joi, 17 septembrie 2020

catalin afrasinei - moon în doliu

 




moon în doliu

 

 

 

~*~

 

 

întotdeauna când am asistat la decapitarea mariei- antoinette

 

sângele de pe gâtul ei urca prin mine

 

crinii lui solomon se uscau

 

fără să mai înflorească

 

o umbră de câine pe mâna călăului

 

singura mea existență dăduse greș

 

discutam despre poezie ca despre ultima picătură de viață

 

ea mă condamnase la moarte eu o condamnasem la viață

 

amintindu-și prea plinul găleților de țărancă duse pe cap

 

atât de dreaptă  mai luminoasă decât luna plină

 

mi-era dor & nimic nu era îndeajuns pentru o moarte sublimă

 

ea mă urma purtând cofa bunicii de când era învățătoare prin 1920

 

într-un sat din argeș se trăseseră cu tunurile comandate de iorga

 

bunica mea nu murise avea șapte-opt copii

 

mi-a cerut buletinul cine sunt dacă pot fi considerat nepot

 

dacă sunt din vestitul neam al dedalizilor

 

care au făcut independența româniei

 

& ea și-a  născut copiii în căruță

 

urcându-i   copăcel precum viermii de mătasă

 

pe drumul chinei

 

ia  a luat-o cu dânsa în lumea nemuritorilor

 

matisse a privit-o îndelung

 

și china devenit tablou în închisorile lui mao

 

în caz de remember

 

grotescul absurdul & crima sunt sinonime perfecte

 

am vrut să le despart să te despart de mine

 

moon

 

să mori din sufletul meu

 

precum un curent literar insuficient evoluat din prea multă pudoare

 

erai atât de mult în mine

 

orbitor soarele  mult prea mare în doliu

 

frumoasă

 

am decis să mor

 

deși de mult te-am condamnat la moarte

 

 

~*~

catalin afrasinei










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu