moon în doliu
~*~
întotdeauna când am asistat la
decapitarea mariei- antoinette
sângele de pe gâtul ei urca prin mine
crinii lui solomon se uscau
fără să mai înflorească
o umbră de câine pe mâna călăului
singura mea existență dăduse greș
discutam despre poezie ca despre
ultima picătură de viață
ea mă condamnase la moarte eu o
condamnasem la viață
amintindu-și prea plinul găleților de
țărancă duse pe cap
atât de dreaptă mai luminoasă decât luna plină
mi-era dor & nimic nu era
îndeajuns pentru o moarte sublimă
ea mă urma purtând cofa bunicii de
când era învățătoare prin 1920
într-un sat din argeș se trăseseră cu
tunurile comandate de iorga
bunica mea nu murise avea șapte-opt
copii
mi-a cerut buletinul cine sunt dacă
pot fi considerat nepot
dacă sunt din vestitul neam al
dedalizilor
care au făcut independența româniei
& ea și-a născut copiii în căruță
urcându-i copăcel precum viermii de mătasă
pe drumul chinei
ia
a luat-o cu dânsa în lumea nemuritorilor
matisse a privit-o îndelung
și china devenit tablou în
închisorile lui mao
în caz de remember
grotescul absurdul & crima sunt
sinonime perfecte
am vrut să le despart să te despart
de mine
moon
să mori din sufletul meu
precum un curent literar insuficient
evoluat din prea multă pudoare
erai atât de mult în mine
orbitor soarele mult prea mare în doliu
frumoasă
am decis să mor
deși de mult te-am condamnat la
moarte
~*~
catalin afrasinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu