Ioan Miclău-Gepianu - ATRACȚIA ORIGINI

 

ATRACȚIA ORIGINI

 

MOTO:

 

”...Într-o dulce primăvară, când un vânt călduț adie,

Umplând codrul de miresme și de dulcea poezie,

Iar în râuri apa fierbe ca și sângele din noi,

Cerul își întinde-albastrul scuturat de norii moi,

Iar a Firi-nsuflețire se-nfiripă-n rădăcini

Readucând codrului verde mugurii de frunze plini,

Flori, albine, păsărele – lumea-i readusă-n viață,

Dup-o iarnă amorțită, când îs zilele de gheață,

Nopțile-atârnate-nnalturi, ca și pânza pe corăbii,

Când cu greu găsesc culcușul milioanele de vrăbii.

Dar acum Natura-și pune hainele strălucitoare,

Iar venirea Primăverii e-o plăcută sărbătoare(…)

Ioan Miclău-Gepianu

2006)

*

 

ATRACȚIA ORIGINII

 

Vezi a zilei liniștire, cum ființa ți-o deschide?

Gândul vesel cum alungă toate grijile perfide?

”O, dar viața-i lungă cale, însemnată cu măsură,

Mii de generații, genii, mari imperii o bătură.

 

Și-ncă cine poate spune, unde are să sfârșească,

De nici încă începutul nimeni nu-i să îl găsească,

Dar ce-i drept, a lumii scrieri s-au păstrat și se tot scrie,

Căci viața-i descifrată clar, ca scrisul pe hârtie.

 

Două teorii merg astăzi paralel și se tot ceartă;

Evoluția pretinde, c-a pătruns a vieții artă,

Iar Creația divină, Sculptor sfânt dumnezeesc,

E izvorul vieții noastre, de-unde legile pornesc.

 

Ideal ar fi, studentul, ambelor idei să deie

Deopotrivă importanță, căci o cosmică scânteie

Poate mintea să dezlege, ori natura să greșească,

Dar, oricum, să prindem firul, căci originea-i cerească.

 

Așadar, vorbind algebric, trei necunoscute fi-vor;

Firul iar o să se-ncurce, alte certuri, furtuni, vifor,

Dar, cum zise Eminescu: ”Să-nvârtim spițele roții

Înapoi câteva veacuri”, să vedem ce știau morții.

 

Sistematic, cronologic, pe bucăți să iei trecutul,

Ale lumii mari muzee cercetează cu-amănuntul,

Orice semn din vremuri stinse, ia-l și cearcă-a lui

valoare,

Ia Istoria întreagă, că-i stă timpul la picioare.

Nu uita de Cartea sfântă, mult e simplă și-aruncată,

Dar, e veche și-ntre file stă istoria curată.

Ea ne-a spus demult că-n aer Dumnezeu fixa Pământul,

Noi am râs, până știința îi adeveri Cuvântul.

 

Ea ne spune cine suntem, noi râdem ca de-o prostie,

Și ne făloșim în creieri: Asta n-are cum să fie!

Bine, mergem la-nceputuri, Domnul zise-n dulce har,

Înmulțiți-vă acuma, și-nțelepțiți-vă dar!

 

Asta-i însăși Legea, cumulând două segmente -

Dumnezeu când ne crease, evoluția ne-o dete.

Dar știa dece spre-a vieții izvor ne-a-nchis cărarea

Și se pare, că de-atunci și până astăzi bâjbâim cu

întrebarea!

 

Însă Dumnezeu ne dete duh din Duhul Său cel veșnic,

Fapt ce nu ne va desparte de izvorul Său cucernic.

Omenirea ține ochii și speranța înspre Ceruri,

Legătura ne atrage zi de zi în mii de feluri!

 

~*~

IOAN MICLAU-GEPIANU