marți, 11 iunie 2024

Carmen Popa și Marius Fincă - Interviu cu Stana Bunea

 



TAINĂ ȘI DEMISTIFICARE

Carmen Popa și Marius Fincă

 

 

Interviu cu Stana Bunea (harpistă - profesoară - muzicoterapeută - poetă/scriitoare)

 

C.P.: Vă rugăm să vă prezentați!

S.B.: Mai întâi permite-ți-mi să vă mulțumesc pentru invitația de a răspunde unui interviu acordat ziarului UNIREA! ,,... Este Țara, este Neamul/Întruparea pe Pământ,/Întru care STRĂLUCEȘTE/TOT MISTERUL LUI EU SÂNT!/...Sânt și IO părticică/Și prin EU SÂNT dăinuiesc,/Fi-voi cât Lumea și CERUL/Suflet în Neam Românesc! ...Suflet adoptat și de Canada, țară care mi-a permis să port la vedere România cu cele mai frumoase valori moral-spirituale și să-mi îmbogățesc universul cunoașterii și al realizărilor în plan profesional, familial și social, care au depășit așteptările din visele mele cele mai îndrăznețe. Secretul: respectul față de Legile Divine (încerc să mă ridic când cad...) de legile țării, față de toți oamenii cu care am interacționat și munca făcută ca pentru Dumnezeu! Dar ,,... Astăzi știu că sânt la început /TU DOAMNE, TU plângi înăuntru-mi/De când Sufletul Viu mi-ai făcut./Tu îmi șoptești Cine Sânt Astăzi/(Dar drumul e greu și e spinos),/TE port CHIP-ICOANĂ în mine/Asemeni să-ȚI fiu, Frate HRISTOS!”

C.P.: Pe artiști îi lăudăm sau îi criticăm pentru prestație, concluzionăm dacă a meritat prețul, sau deranjul de a-i urmări câteva minute, apoi ne vedem de alergările de fiecare zi. Sunteți de acord să ne spuneți câte ceva din ceea ce înseamnă pentru dumneavoastră un recital de harpă?

S.B.: O simplă apariție în public, fie și de câteva minute, înseamnă a fi supus unui proces de judecare. Fiecare spectator apreciază actul artistic în raport cu nivelul lui de  educație, cultură, înțelegre, sau de simțire în acel moment. Pentru mine un recital de harpă începe din seara de dinainte prin pregătirea ținutei vestimentare în acord cu repertoriul, sala și anotimpul, a bagajului (partituri, corzi de schimb - dacă am neșansa să se rupă una chiar în concert, cum mi s-a întâmplat la Castelul Bran; câteodată chiar și hrană dacă plec la drum lung...), apoi încercarea de a domina emoțiile ca să mă odihnesc cât mai bine. Transportul, în ziua concertului, în bune condiții și la timp al harpei,  un instrument de o mare valoare și de o deosebită sensibilitate la temperatură și condiții de drum, care și din cauza greutății și a formei cere o mașină specială, este aproape sinonim cu o mutare (soțul meu V. G. ar putea să vă destăinuie mai multe...). Înainte de începerea recitalului, încălzirea degetelor, acordajul celor 47 de corzi și acomodarea cu lumina și ambientul, pentru că printre corzi vezi altceva decât în spațiul unde ești obișnuit să exersezi. (Îmi rămâne de neuitat un concert în aer liber la Longueuil, când soarele mă orbea printre corzi, deasemenea concertele la Castelul Peleș și la Palatul Cotroceni, când nu mai diferențiam care sunt corzile, din cauza unor covoare cu flori. A trebuit pusă un fel de prelată care să le acopere).  Curajul de a înfrunta publicul trebuie obligatoriu asumat din prima clipă, sunt singură în fața unui număr de oameni care mă pot copleși cu gânduri nu întotdeauna favorabile. Uneori ajunge doar o persoană rău intenționată! (Puterea gândului în rău sau bine, este la fel ca a cuvântului...) Ținuta artistică începând cu postura,  mersul pe scenă,  rochia cu care  sunt îmbrăcată, pot deja să însemne o descalificare, sau o apreciere, chiar mai înainte de a fi interpretate primele sunete. Ca interpret sunt ,,traducător” și am răspundere față de intenția compozitorului, fiind și ,,co-creator”. Se cunoaște faptul că o compoziție  genială, poate fi compromisă de o interpretare mediocră...

C.P.: Cu cât timp înainte începe pregătirea profesională?

S.B.: Pregătirea oricărui interpret instrumentist începe din fragedă copilărie și trebuie să fie continuă. Este un act sportiv, concomitent cu actul intelectual-artistic-creator-spiritual. Numai o lucrare ca Preludiul în Si bemol de I.S. Bach, care durează cam un minut și jumătate și pe care îl am în repertoriu de prin anul 1972, cere studiu zilnic. Pentru a fi aptă să mă prezint în fața publicului trebuie să duc o viață ,,de mănăstire”, cu program foarte riguros. Doar pentru întreținerea unui repertoriu deja rodat în public, trei zile de pauză, înseamnă alte trei zile de minim trei ore de studiu zilnic, pentru revenirea la nivelul anterior de memorare, concentrare și virtuozitate. Pentru îmbogățirea repertoriului, nu pot fi numărate miile de ore de studiu ale oricărui solist concertist!

C.P.: Ați cântat în marile și în micile săli de concerte, pentru tot felul de evenimente, în orchestre sau solistă, pentru profesioniști, pentru un public normal,” sau cu grave „deficiențe”.

S.B.: Am avut privilegiul să debutez oficial ca harpistă solistă pe scena Ateneului Român, să cânt în 15 țări ale lumii în săli minunate și în locuri celebre, ca de pildă la Versailles la Paris, sau la Sanctuarul Ste-Anne-de Beaupre (Quebec). Am cântat ca harpistă solo în orchestră, cu dirijori și orchestre profesioniste consacrate din România, Olanda, Belgia, SUA și Canada. A fost o deosebită onoare să fiu solicitată să cânt în Orchestra Națională Quebec, la a 100-a aniversare. Am cântat pentru spectatori din toate clasele sociale: țărani, muncitori, intelectuali, artiști de toate felurile de arte și alături de harpiști celebri la simpozioane, festivaluri și la Congresul Mondial de Harpă, la diferite ediții. Am cântat în Canada pentru oamenii fără adăpost, ca și pentru primul ministru, sau oficiali ai României, sau ai altor țări, cu ocazia unor evenimente speciale. Ca muzicoterapeută am avut extraordinara șansă să cânt pentru oameni cu tot felul de ,,deficiențe” și să trăiesc experiențe ieșite din comun. În fapt am înțeles că nu știi niciodată în fața cărui spirit superior te afli! Voi aminti doar trei situații: când lucram ca profesor de integrare socială prin muzică/muzicoterapie la CSDM/CREP, un fost director al meu și o personalitate a comunității românești au devenit elevii mei,  în urma unor nefericite accidente; într-o rezidență, un elev în vârstă, care aproape doi ani doar mă observa refuzând să participe activ, dar  mă tot lăuda șefilor de acolo,  într-o zi, când a început să cânte, am descoperit că are o voce de bariton uluitoare, fusese un cântăreț celebru la Montreal; o tânără autică ce de abia îndrăznea să mă privească și să răspundă în șoaptă la bună ziua, stimulată de o lucrare de I.S. Bach ,,și-a dat drumul” la niște vocalize pe care oricare mare solistă de operă le-ar fi invidiat! Pe moment am crezut că mi-am pierdut mințile, că am halucinație.

C.P.: O harpistă profesionistă este plătită mulțumitor pentru munca depusă?

S.B.: Nu cred că este cineva mulțumit cu câți bani primește, probabil miliardarii sunt cei mai nemulțumiți... Am avut și am șansa, că eu am înțeles întotdeauna munca mea artistică nu ca pe o pasiune (cum cred mulți...), ci ca pe o misiune și nu am făcut niciodată raportul între orele de muncă, investiția și costurile de întreținere pentru un instrument de mare calitate și sumele primite. Ca exemplu, sper edificator, în România am fost plătită în orchestră cu salariu de stagiar timp de peste 11 ani, iar pentru patru ani de studiu intens a 7 Sonatine de Naderman, imprimate și reținute în cardex la categoria maeștri la Radio Național București în 1994, am fost remunerată cu suma echivalentă a două cartoane de ouă (în piața Obor încă mai erau cozi la ouă și am provocat scandal dorind să cumpăr două cartoane, adică 60 de ouă în total...). Pentru restul de înregistrări echivalente cu încă 9 CD-uri și transmisiuni Radio-TVR, nu-mi amintesc să fi fost plătită cu ceva, cât despre concerte, erau gratuite, inclusiv pe scena Ateneului Român! O singură dată la un Festival de muzică de cameră la Brașov, am primit 500 de lei. În Canada, odată când cineva mi-a cerut la telefon să-i prezint palmaresul meu, auzindu-l, înainte de a mă întreba ce sumă cer pentru un recital, a închis conversația, spunându-mi: ,, - A... recitalul Dvs. costă foarte scump!” La întrebarea cât costă recitalul Dvs., am răspuns invariabil: ,, - Atât cât considerați că puteți să plătiți!” Pentru români, cu mare bucurie, am cântat întotdeauna gratuit. Am primit flori de la unii prieteni și unele laude, sper sincere. Cât despre plata în orchestră, la Montreal un post de harpă cu contract plin, nu depășește 23.000$ CAD anual. Cineva din România care citește, poate să creadă că este mult, dar Dvs. știți că este un salariu foarte modest.

C.P.: Ce sugestii ați da unor tineri care ar dori să studieze harpa?

S.B.: Să studieze harpa, sau orice alt instrument muzical și să cânte până la 120 de ani, pentru că este singura activitate care stimulează concomitent cele două emisfere cerebrale, dar dacă nu fac parte dintr-o familie bogată, să urmeze  în paralel și o altă formație profesională care să le asigure un venit decent. Este ceea ce am făcut eu la Montreal, după vârsta de 47 de ani, urmând de la capăt studiile universitare de Bacalaureat în Muzicoterapie și parțial un Bacalaureat în Adaptare Școlară și Socială, la UQAM.

C.P.: Unde considerați că mesajul muzical pe care l-ați transmis a atins cel mai bine ținta?

S.B.: Pretutindeni unde spectatorii, cu lacrimi pe obraz mi-au spus că pleacă de la concert vindecați sufletește sau chiar trupește, dar mai cu seamă unde numele României a strălucit legat de performanța mea artistică: în Olanda în 1980 când am fost selecționată din 200 de harpiști profesioniști să susțin Concertul Final la Săptămâna Internațională a Harpei; în Franța în 1990 când la Congresul Mondial de Harpă în aceeași zi am fost invitată să repet concertul la Versailles (caz unic în istoria Congresului); în Germania în 1992 când, după concert la Simpozionul European, terminând de cântat liniștea era așa de profundă că am crezut că publicul s-a plictisit și a părăsit sala, apoi îndrăznind să rupă ,,vraja”, după minute în șir de ovații s-a spus că sunt ,,harpista care a revoluționat expresia harpei” și că ,,o țară cu un astfel de ambasador nu poate să fie cucerită!”; la Praga în 1999 când  s-a spus că ,,așa de sensibil numai îngerii pot să cânte”; la Muzeul religiilor din Quebec, după 2000, atunci când publicul a considerat că vin din ,,țara cu cel mai înalt nivel cultural”; la Geneva în 2002, când în cronica WHC-Review, lucrările românești pe care le-am interpretat, au fost cele mai apreciate... În toate recitalurile am interpretat și compoziții de autori români, în primă audiție mondială, care mi-au fost dedicate.

C.P.: Care este mesajul lor?

S.B.: Mesajul l-au înțeles cel mai bine străinii! Este adânc românesc, profund spiritual, vorbește despre un popor leagăn civilizator multimilenar, care a înfruntat vicisitudinile istoriei și care va dăinui în INFINITUL CERESC!

C.P.: Până în prezent, care au fost cele mai bune concerte?

S.B.: Cu certitudine în intimitatea de acasă, pentru că pot să reiau pasajele până la punctul pe care-l consider eu perfect. Au trecut ani până ce, nemulțumită de interpretarea mea, am încetat să plâng după ce am ieșit de pe scenă. Acum mă rog: ,,- Doamne Iisuse Hristoase, iartă-mă pentru imperfecțiune și te rog ajută-mă ca data viitoare să cânt mai bine!” Numai că, uneori când ascult vechi imprimări, mi se întâmplă să mă minunez. Am cântat eu așa de frumos?! Se vede că Voința Divină mi-a inspirat să exprim altceva, decât ceea ce credeam eu a fi perfect...

C.P.: În România, vârsta legală de pensionare a unui instrumentist angajat într-o orchestră este asemenea cu a unui miner sau a unui muncitor în turnătorie.

S.B.: Nu cunosc legislația prezentă, dar știu că în 1996, când am emigrat, suflătorii și dansatorii din corpul de  balet, erau pensionați la 45 de ani, iar harpistele cred că la 56 de ani, grupa a II-a, ca dificultate. Când îmi era foarte greu, mai ales în munca de seară din fosă la Teatrul Muzical de  la Brașov sau la Teatrul de Operetă la București, mă gândeam la mineri, că muncesc sub pământ în primejdie de accidente, sau pierderea vieții în fiecare clipă. Și atunci, îmi trecea ,,greul”.

C.P.: Care sunt bolile profesionale ale unei harpiste?

S.B.: Eu am cântat vocal (am fost solista Liceului ,,G. Enescu” sub bagheta D-lui Ion Vanica, artist emerit), la vioară, pian și la ,,flute-a-bec”. Nici cântul și niciunul dintre aceste instrumente nu mi s-a părut că cer efortul depus la harpă, chiar pentru o lucrare de mai mică anvergură. Este foarte complex: până faci bătături la degete îți curge sânge din răni, brațele sunt mereu suspendate în aer, la picioare schimbările celor 7 pedale pentru a obține tonalitățile și accidenții muzicali din timpul pieselor (bemoli, becari sau diezi) trebuie să fie la fracțiuni de secundă (ex. în ,,Dans sacru și profan” de C. Debussy în 10 minute de cântat se schimbă 310 pedale), gândirea trebuie să fie anticipativă, în timp ce interpretezi un pasaj muzical, deja gândești următoarele mișcări, privirea trebuie să urmărească punctul precis de atac corzilor, pe genunchi și pe umeri susții cele 32 - 40 de Kg ale instrumentului, mereu în poziție instabilă, gâtul și coloana vertebrală sunt răsucite în același timp în poziții diferite; respirația, concentrarea și coordonarea, trebuie să fie perfecte, iar privitorului să i se pară că nimic din ceea ce faci nu este dificil... Durerile de cap, musculare, de articulații și coloană vertebrală care se și deformează, sunt cauza pentru care foarte multe harpiste abandonează studiul de performanță imediat după terminarea studiilor, iar harpistele soliste începând cu vârsta de 45 - 50 de ani. Sunt rare harpistele cu carieră artistică longevivă. Mă gândesc mereu ca la un exemplu minunat de urmat, la franțuzoaica Lily Laskine, care la 75 de ani a dat premiera Concertului de Jolivet, interpretându-l din memorie, iar la peste 90 de ani, într-o zi când a scăpat o linguriță din mînă a exclamat decepționată: ,, - Am îmbătrânit...” Eu glumesc mereu, invitându-mi auditorii, mai cu seamă pe cei mai vârstnici decât mine (iar acum și pe cititorii interviului), la concertul de adio, când voi împlini 120 de ani...  

C.P: Cum ne puteți explica longevitatea Dvs. artistică?

S.B.: Am avut de depășit enorme dificultăți de sănătate (ex. la 25 de ani nu mi s-au mai dat șanse de viață, apoi surzenie, anchiloză a degetelor, alte operații, dureri de cap și musculare înspăimântătoare...). Miraculos, prin Milă și Dragoste, Sfânta Treime m-a întărit să le înfrunt și să le depășesc: să învăț din toate; să ascult marii soliști instrumentiști și vocali, fără să uit sfaturile extraordinarelor mele profesoare, Ioana Caracotta, Ioana Brustur, Liana Pasquali și Phia Berghout; să schimb la fiecare decadă strategia de memorare (în tinerețe era instantanee); să posed prin muncă o tehnică de relaxare quasi perfectă, întreținută și prin gimnastica zilnică de flexibilizare și menținere a greutății constante a corpului de la 18 ani; să am din 2004 foarte performanta harpă Trianon ergonomică, construită special pentru mine de către firma Camac din Franța, dar mai cu seamă să nu-mi pierd entuziasmul, care este un Dar Divin, definitoriu pentru munca în artă!

C.P.: Cunoașteți harpiste (harpiști) care să prezinte în concert piesele de pe CD-urile imprimate  de dumneavoastră?

S.B.: Aș dori să precizez că din cauza faptului că aceste performanțe nu sunt apreciate și plătite la justa valoare, majoritatea harpistelor (harpiștii sunt mai rari...), se concentrează pe lucrările ,,comerciale”, gen șlagăre la modă. Desigur că există și alte harpiste care abordează lucrările de maximă virtuozitate, dar personal nu am asistat la niciun concert în care să se prezinte mai mult de o lucrare sau două. La Congresele de Harpă, dacă cineva cântă o astfel de compoziție, celelalte activități paralele pierd publicul. Toată lumea năvălește să asculte persoana curajoasă. În 2011, în memoria maestrei Liana Pasquali,  când la Montreal am susținut chiar în ziua când am împlinit 60 de ani un recital numai cu lucrări de virtuozitate, am fost întrebată de editoarea WHC-Review (a cărei corespondentă pentru România și Canada sunt din 1983, respectiv 1997):

,,- Este adevărat?” Am filmul care probează că da!

C.P.: Ultimele CD-uri: 2004 - Colinde românești și muzică clasică; 2008 - Harpa și zborul ei; 2013 - Capodoperele  harpei; 2017 - Harpa Regală; cuprind piese de o maximă complexitate tehnică și interpretativă, compuse de compozitori ca Nicolo Paganini, I.S.Bach, G.Fr. Haendel, John Thomas, Louis Spohr, Elias Paris-Alvars, Felix Godefroid, Felicia Donceanu. Dacă v-ați compara realizarea cu a unui sportiv de performanță, care ar fi aceasta?

S.B.: Rog să mi se ierte mândria: mai întâi cu a balerinelor care în interpretare au realizat ,,zborul” pe scenă, iar apoi cu aceea din gimnastică, în special cu a celebrei noastre compatrioate Nadia Comăneci, atunci când avea doar 14 ani; cu atât mai mult, cu cât eu am  repetat-o mereu până în prezent, la vârsta de mult peste 60 de ani. Mi-aș permite o remarcă general valabilă: în timp ce o performanță sportivă la un moment dat poate să fie recompensată cu un titlu maxim, de pildă campion al lumii, în interpretare performanța de laureat trebuie repetată în fiecare recital la cota maximă. Dacă o singură dată ai un moment dificil ,,titlul” este pierdut... În plus, performanța în arta clasică fiind considerată elitistă, nu este prezentată pentru stadioane de spectatori, deși îndrăznesc să cred că toți ar înțelege perfect, dacă nu s-ar lăsa intimidați de ,,mintea” care minte... Îmi rămâne de neuitat, când pe o țărancă, din comuna unde am văzut lumina zilei, rugându-o să-mi asculte un recital transmis la Radio Național, mi-a spus că ea nu ar înțelege, iar după audiție, mi-a mărturisit că a fost așa de frumos că de emoție a plâns tot timpul. Nu am primit compliment mai mare! Dealtfel, bucuria ascultătorilor ,,neprofesioniști” m-a încurajat și m-a bucurat mai mult decât elogiile profesioniștilor sau ale criticilor. Fără să fiu răutăcioasă, o redactoră și critic muzical de la radio, într-o zi după un interviu, mi-a spus cu sinceritate: ,,- Voi interpreții munciți, iar noi dăm cu gura...”. Numai că ei au puterea ,,cu gura” sau ,,condeiul” să salte, sau să coboare după cum vor (sau cum li se dictează...) pe un artist!

C.P.: La momentul înregistrării, fiecare CD a fost imprimat ,,dintr-o bucată”, ca și când ar fi fost în concert. Ați avut sponsori? În 2019, ați putea să prezentați oricare din piesele CD-urilor, la același nivel, într-un concert?

S.B.: CD-urile și cărțile sunt producție proprie, nu am avut niciodată sponsori. Se imprimă uneori în interval de luni de zile, dar eu țin foarte mult la autenticitate, să fie ca pe ,,viu”, cu riscul unor mici imperfecțiuni. În timpul înregistrărilor mă opresc doar pentru corectarea acordajului harpei. În acest moment stăpânesc în mod curent lucrările ultimilor trei CD-uri. Desigur că aș putea să le prezint în concert! Dar marea mea dragoste rămâne improvizația acompaniatoare de poezie! În vară am lansat la Cluj și la București la Muzeul ,,G.Enescu”, volumul VISE PREMONITORII și CD-ul HARPA REGALĂ, oferind un recital cu harpa celtică Valhalla și versuri din HARPA DE CUVINTE, magnific interpretate de D-l Dr. Constantin Biriș Jr. (teolog, medic și poet).

C.P.: Cine vă este impresar?

S.B.: Nu m-a interesat niciodată publicitatea, am fost preocupată numai de dorința de autoperfecționare și de a contribui la sporirea repertoriului harpei. Îmi rămâne de neuitat  o replică a unui personaj  cu rol de impresar dintr-o operetă: ,,- Eu pot să fac și dintr-un dulap o vedetă!” Când am primit aceeași întrebare de la un ilustru coleg român, care m-a întrebat în 1999 cum de am pătruns în mediul profesional în America,  i-am răspus: ,,- Foarte simplu, Dumnezeu este ,,impresarul” meu și cânt acolo unde Voiește să cânt!” Multe lucrări mi-au fost dedicate de compozitori consacrați români, sau din Canada. Eu nu am dorit să plec din România niciodată și sper să mă întorc tot cu Voia Lui Dumnezeu pe pământul Sfânt al Țării, unde în recitalurile și imprimările de la Radio, am ,,importat” lucrări internaționale, care nu au mai fost cântate acolo.

M.F.: Ați excelat nu doar în muzică, ci și în literatură. Ați publicat o serie absolut inedită, cinci volume de  poezii - mărturii, HARPA DE CUVINTE - Jurnal în versuri, în care transpuneți imagini, trăiri, evenimente zilnice, uneori banale, alteori extraordinare, într-un stil care, deși amintește de Eminescu, Coșbuc, Blaga, Voiculescu, rămâne unic, personal și necopiabil. Ce ne puteți   spune despre aceste volume?

S.B.: Sunt creștin-inițiatice. Talentul poetic l-am primit cu certitudine genetic. Cum am mai spus, primele versuri le-am scris la 9 ani, dar ,,explozia” s-a petrecut într-un mod absolut neașteptat în urma rugăciunii, ca Dar al Duhului Sfânt, la 30 de ani. Am îndrăznit să vorbesc despre aceasta o singură dată în public. Intenționez, tot cu ajutorul Lui Dumnezeu, să las  scris exact cum s-au petrecut faptele, într-un moment de extrem de mare cumpănă a existenței mele terestre.

M.F.: Poeziile sunt străbătute de un fir roșu puternic creștin ortodox, dar, totodată, tradițional românesc, de filon dacic. Creația dumneavoastră ne amintește de Orfeu, primul și cel mai mare poet și harpist al istoriei, dar și făuritor de religie, autor al „misterelor orfice”, el însuși traco-get, strămoș al românilor de azi. Totuși, nu am văzut abateri de la doctrina ortodoxă. Cum se împacă aceste viziuni, aparent contrare?

S.B.: Eu nu găsesc nimic contrar. Dimpotrivă, filonul nostru ancestral dacic, cu inițiați ca Zalmoxe sau preoți ca Deceneu, cu ,,Legile Belagine”  numite și ,,Legile Frumoase”, a permis să fim singurul popor din lume care a așteptat și a recunoscut fără tăgadă întruparea, jertfa pe Cruce și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Andrei nu a făcut decât să aducă pe pământul Daciei, VESTEA MINUNATĂ așteptată de milenii de Omenire. Nu știu alt popor care să o fi primit cu mai mare bucurie și naturalețe!

M.F.: Ultimul volum, VISE PREMONITORII, apărut în 2018, vă mărturisesc, m-a șocat pur și simplu! Sunt mărturii personale, intime, ale unor vise, cărora le-ați găsit imediat, sau ulterior, semnificațiile. Cum ați avut curajul de a face publice astfel de lucruri?

S.B.: Cum aș putea să am curajul să nu mărturisesc minunile pe care Dumnezeu mi le-a îngăduit?! Le puteți considera și ca o spovedanie publică, așa cum se obișnuia în primele timpuri creștine. La București în iulie 2002, a fost ultima întâlnire cu Părintele Constantin Galeriu, duhovnicul nostru, al meu și al lui V., care ne-a și cununat pe vremea când trăiam în România. Era foarte bolnav trupește dar perfect limpede în gândire și m-a rugat să transmit cele împreună vorbite. Atunci ,,....L-AM REGĂSIT ÎNTREG PE-ACELA/CE NE-A CROIT LA TOȚI FĂPTURA,/Mi-a dat o binecuvântare/Și m-a-ntărit să deschid gura./ Iar când nu pot să cânt cu harpa/ Să scriu că-n fiecare ESTE,/ETERN, ÎNTREG ȘI FĂRĂ PATĂ/HRISTOSUL CARE NE ZIDEȘTE./Chiar dacă Firea e căzută/Prin nașterea ei pământească,/NEȘTERS E CHIPUL CA ÎN SLAVA/ȘI-N GLORIA LUI CEA CEREASCĂ./ Chiar Trupul suferind, sau Mintea/De-i slabă, fără apărare,/TOT OMU-I ÎNGERESC ÎN DOMNUL/PURTÂND PECETEA-I ÎN SUFLARE. Pentru tipărirea versurilor, am cerut și primit binecuvântarea Î.P.S. Mitropolit Nicolae, iar a duhovnicului nostru Pr. Protopop George Chișcă și  pentru acest volum de vise.  În loc de prefață explic toate motivațiile care m-au determinat să las scrise visele și implicit secvențe din viața mea legate strict de ele, ca slavă adusă Dragostei și Milei Sfintei Treimi pentru mine! Trăim și în vis, ba chiar la Înălțimi și mai mari decât în timpul zilei. Numai că uităm!

M.F.: La ce lucrați în prezent?

S.B.: Pe lângă obligatoriile treburi casnice zilnice care sunt prioritare, studiul la harpă, lectură și neprevăzutele situații de tot felul, spre surprinderea mea, VISE PREMONITORII continuă. Acum nu mai pot să-mi permit să las să treacă încă 60 de ani, așa că scriu cele petrecute imediat ce se adeveresc. HARPA DE CUVINTE - Jurnal în versuri, a ajuns la 1284 de titluri, împreună cu vol. VI, care este în curs de tipărire în România. SUB SEMN DE MIRACOL este noul volum pe care-l scriu, cu alte secvențe din viața mea trăite în zi dealungul timpului, ca urmare a rugăciunii către Sfânta Treime, Maica Domnului și Sfinți. În România, sper ca în această vară să ajute Dumnezeu și definitivarea celor trei CD-uri imprimate la Cluj în anii 2016 și 2017 cu poezii recitate de mine, împreună cu D-l Dr Constantin Biriș Jr, pe acompaniament de muzică la harpă.

M.F.: Vă mulțumim pentru interviul acordat. Ce doriți să transmiteți cititorilor?

S.B.: Multă sănătate, pace, împliniri și Bucurii Divine, iar dacă au avut răbdare să citească, să mă ierte dacă i-am plictisit sau contrariat cu cele mărturisite și să primească în Inimi și să se bucure de CEL MAI MARE MIRACOL vreodată petrecut pe Planeta Pământ:

HRISTOS A ÎNVIAT/E gol Mormântul,/MISTERUL a cuprins/Întreg Pământul!/

E Paștele spre SUS/Iar Universul,/Urmeză-al VIEȚII ritm/Potrivind mersul./

În cadențat avânt/Se-ndreaptă grăbit,/Spre CREATORUL Lui/Spre CER INFINIT.

Hai vino-acum și TU/Cu Piatră și Flori,/Cu Pasărea în zbor/Ca Lumina-n zori.

Îmbracăte-n HRISTOS/Urmează-L mereu,/Să fii în DUHUL SFÂNT/Fiu de DUMNEZEU!

                                                                    Stana Bunea, Montreal 3/4 martie 2019/4:04 AM

 

 

 

 

STANA BUNEA - Itinerar biografic

 

Născută în România, comuna Toporu, jud. Giurgiu. Părinți, Nicolae și Rada.

STUDII: Liceul de Muzică ,,George Enescu” București, la clasa de harpă a profesoarelor Ioana Caracotta și Ioana Brustur (1970); Conservatorul de Muzică ,,Ciprian Porumbescu” București, Licență în Muzică - specialitatea Harpă, la clasa profesoarei emerite Liana Pasquali (1974); ,,International Harpcentrum” Maastricht / Olanda, studii de perfecționare cu celebra harpistă Phia Berghout (1980 / 1983);  ,,Universitatea din Quebec la Montreal (UQAM)” / Canada, absolventă de Bacalaureat - specialitatea Muzicoterapie (2001) și la aceeași universitate, cursuri în Bacalaureat - specialitatea Adaptare Școlară și Socială (2003 / 2004).

ACTIVITATE:

Harpistă solo în orchestră: Teatrul Muzical din Brașov (1974-1985); Teatrul Național de Operetă ,,Ion Dacian” din București (1985-1996); Orchestre Philarmonique du Grand Montreal (1997-2001); colaborări cu mari orchestre simfonice din România, Belgia, Olanda, S.U.A. și Canada. 

Profesoară de harpă: Liceul de Artă ,,G. Enescu” București (1991-1993).

Muzicoterapeut: Spitalul pentru copii ,,Sainte Justine” (2000-2003); Rezidența ,,Louvain” (2001-2009), muzicoterapeut privat: Roxane Lebel (2003-2015) Montreal.

Profesor orthopedagog (integrare socială prin muzică / muzicoterapie): Comisia școlară Montreal (CSDM / CREP - Centrul de resurse educative și pedagogice) Montreal (1999 - 2016).

Corespondentă pentru România, Republica Moldova și Canada la revistele: ,,World Harp Congress” (din 1983); ,,Harpa” - Elveția; ,,La Revue de l'Association Internationale des Harpistes” - Franța; ,,Observatorul” - Toronto / Canada (din 2004); membră fondatoare a ,,International Women's Review Board” - S.U.A. (2008).

Harpistă concertistă: debut la Ateneul Român (1972), la Radiodifuziunea și Televiziunea Națională din București (1974); recitaluri de harpă solo, harpă și poezie, concerte pentru harpă și orchestră în România, Austria, Belgia, Canada, Republica Cehă, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Israel, Olanda, Polonia, Suedia, Turcia și S.U.A; participare la festivaluri internaționale de muzică de cameră și contemporană la Brașov (1978 - 1985), Nüremberg / Germania (1992), București (1993); recitaluri de muzică românească și canadiană în primă audiție mondială la ,,The 20th International Harpweek - Kerkrade / Olanda (1980)  ,,World Harp Congress”, edițiile Maastricht (1983), Viena (1987), Paris (1990), Copenhaga (1993), Seattle (1996), Praga (1999), Geneva (2002), Amsterdam (2008).

Înregistrări și CD-uri cu muzică pentru harpă: Radiodifuziunea Națională București (înregistrări de muzică românească și internațională clasate în cardex la categoria maeștri) și la Televiziunea Națională București (1974 - 2002); Radiodifuziunea din Copenhaga (1993); Radio Canada (1999); CJNT - Television Montreal (1996 - 2001); Montreal / Canada, CD-uri: -  ,,Recital de harpă” (2002) - ,,Colinde românești și opere clasice” (2004) - ,,Harpa și zborul ei” (2008) - ,,Capodoperele harpei” (2013) - ,,Harpa regală” (2017).

Repertoriul: cuprinde opere din toate epocile și stilurile și peste 20 de lucrări pe care le-a inspirat și care i-au fost dedicate de mari compozitori români contemporani și canadieni ca Felicia Donceanu, Carmen Petra-Basacopol, Paul Urmuzescu, Bogdan Moroianu, Liana Alexandra, Șerban Nichifor și Carmen Brouard. Este considerată de critica de specialitate ca fiind  harpista care ,,...prin stilul ei de interpretare a revoluționat expresia harpei” (Tatiana Tauer - Nuremberg, 1992).

Poezie: debut la Revista ,,Observatorul” - Toronto / Canada (2004); HARPA DE CUVINTE - Jurnal în versuri (volumul I, II și III - 804 titluri) la ,,Casa Editorială Solteris” - Piatra Neamț / România (2009); ,,Revista literară și artistică a Bucureștiului” (2012); HARPA DE CUVINTE - Jurnal în versuri (volumul IV și V - 354 titluri și Vol. VI - 129 titluri) tipărite la S.C. Antet Tipocom S.R.L. Pucioasa / România (2018 și respectiv 2019.

Proză: VISE PREMONITORII - Jurnal - Toporu / Montreal (1954 - 3 martie 2018) volum tipărit la Antet Tipocom S.R.L. Pucioasa / România (2018).

Premii și distincții:* Concursul Internațional de Harpă de la Ierusalim / Israel: Bursă de studii la ,,International Harpcentrum” din Maastricht / Olanda (1979);

*,,The 20th International Harpweek” - Kerkrade / Olanda:  selectată din 200 de harpiști profesioniști pentru ,,Concertul Final” (1980);

* Festivalul Național de Muzică din România: ,,Premiul I și Titlul de Laureat” (1983) ;

* American Biographical Institute / S.U.A.: ,,Distinguished Leadership Award” (1997);

* A.B.I. / S.U.A.: ,,Notable Women” (1998);

* IBC Cambridge / Anglia: ,,Who's Who of Intellectuals” (1999);

* Canada Millenium Scholarship Foundation: ,,Millenium Scholarship” (2001);

* United Cultural Convention / Anglia: nominalizare pentru ,,International Peace Prize” (2002);

* American Biographical Institute / S.U.A.: nominalizare pentru ,,World Citizen of the Year” (2002);

* Cenaclul revistei ,,Observatorul” din Toronto / Canada: ,,Premiul special pentru promovarea artei și culturii românești” (2004);

* A.B.I. / S.U.A. ,,Gold Medal for Canada” (2006);

* American Biographical Institute / S.U.A.: ,,The Noble Order of International Ambassadors” (2011);

* Gala personalităților române Ediția I, Montreal / Canada: nominalizare pentru promovarea culturii românești (2012);

*,,Cenaclul Nică Petre” și colaboratorii revistei ,,Observatorul” Toronto / Canada: aprecierile în memoria lui Eugen Giurgiu (muzician, profesor și scriitor) pentru CD-ul ,,Capodoperele harpei” și Jurnalul în versuri ,,Harpa de cuvinte” (2014);

* International Biographical Centre, Cambridge / Anglia: selectată pentru prestigiosul ,,Honorary Doctorate of Letters” (2015).

* Juriul Cenaclului ,, Păstorel Teodoreanu”, Montreal:       Premiul special ,,Amicii Liricii” (2018).

Afilieri: * Membră fondatoare a ,,World Harp Congress” / S.U.A. și a ,,CREDIDAM” / România;

* Uniunea Compozitorilor, Interpreților și Muzicienilor din România (UCIMR);

* Guilde des Musiciens et Musiciennes du Quebec  / Canada; Societatea Harpissimo din Quebec;

* Asociația de Muzicoterapie din Quebec;

* Canadian Association for Music Therapy;

* Alliance des professeures et des professeurs de Montreal; Cenaclul Nică Petre din Toronto / Canada;

* Cenaclul epigramiștilor ,,Păstorel Teodoreanu”/ Montreal;  

* Cenaclul Mihai Viteazul / Montreal.

BIBLIOGRAFIE:

* ,,Dictionary of Romanian Women” (1995);

* Lexicon ,,Interpreți din România” - Viorel Cosma (1996);

*,,International Directory of Distinguished Leadership”  American Biographical Institute / S.U.A. (1997);

*,,Five Hundred Notable Women”- A.B.I/ S.U.A. (1998); 

*,,International Who's Who of Intellectuals” - IBC Cambridge    / Anglia (1999);

*,,Reporter printre muzicieni” - Anca Florea (1999);

* ,, Who's Who Românii din America - 500 de personalități din S.U.A. și Canada” - Dan Fornade (1999);

* ,,Românii din Montreal - Enciclopedie ilustrată” - Dan Fornade (2015).




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu