Alex. Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR VORBĂ.......!

 

BUNATATILE TRUPULUI SI ALE SUFLETULUI

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

             Buna este lumina soarelui, a lunii si a stelelor, dar este un bun material, care lumineaza trupul. Bun este aerul, dar este un bun material care însufleteste trupul. Buna este pâinea si orice mâncare, dar sunt bunuri materiale care întaresc trupul. Buna este bautura, dar este un bun material care mângâie trupul. Buna este apa, dar este un bun material care spala trupul si-l racoreste. Buna este casa, dar este un bun material care adaposteste trupul. Bun este focul, dar este un bun material care încalzeste trupul. Buna este îmbracamintea, dar este un bun material care acopera trupul. Bune sunt roadele pomilor si iarba, dar sunt bunuri materiale pe care trupul le gusta. Buna este mierea, dar este un bun firesc, ce îndulceste trupul, s.a.m.d.

 

             Altceva odihneste si împlineste sufletul. Exista viata, care însufleteste sufletul; exista lumina care lumineaza sufletul; exista pâine si mâncare, care întaresc sufletul; exista bautura, cu care el se racoreste; exista casa, în care el se adaposteste; exista dulceata, cu care el se îndulceste; exista îmbracaminte, cu care el se acopera, s.a.m.d. Pentru suflet numai Dumnezeu este lumina, viata mâncarea, bautura, întarirea, racorirea, mângâierea, desfatarea, bucuria, odihna, pacea, bogatia, cinstea, slava si toata fericirea. Fara Dumnezeu si în afara lui Dumnezeu sufletul nu poate trai, nu se poate odihni, nu poate fi fericit. „Dumnezeu este iubire si cel ce ramâne în iubire ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu ramâne întru el! (1 Ioan 4, 16).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 482-483

 

 

 

ANCORA

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

              Stii tu oare, crestine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând nadejde de scapare, ei arunca ancora în adâncul marii si o întepenesc în pamânt, pentru ca în acest chip sa poata salva corabia si pe ei dimpreuna cu ea; si astfel scapa de la înec. Urmând întocmai pilda acelor corabieri, asa li se cuvine sa faca si crestinilor care umbla pe marea lumii acesteia, fiind purtati de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridica asupra lor furtuna ispitelor, nevoilor si nenorocirilor, ei trebuie sa lepede toata nadejdea omeneasca si sa alerge la Dumnezeu, întarindu-si în dragostea Lui inimile zdruncinate si ravasite. Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea sa-i îndeparteze pe ei vrajmasul si sa-i înece în adâncul pacatelor si al faradelegilor? Întru dragostea Domnului li se cuvine sa-si întareasca atunci corabioara inimii lor.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 131.

 

 

 

AUR SI MATASE

Sfantul Simeon din Dajbabe

 

 

Femeilor le place sa lucreze cu aur si cu matase, în vreme ce dracii îi prefera pe cei drepti si sfinti.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53

 

 

TANAR SI BATRAN

Parintele Ilie Cleopa

 

 

              De vedem la copacii cei tineri coaja neteda si plina de viata, iar la cei batrâni coaja plesnita, zbârcita, crapacioasa si aspra, si acest lucru întru gândirea tineretii si a batrânetii oamenilor sa ne aduca pe noi. Deoarece cu totii vedem cum oamenii cei tineri sunt plini de viata si au fata trupului neteda si vesela, iar oamenii cei batrâni au fata încretita si zbârcita, iar pielea trupului lor este aspra si cazuta în jos de batrânete, si acestea întelegându-le, din deosebirea vederii, sa ne aducem aminte de cele scrise de Sfântul Maxim Marturisitorul: „Toate sunt supuse timpului si prefacerii în aceasta lume”.

 

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48           

FIERUL INCINS

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

  Vezi ca fierul în foc se înmoaie si cu cât se încinge mai mult, cu atât mai moale se face. Întocmai se face si cu omul: din fire, orice om este aspru ca fierul – rautatea pacatului i-a învârtosat inima si i-a facut-o tare ca otelul. Iata de ce o inima neînnoita prin harul Sfântului Duh este numita „de piatra” în Sfânta Scriptura. „Inima lor de piatra le-o voi smulge din trup si le voi da o inima de carne”, zice Domnul (Iezechiil 11, 19). De aceea tot omul este din fire foarte neascultator si nesupus lui Dumnezeu; nimic nu vor putea cuvintele, îngrozirile si povatuirile, daca nu-l va misca [spre nevointa] harul Domnului, caci este ca fierul cel rece, care neclintit si neschimbat ramâne chiar de este lovit cu ciocanul. Însa când focul harului lui Dumnezeu se va atinge de inima si o va încalzi, ea va începe sa se înmoaie si, pe masura ce va fi arsa tot mai mult de aceasta flacara cereasca, se va face mai moale, mai rosie, mai curata. Atunci acel om se departeaza de lume si de toate cele frumoase, placute, vesele si îndulcitoare care sunt în ea si le socoteste ca pe un nimic pe cele pe care le avea cândva drept mari si nepretuite si nazuieste cu toata inima sa doar spre cele ceresti si vesnice, aratându-se bucuros de a face ascultare întru toate câte va binevoi Dumnezeu. O, de cât de multe ispite avem nevoie pentru a ajunge la aceasta fericita stare a inimii! Caci ispita: 1) Vadeste starea cea saracacioasa si jalnica a inimii noastre; ne arata ce se gaseste înlauntrul ei, spre ce este aplecata si cât de mari sunt rautatea si asprimea care s-au tainuit într-însa, astfel facându-ne sa cunoastem toata saracia, pacatosenia si nimicnicia noastra duhovniceasca. 2) Ne îndupleca sa cautam o cale de a ne izbavi de starea aceasta. Însa nu ni se arata nici un alt mijloc decât numai harul Domnului, care se dobândeste prin credinta si prin rugaciune sârguincioasa. Oare cum altfel am putea sa ne izbavim de firea noastra cea rea decât prin puterea lui Dumnezeu, care poate sa ne preschimbe firea înraita si sa ne-o îmblânzeasca, întocmai precum focul înmoaie fierul, caci pentru ea toate sunt cu putinta? 3) Ne încredinteaza ca trebuie sa lepadam lumea si sa-L cautam numai pe Dumnezeu, caci El este singurul Care are fericirea cea adevarata si nestramutata. Si tocmai din aceasta pricina se abat asupra crestinilor atâtea necazuri si nenorociri în lumea asta! Caci prin acestea ei se înmoaie ca fierul în foc si se cearca precum aurul si argintul în topitoare, facându-se bineplacuti lui Dumnezeu. Sa nu fugi, iubite crestine, de ispita si de crucea pe care ti le trimite Domnul. Daca le ve i îndura si le vei purta neîmpotrivitor si cu marinimie, atunci ele îti vor aduce marea mila a lui Dumnezeu. Dureros este pentru noi a rabda trupul nostru, însa asa se vindeca si primeste însanatosirea omul cel launtric. Trebuie negresit „sa ne dezbracam de omul cel vechi”, adica de deprinderea cea rea a firii, daca voim „sa ne îmbracam în omul cel nou”, ceea ce ne este neîndoielnic de trebuinta pentru a ne mântui.

  

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 199

 

  

CARTITELE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Poarta-ti de grija, fii atent la patimile tale, îndeosebi atunci când esti la tine acasa, unde ele ies nestânjenite la vedere, precum cârtitele când se simt neamenintate. Când nu suntem în mediul nostru de acasa, patimile cauta de obicei sa se ascunda sub o masca mai respectabila, iar acolo nu mai avem posibilitatea sa punem pe fuga aceste cârtite negre care sapa la temelia integritatii noastre sufletesti.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 33

 

  

RASUFLAREA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Asa cum traieste trupul respirând aer, tot asa traieste si sufletul, respirând milele lui Dumnezeu. Asa cum un tata si o mama considera drept ceva obisnuit, firesc, necesar sa-si hraneasca copiii cu o bucata de pâine sau cu un peste – hrana cea mai obisnuita – si nu le da în loc de pâine piatra si în loc de peste sarpe, desi dupa fire sunt rai si vicleni, cu atât mai mult Tatal nostru cel ceresc, Bunatatea întruchipata, „va da cele bune celor care cer de la El” (Matei 7, 11).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 398

 

 

EXPERIENTA DE VIATA

Compozitorul Arvo Part

 

            Omul este mai mult decât o masina oarecare sau un sac gol. În el, pe lânga toate celelalte, functioneaza mereu si constiinta; ea îi trimite impulsuri. Daca în jurul nostru si înauntru, în sânge, este mereu zgomot, atunci bineînteles ca nu mai ascultam aceste impulsuri. Nu stim cine suntem. Suntem târâti de puhoiul unui râu de munte. Dar închipuiti-va ca acolo, în râul cel de munte, omul lupta între viata si moarte si, dupa o piatra oarecare, într-un coltisor, deodata se opreste. Si acolo este liniste. Si slava lui Dumnezeu ca a izbutit sa iasa de acolo [din acel puhoi] macar pentru o clipa. Iata, atât de dramatice pot fi lectiile din care putem învata adeseori în timpul vietii. Lucrul acesta trebuie trait. De zeci de ori. Numai atunci începe [sa se arate] o oarecare stralucire tacuta si umilinci oasa, care va ramâne. Apare experienta, deprinderea, si omul începe sa vada în acest întuneric. E ca si cum ai intra din strada într-o încapere întunecoasa si n-ai vedea nimic la început. Abia apoi începi sa vezi. Odata cu trecerea anilor. Aceasta discutie nu este pentru cei tineri. Ei nu pot sa se raporteze astfel la problemele de felul acesta. Omul care are putina experienta de viata, care a suferit putin, umbla pe alte cai. El are alte interese si necesitati.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 112

 

 

 

GUSTUL ROADELOR

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

             Mergând prin livada, ajungi sa întelegi ca nu poti cunoaste pomii altfel decât gustând din rodul lor. Asemenea sa cugeti si despre oameni. Multi se numesc pe sine crestini. Însa crestinul adevarat nu se vadeste altfel decât prin credinta cea dreapta si prin dragoste. Semnele ce marturisesc despre un crestin adevarat acestea sunt: el este plin de dragoste, smerit, rabdator, milostiv si binevoitor. Si precum multi dintre pomii unei livezi aduc roade placute la înfatisare, însa atunci când le gusti pricepi îndata ca nu sunt bune de nimic, asemenea si multi dintre oameni sunt buni numai parelnic: vorbesc domol, blând si linistit, postesc si se roaga mult, însa îndata ce te atingi de ei, se dovedesc a fi amari prin roadele lor, caci sunt plini de ura, pizma, rautate si neîndurare si de aceea prin firea lor ei se aseamana cu pomii cei rai car e dau roade rele. Tocmai despre acestea graieste Domnul: „Nu este pom bun care sa faca roada rea si nici, dimpotriva, pom rau care sa faca roada buna. Ca fiece pom dupa roada lui se cunoaste” (Luca 6, 43-44). Nu e defaimat aici postul sau rugaciunea, însa acestea nimic nu sunt fara dragostea crestina; nu este defaimata în sine nici vorba lina, blânda si linistita, însa fara roada dragostei ea nu este decât viclenie si fatarnicie. Nu doar cuvintele, ci faptele împreunate cu vorbe line, blânde si tihnite îl vadesc pe crestinul cel bun. De aceea, trebuie sa purtam înlauntrul nostru adevaratul duh crestin si sa ne straduim neîncetat sa-l dobândim. Si în chipul acesta, daca binele va fi întru noi, el va razbate si în afara noastra. Astfel, dupa cuvântul lui Hristos, „omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune” (Luca 6, 45).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 101

 

 

 

STROPUL DE APA VIE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

             Când te rogi, socoteste ca toata faptura nu înseamna nimic înaintea lui Dumnezeu. Iar pe Acela Vezi-L prezent pretutindeni, în tot ce exista, asemenea unui strop de apa vie, dând viata si miscare la toate.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 74.

ARBORELE NEAMULUI OMENESC

 Sfantul Ioan din Kronstadt

 

                Neamul omenesc este maretul arbore sadit de Dumnezeu si crescut pe pamânt, ale carui ramuri îl acopera pe tot întinsul lui. Dumnezeu, cu neasemuita Sa întelepciune si bunatate, a altoit pe batrâna, uscata tulpina a lui Adam cel cazut o tulpina tânara, viguroasa – pe Iisus Hristos Domnul, din care îsi trag începutul crestinii, ca ramura a aceluiasi arbore. În arbori aflam viata pamânteasca, vegetala. În neamul crestinesc – viata lui Hristos, cereasca, duhovniceasca. Calitatile si potentialul spiritual al adevaratilor crestini trebuie considerate ca fiind ale lui Hristos Însusi. Gândul lui Hristos îl avem (cf. 1 Corinteni 2, 11), spune Apostolul despre adevaratii crestini. În acelasi sens trebuie privite si virtutile, ca roade ale harului lui Hristos. Crestinii care nu vietuiesc crestineste sunt ramuri uscate pe tulpina care vine de la Hristos. Si „orice mladita care nu aduce roada întru Mine El (Tatal) o taie si o arunca în foc” (cf. Ioan 15, 2 si 6). Pagânii sunt o ramura nerenascuta (prin Botez), neînsufletita, ramasa pe tulpina uscata a lui Adam. Prin credinta, vor deveni si ei un altoi pe o ramura vie sanatoasa, pe trupul Bisericii, al lui Hristos.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 80

 

 

 

IMNELE BISERICII

Sfantul Sofronie Saharov

 

              „Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui”. Este o lucrare grea, dar aceasta este calugaria adevarata. Acesta este continutul tuturor imnelor Bisericii. Prin imne, prin tropare exprimam neputinta, stricaciunea noastra (tine-ti mintea în iad) si cerem de la Dumnezeu mila Lui (nu deznadajdui). Oricare alta stare fata de Dumnezeu este straina duhului Ortodoxiei, ascezei Bisericii Ortodoxe. Toata vietuirea noastra este recapitularea rugaciunii: „Numai noi am pacatuit si numai Tie ne-nchinam”.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos:  Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 235

 

 

 

T E A M A

 Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

             „Nu va temeti!” Acesta este cuvântul care atunci si acum si pâna la sfârsitul veacurilor da tarie omului sa strabata timpuri si locuri vitrege, sa cucereasca muntii si valurile marilor, îi da o credinta nebiruita în triumful dreptatii, libertatii si al vietii. De doua mii de ani omul a fost eliberat de frica, de singuratate si împreuna cu toti fratii lui a început sa cânte: „Cu noi este Dumnezeu, întelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu” (Isaia 8, 9).

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 128.

  

VIATA COTIDIANA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

               Uneori, când alunecam în cotidian, firele de nisip ale problemelor zilnice ce ne framânta, deodata se ridica si ne par munti prapastiosi ce stau gata sa ne înghita cu haurile lor fara fund. Smulgându-ne si ridicându-ne mai sus putin de acolo, privind aceste probleme în lumina eternitatii, necazurile noastre se fac asa de marunte si astern pe fata noastra un zâmbet si în inimi taria de a lucra linistiti la rezolvarea tuturor problemelor cu pace. Vedem ca muntele ce ni se parea de netrecut, problema ce ni se parea de nerezolvat, în lumina timpului se dezleaga cu usurinta, se trece fara greutate.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 188-189

 

 

FIREA UMANA

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

            Cei care se încumeta sa stabileasca o relatie de echivalenta între instinctele animalelor aflate în slujba autoconservarii lor si fenomenele psihologice specifice oamenilor demonstreaza superficialitate si orbire, deoarece nu vad nici caracterul general, liber, independent si nelimitat al celor din urma, nici caracterul unilateral si partial al celor dintâi. Omul se desavârseste cu fiecare zi ce trece; faptele si gândurile sale au ca obiect întreaga creatie, toate artele si stiinta despre animale; îsi poarta de grija siesi si în general umanitatii, se desavârseste si le desavârseste pe animale în functie de gradul de receptivitate al firii lor.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 61-62

 

 

VIATA NOASTRA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

          Viata noastra, ce este ea oare? Arderea unei lumânari. Ajunge sa sufle în ea Cel care a aprins-o ca sa se stinga. Viata noastra, ce este ea oare? Drumul unui calator; odata ajuns la un anumit soroc, portile i se deschid, îsi lasa hainele (trupul) si toiagul de pelerin si intra în casa. Viata noastra, ce este ea oare? Îndelungat si sângeros razboi pentru cucerirea adevaratei patrii si a adevaratei libertati. La capatul razboiului esti fie învingator, fie învins, chemat de pe câmpul de lupta la locul rasplatii ca sa primesti de la Dreptul Judecator fie rasplata si slava vesnice, fie osânda si rusine vesnice.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 363