Ce ne-a dat și ce ne-a
luat în schimb Covid-19
Teo Palade
09 Septembrie 2020
Poate părea
obositor să tot vorbim despre Covid-19. Numai că, dacă eliminăm rarele
excepții, nimeni nu aduce în discuție tema acestei boli din plăcere. Ne aflăm
în situația delicată de a nu avea cum să evităm subiectul. Motivul? Au trecut
șase luni de când Covid-19 ne guvernează viața și este firesc să discutăm
despre el până îi decodăm secretul. Pentru că, este tot mai sigur, atât
apariția cât și existența sa perpetuă ascund un teribil secret.
Ce a adus cu sine enigmaticul virus?
Covid-19 nu
a venit singur. L-a însoțit un simbol: masca. În mod surprinzător, se pare că
ne-am obișnuit mult prea repede cu ea. Am adoptat-o suspect de rapid ca obiect
de toaletă zilnică. A devenit imediat un accesoriu șic. Designerii au și gândit
modele diferite, în culori la modă, ornate cu inscripții mobilizatoare sau
amuzante, vopsite în nuanțe care scot în evidență adâncimea ochilor divelor,
dotate cu sisteme sofisticate de atașare la poșetă sau la încheietura mâinii.
În curând, măștilor le vor fi încorporate telefoane, aparate foto, sisteme de
autocurățare, de monitorizare a activității zilnice, softuri necesare
menținerii sănătății prin exerciții fizice ori metode moderne de aplicare a
unor noi creme faciale destinate păstrării prospețimii tenului.
Masca, la
fel ca oricare alt simbol, și-a câștigat imediat adepți. Nu sunt puțini cei
care o consideră a fi un obiect de cult, o nouă zeiță a anilor de azi și a
viitorimii, singura care ne ferește de boală și ne prelungește viața. Pentru
ei, masca este un fel de icoană. Un obiect sfânt care, acoperindu-ne fața, ne
protejează de orice boală și ne purifică întreaga existență. Prozeliți ai noii
religii se găsesc pretutindeni. Au proliferat încurajați de guvern și sunt
îndoctrinați de nocturnele Ordonanțe Militare ori de repetatele prelegeri
televizate care proslăvesc existența măștii și beneficiile aduse de ea
omenirii. Ei sunt aceia care te privesc cu reproș atunci când apari pe stradă
fără Dumneaei (Vedeți? E deja personificată!). Îți atrag în mod drastic atenția
că te expui unui în pericol de moarte și, mai ales, te avertizează că atentezi
la sănătatea celor din jurul tău. Te ocolesc pe departe sau pur și simplu sună
la 112, reclamând că un nebun, eretic periculos și iresponsabil, umblă liber
prin urbe. Altercațiile nu au lipsit nici ele și, în efortul adepților acestui
simbol de a ne impune noua credință, excesele se țin lanț.
Prea
vestitul virus ne-a mai adus distanţarea. O noutate absolută. E ceva
nemaiîntâlnit în evoluția ființei sociale care este omul. Ceva aflat în totală
contradicție cu educația multimilenară a omenirii, cu tradițiile ei, cu
aspirațiile celor tineri și cu alinările atât de necesare celor bătrâni. Ciudat
este că nicăieri pe glob nu s-a putut demonstra clar că distanțarea folosește
la altceva decât la ruperea forțată a legăturilor dintre oameni, la sfărâmarea
violentă a apropierilor firești dintre ființele omenești. Urmare a distanțării
nu a scăzut numărul îmbolnăvirilor. Sau, oricum, până în prezent nu s-a putut
dovedi științific că e suficient să stai la 1,5 metri de semenii tăi și nu te
vei îmbolnăvi niciodată.
Acest
năbădăios agent patogen, în afara bolii pe care o provoacă, mai este și
purtătorul unui teribil sentiment: frica. În întreaga noastră istorie ne-am
luptat pentru a domina acest simțământ. Nu am câștigat lupta. Îl purtăm încă în
noi. El este adânc încastrat în creierul nostru. Și este devastator fiindcă a
cauzat mai multe victime decât toate războaiele trecutului, aceste răni
nevindecate niciodată pe trupul speciei noastre. Dincolo de mască, distanțare
și frică, virusul acesta atât de neînțeles a mai adus șomaj, situații sociale
absurde care au blocat economia, a încurajat minciuna, a favorizat furtul din
banul public, a subminat democrația și a alimentat înflorirea demențială a
abuzurilor.
Ce ne-a luat noul coronavirus?
Simpla
enumerare a celor pierdute din cauza acestei gripe, pe care unii o consideră a
fi mai înspăimântătoare decât ciuma și
holera luate la un loc, indică un imens pas înapoi pentru civilizație. Covid-19
ne-a luat strângerea de mână, semnul ancestral al prieteniei și sincerității.
Ne-a interzis ieșirile la iarbă verde, agapele cu prietenii, priveghiul la
capătul celor plecați definitiv dintre noi, rugăciunea în fața icoanei din
biserică, aprinderea unei lumânări la mormântul părinților sau a copiilor plecați
prea devreme spre cer. Ne-a luat veselia nunților și fericirea botezului. A
scos din viața noastră întrecerile sportive, freamătul furtunos al tribunelor
de pe stadioane, eleganța jocului de tenis, impresionanta acumulare de energie
a olimpiadelor, bucuria învingătorilor și tristețea învinșilor, spiritul de
echipă și solitudinea alergătorului de cursă lungă. Ne-a vitregit de plăcerea
ascultării în direct a unui concert, de semiobscuritatea îmbietoare la nebunii
erotice a sălii de cinematograf, de explozia aplauzelor în fața scenei unde
actorii se joacă cu sufletele noastre. Ne-a obligat să renunțăm la libertatea
de mișcare, la dreptul de a hotărî singuri asupra sorții noastre. Ne-a închis
școlile și a alungat frumusețea anilor de studii care ne marcau duios
tinerețea. Ne-a lăsat fără plimbările la braț pe stradă, fără tandrețea
mângâiatului, fără plăcerea de nedescris al dansului, fără fiorul atingerii
reciproce și fără enigma întâlnirilor romantice pe aleile întunecate ale
parcului. Acest virus hoinar, odată sosit la noi, ne-a interzis cele mai intime
gesturi și ne-a spulberat simbolurile tăcute ale celui mai omenesc sentiment:
dragostea. Ne-a interzis îmbrățișarea, ne-a vitregit de ascultatul bătăilor
inimii celui drag și a pus sub semnul prohibiției sărutul!
Cine e de vină?
Să fie numai
virusul adevăratul vinovat pentru prezenta încremenire a omenirii, pentru
oprirea violentă a ceasului istoriei? Desigur că nu. A arăta cu degetul ceva ce
nu se vede reprezintă cea mai lesnicioasă cale de a te deroba de vină. Este
tocmai ceea ce fac azi politicienii din întreaga lume, profitând de apariția
acestui virus, natural sau fabricat. Sunt tot mai mulți cei care consideră că
virusul, apărut ca din întâmplare într-un moment de răscruce din lupta marilor
puteri pentru controlul planetei, este numai un pretext. Tot mai multe voci se
alătură corului celor puțini care susțin că în spatele valului de groază care a
inundat omenirea se află enorme interese financiare, planuri secrete croite cu
mulți ani în urmă de acele personalități malefice care au o influență imensă în
marcarea viitorului planetei, politicieni veroși cumpărați de gigantica
industrie farmaceutică și organizații internaționale corupte. Conducătorii unor
state fanion de pe glob par a răspunde cu supușenie unor comenzi venite de nu
se știe unde. Iar țările mici, cu administrații vasale și neputincioase, nu fac
decât să aplice cu sfințenie ordinele stăpânilor. Prin urmare, trebuie să fim
conștienți că tot ce am ”câștigat” și tot ce am pierdut (și vom continua să
pierdem!) copleșiți de această pandemie se datorează numai nouă, oamenilor, și
nu unui virus pasager ridicat în mod artificial la rang de Dumnezeu.
Despre cele
petrecute în România, într-un articol apărut zilele trecute, se menţiona:
„Pandemia este pretutindeni o provocare, dar România avea condițiile să-i facă
față onorabil. Că a ajuns campioană la infectări și decese ține de un păcat
inițial - aducerea în țară fără testare a peste un milion și jumătate de oameni
din țări contaminate, « votanții noștri », cum zicea posesiv un vice « liberal
». Place sau nu, situația are apoi la bază nesfârșite decizii fără cap -
începând cu luarea unei urgențe sanitare drept urgență militară, cu testarea în
funcție de interesul meschin al « guvernului meu », trecând prin obsesia
ascunderii faptelor și încheind cu amatorismul « președintelui » și al
servitorilor săi. Cine răspunde de aruncarea în boală a populației și de
viețile pierdute, de crima evidentă?”[1].
Este,
neîndoielnic, o crimă. Totodată este vădit că nimeni nu va fi tras la
răspundere, bulibășeala fiind comandată și supravegheată atent de stăpânii
noștri. Ar fi o naivitate să ne așteptăm la pedepse din moment ce, de prea
lungi decenii, aici, în eurocolonia România, deciziile privitoare la soarta
noastră ca popor nu ne mai aparțin.
--------------------------------
[1]
https://www.cotidianul.ro/andrei-marga-cine-raspunde/ - 5 septembrie 2020
https://www.art-emis.ro/analize/ce-ne-a-dat-si-ce-ne-a-luat-in-schimb-covid-19
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu