luni, 4 martie 2024

Christian W. Schenk - Ce este traducerea




Ce este traducerea

De Christian W. Schenk

 

Christian W. SCHENK (Germania) Traducerea înseamnă a transfera un conținut dintr-o limbă (limba sursă) într-o altă limbă (limba țintă). Acest proces necesită o atenție specială pentru a se abate cât mai puțin de sensul inițial al textului. În mod ideal, rezultatul traducerii ar trebui să apară cititorului ca un text original, astfel încât să nu fie recunoscut faptul că este o traducere dintr-o limbă străină. Mulți se abat de la conduita traducerii unui text poetic folosinduse sau de cunoștințe precare ale limbii din care traduc, prin mijlocitori sau cu ajutorul traducerilor electronice. S-a instituit în România o modă pe care eu personal nu o pot înțelege. Poeții îi traduc sau își lasă traduse operele în limbi de circulație internaționale, mai mult sau mai puțin, iar aceste traduceri apar nu în țara limbilor țintă, ci în România unde nu prezintă nici un interes lipsind cititorul limbilor respective! Am observat în ultima vreme că e mai important ca autorul să prezinte în curriculum vitae că a fost tradus în, știu eu, zeci de limbi fără a preciza de cine a fost tradus și mai ales unde au apărut aceste traduceri! Deci, mai clar, există o limbă țintă cu obligația strâns legată de apariția în țara țintă! A traduce nu însemnă a repune un text doar lexical din limba sursă în limba țintă, fără să mai pomenesc de implicațiile sintactice, culturale sau chiar gramaticale. Traducătorul trebuie să fie la el acasă în ambele limbi și spre deosebire de textele comercial-industriale, să fie el însuúi poet/autor fiindcă vorbim de traduceri literare. Dar, dați-mi voie să o iau rând la rând, punct cu punct: Traducerea este o provocare pentru traducător în mai multe sensuri: Printre altele, este important să clarificăm diferențele dintre limba sursă și limba țintă din punct de vedere al gramaticii, culturii și al contextului. Deși multe limbi se întorc la un „strămoș” comun (limbile indo-germanice), dezvoltarea lor a fost adesea foarte diferită, ceea ce înseamnă că structurile propoziționale ale unei limbi nu pot fi adoptate în alta. În acest caz, traducătorul trebuie să restructureze fundamental noua structură și sintaxa înainte de a trece la traducerea propriu-zisă. De asemenea, este extrem de importantă urmărirea cu deosebită atenție a particularităților culturale, sociale, istorice și geografice ale limbilor și să le încorporeze în traducere, deoarece imaginile lingvistice precum expresiile „s-a dus pe apa Sâmbetei”, „te faci frate cu dracul ca să treci puntea” sau „Orologiul sună noapte jumătate” (doar trei exemple luate la întâmplare), dacă sunt traduse în mod necritic, nu au sens pentru cineva care nu are cunoștințe despre condițiile culturale de bază. Sau, luat invers, din germană în română, s-ar înțelege imediat când cineva citește „îmi plesnește gulerul” (îmi sare țandăra) sau „bați la geam cu o monedă“ (bați șaua să priceapă iapa)?! Provocările menționate nu necesită numai un bun traducător pentru a avea o cunoaștere excelentă a sursei și limbii țintă, ci și o cunoaștere foarte aprofundată a culturilor care se ascund în spatele ambelor limbi. Prin urmare, este foarte dificil pentru un traducător să traducă mai mult decât doar sensul cuvintelor, deoarece însușirea unei noi culturi este un început care necesită mult timp. În general, o traducere, indiferent de tipul ei, trece prin trei faze clar diferențiate: 1. Înțelegerea textului: traducătorul citește mai întâi cu atenție textul sursă pentru traducerea pe care urmează să o facă, cercetarea termenilor, a expresiilor și cele ale referințelor culturale necunoscute sau doar superficial comune ambelor limbi și astfel realizarea înțelegerii fără echivoc a sensului. 2. Abstracția: în pasul următor, traducătorul extrage sensul textului sursă din aspectul său formal. El trebuie să înțeleagă sensul frazelor și alineatelor traducându-le cu propriile sale cuvinte, inițial doar pentru el însuși și de multe ori aproape reflexiv. 3. Formularea: traducătorul, care a înțeles complet mesajul textului original, este acum capabil să reproducă conținutul șablonului de traducere în limba țintă complet liber și fără să fie influențat de structura textului. Sarcina sa este de a obține același efect ca textul original prin intermediul textului tradus. În linii mari, traducerile pot fi împărțite în două categorii: traduceri literare și traduceri tehnice. Deși ambele tipuri de traduceri necesită un nivel ridicat de elocvență, acestea diferă prin faptul că traducerea tehnică traduce textul sursă în limba țintă fără a acorda o atenție deosebită stilului și gramaticii Scopul principal al textelor literare este de a oferi o formă estetică, culturală, ceea ce înseamnă că acestea trebuie caracterizate printr-o formulare și structură mai complicată. În mod ideal, o traducere literară nu ar trebui să fie recunoscută ca atare, ci ar trebui să acționeze ca un text original asupra cititorului său. Atât traducerea literară, cât și traducerea tehnică pot fi defalcate în numeroase subspecii, iar unele traduceri sunt hibride între traducerea literară și cea tehnică. Traducere brută: are cerințe mai mici privind traducerea finalizată. În principiu, aceasta este o traducere creată de traducător într-un singur pas. Desigur, și o traducere brută, ca prim pas, trebuie făcură cu toată atenția și responsabilitatea asupra textului sursă, dar traducătorul nu investește niciun efort special în perfecționarea stilului și a expresiei. Cu alte cuvinte, ceea ce se obține este o traducere profesională, dar fără „atingerile” specifice subînțelesurilor. Prin urmare, acest tip de traducere răspunde nevoilor de înțelegerea unui text în limbi străine, dar care nu intenționează să scoată în evidență traducerea în niciun fel. Traducere standard: e o traducere realizată de obicei de un traducător profesionist în mai multe etape. Primul pas este crearea unei traduceri brute (vezi mai sus), care este apoi revizuită punct cu punct și propoziție cu propoziție. În acest fel, traducătorul își poate îmbunătăți ideile inițiale asupra textului și poate scrie un text relativ bine rotunjit, potrivit pentru o publicare industrială, de folosință sau în scopuri de afaceri. Traducerile standard sunt realizate de traducător, de obicei de un traducător în limba maternă. Acest tip de traducere este cel la care se referă majoritatea agențiilor de traducere dacă se oferă o traducere nespecificată. Traducere tehnică: o traducere tehnică este, prin natură, o „traducere cu mot a mot”, dar dintr-un domeniu deosebit de specific, care necesită o cercetare aprofundată și o înțelegere amănunțită a subiectului. Vorbim despre o „traducere tehnică”, de exemplu în legătură cu traducerea instrucțiunilor de utilizare, documentație tehnică a mașinilor 56 Constelatii diamantine Anul XV, nr. 3(163)/2024 și dispozitivelor, texte medicale și texte legale de tot felul de alte domenii. Am făcut această scurtă paranteză spre a putea trece la Traducere literară care este cel mai complicat tip de traducere. Scopul ei este de a traduce chiar și un text sursă complicat într-un mod care nu doar să facă dreptate conținutului textului, dar să transfere și cele mai fine nuanțe, asocieri și metafore în limba țintă. În plus, cerințele speciale, cum ar fi rima sau metrica, pot fi luate în considerare într-o traducere literară, de ex. în legătură cu lirica. Nu orice traducător, indiferent de calificarea lui universitară, este capabil să producă traduceri literare, deoarece acest tip de traducere necesită nu numai o tehnologie de traducere excepțional de bună, ci și un talent literar puternic - o calitate pe care o ai sau nu, și care nu poate fi învățată. Traducerile literare sunt realizate exclusiv de traducători buni cunoscători ai ambelor limbi și cel puțin cu o anumită afinitate pentru literatură. Fie un poem de dragoste, un roman sau un libret, traducătorii literari trebuie să facă față oricărei provocări și să ofere traduceri ale operelor literare de cea mai înaltă calitate. Autorii de texte literare scriu pentru un public al timpului lor, a zonei limbii și cea a ambelor zone culturale. Atunci când se scriu textele, ele urmăresc anumite intenții comunicative care pot fi explicate pe baza personalității și a condițiilor lor de viață. Un text reflectă atât identitatea autorului, cât și condițiile de viață într-un anumit loc și timp. Acesta este motivul problemelor fundamentale ale traducerii, deoarece „sistemul acum-mă-pe mine” al textului care trebuie tradus, trebuie să fie înțeles și de cititorii dintr-o altă perioadă, un loc diferit și o zonă lingvistică și culturală diferită de cea a limbii țintă. Terenul de bază al gândirii poate fi rezumat la: Oamenii au o limbă maternă și un concept specific despre lume! Lucrările lingvistice de traducere ale reprezentanților „școala din Leipzig” - inspirată de modelele sovietice - confirmă afirmația de mai sus. Se face o distincție între traducere în mod restrâns și o continuare diferențiată. Înțelegem traducerea, într-un sens mai larg, într-o comunicare bilingvă, în același timp istoric, și în condițiile sociale complexe. Faza cea mai importantă a acestui proces este schimbarea codificării, care se datorează funcției sale în actul de comunicare supus anumitor condiții și pe care o înțelegem ca traducere, poate într-un sens mai restrâns. Traducerea în sensul mai restrâns este orală sau doar un „transfer” scris al unui traducător într-un alt limbaj (nespecific). Cu toate acestea, traducerea în sensul mai larg al cuvântului conține toate elementele condiționate social ale comunicării bilingve, mai presus de toate. Traducerea este una din decriptare o „radiografiere” a codului sursă úi trimis spre limba țintă către alt „destinatar” decât limba sursă. Conținutul informațional al acestui mesaj devine invariabil și această „invarianță” substanțială este susținută de potențialul „Relație-echivalență”. Descrierea și clasificarea specifică perechilor de limbi. Astfel, Stylistique Comparée (precum școala din Leipzig) s-a rezumat doar la nivelul traducerii și nu a acordat atenție procesului de traducere: Rezultatul cercetării lor, în mare parte deductive, au fost listele echivalențelor lexical-sintactice. Astfel diferențele dintre limbă și subînțeles au fost practic eliminate, deoarece echivalenții potențiali se află deja la nivelul de sistem lingvistic. Rafinarea conceptului de echivalență în sensul traducerilor a fost importantă în special în anii '70. Tendința generală în dezvoltarea științei traducerii a fost însă abaterea de orientarea predominant lingvistic-normativă, echivalența care cere și se orientează către o direcție care se concentrează pe cuvintele cheie pragmatice, funcție, proces și text. Sarcina „lingvisticii de text legate de traducere” este prin „o analiză lingvistică a suprafeței textului, text-semantic, text-funcțional și textpragmatic spre a reconstrui condițiile de producție a textului și astfel cerințele pentru a crea metodologia de traducere specifică tipului de text”. Deci e clar că limba și cultura sunt strâns și nu pot fi preluate dint-un text în altul decât printr-o traducere filigrană a tuturor acestor aspecte. Limba nu poate fi vizualizată separat de contextul ei cultural! Traducerea înseamnă cu adevărat traducere dacă viziunile culturile asupra lumii, limbajul și înțelegerea textului, precum și medierea traducerii pot reuși o bună înțelegere a culturii generale și specifice. Această definiție este semnificativă prin faptul că cultura se bazează pe acțiunile intelectuale, artistice și istorice ale valorilor umane raportate și incluse produse și intelectuale. 1. „Cultura materială” se referă la una tehnologică, la includerea poporului în general în mediul lor, în special cu condițiile naturale sub aspectul general al subzistenței. 2. „Cultura socială” se referă la relațiile dintre oameni și se manifestă în acțiuni sociale cât și prin instituții. 3. „Cultura spirituală” include cunoștințe specifice și generale, religia și arta care se reflectă în valori și norme. În timp ce unitatea și diferențierea culturii sociale a modelelor de acțiune ale grupurilor afectează și din acțiunile și relațiile sociale ale indivizilor. Cultura intelectuală include acțiuni cognitive sau cerințe pentru înțelegere, inclusiv valori și norme. O cultură reprezintă un ansamblu de simboluri. Acțiunea manifestă cunoștințe care se reflectă în diferitele domenii socio-istorice și disting fazele de dezvoltare ale unei societăți sau sunt specifice pentru aceste domenii, dar care sunt definite de termenii aceleiaúi societăți care nu pot fi ignorate în limba și cultura țintă! Oamenii, prin acțiunile lor, au creat și creează în mod constant altele noi de care traducătorul trebuie să țină cont. Ce parte trebuie să aleagă traducătorul? „Fidelitate lingvistică sau frumusețea literară”? Răspunsul la această întrebare poate fi mai ușor înțeles prin alegerea unei strategii de traducere specifice pentru a decide și reinterpreta textul existent. Prin urmare, traducerea textelor literare are o poziție specială. Textele literare sunt mai evident complexe decât cele non-literare, deoarece funcțiile substructurilor lor, de la fonetică / fonologie la sintaxă semantică, sunt suprapuse de funcția dominant estetică. Contribuția traducerii la îmbogățirea interculturală a vieții literare poate cu greu fi calitativă sau cantitativă prin supraestimare. Produsul intră, de asemenea, într-o relație complicată cu destinatarul țintă a literaturii naționale. Metodele de traducere rezultă, din punct de vedere cultural, din necesitățile timpului, atât în raport cu totalul lumii, precum și interpretarea acesteia în raport cu detaliile tehnice ale traducerii. Compresibilitatea pentru o anumită populație este o proprietate destul de imprevizibilă. De unde știe traducătorul ce este de înțeles cititorilor săi dacă nu le cunoaúte pe ambele? Traducătorul trebuie să înțeleagă munca pe care o realizează prin traducere. Mai presus de toate, un bun traducător trebuie să fie un cititor bun. El trebuie să fie capabil a pătrunde în sensul operei! Schimbarea expresiei este o caracteristică a creativității traducătorului și astfel traducătorul se manifestă într-o fuziune a poeticii a autorului original cu poetica acestui traducător. Ca o sinteză pozitivă, traducerea este suma creativității autorului cu cea a traducătorului. Marile erori se datorează confuziei cuvintelor care sună la fel sau par a fi chiar similare. Acest lucru duce de obicei la o alegere incorectă a sensurilor diferite ale unui cuvânt sau de a confunda cuvinte sonore similare ale limbii țintă. Erori datorate înțelegerii incorecte a contextului, clasificarea greșită a unui cuvânt în propoziție sau întro secțiune mai lungă a textului pentru a corecta alegerea greșită a cuvintelor alese, cât și clasificarea unui cuvânt în sistemul vizual al autorului sau neînțelegerea intenției poetice. Creația nu este posibilă fără talent artistic, fără capacitatea de a intui creativ acest lucru, cuvântul ca material manipulativ. În cele din urmă sugerez ca traducerile ulterioare să fie reexaminate și comparate în diferite perioade de timp. Aceasta ar fi zona de analiză și critică a traducerilor literare româno-germane și germano-române care, în felul acesta, îmbogățesc didactica traducerii.

 

Sursa: PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE









 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu