Misiuni ale Forțelor Armate pe timpul
pandemiei
Teo Palade
09 Iunie 2021
„Atunci
când statul civil e slab și nu se bucură de mare credibilitate și încredere, ca
în cazul României, și dacă acest stat are o tradiție democratică fragilă și o
moștenire autoritară, atunci mulți cetățeni vor avea tendința de a vedea în
armată o soluție în situații de criză” (Profesorul de istorie elveţian Oliver
Jens Schmitt, specializat pe problematica statelor est-europene). Este firesc
ca pe timpul situaţiilor de criză, aşa cum sunt pandemiile, toate instituţiile
statului, în special instituţiile de forţă, să primească misiuni specifice
uneori complet diferite de sarcinile lor de bază.
Cât de justificată este,
constituţional şi ca eficienţă, utilizarea armatei în situaţii de pandemie?
La o
primă vedere, întrebarea pare a fi lipsită de sens. În esenţă, armata există
pentru a interveni în situaţii de criză majoră. Iar pandemia reprezintă,
dincolo de orice alte considerente, o asemenea situaţie. Totuşi, în actele
oficiale fundamentale ale multor state, intervenţia forţelor armate în alte
situaţii decât războiul este strict limitată. Restricţiile au ca principal
motiv eventualele efecte nedorite ale unei intervenţii militare scăpate de sub
control şi pericolele reale pentru existenţa unui stat de drept atunci când
s-ar produce abuzuri.
Constituţia
României, la art. 118, al. (1), precizează: Armata este subordonată exclusiv
voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a
unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei
constituţionale. Este strict stabilită. În condiţiile legii şi ale tratatelor
internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea
colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind
menţinerea sau restabilirea păcii.
În
directă relaţie cu art. 118 din Constituţie, Tratatul de Constituţie comentată
şi adnotată precizează: „Subordonarea armatei voinţei suverane a poporului şi
constituţionalizarea acestei legături arată foarte clar că forţele armate ale
statului român nu pot fi instrumente aflate la dispoziţia autorităţilor
publice, care ar avea astfel vocaţia şi latitudinea să se folosească de armată
împotriva poporului pentru a-şi satisface interese politice, fără legătură cu
cele împărtăşite de popor”.
Conform
celor susţinute de Prof. Petre Duţu de la Centrul de Studii Strategice de
Apărare şi Securitate, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
în amplul studiu intitulat Conducerea administrativă a Armatei în situaţii de
criză şi război(1) activitatea Armatei României în situaţii de criză are un
„semnificativ şi profund caracter legal”. Argumentele sale, pe care le putem
accepta în totalitate sau nu, sunt: întreaga activitate a armatei se
organizează şi desfăşoară potrivit prevederilor constituţionale şi a celorlalte
legi referitoare la apărarea naţională şi colectivă; legalitatea activităţii
armatei în timpul stării de asediu sau stării de urgenţă rezidă în faptul că
toate structurile chemate să acţioneze sunt constituite în baza unor prevederi
legale; activitatea armatei pe timpul stării de urgenţă sau de asediu se află
sub controlul instituţiilor statului abilitate; legile referitoare la starea de
urgenţă şi starea de asediu precizează care sunt obligaţiile şi răspunderile
armatei pe timpul instituirii acestor stări.
Înscrisurile
legislative privitoare la utilizarea armatei pe timp de pace pot fi foarte
diferite. Privind înspre Occident, constatăm că în Germania este stabilit în
mod expres regimul constituţional al forţelor armate atunci când este decretată
„starea de apărare sau de tensiune” şi, în fine, sunt precizate condiţiile în
care pot fi angajate forţele armate pentru a sprijini Poliţia şi Corpul Federal
de Protecţie a Frontierelor, reţinându-se că trebuie să fie vorba de un caz de
pericol pentru menţinerea ordinii constituţionale, liberale şi democratice a
Federaţiei şi a Landurilor, pericol creat „de răsculaţi organizaţi şi înarmaţi
milităreşte”(5); în Austria sunt reglementate condiţiile în care armata
federală poate face apel la „puterea civilă” pentru a sprijini apărarea
militară a ţării prin care se înţelege atât protejarea instituţiilor
constituţionale şi a libertăţilor democratice ale cetăţenilor cât şi menţinerea
de o manieră generală a ordinii şi securităţii interne, respectiv pentru sprijinirea
în caz de calamitate naturală şi accidente de o anvergură extraordinară.
Desigur
că, în funcţie de prevederile constituţionale, fiecare stat permite într-o
măsură mai mare sau mai mică folosirea forţelor sale armate în situaţii de
criză altele decât războiul. Mă voi limita în a prezenta două situaţii. India,
spre exemplu, pe timpul pandemiei a contat pe sprijinul total al forţelor sale
armate. Ţara vecină, Sri Lanka, a privit cu rezervă folosirea armatei în timpul
acestei pandemii din considerentul că armata scoasă pe străzi poate spori
sentimentul de frică în rândul populaţiei.
În
acelaşi timp, va trebui să fim conştienţi că implicaţiile relaţiilor pandemie -
armată pot fi mult mai diverse, violente chiar, uneori extrem de greu de
anticipat. De curând, la data de 12.02.2021, publicaţia euronews.com atrăgea
atenţia că în ţări precum Republica Congo, Somalia, Siria şi Yemen pandemia a
amplificat fenomenul de atragere a copiilor în forţele armate şi folosirea lor
în luptele şi războaiele locale aflate în desfăşurare. „Impactul pandemiei
CoVid-19 este descurajator: sărăcia şi lipsa oportunităţilor sporesc şi mai
mult factorii care conduc la recrutarea copiilor şi folosirea lor de către
forţele armate sau de către grupurile înarmate, inclusiv prin violenţe sexuale
ori răpiri” (Josep Borrell, comisar pentru politică externă al U.E.).
Putem
concluziona fără a greşi prea mult că, aproape în totalitatea lor, statele
afectate de pandemia CoVid-19 au folosit forţele armate pentru sprijnul
populaţiei civile, demers socotit legal şi apreciat ca eficient.
Forţele armate pe timpul pandemiei,
schimbarea de paradigmă
Pandemia
care a caracterizat debutul deceniului trei al secolului a determinat schimbări
de esenţă în multe dintre domeniile pe care le consideram ca fiind stabilite
pentru vecie. O multitudine de valenţe ale lumii, considerate imuabile, au
cunoscut transformări de esenţă.
Aflată
între domeniile afectate, armata a suferit şi ea modificări de substanţă în
ceea ce înseamnă misiunile sale de bază. Fără a-i reduce din suma
responsabilităţilor deja consacrate, pandemia i-a impus misiuni noi. Misiuni
care s-au adăugat unui alt set de schimbări aflate în curs de aplicare,
determinate de modificările dramatice în ducerea războiului modern, cum ar fi
apariţia formelor de război asimetric, război electronic, război spaţial, etc.
Schimbări
importante au avut loc în ceea ce priveşte activitatea de zi cu zi a
militarilor. A fost schimbat modul de organizare a instrucţiei şi modul de
desfăşurare a exercițiilor renunțându-se inclusiv la unele locuri tradiţionale
de desfăşurare a acestora. A fost revizuită durata unor aplicaţii. S-au
modificat condiţiile de cazare, igienă şi de servire a mesei. Unele dispozitive
militare au fost restructurate. Numărul de efective participante la exerciţii
s-a adaptat cerinţelor medicale specifice pandemiei. Dispunerea şi distanţa
dintre militarii îmbarcaţi în mijloacele de transport au fost revizuite, iar
intensitatea antrenamentelor a fost adaptată noilor cerinţe sanitare.
Importante
acţiuni militare, unele cu impact politico-militar internaţional, au fost
scoase de pe agendă. Se va discuta încă multă vreme despre anularea celei mai
mari aplicaţii militare a secolului care implica participarea trupelor
americane la exerciţii de luptă pe teritoriul european. Aplicaţia, numită
„Ddefender Europe 20”, a fost stopată din plin proces de afluire a efectivelor
şi tehnicii militare, renunţându-se astfel la materializarea unui efort de
planificare de doi ani şi contabilizând pierderi financiare de multe milioane
de dolari. Eşecul răsunător a ceea ce ar fi trebuit să fie colosala
demonstraţie de forţă a N.A.T.O. ilustrează cât se poate de convingător
implicaţiile pandemiei asupra organismului militar.
Nu
în toate statele afectate de pandemie, dar în cele în care instituţia militară
este respectată iar grija faţă de militarii activi şi în rezervă se află la
cote normale, existenţa pandemiei a determinat acţiuni speciale ale
ministerelor apărării în relaţie cu omul în uniformă. În S.U.A., aflăm de pe
site-ul Military.com, s-au înfiinţat structuri care aveau misiunea de a urmări
impactul noii situaţii sanitare şi a restricţiilor impuse de aceasta asupra
familiilor militarilor activi şi a veteranilor. Aceste unităţi urmăresc
evoluţia îmbolnăvirilor în rândul militarilor şi propun măsuri imediate pentru
diminuarea numărului unor noi infectări. Tot în S.U.A. au fost anulate unele
misiuni care implicau deplasarea militarilor în zone cu risc mare de infectare,
au fost scurtate intervalele de timp pentru verificarea stării de sănătate a
celor aflaţi sub arme şi s-a acordat o mai mare atenţie stării psihice şi
sănătăţii mentale a celor care au fost în contact direct cu persoane infectate
sau au lucrat în zone aflate sub carantină.
La nivel N.A.T.O.
Odată
cu apariţia pandemiei şi cu declararea stării de urgenţă în nenumărate state
ale lumii, inclusiv state neprietene, Alianţa Nord-Atlantică a fost preocupată
să nu scadă nivelul de operabililitate al trupelor şi să nu i se altereze
gradul de vigilenţă. În cadrul Alianţei au loc frecvente analize ale situaţiei
create şi sunt elaborate planuri privitoare la acţiunile viitoare. Eforturile
sunt concentrate în direcţia utilizării în mod cât mai eficient a
echipamentului militar, resurselor şi capabilităţilor de transport terestru şi
aerian.
N.A.T.O.
a iniţiat o multitudine de acţiuni în directă legătură cu pandemia. A
participat la construirea a mai mult de o sută de spitale de campanie cumulând
peste 25.000 de paturi. Pentru a sprijini efortul general sanitar, au fost
angajaţi în lupta cu virusul circa 5.000 de medici militari şi personal medical
specializat. Aeronave N.A.T.O. au participat la numeroase acţiuni de transport
medicamente, echipament medical şi bolnavi în stare critică. Se apreciază că
până la începutul lunii decembrie 2020, avioane aparţinând N.A.T.O. au
transportat mai mult de 1.000 tone de echipamente de urgenţă.
Odată
cu startul campaniilor de vaccinare de la începutul anului 2021, transportul
vaccinului de la unităţile de fabricare la diferite destinaţii a fost asigurat
în mare parte cu avioane militare aparţinând Alianţei, în timp ce mii de medici
militari s-au alăturat efortului general de administrare a vaccinului
populaţiei civile.
Desigur
că, pe parcursul unui an de pandemie, acţiunile unei alianţe militare de
dimensiunea NATO au fost mult mai multe şi poate mai importante decât cele
aduse în discuţie aici. Semnul distinctiv al acestora este marcat de adaptarea
într-un ritm susţinut a militarilor la nevoile stringente ale societăţii civile
şi modificarea, uneori cu efecte pe termen lung, a misiunilor extrem de stricte
şi specifice ale armatei la cerinţele de ordin sanitar ale naţiunilor.
În România
Pe
timpul pandemiei s-a redescoperit că armata poate fi utilă ţării nu numai în
caz de confict. Puşi în faţa rezolvării unor probleme sociale ce păreau
insurmontabile, politicienii au fost nevoiţi să recurgă la sprijinul
militarilor, să îşi aducă aminte de imaginea bună şi de respectul de care se
bucură Armata României în ochii cetăţeanului şi să utilizeze, de multe ori în folos
propriu, această stare de fapt.
Ori
de câte ori militarii sunt scoşi din cazărmi pentru activităţi care nu au
legătură directă cu misiunea lor de apărare armată a ţării, se pune, în mod
justificat întrebarea: „De ce credeţi că militarii au mai multă autoritate sau
credibilitate decât specialiştii civili?”. Răspunsul nu este de loc simplu.
Iată părerea profesorului de istorie elveţian Oliver Jens Schmitt, specializat
pe problematica statelor est-europene: „Atunci când statul civil e slab și nu
se bucură de mare credibilitate și încredere, ca în cazul României, și dacă
acest stat are o tradiție democratică fragilă și o moștenire autoritară, atunci
mulți cetățeni vor avea tendința de a vedea în armată o soluție în situații de
criză. Evident, chiar și Elveția și-a mobilizat armata și trupele speciale
pentru a ajuta spitalele, dar e vorba despre o armată a cetățenilor – nu a fost
mobilizată o entitate militară efectivă, ci cetățeni în uniformă cu o anumită
pregătire profesională. Simpla prezență a uniformelor pe străzi constituie, în
cel mai bun caz, un ajutor pentru poliție – dacă armata e pregatită pentru o
asemenea utilizare. Mobilizarea medicilor militari într-o situație de criză mi
se pare potrivită. De asemenea, dacă poliția e suprasolicitată în menținerea
securității, armata poate interveni, în cazul în care constituția prevede așa
ceva. Dar, iarăși, ne punem problema stabilității structurilor civile – în
principiu, poliția ar trebui să fie în stare să rezolve conflicte de genul pe
care îl descrieți.”
Academicianul,
generalul și doctorul Victor Voicu vede lucrurile cu totul altfel: „...există o
comandă clară și unitară. Nu există datul cu părerea sau tergiversarea. În
astfel de condiții armata are rol hotărâtor, de aceea se dau astfel de
ordonanțe, pentru a unifica și disciplina comportamentul. Sigur că, în acest
fel, libertatea individuală este știrbită, dar la ce folosește această
libertate acum? Să te contaminezi? Singura măsură necesară este prevenția: nu
avem vaccin, nu avem antivirale specifice, deci când nu ai alte soluții, ce
poți face este să previi prin reducerea contaminării”.
Împlicarea
Armatei Române pe timpul pandemiei COVID-19, deloc de neglijat, a acoperit
aspecte diverse ale situaţiei sanitare naţionale, s-a făcut simţită aproape
permanent şi, uneori, uniforma a fost utilizată ca pavăză pentru politicienii
prea speriaţi de consecinţele faptelor lor. De cele mai multe ori, militarii au
fost folosiţi pentru:
-
dezinfectarea spaţiilor spitaliceşti (de exemplu, cu ajutorul militarilor din
Batalionul 202 Apărare CBRN din Huși, au fost dezinfectate spaţiile de
circulaţie în incinta spitalului judeţean);
-
transportarea bolnavilor, a echipamentului medical şi a medicamentelor cu
autospecialele din dotare şi cu aeronavele de transport din cadrul flotei
aeriene;
-
patrularea pe străzi şi legitimarea persoanelor împreună poliţia şi
jandarmeria;
- în
scop de intimidare, scoaterea din cazărmi şi patrularea pe străzile oraşelor cu
tehnica blindată şi cu armamentul la vedere;
-
construirea şi echiparea unor spitale de campanie dedicate COVID-19; utilizarea
spitalelor militare din ţară, împreună cu personalul lor medical, ca spitale
dedicate Covid-19.
Este
de notat că responsabilitatea organizării la nivel naţional a centrelor de
vaccinare şi a activităţilor în relaţie directă cu imensul efort de vaccinare a
populaţiei a fost încredinţată unui medic militar. Mai mult, de curând,
întâmpinând numeroase critici, inclusiv acuzaţii de încălcare a Constituţiei,
Ministerul Apărării a iniţiat un proiect de act legislativ prin care acordă
puteri sporite poliţiei militare în relaţie cu populaţia pe timpul stării de
urgenţă şi stării de alertă.
Concluzii
Pandemia
Covid-19, prin amploarea sa şi prin implicaţiile privitoare la sănătatea
populaţiei planetei şi a securităţii sanitare internaţionale, a determinat
mobilizarea tuturor resuselor aflate la dispoziţie. Forţele armate naţionale,
inclusiv cele aparţinând unor alianţe militare nu au fost exceptate. Misiunile
lor au fost adaptate condiţiilor specifice urgenţelor medicale, chiar dacă a
trebuit să fie adoptate legi noi în acest sens.
În
luna noiembrie a anului 2020 la Geneva s-a desfăşurat a 12-a Conferinţă
internaţională a instituţiilor Ombuds pentru Forţele Armate. Acolo, timp de
cinci zile, peste 100 de participanţi din 40 de instituţii naţionale Ombuds
responsabile cu protecţia drepturilor omului şi prevenirea „maladministraţiei”,
au analizat modul în care armata a răspuns ameninţărilor imediate induse de
pandemie. Câteva dintre concluziile evidenţiate acolo ar merita analizate de
factorii militari şi politici responsabili din România cu scopul de a se
extrage învăţăminte pentru viitor, având în vedere că pandemia nu dă semne că
s-ar stinge prea curând:
-
aproape în toate ţările globului forţele armate au fost implicate în mod
crucial în lupta împotriva pandemiei;
-
relaţiile dintre civili şi militari au fost intensificate în această perioadă,
ceea ce nu a condus de fiecare dată şi la îmbunătăţirea acestor relaţii – au
existat plângeri şi contestări din partea ambelor părţi;
- în
ceea ce priveşte situaţia internă din cadrul armatei, au fost reduse
exerciţiile din teren care implicau contactul direct al militarilor şi s-a
preferat instruirea prin intermediul mijlocelor digitate, ceea ce a influenţat
negativ pregătirea trupei;
- în
întreaga lume, guvernele au impus măsuri de retrângere a drepturilor
cetăţeneşti, inclusiv prin intervenţia armatei, de aceea este necesară o
supraveghere atentă a relaţiei civili-militari pentru a se evita atingerea
drepturilor civile ale populaţiei, dar şi drepturile celor aflaţi în uniformă.
Bibliografie
-
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/conducerea_administrativa_a_armatei_in_situatii_de_criza_si_razboi.pdf
-
http://www.ft.lk/opinion/Role-of-the-military-in-the-present-pandemic-situation/14-712116
-
https://www.financialexpress.com/defence/coronavirus-armed-forces-response-to-the-covid-19-pandemic-in-india/1936604/
-
https://www.euronews.com/2021/02/12/covid-19-pandemic-increases-risk-of-children-being-recruited-by-armed-groups
- https://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-118-constitutie
Notă:
Text publicat cu acordul General Br. (r) Dan Niculescu, redactor-şef al
revistei „Dincolo de orizonturi”, Anul VI, nr.11/ aprilie 2021
Aranjament grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu