FEMINISMUL REACȚIONAR
10 iunie 2021
E
luna "diversității" și a "mândriei" cu lucruri josnice. E
luna în care Occidentul ridică la rang de cinste ceea ce Sfintele Scripturi
denunță și declară, în termeni clari, că "cei care fac aceste lucruri nu
vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu". E trist, însă, că și unii dintre
tinerii familiilor creștine se confruntă cu tentațiile și disforiile declarate
"normale" în această lună în care se sărbătorește nenaturalul. Cum ne
raportam acestor membri de familie? În această lună în care se publică extrem
de mult privind normalitatea anormalului vă dam un exemplu din puținul care se
publică privind tinerii rătăciți în lumea imoralității sexuale, dar care își
revin. Lecția pentru părinții care se confruntă cu astfel de probleme este
deosebit de valoroasă. În materialul pe care vi-l oferim astăzi veți citi
despre o tânără care a fost ispitită, a deviat, dar și-a revenit la
normalitate, auzind vocea blândă a bunicii care o îndemna la normalitate. În
cuvinte simple, dar pline de afecțiune.
Materialul
de astazi a fost tradus de Parintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Ii multumim.
Articolul original in engleza si neabreviat poate fi citit aici: Link:
https://www.firstthings.com/.../2021/06/reactionary-feminism]
Feminismul reacționar
de Mary Harrington
Când
aveam vreo zece ani am început să observ că tatăl meu se riiidica de la masă,
după cină, presupunând că mama mea va spăla vasele. Pe măsură ce am crescut,
frații mei au procedat la fel. Am crezut acest lucru nedrept față de mama mea,
ale cărei treburi păreau să nu se termine niciodată. Ca singura fiică, m-am
confruntat cu o dilemă: ar trebui să-mi arăt solidaritatea față de mama mea
ajutând-o să facă curățenie sau să revendice statutul egal cu frații mei,
lăsând-o cu oboseala?
În
timp util, încercarea de a răspunde la această întrebare m-a condus la
feminism. De asemenea, am aflat că apartenența la clubul feminist vine cu pași
mici. Nu puteți urmări obiective feministe fără să vă înscrieți într-un pachet
mai mare de angajamente sub steagul „progresului”, cum ar fi justiția
climatică, drepturile rasiale și ale minorităților de gen, redistribuirea
bogăției și așa mai departe. Respinge-le și vei fi excomunicat.
M-am
apucat să-mi trăiesc viața de adult cât mai mult posibil conform acestor
idealuri, urmărind o viață cu emisii reduse de carbon, forme sociale
neierarhice și libertate sexuală maximă. Dar până la sfârșitul anilor douăzeci
de viață, am ajuns la concluzia că libertatea sexuală aduce înstrăinarea, că
„progresul” economic își provoacă (și ascunde) propriile leziuni și că nu prea
multă, dar prea puțină interdependență grăbește un colaps al vieții sociale.
Bunica
mea era o femeie pragmatică. Pe vremea când idealurile mele se prăbușeau, ea
mi-a spus, cu blândețe și din senin: „Mary, cred că ar trebui să-ți crești
părul și să te căsătorești”. Am râs, dar ceva trebuie să se fi prins de mine. A
fi hotărât contra-cultural a presupus un efort emoțional și intelectual mare,
pentru întoarceri discutabile.
Libertate in casatorie si familie
La
scurt timp după aceea, l-am întâlnit pe bărbatul care a devenit soțul meu. Pe
parcursul a câțiva ani de viață împreună, am găsit mai multă pace și egalitate
- ca să nu mai vorbim de mai multă libertate față de jocurile de putere inutile
- în întreprinderea cooperativă de a construi o casă și o familie decât am
avut-o vreodată sau la 20 de ani. Acordarea cu grijă a angajamentului s-a
dovedit mai degrabă eliberatoare decât restrictivă. Și departe de a mă condamna
la un set de tradiții necorespunzătoare, navigarea pe rolurile sexuale a dus la
o viață acasă, care pare destul de convențională, dar este bine adaptată
fiecăruia dintre noi și obiectivelor noastre comune.
Reflectarea
asupra modului, în care rolurile sexuale au adus oboseală mamei mele, însă
libertatea creativă pentru mine, a determinat o reevaluare a criticii feministe
asupra „patriarhatului”. În timp ce feministele radicale tind să vadă
patriarhia ca fiind asemănătoare unei conspirații în masă pentru a asupri
femeile, am ajuns să o văd ca pe rezultatul agregat al eforturilor umane
istorice de a echilibra interesele conflictuale ale celor două sexe. Uneori a
dat naștere abuzurilor și nedreptăților, care sunt condamnate pe bună dreptate.
Dar soluția nu trebuie găsită într-o stare de simetrie perfectă între sexe.
Căci acest lucru nu poate fi avut - sexele nu sunt interschimbabile.
Căsătoria,
de exemplu, este adesea încadrată ca o instituție patriarhală care vizează
controlul sexualității femeilor. Dar, deoarece sexul premarital prezintă
riscuri mult mai mari pentru femei decât pentru bărbați, normele sociale în
favoarea căsătoriei ca o condiție prealabilă pentru sex sunt benefice femeilor
(și copiilor) cel puțin la fel de mult ca bărbații. Nu s-a clarificat dacă
eforturile feministe de a sparge aceste norme au oferit o fericire mai mare
femeilor.
În
mod similar, codurile sociale „cavalerești” se pot simți condescendente. Dar
bărbații sunt încă, din punct de vedere statistic, fizic mai puternici și mai
violenți decât femeile. Un atac asupra codurilor care îi încurajează pe bărbați
să-și împiedice dominarea fizică poate să nu fie în întregime în avantajul
femeilor.
Toxicitatea gindirii feministe
Odată
ce nu ne mai gândim la „patriarhat” ca la o conspirație malignă, nu este clar
de ce ar trebui să abolim „genul” sau să-i educăm pe băieți, extrăgându-i din
„masculinitatea toxică”. Asta nu înseamnă că nu putem regândi relațiile de gen
în lumina schimbării condițiilor sociale. Dar astăzi, această regândire
înseamnă eliberarea mișcării femeilor de obiectivele tradiționale ale
feminismului: „libertate” și „progres”. Căci am ajuns la un punct în care
urmărirea acestor idealuri militează împotriva intereselor tuturor femeilor, cu
excepția celor mai bogate. Dar majoritatea femeilor, care nu au cariere pe care
le iubesc, dar joburi pe care trebuie să le facă pentru a-și plăti chiria? Este
departe de a fi evident că o chelneriță care lucrează în ture suplimentare
dorește să fie mai „eliberată” de acasă decât este deja.
Socioloaga
Catherine Hakim a studiat preferințele femeilor cu privire la echilibrul
timpului petrecut la muncă și în viața casnică. Ea a constatat că aproximativ
20% dintre femei preferă ca activitățile lor să fie centrate pe muncă și 20% ca
activitățile lor să fie centrate pe acasă, restul de 60% preferând un echilibru
între cele două. Și totuși, pentru a citi discursul general despre femei, muncă
și îngrijirea copiilor, ați crede că majoritatea celor 60 la sută scuturau
gratiile închisorilor noastre interne, pledând pentru o mai mare eliberare de
viața de familie.
Ca o
imagine a ceea ce femeile obișnuite sunt dispuse și capabile să realizeze în
viața lor, femeia de carieră idealizată este la fel de realistă ca femeia de
acasă zâmbitoare, impecabil coafată, cu perle, care a apărut în reclame în anii
1950. Căci este la fel de adevărat astăzi ca în acel deceniu că viața domestică
nu poate fi complet automatizată. În gospodăriile în care lucrează ambii
parteneri, cineva trebuie să șteargă podeaua, să spele vasul de toaletă și să
aspire covoarele. Și cineva mai trebuie să vegheze copilul. În teorie, bărbații
erau meniți să aibă o pondere egală - și unii chiar și-o asumă. Dar, în
practică, proiectul „eliberării” femeilor de acasă a devenit o schemă Ponzi, în
care femeile înstărite se bucură de fructele și libertatea „progresului”
feminist prin externalizarea treburilor către o clasă de servitoare
(majoritatea imigranți și femei). Rareori auzim vocile bonelor și menajerelor a
căror muncă le permite surorilor lor mai bogate să „se încline”.
Surditatea
față de posibilitatea ca multe mame nu mai vor să mai fie eliberate de copiii
noștri este evidentă atât în rândul liberalilor sociali (adică de stânga),
cât și a celor economici (adică de dreapta). Rădăcinile ei se află într-o
antropologie care descrie oamenii ca fiind atomizați radical și îndepărtându-se
în zbor de toate constrângerile - constrângerile convenției, trecutului,
constrângerile reciproce și de propriile lor corpuri.
Maternitatea
dezvăluie limitele acestei antropologii. Poate părea evident că deținerea
fizică a sinelui este fundamentală
pentru libertatea individuală; dar în momentul în care rămâi însărcinată,
proprietatea sinelui tău este compromisă. A fi însărcinată înseamnă a fi
radical lipsit de libertate (dacă prin „liber” înțelegem fără restricții).
Atitudinile contemporane față de această stare de interdependență sunt profund
conflictuale: o persoană care pledează pentru a pune capăt restricțiilor privind
avorturile în ultimul trimestru ar putea, de asemenea, să privească
întrebătoare o femeie însărcinată care bea un pahar de vin. Astfel de atitudini
combină recunoașterea faptului că sarcina compromite și ar trebui să compromită
libertatea unei femei, cu insistența asupra dreptului ei de a fi liberă dacă
dorește. Nu se face pentru a evidenția contradicția dintre presupusa libertate
a unei femei însărcinate în chestiuni la fel de grave precum sfârșitul vieții
copilului ei nenăscut și datoria ei de a se supune unei reglementări minuscule
în chestiuni la fel de banale ca dacă mănâncă sau nu brânză albastră.
Feminismul isi da mina cu
progresismul
Feminismul
de stânga încearcă să conteste toate constrângerile bazate pe sex în numele
asemănării bărbați-femei. Respinge diferențele de sex în favoarea unei teorii a
personalității „ardezie goală” și tratează femeile care preferă activitățile
casnice față de cele pentru carieră ca trădători de clasă. În cea mai detaliată
situație, acesta susține o abordare tranzacțională a vieții sexuale și
reproductive a femeilor, una care normalizează prostituția, legitimează
pornografia ca o carieră, încadrează gestația ca „parazită” și propune
surogatul ca model pentru viața de familie.
Căutarea
sa de asemănare a culminat cu spectacolul suprarealist al unui feminism care
încearcă să elibereze femeile de nevoia de a fi femeie. Măsurile recente de
abolire a sexului biologic în drept au fost apreciate ca victorii într-un
proiect progresist „intersecțional”, iar rezistența este denumită „cea care
susține menținerea femeii pe baza trăsăturilor fiziologice”. Acest lucru în
ciuda faptului că abolirea segregării sexuale este, în mod clar, în detrimentul
femeilor din echipele sportive sau în vestiare, închisori și refugii pentru
femei. Astfel de efecte nu preocupă prea mult femeile bogate care beneficiază
de o cultură „neutră de gen” la locul lor de muncă și este puțin probabil să se
găsească încarcerate sau să fugă de violența domestică.
Rezultatul
este o doctrină confuză care protestează împotriva uciderii copiilor în uter,
în timp ce rezistă politicilor care ar îmbunătăți viața acelor bebeluși odată
născuți. O adevărată politică pro-copil nu ar rezista acțiunilor statului
pentru a sprijini formarea familiei sau extinde concediul de maternitate
dincolo de câteva săptămâni brutal de scurte.
Decalajul
dintre numărul de copii pe care îl doresc femeile americane și numărul pe care
îl au crește de mai bine de un deceniu. Pe măsură ce ajungem la capătul
îndepărtat al erei industriale, antropologia libertății care a alimentat acea
epocă oferă un coșmar de sterilitate și lasă femeile fără adăpost politic.
Pe
măsură ce creșterea economică vine neamorată de prosperitatea în masă,
feminismul liberal servește intereselor de clasă, ai căror membri își pot
permite să subcontracteze personal pentru serviciile casnice. Feminismul
conservator servește unei clase de mijloc în scădere, ai cărei membri își pot
permite totuși să aleagă între subcontractarea personalului pentru servicii
casnice și creșterea unei familii cu un singur venit. Niciunul dintre feminisme
nu recunoaște că „progresul”, în măsura în care implică eliberarea de obligații
și constrângeri, este ostil mamelor. Inevitabil, un feminism care susține
mamele astăzi constată că trebuie să se opună progresului.
Pentru
epoca în care intrăm, un feminism îndrăgostit de tehnologie și promisiunea sa
de a pune capăt tuturor limitelor va oferi - oferă deja - doar mizerie.
Realitatile biologice trebuie
considerate
În
schimb, avem nevoie de o mișcare bazată pe realități pragmatice. Corpul
masculin și cel feminin sunt diferite; oamenii nu pot schimba sexul; majoritatea
femeilor vor să aibă copii; heterosexualitatea este condiția umană implicită;
externalizarea treburilor casnice este o mișcare de reintroducere a unei clase
de servitori; copiii se descurcă mai bine în familii stabile cu doi părinți;
iar hiperfocalizarea noastră asupra libertății individuale este un factor
central în scăderea ratei nașterii în întreaga lume. Împotriva dezvoltărilor
tehnologice care promit să ne elibereze de iubire, dor și natura umană în sine,
reafirmarea acestor adevăruri este un act de rezistență feministă.
Suntem
suficient de eliberați. Femeile trebuie să negocieze noi condiții sociale și
economice, nu într-un spirit de conflict zero cu bărbații, ci alături de
prietenii, soții, tații, frații și fiii noștri. Scopul nu este să ne întoarcem
la un trecut perfect imaginat, ci să ajungem la un viitor descătușat de
urmărirea distopică a progresului. Singura scăpare dintr-un coșmar de atomizare
și război între sexe este recunoașterea faptului că suntem creaturi
întruchipate și că interdependența nu este opresiune, ci tocmai ceea ce ne face
oameni.
This
message was sent to inoneb@optusnet.com.au from office@alianta-familiilor.ro
Alianta
Familiilor din Romania
Str.
Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel.
0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu