miercuri, 23 septembrie 2020

Grid Modorcea - Delirul violenței - Pamfletul crimei

 



Delirul violenței - Pamfletul crimei

Grid Modorcea, Dr. în arte

24 Septembrie 2020

 

Unul dinte cele mai controversate filme americane este „Natural Born Killers” (Născuți asasini -1994), regizat de Oliver Stone după un scenariu scris de campionul teribilismului cinematografic, Quentin Tarantino. Tarantino e obsedat de violență. Toate filmele lui sunt cu crime, o sarabandă a crimelor, culminâd cu „Kill Bill”. El a văzut că America este țara crimei, țara violenței și, mai mult, că acest lucru place la oameni, ba crima îi excită, îi face fericiți, iar din criminali fac eroi demni de urmat! Și atunci și-a imaginat apogeul: dar dacă oamenii se nasc asasini? Și a imaginat două personaje, Mickey (Woody Harrelson) și Mallory (Juliette Lewis), care chiar cred că au fost nascuți să fie asasini. Ei se cunosc întâmplător (Mickey era ajutor de măcelar și aduce acasă la familia lui Mallory un sac cu 20 kg de carne, asistând la maltratarea fetei de către tatăl ei), apoi se căsătoresc într-un stil foarte original, pe un pod, unde își taie palmele și apoi le lipsec, ca să fie frați de cruce pe viață) și încep să facă ce știu, ce au în sânge, să ucidă. Și ucid în prostie, începând cu părinții lor, cu tatăl lui Mallory și cu mama lui Mickey, fiindcă amândoi vor să se răzbune pe faptul că au avut o copilărie traumatizată.

 

În trei săptămâni, ucid 52 de oameni, un record, căci se face și o istorie a criminalității, cu cei mai faimoși ucigași în serie, în frunte cu Charles Manson, o bestie care a devenit eroul anului în 1969, după ce a asasinat-o pe actrița Sharon Tate, soția lui Roman Polanski, care era însărcinată în opt luni, apoi banda lui Manson a făcut alte crime odioase, inclusiv a pus la cale asasinarea președintelui Gerald Ford, iar albumele lui, căci era și cântăreț, au devenit hit-uri. Manson avea o terorie a sfârșitului lumii, fapt prin care, el și banda lui, își justificau crimele. Se pare că Manson a fost „modelul” pentru Tarantino și Stone. După seria de crime, Mickey și Mallory sunt prinși de poliție și închiși. Dar deja faima lor a electrocutat mass-media și mulțimea urmărea cu sufltul la gura povestrea lor, ca în filmul „Chicago”, unde povestea ucigașei Roxie Hart a magnetizat opinia publică. Dar Roxie Hart va fi eliberată și devine star pe Broadway! Iată un alt „model” pentru „Natural Born Killers”.

 

Mickey și Mallory, fiind un cuplu, fac parte mai degrabă din familia lui Bonnie și Clyde, ucigașii în serie din epoca Marii Depresiuni, adulați pentru istețimea lor, ba sunt și mai deștepți, fiindcă Tarantino sintetizează în ei cam toate „calitățile” ucigașilor. sunt mult mai deșteptți decât cei care au creat violențele biblice și chiar decât toți înțelepții, așa cum demonstrează Mickey, când un reporter frenetic, Wayne Gale (Robert Downey jr.), obține aprobarea să-i ia un inteviu în închisoare. Interviul este transmis în direct pe posturile de televiziune. Toată lumea este fascinată de teoria lui Mickey. El crede că toți oamenii sunt vinovați, sunt păcătoși și merită să moartă. Nu exsită om fără păcat. Așa ne-a construit natura. Și dă exemplul pădurii, unde toate animalele se ucid unele pe altele. Iar omul este peste ele, fiindcă el ucide și pădurea! Fiecare are un demon în el. Și numai dragostea poate ucide demonul.

 

Mulțimea e în delir, inclusiv directorul închisorii (Tommy Lee Jones), polițiștii și gărzile. Dar când toată lumea e relaxată, fericită, Mickey dezarmează un polițist și începe să ucidă tot din jur. Îl ia ostatic pe reporter și merge în celula unde era Mallory și o eliberează și pe ea, apoi îi eliberează pe toți pușcăriașii. Revolta împotriva gardienilor închisorii devine un fel de apogeu al libertății.

 

Lui Mickey și Mallory nu le este frică de moarte. Ba, la un momnt dat, ea spune că ar fi bine să iasă în fața pușcăriei, să se sărute și să fie împușcați așa, îmbrățișați. Numai moartea ne va face liberi. Replica asta mi-a adus aminte de sloganul revoluținarilor români din decembrie 1989, când strigau: „Vom muri și vom fi liberi”.

 

Mickey și Mallory ajung într-o pădure și îl execută pe reporter, ca fiind ultima crimă pe care o fac. Seria de cadre care urmează ni-i arată pe eroi într-o călătorie, ca turiști, iar pe Mallory însărcinată. Ei sunt liberi și fericiți.

 

Filmul este realizat ca un videoclip non-stop, de lung metraj, cu sute de imagini pe minut. Cu documente decupate din ziare, cu imagini din documentare Tv, cu scene din filme de animație, cu reclame. Acțiunea este intercalată pemanent cu imagini violente, cu o istorie a crimelor, mereu apar cadavre, oameni schingiuiți, animale în haită, lupi care pândesc să ucidă, mii de imagini ale bestialității animale. Orice cadru este spart de sute de fotograme care derulează o istorie a violenței. Vreți violență, vrea să ne spună Oliver Stone, vă arăt eu violență. Și ne îneacă în imagini insuportabile. Cred că lui Mel Gibson i-a plăcut la nebunie acest film și nu a mai avut somn până nu a făcut „Patimile lui Hristo s”, în care demonstreează că delirul violenței este în om, că încă de la răstignirea unei ființe nevinovate ca Iisus, oamenii s-au născut asasini.

 

Nu se poate vedea nici rațional, nici într-o stare normală un asemenea film. El e născut să transmită în spectatori starea delirului crimei, al violenței. Saturație și atmosferă incendiară. Este o mare parabolă, un mare pamflet despre America crimei. America este văzută ca raiul criminalilor. Se poate spune despre America că este „o țară născută asasină”? Aici e marea întrebare. Dacă oamenii se nasc defecți, fiecare are un defect, spune Mickey, și societatea este defectă. Plăcerea de a ucide duce la delir. Criminalii sunt vedete, calea lor e de urmat. Iată o idee cu care americanii normali nu pot fi de acord, dovadă că Academia premiilor Oscar a ocolit total acest film, care a fost încununat în schimb cu zeci de alte premii, inclusiv la Veneția, cu premiul special al juriului. Din nou se vede că premiile Oscar au o orientare politică. Academia trebuia să dea un semnal că a înțeles mesajul lui Oliver Stone. E ca și cum ea acceptă că America este o țară a violenței.

 

Sigur că o astfel de viziune este culmea ironiei, care apare mai ales atunci când Mallory devine cameraman și filmează execuția reporterului. Din fața aparatului de filmat, ucigașii trec în spatele camerei, devin regizorii acestei mascarade inumane, în care viața nu mai înseamnă nimic. Ne jucăm de-a moartea. Crima te înfioară, dar apare și ca un ideal. Totul este un accident. Viața ca accident. Putem ucide sau putem fi uciși. Totul este o loterie sau o comedie? Filmul poate fi perceput și ca o comedie. Orcum, figurile caricaturale ale personajelor, în care excelează jocul cu totul grotesc al lui Tommy Lee Jones, te trimit la „Infernu l ” lui Bruegel. Doar dragostea contează, dragostea care ucide demonul. Acest crez îi justifică pe ucigași și li se iartă toate păcatele! Nu spunea Iisus să ne iubim dușnanii? De ce să nu-i iubim și pe ucigașii noștri?!

 

https://www.art-emis.ro/cronica-de-arta/delirul-violentei-pamfletul-crimei







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu