miercuri, 16 iunie 2021

Melania Rusu Caragioiu - RECITAL ,,MIHAI EMINESCU”

 



RECITAL  ,,MIHAI EMINESCU

de Melania Rusu Caragioiu

  

 

~*~

 ,,DE  MIC  BĂIET  PĂDURI  CUTREiERAM”

 

Trăit-a pe acest pământ

Un lujer mic de floare

Fugea cu buclele în vânt

Și surâdea în soare,

 

Vorbea cu toate, într-ales

Pe limba lor ciudată

Ele- șopteau c-au înțeles

De fiecare dată

 

Și gâzele și moși  bondari

Și culbecii cu  coarne

Și flori albastre, nuferi mari

Râdeau ,  să se răstoarne…

 

Dar cel băiet crescu  ușor

Zeifir de primăvară

Lângă ,,conacul” cu pridvor

În cel capăt de țară.

 

Și-acuma-l chemau depărtări.

Nu mai era  de-o schioapă

Și ochii lui cătau spre zări

Spre visele ce-adapă.

 

Vacanțele erau un semn,

Codrul era aproape,

Dorul de ducă un îndemn

Spre irizări de ape.

 

Codrul cel falnic îl chema

Sub poala lui cea verde,

Iarba covor îi impletea

În umbra ce se pierde

 

Mergea gândind la ce-i frumos

Urcând către izvor

Iar vântul fluiera voios;

Păsări  oprind din  zbor.

 

Și pasul când îl înturna

Mai plămădind un vers

Iar lângă lac se așeza

Gândind la-al vremii mers.

 

Odată visul  împletit

Cu dorul către lume .

Acel Făt, cel  Frumos ursit

Plecă spre soare-apune.

 

Multe-a văzut în calea lui

Și saltimbanci și stele

Dar dorul cald al codrului,

Potecile cu iele ,

L-au tot chemat la ele iar

Și sufletu-i era de jar!

L-ademeneau codrii  străbuni

Un lait motiv, spre ei, spre lumi.

 

 


 

 

F E E R I E

 

Leagăn de nuferi,

Licăr de pleoape,

Roate de ape.

 

Nisip sub trestii

Prefiră valul,

Raci sapă malul.

 

Vânt de prin sălcii

Parfum încarcă,

În mica barcă.

 

Plutiri de văluri

Pe corzi de liră,

Visuri înșiră.

 

La mal s-alină

Struna iubită,

Dormi fericită !

 

 

 

 

F L O R I L E   T R E C

 

Florile trec,

Ca visul de vară,

Şi nu se-ntorc, iară;

Anii-mi petrec…

 

Apele fug;

În ochii tăi tulburi

Simt taine sub  colburi,

Inimi pe rug !

 

Nu pot să plâng.

Ploile – mi susură,

Vântul îmi murmură;

Inima-mi strâng.

 

Crinii şoptesc

Sânului, dor,

Şi anilor…

Feţe-mi zâmbesc.

 

Cade din nor

Luna deşartă,

Prin zarea spartă;

Cutezător !

 

 

Nu pot sa plâng,

Inima-mi strâng;

Anii-mi petrec:

Vieţi, înec

 

Crinii şoptesc,

Florile trec,

Feţe-mi zâmbesc.

 

Cade din nor

Cutezător…

 

Apele fug…

 

 

 

 

CĂNTECUL  LACULUI

     Parodie, după Mihai Eminescu

 

Flori de nufăr, în potire, strâng al murmurului val,

Ştimele, fără de număr, încing horele pe mal.

 

Visul lunecă pe ape, căutând tihnit liman,

Frunzele, a pădurii pleoape, ostenite, adorm pe ram.

 

Sub al paşilor de zână, foşnind în măruntul dans,

Iarba cântă în surdină, cu al stelelor balans.

 

Pe a lacului mătase, sub al farmecului dar,

Lebedele, în gondole,  lasă valuri de cleştar.

 

Luna, pletele-şi resfiră peste ape şi-ntuneric,

Smălţuindu-le-n  smaralde  şi-n sclipiri de vis feeric.

 

Toate sunt ca altădată, pe cel lac cu  unde line,

Şi pe-aripi de libelulă, pleacă doruri... către tine...

  

 

 

 

L U M E A   M E A   D E   V I S E

 

Unde-i lumea mea de vise ?

Mă  întreb cu glasul stins,

Unde-s florile ucise ?

Unde-i lacrima din plâns ?

 

Au zburat cu frunza…, toamna,

Şi cu ghiocei în păr...

Numai luna, numai doamna

Le-a văzut într-adevăr...

 

‘Cerc sà le găsesc, zadarnic;

Ele s-au ascuns în neant,

Sub al brumelor zăbranic,

Al temutului Garant.

 

Pleacă lumea mea de vise

Cum pier florile ucise...

 

  

 

 

FLOARE   ALBASTRĂ

 

Unde eşti tu, floare albastră,

Floarea nopţilor cu stele ?

Te-ai ascuns în umbra lunii,

Zână a visurilor mele…

 

Floare albastră, floare albastră

Cu privirea de cicoare,

Umbra degetelor tale

Se ascunde-n stropi de soare.

 

Floare albastră, strop de mare,

Eşti când veselă, când tristă;

Treci prin lume ca o boare,

Diafana mea artistă…

 

  

 

 

FORMĂ  ȘI  DEZAGREGARE

 

Azi m-am născut din infinit

Şi parcă vin deaproape,

Sau ceţuri m-au acoperit

Cu  ferestre de ape.

 

Păşesc peste nisipul greu.

Alb, presărat cu sare

Şi simt că neantul e al meu :

Aer, pământ şi mare.

 

Oglinda soarelui sus pus

Îmi urmăreşte umbra.

El da, Eu încă n-am apus,

Dar îi încalc penumbra.

 

Când zbor ca un meteor stins,

În prag de disipire,

Se-opreşte în loc timpul învins

Sub neagra mea privire.

 

Dezagregat, m-am tot pierdut

In căi fără de ştire…

Dintr-o scânteie-am înviat

Cu foc de nemurire.

 

 

 

 

L U M E A   M E A   D E   V I S E

 

Unde-i lumea mea de vise ?

Mă  întreb cu glasul stins,

Unde-s florile ucise ?

Unde-i lacrima din plâns ?

 

Au zburat cu frunza…, toamna,

Şi cu ghiocei în păr...

Numai luna, numai doamna

Le-a văzut într-adevăr ...

 

‘Cerc sà le găsesc, zadarnic;

Ele s-au ascuns în neant,

Sub al brumelor zăbranic,

Al temutului Garant.

 

Pleacă lumea mea de vise

Cum pier florile ucise...

 

 

 

 

M Ă I A S T R A

 

Sub izvorul din pădure

Susurând sub stânci albastre

Se ascunde un castel falnic

Încrustat cu joc de astre,

Marmoră, argint, granate,

Filigran în rocă dură,

Luminat de nestemate.

 

Colonnade, arcuri lucii,

Galerii, tronuri și trepte;

Tot ce mâna veșniciei

Taie-n linii, curbe, drepte…

 

Aur, stalagmite, perle,

Prinse-n bolta de cristal

Luminează, șerpuinde,

Ape limpezi, de metal,

Împietrite în cascade,

Din făntâni create anume

Cu satiri, cu nimfe albe,

Și dragoni sculptați în spume…

 

Printre dalele albastre,

Cu luciri de azurit,

Curge-un fir de-argint, subțire,

De sub stânca de granit.

 

Mai în jos, un lac, se face,

Unde umbre vezi plutind;

Cântă nuferii albaștri,

O Măiastră adormind…

 

Cine e făptura sacră,

Vis, în artă împletit ?

Este-a poeziei muză,

Stihul cel neostenit,

Care leagă fir de vrajă…

 

 

 

 

F R U M O A S A    MEA

 

Frumoasa mea,  iubită, visătoare,

Cu pletele aprinse, ca o vrajă,

Te văd o Penelopă țesătoare,

Ce porți fidelitatea ca o mreajă .

 

Frumoasa mea, iubită, visătoare,

Te plimbi pe sub cireșii din grădină;

Te faci că ai uitat, așa e oare

Când cercetezi a inimii lumină ?

 

Frumoasa mea, iubită, visătoare,

Prefiri mătănii cu boabe de sfinți;

Ieri mi-ai trimis mesajul pe o floare...

 

Frumoasa mea, iubită, visătoare,

Ești talerul pierdut între arginți,

Iubita mea umbrită de candoare.

 

 


MITUL  IUBIRII  MELE

Vechi tablou

 

Tirania iubirii

Se sparge în cioburi

Ce cad cristalin

La poala iubitei-un vis de blândețe,

Cu plete bălaie și zâmbet senin...

 

Mă-nviorezi  în iris, ascuns de o cicoare,

Te-nvălui în hlamidă de palidă mătase

Ce unduiește-n valuri  pe umerii de floare...

Tu te-nfiori molatic, cu genele umbroase...

 

Talazuri lungi, trec anii, în volburi-plăsmuire,

Furtunile din suflet iau calmul lin,  de  seară...

Încet,

Cu borangicul pe tâmple se coboară:

Anii și  amintirea –n  oglinzi de menuet…

 

 

 

 

B I O S F E R Ă

 

 Hrănind lumina cu ideea vieţii

Materia urcă înspre nesfârşit,

Perpetuând atomii definit,

Hrănind lumina cu ideea vieţii.

 

Pe axe de planete prinse-n nit

Se rotesc nori şi zorii dimineţii;

Se mai ascund sub draperia ceţii,

Pe axe de planete prinse-n nit.

 

În flux şi în reflux, necăutat

Tălăzuiesc în trezie şi vis,

Pe ţărmul umed şi mereu deschis,

 

Din care primul simţ s-a întrupat -

Atom, de mână cu atom sprinţar:

Din ancestral înspre cuaternar…

 

 



BALADA  DULCELUI  MIHAI

 

Un licăr de pleoape

În sfintele ape,

Spre ceruri privire

Și spre omenire.

 

Drag al meu Mihai,

Pe un plai de rai,

Ai cântat izvoare –

Românie -n soare.

 

Ai plans cu alean

Dorul unui neam,

Greul ce-l adastă

Sub cea aspră castă.

 

Gândul  tău de aur

Ne țesea tezaur…

 

Azi sclipesc pe cer,

Și nu efemer,

Versurile tale:

Steme din paftale.

 

Și iarăși, bădiță,

Cânt de poieniță,

Ziceai din caval

Seara de pe deal…

 

N-ai uitat nimic

Din păsul meu trist.

 

Tot ți-am zis și-mi zic:

Cine nu te știe ?

Plans și voioșie !

O lume te cheamă

,,Mult poet, de seamă”

 

Aur și palate,

Mândre nestemate –

Versurile tale:

Cânt și osanale.

 

Când mă uit în carte

Mă chemi de departe

Să te caut  anume

Cum zbori peste lume.

 

Nume de luceafăr,

Nume din plai sfânt,

Nume cântat veșnic

În cer, pe pământ...

 

Scris-au cronici multe

Despre versul tău;

S-au speriat ciocoii

Și te-au dat la rău,

Dar mintea ta caldă,

Ca o mângâiere,

Nu le-a dat putere

În mârșava vrere !

 

Te-au răpus, trădalnic,

Dar ești viu și falnic,

Mândrul meu Mihai,

Bradul de pe plai;

Bardul de pe plai,

Soare  în lume,  stai !

 

Bădie Mihai,

Cel mai falnic crai,

Tu, grijă să n-ai !

 


~*~

MELANIA RUSU CARAGIOIU








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu