Etnoutopia
mea
Prof.
dr. Mircea Druc, ex Prim-ministru
13
Martie 2024
„Văd Uniunea Europeana ca pe o utopie biblică. Nu știu
cât va ține, dar e superbă. E complet evreiască” (Avrum
Burg)
„Și Uniunea Sovietică a fost concepută tot ca o
„utopie biblică, complet evreiască”, dar nu era superbă. Însă, Uniunea
Europeană, ar putea fi substituită doar de o altă utopie, superioară prin
dimensiunile sale transcendentale”
(Mircea Druc)
Geneticianul Albert Jacquard, cunoscut și pentru
angajamentele sale cetățenești, estimează: „Indiferent de criza generalizată, o
lume mai bună este posibilă și aceasta depinde de fiecare dintre noi”. În
prefața cărții sale „Mon utopie”, savantul
francez afirmă că ar exista un
moment în viață când „propunerea unei utopii devine o datorie”. Ca cercetător,
trăiesc și eu acel moment al vieții când utopia devine o necesitate. Nu mă mai
concentrez asupra cotidianului. Și, firește, gândesc Viitorul. Experiența profesională,
întâmplările trăite și incertitudinea mă obligă să vin cu propria utopie, intitulată Etnosistemica - o abordare
holistică a Statului și Națiunii.
Ideea Etnoutopiei mi-a încolțit în minte în anii de
studenție la Universitatea de Stat din
Leningrad. Doream neapărat să contribui la definitivarea proiectului lansat de
sociologul Dimitrie Gusti în perioada interbelică. Teza savantului român:
„Concepția Știința Națiunii este sortită să deschidă perspectivele nebănuite în
istoria dezvoltării noastre naționale. Chemarea pentru înălțarea Patriei va fi
astfel legată de o viguroasă mișcare
științifică, ce va împleti frumusețea Gândirii cu trăinicia Faptei”. Ulterior,
ideea a prins rădăcini și a crescut treptat la Moscova, în condiții austere.
Alesesem atunci drept ghid moral
credința că există o cale către altă lume. Ignorând postulatele realismului
socialist și înarmat cu Teoria generală a sistemelor (T.G.S.), intenționam să
critic constructiv Trecutul și Prezentul. Era o inocentă tentativă de a recicla
și reconcilia, pe cât ar fi posibil, doctrinele care tratează lupta de
clasă și lupta de eliberare națională.
Pornisem de la niște ipoteze: opțiunile internaționaliste şi cele naționaliste
ar putea coexista într-o logică dinamică a contradictoriului, iar integrarea
tezei și antitezei ar facilita tranziția către
o epocă a schimbării.
Ceva mau târziu, citind mărturiile unei „victime a
marii terori staliniste”, am înțeles ce rezultă în urma integrării reușite a
tezei și antitezei. E vorba de Cristian Rakovski, arestat și interogat la
N.K.V.D. în 1939, condamnat la moarate și executat în septembrie 1941. Acest
visător al revoluției mondiale, militant socialist, activist în conducerea
Kominternului și mare demnitar sovietic ne lămurește: „Nu vedeți? Se naște o
nouă realitate, un adevăr, care culminează într-un acord final între subiectiv
și obiectiv. La Moscova, Comunism,
la New-York Capitalism. Sunt același lucru, sub formă de
Teză și Antiteză. Analizați-le pe amândouă. Moscova este un Comunism subiectiv,
dar (în mod obiectiv) un Capitalism de stat. New-York este un Capitalism
subiectiv, dar este vorba, în fond, de un Comunism obiectiv (statul fiind
proprietatea bancherului central). O sinteză personală, adevărul: Internaționala
Financiară, Capitalista Comunistă și deasupra tuturor, în ultima instanță: Ei,
aceia”.
În perioada 1975-1980, fiind (a doua oară) student la
Universitatea de Stat din Moscova), am avut în programul de studii două cursuri
speciale intitulate: „Этнопсихология” și „Расоведение”. Țin minte, cum
profesorul Рогинский Яков Яковлевич ne explica specificitatea anatomică a
corpului uman în dependență de rasă. De regulă, parametrii fizici se reproduc
constant prin ereditate. Totodată, el evita prudent orice evaluare calitativă a
particularităților cantitative. Adică, interpretarea psihosocială a trăsăturilor
ereditare.
Pentru antropologia sovietică influența raselor umane
asupra civilizației era un tabu. Ideocrația statului-partid respingea categoric
orice nuanță de determinism biologic în comportamentul și calitățile
cetățenilor sovietici. „Comunismul științific”, o disciplină academică,
obligatorie pentru toate facultățile, trecea cu vederea conflictele
etno-rasiale, separatismul, criminalitatea și alte fenomene alarmante din
„republicile unionale frățești”. Nici postulatele sociologiei, culturologiei,
politologiei, adaptate și acestea la exigențele catehismului „Дружба народов”,
nu cutezau să le explice.
Totuși, restricțiile ideologice și vanitatea teoriilor
egalitariste nu puteau împiedica cugetul iconoclast să conștientizeze niște
adevăruri științifice greu de combătut: fiecare rasă posedă o
constituție mentală la fel de constantă ca și constituția anatomică; psihismul
individului, poporului, națiunii este și un rezultat al acumulărilor ereditare
lente pe parcursul existenței acestora; instituțiile politice și sistemele de educație,
adecvate în cazul unor națiuni, pot fi
contraproductive pentru altele.
Ironie severă: după dispariția utopiei ideocrate
bolșevice, la Moscova, în colecția „Biblioteca gândirii rasiale”, a apărut
volumul 2 al lucrării „Sensul rasial al Ideii Ruse”. Un citat din prefața redactorilor: „Pe noi nu ne amenință
războiul civilizațiilor, ci războiul raselor. Pentru a-l preveni, e necesar să
conștientizăm pericolul și să pregătim o asemenea ripostă, care, înainte de toate, ar tăia
pofta altor popoare să tragă foloase pe seama rușilor. Tocmai de aceea vedem un
sens aparte în elaborarea unei doctrine rasiale ruse și aprobarea ei ca parte
componentă a concepției securității naționale a Rusiei”. Iar la librăria din
incinta Dumei de Stat a Federației Ruse poți cumpăra cartea tradusă din
franceză „Eseu asupra inegalității raselor umane” de Joseph Arthur, conte de
Gobineau.
Prin anii 70-80, am adunat suficient material pentru o
carte intitulată Etnosistemica. Termenul este o invenție
semantică. Am folosit-o frecvent în
articole și conferințe, scrise și ținute în limbile rusă și română. Am
dedicat mult timp elaborării
imaginarului și conceptelor. Cu tot efortul, nu m-am ales cu o lucrare
academică tradițională. Școala sovietică și realismul socialist nu admiteau
abordarea problemei naționale decât prin prisma științei marxist-leniniste.
Ulterior, ideologia Kremlinului, axată pe dictatura clasei cu deviza „Proletari
din toate țările, uniți-vă!” a dat faliment. În URSS a triumfat revoluția
națiunilor. La această revoluție am participat și eu, în limita posibilităților
și cu mijloacele modeste disponibile.
De-a lungul
timpului, la Leningrad, Moscova, Cernăuți și Chișinău, la București și
în Brazilia, m-am clarificat definitiv. Ca cercetător, timp de peste trei
decenii, urmăresc o amplificare concomitentă: procese, tendințe şi practici
diametral opuse sau reciproc exclusive:
- Teama compulsivă de Viitor; o stare panicardă,
caracteristică ajunului marilor catastrofe, sublimată spontan, concomitent,
pretutindeni din structurile în criză ale societății de piață globaliste;
- Încrederea nelimitată în Viitor (rațiunea burgheză
şi cea comunistă); euforia în legătură cu progresul omenirii spre o stare
edenică finală, datorită dezvoltării tehnico-științifice, considerată
inexorabil benefică;
- Apoteoza pieței libere; comercializarea cuvintelor
și a lucrurilor, a corpurilor și a spiritelor, a naturii și a culturii;
- Perseverarea activității economice similare cu cea
de acum trei secole; atitudinea rapace în procesul acumulării de capital;
considerarea intereselor economice egoist-individuale şi egoist-naționale drept
resort al progresului social; agravarea crescândă a inegalităților;
- Exploatarea iresponsabilă a substratului natural;
deteriorarea ireversibilă a ecosistemului;
- Reevaluarea economicului, reconcilierea și
reintegrarea omenirii în natură şi în cosmos;
- Transformarea non-violentă, utilizarea psihotehnicii
în scopul învățării permanente şi a cunoașterii extrasenzoriale; adoptarea unor
modele de gândire astăzi încă inimaginabile;
- Umanizarea „îndumnezeită” a societății în curs de
robotizare și a generației turbo născută cu tableta sau
iPod-ul în mână;
- Desființarea religiilor confesionale; abandonarea
culturilor naționale, regionale, provinciale, folclorice; instituirea unei
guvernări mondiale, a unei religii panteiste unice și a unei culturi
universale.
- Inversarea expansivității agresive, acaparatoare a
societății consumiste și a indivizilor prin invertire, introvertire,
autocunoaștere şi autoformare; proclamarea necesității de schimbare
individuală, asanare și mântuire: trecerea de la nefericitul homo sapiens la
preafericitul homo noeticus;
- Transmutarea completă a însăși fibrei ființei umane
– un fenomen foarte rar, cunoscut sub numele de transpoziție în masă, care
implică mutarea, subită și sincronizată,
a mii de elemente de A.D.N. din corpul uman pe poziții genetice noi și
diferite; această transpoziție semnificând extraordinara naștere a unui tip de ființă umană total nou
– homo sanctus – omul sacru...
La 13 iulie 2020, Cristian Alexandrescu își convingea
abonații săi pe YouTube.com: „Să avem încredere deplină în conducătorii Rusiei,
S.U.A. și Chinei. Acești trei lideri mondiali suveraniști vor ieși biruitori în
lupta contra globaliștilor”. Dar,
suveraniștii ruși, deși blamează democrația occidentală, nu doresc ca
progeniturile lor să trăiască într-o „superbă utopie”, precum defuncta Uniune
Sovietică, regretată de Putin. În viziunea opoziției ruse și nu numai, este
iminent un colaps al regimului putinist
oligarhic-mafiot. Iată un titlu din
presă pe care îl traduc din rusă: „Oamenii lui Putin fug din Rusia”. Iar
celebra expresie „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!” e pronunțată tot mai
des în varianta: „Păstrarea sau descompunerea Federației Rusie, aceasta-i întrebarea!”. Și eu întreb: - Cui să dau crezare? Fanilor
lui Putin de pretutindeni? Lui Ion Cristoiu și Nataliei Morari? Sau unor
adevărați exponenți ai elitei naționale ruse? Spațiul nu-mi permite să enumăr
personalitățile ruse al căror discurs îl
urmăresc atent pe Internet ca cercetător
și cunoscător al spațiului exsovietic...
În ianuarie 2017, economistul francez Jacques Attali,
spunea la Davos: „Există politici bune făcute de persoane defectuoase. Primul
keynesian nu a fost Roosevelt, ci
Mussolini. Al doilea nu a fost Roosevelt, ci Lenin. Acum apar alții. În acest
sens, mă tem că Tramp ar putea fi noul Mussolini”. Eu însă mă tem că Putin,
care se vrea țar pe viață, este noul Stalin. Inițial, programul său părea că redresează economia Federației
Ruse și, într-un fel, ar frâna globalizarea. Ulterior, totul a degenerat în Pax
Russica, mediafrenie, pobedobesie și nostalgie imperială.
O posibilă concluzie: Națiunile care au pornit de la
proiecte utopice, cu timpul le-au profanat. Și, într-o anumită măsură, s-au
transformat în antiutopice. Dar un stat antipod al utopiei, foarte viguros în
aparență, nu este stabil. La un moment dat, esența politicii sale interne și
externe devine „lupta contra propriei descompuneri”. Această luptă,
transformată într-un scop în sine, eclipsează total orice altă perspectivă. În
prezent, Rusia, China, S.U.A. și Israelul întruchipează proeminent tendința conservatoare
anti utopistă. Statele acestea tind să controleze metodologia postmodernă,
frânând astfel apariția unei noi realități, unde nu mai funcționează legile
presupusului „final al istoriei”.
Secolul al XXI-lea inversează dimensiunea metafizică a
realității. Virtualizarea generalizată a surpat cardinal însăși criteriile
realului. Astăzi, Internetul și mass-media creează treptat o nouă concepție
despre lume. Mentalitatea utopistă se
formează prin tradiții, propagandă și educație. Avem jocuri
utopice la computer. O criză
sanitară recentă (reală sau falsă) de
genul Covid-19 era/este considerată de
unii preludiul Apocalipsei. Și alte crize sunt
recalmate zilnic drept avanpremiera Noii Ordini Mondiale sau
uvertura unei lumi virtuale. Tot ce în
prezent pare utopic, poate deveni realitate în viitor deoarece însăși
realitatea se schimbă. Utopiile își schimbă caracterul în dependență de epocă
şi au un rol aparte în destinele
statelor și națiunilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu