi găsit pe site-ul nostru, cu comentariile aferente: „A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.

 

În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

 

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:

- Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

 

- Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

 

Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne”.

 

Într-un mod fraudulos, istoricii care fac bilanțul guvernării mareșalului Ion Antonescu ignoră total mărturia lui Wilhelm Filderman.

 

În exilul său Wilhelm Filderman a avut o intensă activitate publicistică în favoarea românilor, a lui Ion Antonescu, în adversitate cu cercurile evreiești bolșevice din România și din Occident care au susținut și susțin și azi o sumedenie de teze mincinoase privitoare la guvernarea mareșalului. Filderman a trăit până în 1959. Înainte de a pleca din această lume a avut grijă să-i lase secretarului său particular o însărcinare specială: să păstreze caietele în care Filderman își ținuse un jurnal cu tot ce i se păruse important să consemneze pentru urmași, informații în primul rând despre mediul românesc, unde trăise până în 1948. Înțelegerea fusese ca secretarul său să doneze Academiei Române manuscrisele lui Filderman în momentul în care va dispărea din România regimul comunist. Momentul acesta s-a ivit după decembrie 1989, astfel că Eugen Simion a fost invitat acasă la fostul secretar pentru a i se înmâna prețioasele manuscrise! Moment de derută și slăbiciune a marelui cărturar, care nu s-a grăbit să pună mâna pe documentele ce i se ofereau. A invocat, din exces de zel, regulamentul Academiei care prevedea că orice donație importantă trebuia să fie în prealabil discutată și acceptată în biroul executiv al Academiei. Astfel că Eugen Simion s-a întors la București fără prețioasele manuscrise, doar cu oferta lui Filderman și a pus-o în discuția colegilor din conclavul prezident! Oferta a fost acceptată cu entuziasm de prezidiul academic, urmând ca Eugen Simion să se întoarcă cât mai curând la Paris pentru a prelua moștenirea rămasă de la Wilhelm Filderman, considerat în timpul vieții ca fiind cel mai important evreu din Europa! Nu putea fi decât foarte important și jurnalul ținut de un asemenea personaj.

 

Ajuns la Paris, la apartamentul de lux al evreului nostru, Eugen Simion a dat peste Sorina Berceanu, soția gazdei, răvășită de cele ce li se întâmplase: primiseră vizita unui grup de comando israelit care l-a somat pe soț să le predea caietele rămase de la Filderman, apoi au răscolit toată casa să vadă ce documente i-ar mai putea interesa - și au găsit destule!, rămase multe de la același Wilhelm Filderman. Pe scurt, agenții Mosad au băgat spaima în bietul ovrei că a tăinuit documente atât de importante pentru Israel, pentru interesele evreimii mondiale! Cum a putut concepe, ca evreu, ca acele documente să ajunge pe alte mâini, ale unor goimi?! Ale românilor!

 

De la emoțiile prin care a trecut, inima bietului evreu a cedat și s-a oprit să mai bată a doua zi după percheziția Mossadului. Căci numai Mossadul putuse fi. Cum aflase Mossadul de moștenirea rămasă de la Filderman, marele prieten al românilor?

Am discutat această chestiune cu Eugen Simion, după ce s-a întors cu mâinile goale de la Paris. M-a căutat și mi-a povestit cele întâmplate! Am înțeles mai târziu de ce m-a ales pe mine să-mi povestească cumplitul eșec pe care marele cărturar îl suferise! Marea greșeală pe care o săvârșise! Dumnezeu știe de ce fusese atât de precaut și ezitase să-și ia răspunderea de a accepta fără nicio reținere donația respectivă! Regreta că nu acceptase donația hotărâtă de Wilhelm Filderman cu limbă de moarte! Își dădea seama cât de important putea fi jurnalul ținut de Wilhelm Filderman pentru problemele istoriei recente a României! Cât de mult rău făcuse astfel Eugen Simion intereselor adevărului despre români! Cred că a murit măcinat de remușcări.

 

Sigur este că Jurnalul lui Filderman, cel mai important evreu din România, ar fi pus capăt sarabandei descreierate de minciuni scornite pe seama anti-semitismului lui Ion Antonescu, pe seama persecuțiilor anti-evreiești de care s-ar fi făcut vinovați românii.

 

Cât a mai trăit Eugen Simion l-am invitat în public să intervină și să povestească el însuși întâmplările legate de Jurnalul lui Wilhelm Filderman. N-a făcut-o! Și pun astfel prima întrebare rămasă pe urma lui Eugen Simion. Răspunsul meu: Eugen Simion s-a ferit să intre în conflict cu establishmentul sionist. Eugen Simion a avut un program cultural de anvergură și avea nevoie să nu fie sabotat de intervenția ocultă a celor care organizaseră percheziția de la Paris. Cunoștea desigur de ce sunt în stare sioniștii în materie de distrugere a operei unui cărturar. De marginalizare a unui cărturar!

 

L-am cunoscut bine pe Eugen Simion. A fost un patriot, aș risca și aș folosi chiar cuvântul naționalist! A dovedit-o prin opera sa, prin activitatea de la Academie. S-a ferit să intre în conflict cu evreii din Academie, cu evreii din România, pentru a nu-și risca proiectele sale culturale de mare importanță. Dar totuși nu a putut accepta ca ticăloșia săvârșită la Paris, furtul din patrimoniul național românesc, să rămână necunoscut! Soluția găsită a fost să-i paseze colegului Ion Coja prețioasa informație despre Jurnalul lui Filderman. Îl cunoștea bine pe Ion Coja și știa că acesta nu va răbda să tacă și să nu dea în vileag marea ticăloșie făcută față de români!

 

Calcul corect! Eu am înțeles de ce Eugen Simion nu voia și nici nu putea să se pună rău cu ovreimea atotputernică. Am acceptat să ies eu la înaintare, cu toate riscurile ce rezultau din conflictul cu Mossadul, la urma urmelor.! Cu Yad Vashemul. Am publicat mai multe texte pe acest subiect, pot fi găsite pe site-ul meu, le voi re-publica zilele următoare! Nu i-am reproșat niciodată lui Eugen Simion decât greșeala de a nu fi pus mâna pe Jurnalul lui Filderman pentru a-l aduce mintenaș acolo unde îi era locul: în biblioteca Academiei.

 

 

Altă întrebare care se naște din cele povestite mai sus: cine a informat Mossadul despre existența la Paris a Jurnalului lui Filderman? Am avut impresia că Eugen Simion bănuia că trădarea - căci trădare a fost -, venise din partea unui membru al Academiei Române, participant la ședința la care Eugen Simion pusese în dezbatere oferta marelui ovrei Filderman. Dar nu a pronunțat niciun nume. Așadar, conchid eu, Mossadul are cârtițe în rândul nemuritorilor din Academie? E vorba de evreii, nu puțini, care fac parte din inventarul uman academic. Câți dintre ei lucrează în timpul liber pentru interesele sionismului kazar? Care dintre ei a raportat la Tel Aviv cele aflate de la Eugen Simion?! Căți dintre ei au transmis informația care a văduvit biblioteca Academiei Române de ceea ce îi aparținea de drept, prin voința lui Wilhelm Filderman, fie-i numele binecuvîntat!

 

Merită subliniat faptul că gestul de corectitudine al celui care a fost ani de zile liderul evreilor din România a intrat în conflict cu atitudinea ticăloasă a evreilor bolșevici, sioniști, astfel că atunci când vorbim de ticăloșia evreiască este bine să ne amintim că printre evrei s-au aflat și exemplare umane de mare ispravă, cum a fost Wilhelm Filderman și secretarul său particular, numitl Gruber.

 

Închei enunțând întrebarea cea mai interesantă care rezultă din cele de mai sus: așadar Wilhelm Filderman i-a lăsat Jurnalul în custodie mai tânărului său secretar particular, cu înțelegerea ca acesta să predea Academiei Române prețiosul manuscris atunci când în România guvernul comunist va cădea! Întrebare: de unde a știut Filderman cu atâta siguranță că guvernul comunist din România va sucomba și că secretarul său va fi în viață în acel moment? Wilhelm Filderman a murit în 1959, iar regimul comunist a căzut în 1989! De unde a știut Filderman că soarta regimurilor comuniste este să cadă relativ curând? În ce calitate a deținut marele evreu această informație? Și de la cine a primit această informație? Ce l-a făcut să fie sigur că regimurile comuniste vor cădea?

 

A căzut regimul comunist din România după decembrie 1989 și a fost înlocuit cu un regim de control kazaro-sionist aproape total! Un regim care protejează în continuare strategiile anti-românești, din care face parte și ocultarea Jurnalului rămas de la Wilhelm Filderman. Gest de colaborare ticăloasă al statului Israel la eșafodajul de minciuni urzit în jurul numelui mareșalului Ion Antonescu.

 

Nota bene. Apendice la cazierul penal al unui stat banditesc lipsit de onoare – statul Israel:

Ion Antonescu a fost conștient că la sfârșitul războiului va da socoteală cu privire la regimul de care au avut parte evreii sub guvernarea sa. Drept care a adunat din vreme o serie de documente care dovedeau protecția acordată de Ion Antonescu evreilor, inclusiv în Transnistria. Ion Antonescu nu a mai apucat să pună în valoare această arhivă. La intrarea rușilor în România aceștia au capturat documentele privitoare la evrei și nu le-au dat niciodată publicității, circulației specialiștilor. După 1990, emisarii statului Israel s-au prezentat la autoritățile ruse și au negociat cumpărarea arhivei Ion Antonescu. Nu se știe dacă rușii au păstrat o copie a documentelor respective. Documente de mare importanță pentru istoria românilor. Gestul Israelului de a ascunde adevărul pentru a putea pune în circulație minciunile ordinare privind regimul mareșalului Ion Antonescu este greu de apreciat între oameni de onoare. Resimte cineva dintre evrei rușinea pentru această manieră de a concepe relațiile între popoare, între state?!