CU FOCUL PASIUNII NESTINS
Înainte
de-a o cunoaşte pe doamna profesor Elena Anuşca-Doglan în persoană, auzisem
multe lucruri extraordinare despre ea de la prietena mea de-o viaţă, Vasilica
Grigoraş. Locuiam încă în România când am aflat cum şi-a folosit creativitatea
ca să transpună în proiecte dorinţa ei de a deschide ferestre dincolo de
graniţele României prin care să strălucească frumuseţea dansurilor populare şi
a costumelor noastre naţionale. Dorința i s-a împlinit într-un mod admirabil
prin iniţierea Festivalului de Gimnastică și Dans „Prietenia”, cunoscut de-a
lungul timpului peste țări și mări. Proiectele derulate au încorporat pasiunea
ei pentru dans, gimnastică şi muzică, talentul unor copii, disciplina pe care
şi-au impus-o ca să atingă performanța de artişti, precum şi crezul insuflat de
profesoara lor, că munca făcută cu bucurie şi temei dă rezultate spectaculoase.
Am primit de la prietena mea, Vasilica, fotografii din locurile unde au fost cu
ansamblul de dansatori, punând cu mândrie Vasluiul pe harta Europei. Aceste lucruri
minunate se întâmplau pe la sfârşitul anilor ‘90.
Am
emigrat în Noua Zeelandă (NZ) în 2002, dar distanţa dintre România şi NZ, nu a
făcut altceva decât să invite veștile bune despre activităţile pline de succese
ale doamnei profesor Elena Anuşca.
În
2009, când am revenit în România împreună cu soțul meu, Robert, și am stat la
Vaslui o săptămână, găzduiți de prietena mea, Vasilica, am reușit să o cunosc
personal pe doamna Anușca-Doglan, care pentru mine a devenit Elena. Căldura
care emana din întreaga ei ființă, a topit dintr-o dată distanța impusă de
pronumele de politețe. Elena, vecina și prietena Vasilicăi, a fost deseori
invitată la o cafea ori la prânz de prietena mea. Simțeai energia Elenei,
înainte de a-i deschide ușa, pentru că venea întotdeauna grăbită de undeva ori
se grăbea să ajungă undeva, acel undeva fiind Colegiul „Anghel Rugină”, Palatul
Copiilor, o bibliotecă școlară, o întâlnire importantă... Când Elena povestea
despre munca ei cu copiii, ochiii îi căpătau o strălucire de mamă extrem de mândră
de pruncii ei. Am simțit din plin energia pozitivă pe care o emana atunci când
vorbea despre munca ei. Părea, și de fapt și era, o persoană extrem de ocupată.
Ocupată,
dar cu inima ei generoasă, a reușit să-și facă timp și să folosească mașina
familiei ca, împreună cu soțul ei, să facem o excursie de o zi la Huși, unde eu
și Robert, am vizitat mormintele părinților și bunicilor mei, o verișoară și
câțiva prieteni apropiați. Soții Anușca-Doglan au mers să viziteze niște rude
într-un sat de lângă Huși, lăsându-ne vreo 6 ore la dispoziție pentru vizitele
programate. Mi-amintesc că a fost o zi de vară însorită, că am reușit să facem
poze, că am povestit și râs în mașină, că a fost o atmosferă plăcută și
destinsă. La întoarcerea spre Vaslui, domnul profesor Gheorghe Anușca-Dolgan,
șoferul expediției, a oprit să facem un popas la statuia lui Ștefan cel Mare,
prilej cu care soțul meu, curios și foarte dibaci la pus întrebări, a primit de
la Elena o adevărată lecție de istorie despre Ștefan cel Mare. Cu altă ocazie,
când am petrecut câteva ore cu soții Anușca-Doglan, în mașina lor, mergând la
Galați, am aflat mai multe unii despre altii, apropiindu-ne și mai mult.
În
2018, când am revenit în România și am stat câteva săptămâni la prietena mea
Vasilica, întâlnirile matinale la o cafea împreună cu Elena erau adevărate oaze
de bună dispoziție. Pasiunea pentru munca ei de a învăța copiii să danseze,
nu-și pierduse nimic din intensitate. Deși pensionară și arăta fizic puțin
obosită, energia ei spirituală lucra la capacitate maximă, viața ei fiind și
mai complexă decât ultima dată când petrecusem timp împreună, fiindcă între
timp se îmbogațise cu nurori, nepoți și un câine de apartament.
Sunt
beneficiara unui gest extrem de generos al Elenei. Într-un an, mi-am propus ca
la începutul primăverii, să le povestesc colegilor mei poeți din NZ, la şedinţa
lunară de cenaclu, despre semnificația zilei de 1 Martie în tradiția,
spiritualitatea și cultura românească. Am dat „zvon” în țară că am nevoie de
mărțișoare. Vasilica a vorbit cu Elena, Elena a mers la Palatul Copiilor, iar
dna Mirela Nistoroschi, directoarea instituției, cu aceeași disponibilitate de
a dărui i-a pus la dispoziție Vasilicăi mai multe cutii pline cu mărțișoare
realizate de copiii care veneau la Palat, din care a ales circa 100 și mi le-a
trimis în Țara Norului Alb și Lung. Cum să nu iubești asemenea oameni? Cum să
nu-i respecți?
Întâlnirile
cu Elena au continuat pe Skype, prin e-mailuri, prin invitațiile de a participa
la diferite activități. Entuziasmul ei a fost mereu la cote înalte, fie că era
vorba de o lansare de carte, un simpozion în care tema principală a fost
Violența cu efectele ei pe toate planurile umane și sociale, fie că era vorba
de spectacole date de copii și care puteau fi vizionate on-line.
Aș dori
să menționez modestia Elenei, o calitate pe care o au doar oamenii care își
dăruiesc timpul, talentul, abilitățile necondiționat. Lucrând la o carte
aniversară, am avut nevoie de o fotografie de-a Elenei, care era unul dintre
colaboratorii cărții. Am fost plăcut surprinsă să aflu că anul trecut a primit titlul de Cetățean de onoare al
orașului Vaslui, de care nu mi-a spus niciodată, deși am comunicat via - email.
Elena
face parte din categoria oamenilor aleși, care iubesc copiii și cred că pot să
le insufle dragoste pentru artă, indiferent de forma ei de expresie, care pun
acțiunile mai presus de cuvinte, care nu au timp de problemele altora pentru
că-și folosește timpul pentru soluții, care pun pasiune și entuziasm în toate
datoriile și rolurile vieții care ne leagă unii de alții și ne armonizează:
cele de cetățean, dascăl, coleg, partener de viață, părinte, bunic, vecin…
La
mulți ani, dragă Elena! Păstrează nestins focul pasiunii cu care le faci pe
toate! Continuă să înfrumusețezi pe cei pe care-i atingi cu talentul, crezurile
și idealurile tale. Să fii sănătoasă și binecuvântată!
Dr.
Valentina Teclici
Napier,
Noua Zeelandă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu