MERE PADURETE 59 (necorectat/necenzurat capitol din romanul Fratelui PAVEL)

 

MERE PADURETE 59

Vica a fost tot timpul importantă, pentru mine, după ce am cunoscut-o pe această văduvă țărancă, la ea acasă, văzându-i și copiii ei. M-am împretenit și cu acești țânci, pitici cu lipici (Marius era cel mai mare, urmând Mihaela-Ștefania și Teodor-Flaviu). Știu, că nu-s tatăl lor, dar tot pe mine mă socotesc tată, că i-am crescut și nu-s doar o amintire. Pe făimoasa Vica, nu știu dacă am descris-o suficient. Din toate timpurile s-a dus lupta pentru dreptate și pentru sănătatea pământului, cum era strălucitul și manifestul lui Adrian Păunescu, un titan al poeziei românești și parlamentar român. Era lupta pentru dreptate și libertate, că omenirii ni destinul să ne eliberăm de tâlhari, de necinstiți ca să trăim, în pace, să trăim bine, în bine cu bine, drept și sfânt să trăim: oameni între oameni să trăim potriviți la locul potrvit, oameni pentru oameni. Dacă citim ori recitim Pârlitul nuvela de debut a celui ce ascris Desfășurarea / Imposibila reântoarcere parcă ai trăi, în Mere pădurețe, prin Sâmpetru-Almașului și teleportat, în copilărie parcă aș vorbi la mobil cu acel Miron Ioan sau aș fi, în Cluj la Sever alt Miron de a lui Aurel de pe ulița lui Zica (și nu Zica din Cluj de pe 14 iuie, trecând peste podul Garibaldi trecând pe lângă stadion ca un hohier / teleleleu lejer sau nepăsător ca vântul, care-ți mângâie obrazu și te răcorește, chiar și, când cu Vica eram la sapă pe valea Osoiului / pe Dos la nadă. Și eram amândoi silitori și asudați, dar dam zor, săpam. Pe la Telaviv culeg escrementele de pe străzi, că-i mizerie, iar la noi, iar valuri de căldură și inundații, cu fenomene meteo severe. Se enervează Daria, că trebuie să mă servească cu mâncare și să-mi dea mâncare și, chiar, îmi zice, de ce nu atrag atenția lui Mihaela ca să n-aibă treabă cu ea sfădind-o (când vine acasă se leagă de ea și-i poartă de frică).

     - Cine-i Mihaela? E lezbianca? Ca nu-i nimic rau in asta. Nu ramane gravida. E mai in siguranta.

     - Fata lui Vica, soră de mamă cu Daria și ea, Daria mai are frați de mamă și pe Marius și pe Teodor-Flaviu, că eu pe Vica am luat-o de nevastă, chiar dacă era o văduvă, cu trei copiii, cu trei iezi, trei iezi cucuieți, de fapt Daria era din sângele meu, între mușchetari era D'rdagnian, fără să țin cont, că ceilalți mușchetari: Artos, Armis și Portos, erau adaușii familiei mele ca la Ilie Moromete Achim, Nilă și cel a cărui nume nu știu de ce îmi scapă, că-Paraschiv, dar ce contează, mă Ben? S-ar putea, iar anormal să fi complicat lucrurile, tu întrebându-mă una și eu răspunzând cotit după casa nănașului, nu suficient de clar, chiar dacă nu astfel spectaculos ajung la premiu, dar ce te bagi ca advocatul neangajat, că nu așa ești plin de savoare (mai vezi și serialul comedie Las fierbinți ca o zi cu vești amestecate). Ca să mă înțelegeți, nu trebuie să urmați niște cursuri? Și Daria mai sare iepurele, că și ea se șifonează, enervează, dragă, Ben. Și azi e torid, zi caniculară și cu arșiță și nu-i plăcut, pentru boierii plecați, să se distreze pe la mare, că nu lucră obișnuit ca mine și Vica la câmp, că n-au antrenament, pentru așa ceva ca într-un film din România, film inspirat ca filmul Departe de America. Elicopterul american avea zbor ahoric, dar bine, că n-a explodat, c-ar fi fost un dezastru. Vica era liniștita și muncitoare harnică și, în banca ei ca o studentă, chiar dacă nu era, decât pur și simplu doar țărancă exemplu. Iată-l, în zbor cu noi și, în carambol, nu, în accident, că nu-i vorba de accident, că groso modo, Ioan Miclău spre fericirea noastră nu l-a făcut, că el degajează și chiar ne salută sincer, bucuros.

     - Distinșilor Scriitori Pavel Rătundeanu Ferghete, Ben Todica, Dragi Prieteni, Confirm primirea Capitolului 58, al cărții ”Mere Pădurețe”. Iar după înțeleptul proverb: ”Pic cu pic se face Lacul”, așa și domniile voastre prin muncă și răbdare ați făurit Lacul pe valurile căruia se observă deja razele acelui far al succesului! SPOR LA MUNCĂ ÎN CONTINUARE! Cu mult respect și prețuire! I.M.Gepianu

     - Dar de ce vorbim acum? De picătuea chinezească/dumnezăiască? Nu-i moment de groază, ci de lămurire, că ne lămurește și ne felicită, prietenul nostru. Pur și simplu, tu Miclău, singur ca brend te prezinți, iar eu îți fac reverență, pentru cum ieși, în evidență. Timpul ni partener de nădejde phonex, că-i un aspect grațios ca reper prin cer, socio-cosmic. Ne naștem să murim, în ciudă, că jinduim să nemurim. Ca atare, în valoare și culoare, ca atare, nu-s un neisprăvit, că-s ca cel mai iubit dintre pământeni, un fericit sfințit omul potrivit. Trebuie să depășim prejudecățile ca să avem ce pune pe masă cu eficiență la doi pași, cu lucru bine făcut, că nu-i puțin lucru. Zile mele nu era ca de obicei, ca până atunci, că una era să fii fițingău și alta să fii însurat și bărbat echilibrat și calculat, mai finuț. Natalia Duminică dansa din cur, din buric, iar Coto dansa din cap, în stilul de a dansa, cu artă. O făcea ușor ca și cum avea dragoste, dar parcă zbura. Îmi doream să fiu îndrăsneți ca să prind rădăcini. Nu eram cum ar fi trebuit ca să se vadă diferența (mă gândeam și mă răsgândeam emoțional). Vica era un Michelangelo cu surâsul lui Mona Lisa-Geconda / Leonardo Da Vinci. Miron Ioan aiesta consătean, din Sâmpetru-Almașului, îmi spune telefonic, aflat, în Valencia, Spania, îmi zice, auzi acolo, că eu vorbesc, cu extratereștri, în proza mea, Mere pădurețe, zice și parcă mi se pare ca ieșit de pe arătură, c-ar fi aiurea, în tranvai. Nici aiasta n-a zis Vica, nu mi-a zis niciodată, eu comportându-mă cinstit și drept cu ea:

     - "Tu, mă omori, cu zile, Pavel", eu mă purtam cu ea estetic, fain frumos și nobil, cum mai rar se comporta un bărbat, cu o femeie, adică bine și fără reproș. De obicei țangău eram mai nepăsător. Nu cum Udrea ne pregateste o omleta din oua de lemn azi.

     - Bine dar cine se satura? Un gând simțitor spre cer, îndreptat. Hai, să lăsăm vrăjeala, că fumând chiar trabucurile care ți le-a trimis Fildro Castru, din Cuba, nu faci, frate, economie, dar tu prins, în capcana viciului de a fuma, ce discuție e aiasta, că-mi spui lucruri înteresante, din Sâmpetru-Almașului cheș și lichidități ca să pari înteresant și inteligent, că eu aș face risipă de amintiri, că din satul natal abuzez de amintiri și pe dos, îmi repoșezi de câte am mai reținut din copilărie, ce bogată memorie mai am încă, tu, admiri, vai de capul meu, că, cade cerul, din păcate și n-ai lipsă de răbdare, să citești ce scriu, că ai în față un tot viitorul, mă lauzi, tu, că încă știu din sat ca Creangă ăla mucalit, cu tâlc, ironic și cu haz, pripășit, în Ieși la Bolta Rece ca să râd lângă ulcica de vin alături de Eminescu, alegere înțeleaptă, zici tu plin de râs și glumă, băncuros! Te-ai băgat, în munții Daciei, prin munți ai pătruns, cu detalii, prin peșteri, găuace săpată prin munți că asta e calea spre comori și povești cu enigme, că, în munți sunt comorile străvechi. Iona îghițit de acel Mobidic, avea cu el lumina Ardealului ca Pavel Dan prozatorul câmpiei transilvane, din Tritiu,Turda, că era plăcut și el de Dumnezeu, că Mobidic l-a dat afară din pântecele lui pe acest Ioana, dar scrisul și pe acesta la bucurat, cu dragostea de a scrie cu bucurie și cu nădejde ca tine, în limba română, de a scrie cu satisfacție rară, cu bucuria de a veni duminica de la biserică și bunica de a scoate din cuprorul de copt pâine, de a scoate pirooaștele acele gustoase, cu pciorag de porc, unse și gustoase, cum rar, chiar dacă erau făcute piroaștele cu păsat (între măsele și dinți parcă se băteau turcii, cu Ștefan drept și sfânt, pe câmpul de luptă și eu parcă citeam Frații jder, iar Ștefa cel drag pe armăsarul secerea cu sabia și turcii cădeau ca spicele de grâu la Râtul lui Călcâi (vezi Căutând după mere, alt roman scris cu Ben Todică de Pavel Rătundeanu-Ferghete, consătean de-al tău Ioan Miron de al bețiului pădurarul care sta pe la terenul de fotbal, mai către Fizeș / Strâmba, pe la teren, pe unde o murit și aiesta a lui Miloneanu / Istrate, un fecior fain, înalt ca bradul de pe coastă, că supra încălzit, cum jucase fotbal se duse la fântâna cu apa rece și bând-o o făcut stop cardiac, cum se spune, că se îndoise și căzu, se frânse moale lângă fântână spre mirarea celorlți colegi fotbaliști, cazuse ca și când cineva l-ar fi pușcat, chiar dacă nici vorba de așa ceva). Doina Ruști a scris omulețul roșu și Paturi Oculte, dar, ce am, în comun, cu acest scriitor mare și măreț? Tu, ai citit pe această scriitoare, Doina Ruști, care va fi tradusă, în italiană, pregatindu-se și traducerea-n limba rusă ca atare e o forță. Eu, când voi fi priveligiat, că provita voi face față de a fi tradusă Căutând după mere / Mere pădurețe, ambele volume? TU, ZICI, probabil incredibil, să mai și tac, că nu-s fezabil. Ce fime românești, în Stocholm, filme de succes? Știu să nu-mi pierd cumpătul. Bărbații, în fața bisericii, se despărțea de muierile, femeile, lor, ca să mai meargă mai din jos, pe la crâșmă, să țuce aici crucea, vorba lui Pavel Dan care invoca asta, în nuvelele lui, cu inteligență plus valoare autentică, Ioan Miron, acasă femeia după biserică, după slujbă, așteptându-i cu masa. Da, îmi amintesc, multe amintiri, din Sâmpetru, mă aiesta a Bețiule, c-așă-s eu un consăntean de-al tău mai ciudat și știi de ce, nu toți oamenii suntem la fel, pe același calapod născuți. Unii-s pasibili cu detenție pe viață pentru ce au făcut, nu, că au scris sau scrie ca mine, ci pentru au călcat pe bec, au încâlcit ițele. La noi a fost filmul Păcală a lu Geo Saizescu. Era și Vlașinii și rentoarcerea Vlașinilor, care e scris de Ioana Postelnicu, că, în scrieri e scrisă istoria inspirată al neamului dintre pământuri, tot de Marin Preda ticluită fain-frumos. Era să și să se râdă cu poftă ca la noi și ca cel din urmă să râdă cu fericire, cel mai bine. Mirone, pe la noi, în Sâmpetru nimeni nu-și pierde speranța. Scriu din glagoria și cu sufletul meu scriu. Spiritualul e vădit. Pădureanca, un film plin de sevă și tradiție, dramă, din viața aiasta românească, că doar Dumnezeu iartă (bine, bine, dar de unde știm, că nu vezi, că corupții după câtva timp scapă de condamnare și-s eliberați, înainte de aș împlini și efectua condamnarea?) Pentru prima oară, în România, câinii pe la Sibiu dectează covidu, Sascov-2 și ce rău, în asta? Tu, ești o femeie grozavă, o femeie complexă, dar despre noi nimeni nu face un film, că n-avem fani? Lucru curios. Multe filme nu și-au făcut premiera, Vânătorul de vânt, frumusețile sălbatice, dar noi avem realizate vre-o100 de filme, unele cinstite așa trăsnite de Suedia, că cărțile noastre nu-s citite și cunoscute, în Suedia, dar de ce te miri? Tu ești o mare stimabilă, că ești nobil inspirată și am așa o bucurie pentru tine, chiar și pentru Epigrame cu clame, c-au ironia lor, gargara cu pioneze.

     - Vă mulțumesc pentru semnalare, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Unii, sunt arși la mare, arși de soare. Am și eu durere, că coborât, în foișor nu știu, cum urcând treptele, în casă, m-am împedicat, în șlapi și am dat, cu pieptul, în marginea uneia din treaptă, sub țâță și la câteva zile mă doare omoplatul și brațul stâng. De durerea cumplită nici să dorm n-am putut. Eram nădușit, în foișor, parcă vedeam zări, cu stele verzi, chiar dacă nu stam, în soare. Sunt un bătrân prost, frate Ben. Acuma câteva zile am căzut și m-am lovit de treaptă și deabia acuma, la câteva zile, mă doare insuportabil. Eu, n-am noroc, cu carul. Eu, n-am noroc, cu carul. Victoria mea nu-i inedită, că nu-s desculț, în iarbă, ci-n tina, molul și țărâna drumului. Tu, stai, în pătrățica ta lângă palatin. Tu, ești bolnav de narcisim ca Parfum din Ciubăncuța / Miron a bețiului, din Sâmpetrului, un pur și simplu, exemplu, într-un fel. Cine vrea recunoaște și învață ce mai e de învățat toată viața. Codabiță e muzică, că și Dumnezeu hrănește păsările care dau din aripi. Tu, știi ceva-n plus și ești exclus de pluș, dar demențial din puț ajuns, în lac. La fanteziile tale ești o comoară a sufletului meu, mai ales, că ai haz de comedia necaz (Tu, la orelist, îți repari urechea muzicală ca un homo universal / sapiens, cum se explică, în filmul Liceienii, că mereu o luăm de la capăt undeva, de undeva, că eu și cineva de sus te iubește Figaro a limbii române, că tu, nu lași să-ți intre nici măcar o muscă-n gură ca-n Ceaslovul din copilăria lui Ion Creangă / pardon a lui Nică, Mirone, pe mine, învățătorul Barna / Bălan, dar nu știu de unde era, că era picant lovindu-mă peste deget, că naiba ști de ce-l țin anapoda peste creon / pix, că împuloiet și acuma, frate-meu Ben, râs și turcă. Ceva-i mai tare tie tine ca orice c-așa cum și Eminescu e un pol al literaturii române / universale și ca om e de caracter, fără egal, cum toată lumea știe, nu-i așa? Timpul încătro merge, ține pasul cu noi cu Aristotel și cu Isoscel și ca alți faini-Făineli, Ben, că ești grozav și mare (în viață nu poți să alergi pe mai multe culoare, știi tu și înțelegi cu farmecul tău personal). Ești cu capul pe umeri. Vizionează „Cel mai apropiat colaborator al lui Ceaușescu s-a decis să vorbească !”

     - Prin faptul ca nu a acceptat vanzarea acceptarea propunerii boului insemnat de a se exila in Rusia Ceausescu este sacrificat, tradat si ucis miseleste act care il alatura de Mihai Viteazu, Horia, Closca si Crisan ca un mare patriot si erou al natiunii. Nu si-a vandut tara si nu a acceptat niciodata ca soarta tarii sa fie hotarata de sacalii dinafara decat peste trupul sau. Soarta Romaniei si a lor trebuia hotarata de poporul roman. Toti cei care se chinuiau sa-l convinga sa abdice, sa fuga in rusia pentru o pensie frumoasa dovedesc ca au fost slugile celor dinafara si ca atare tradatorii romaniei. Imagineaza-ti ce i s-ar fi intamplat lui Ceausescu daca accepta propunerea lui Gorbaciov. S-ar fi dus in Rusia, astia ar fi ras de el si de poporul roman si l-ar fi aruncat la caini in porcina noului guvern. Un adevarat erou moare in picioare plin de demnitate. Americanii nu l-au ajutat pentru ca ei produsesera distrugerea iar vulturii nu au mila si ca si azi "ii doare in cur" de romania. Ei asa si-au construit imperiul de 200 de ani. Ceausescu in ultimii ani a fost izolat complect de romani si adevarata romanie. Nu mai avea incredere decat in popor. O stii si tu ca ai trait-o. As dori sa citesc marturia lui Ceausescu. Punctul lui de vedere asupra celor care ii jurasera credinta. El nu mai poate vorbi.

     - Asta o știam fără nici o minciună a celor care scriu, ce vor ei, că mărturii nu știu cui, chiar dacă spun adevărul care tot nu-l învie, că el tot împușcat e, chiar dacă Ceaușescu teribil e cloșca cu puii de aur, comoara care nu ne dau înapoi, chiar dacă rușii o aveau la ei doar ca să ne-o păstreze, că apăra Ceaușescu, înteresele țării pe care n-o vindea și nici nu și-o părăesește. Rușii cu Gurbaciov lor, ști el și rușii lui de ce-voiau pe N. Ceaușescu la ei, în țară, în U.R.S.S. (Sunt destule nedumeriri, multe semne de întrebare).

     - Il schingiuiau ca pe Antonescu si pe urma il aruncau din nou in Romania intre coioti ca sa-l haleasca.

     - S-ar fi dus pe sfârlă ca comora aflată,în custodia afurisiților de ruși.Ei confiscă și naționalizează și adevărul. N-am cum le ști pe toate, însă istoria le știe. Zanfir a împlini 80 de ani.

     - Multi inainte MAESTRE !!!

     - Pe sadicul Stalin, rușii, l-au reabilitat, noi ne distruge geniile și marii eroi. Și ce câștigă România, că ni geniul din Carpați, tot nu reînvie, că afurisiții, până și pe Hristos l-au răstignit pentru că era Cel mai iubit dintre pământeni. Dintr-o prostie, neglijență, poți muri, Ben, tu ce gândeai după accidentul suferit, o amărăciune și după enorma, uriașa, ta suferință ori n-am dreptate, suferindu-le, că n-ai fost, un nesimțit?

     - Nesimtitii mor. Daca nu urlam, nu primeam morfina ca sa-mi pastrez creierii. Sa mi se deschida si alte porti, pe langa cele ale spitalelor si sa devin celebru printre nemuritori.

     - Restul lumii se prefăceau doar prieteni cu noi, că pe altă parte prefăcuții ne prelucrau pe la spate ca pramatii ce erau, pentru asta suferea înțeleptul erou al poporului nostru.

     - Ești mare, hai, nu te prosti! Mai era Zapciul Iancu jianu și Haiducul Iancu Jianu, cel care da o mànă de ajutor lui Tudor Vladimirescu, un român așa cum se cuvine, era de înteres public.

     - Cu o pieriuță, în deșert (aici trăiește fiecare moment). Ceva te inspiră, în marea aventură. La orice e și o notă de plată. Aventrile lui Robin Hood. Dacă poftești, plănuiești și nu, și nu șomezi. Pentru orice faci lucru bun, în viață trebuie să ai răbdare. Brânză, nu-i unica speranță. Nu-s de pe altă planetă. Chestia-i să nu fim lași și să abandonăm, trăgând de timp și mâța de coadă.

     - Nici acum nu-i inteleg pe europeni cum au acceptat o uniune europeana aparuta asa din senin, de la dracul care sa ales singura, sa impus si ia momit pe oameni sa renunte la identitate, traditii si stramosi si sa cada prada in capcana lor. Din momentul in care boul insemnat ne-a vandut ranjitului actor, america a inceput sa se pise pe europa. In toate razboaiele mondiale sau pisat pe ei si caderea balantei a fost castigul celui de-al treilea razboi numit RAZBOIUL RECE. Si pentru ca le-a mers, asa cu zicea si Trump in una din cuvantarile sale: „La prostii astia poti sa le spui orice ca ei te cred.” Sau hotarat sa continuie aceasta formula de „razboi rece”, cu intreaga planeta.

     - Trăiești fiecare moment artistic de acțiune, ca să înscrii aventura și, dreptul de a fi. Afară stroșit de cald. Tu, ești cu multe experențe de la drum și te bucuri. Vica era o noblețe și o frumusețe de fată.

     - Onorate personalități, Dragi colegi, În așteptarea unei Antologii memorialistice ,,Ligya Diaconescu”, care urmează a fi alcătuită și tipărită, și în plus, drept omagiu  de citit și la Sărbătoarea ,,Ziua Limbii Române”-31 august , trimit spre omagierea Ființei și distinsului suflet, acest poem, intitulat ,,Ligya Diaconescu, un erou al Revirimentului „Limba Noastră cea Română”, Plaiul Vâlcean. Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Ieri a fost ziua de naștere a lui noru-mea Ioana-Cristina, nevasta lui Teodor-Flaviu, mezinul / cenușcă. E o adevărată dramă, necaz cu îmormântare și filmul Cobra. În Cluj vijelie, vreme grea. Dragomir, în Sâmpetru era cu Mitru lui Istrate, în turnu bisericii la clopote, că pentru cine și pentru ce trăgeau clopotele, în Sâmpetru-Almașului, în acea depresiune, Sâmpetru ca o gură de clopot, a afluentului cu vărsare, în valea Almașului prin dreptul satului Baica, pe la podul Hopoii, că pe la podul Hopoii găsiseră sâmpetrenii trupul lui Gustii Forții, Șerban Augustin care se necase, în apa care crescuse pe neștire, că plouase pe undeva pe la Fizeș, Stupini... și el cu alți pici se hârjoneau, în albia văii și el, pruncul aiesta a fost luat de val, că n-a fost atent că inundația i-a steicat socotelile vieții. Starea lui Eva ajunsă la dispensar la Hida, s-o îngrijească doctorul Timar, nu se simțea rău.

     - Eu cred ca Europa are diarie crancena. Si se va slei toata si va curge ca ceara pe lumanare.

     - Vica avea stil, nu glumă ! Că faci lucru bun trbuie să ai încredere, credința, că de anume, îl facu și să-ți fie clar, că ți scris, în stele, să faci, când faci: lucru cel bun. În privirea lui Vica citeam grija și neliniștea, în glomoghedul, inima, Carpaților. Viața era și ca o încântare.

     - Bravo fratele meu alb din Ciubancuta, tara Vica-i si a merelor coapte. Scrisoarea lui Nicolae Manolescu Ca un Ceaușescu le zice sau ce ne-a prins rușinea să recunoaștem, că suntem ca tătuca comuniștilor?

     - Scoala pe vremea comunismului a fost extraordinara in comparatie cu ce-a a vestului. Eu le-am testat pe pielea mea si a copiilor mei. Ce a fost gresit in comunism a fost frica sadita in sufletul tuturor romanilor fapt care a creat guvernantii de azi, de dupa revolutie carora le tremura turul pantalonilor sa moara in picioare pentru tara si familie. Curajul romanilor din perioada comunista vine de la credinciosi cei care ca si mine au avut curajul sa se urce langa Hristos si sa treaca granita fraudulos prin fata glontului. Problema lui Johanis e ca el are in subconstient un sentiment de revansa fiind neamt/sfab si un orgoliu de copil de gradinita. Nu e vina lui si nici a noastra ca Romania a devenit servitoarea URSSului. In nici o tara din lumea comunista, nationalitatile conlocuitoare nu au fost tratate mai bine ca la noi. In cei 26 de ani traiti in Romania nu am fost constient de existenta discriminarii rasiale, inafara de ce-a a negrilor din america. Deci intelegeti de ce presedintele nu are interes prea mare in limba romana si scoala romaneasca. Si ma mira pentru ca domnia sa a fost tratat foarte bine sub comunism fiind promovat mereu in functii cheie. Nu e vina lui. Fiecare ne caram mortii din debara. In situatia in care se afla Europa si din inceput a fost destinat sa fie asa, presedintii nu sunt altceva decat niste sefi de judete condusi prin directive de la Bruxelles. Cel putin asa se vede de departe.

     - Școala era sănătos încăpățânată, în bine, că ne-a pregătit pentru ce a venit, arta succesului, a lui Pavel Coruț și Pacepa, că ne-a redat despre N. Ceaușescu. Nicăieri nu s-a școlat ca la noi, chiar dacă n-aveam văcari-pistolari demenți care pușca și elevii, în școli. Unii-s, în greva foamei azi. A luat foc, în Dej, autobuzul. În aeroport debandadă aglomerație la stat la rând, triere, pentru carantină.

     - Bravo fratele meu alb din Ciubancuta, tara Vica-i si a merelor coapte le-ai pus pe facebook.

     - Ce bravo, pentru ce, că nu bravez cu nimic, cu ce-i posibil? La ce te referi, ce te uimește, omule, dintre aborigeni, cu lecții de viață, în limba română, că sunt bravuri, figuri (ce mi-asum, ce-mi revendic, ca elicopterul american, că e un sustenabil, cu subiect și predicat, că de la masă până la pat se numește, în nesiguranță și glumă, predicat... Dacă nu iese cum trebuie, vina, culpa, e la mine, Pițigoi. și al meu mai bea, bea mai rar, că nu-i cruce de altar, cântă Irina Loghin trăind pe picior mare. Stau sub mărul înflorit, că mi dor de ce am iubit, cântă și Fuego, Paul Surugiu de pe la Turda, Transilvania (cu Irina și Fuego: Împodobește mamă bradul).

     - Nu are cine sa culeaga merele ca-s toti plecati prin europa la spalat babe.

     - Sunt niște cominții pământului, niște prăpăstioși, că și găinile fac ouă de aur. Eu la tine văd mândria care te marchează, ai barem, toate baremurile le ai, în palmares al limbii române, în drept de a fi om.

     - Nu exista o limba mai divina decat limba romana. E cea mai finuta, maleabila, ductila si vaporoasa, fermecatoare ca de basm. O consider sora apei care cu usurinta devine din apa abur, nor, aer sau ghiata densa sau poroasa, flafi, fulg. E respiratia Domnului Dumnezeu Creatorul. E insasi CREATIA si numai prin ea exist. In rest e teatru. Alte limbi sunt alte miresme, sunt suferintele lor, sunt razvratitii, instrainatii, razbunatorii, invidiosii, iubitori unii, cotropitori altii, sunt gogonele la murat. Noi ne-am nascut printre florile muntilor, sursurul izvoarelor, behait de caprioare si urlet de lup satul, curios si apreciativ ca coexistam. Sarac e cel ce moare neleganat de doina mamei, a dorului de san si ochi de cosanzeana sau fluierat de fat. Ce stiu cei cu inimi ferecate.

     - Ai să crezi, că nu ești tu tânărul stăpân pe situație? Copilul din tine, că totul ține de mentalitatea ta, ce crezi că credea? Nimeni nu face, ce tu faci, că tu, tot timpul mai încurajat și tu, ai fost un model.

     - In fiecare noapte Dumnezeu imi daruie ce am pierdut, ce mi sa furat de necunoastere, de manipulatori de pierdere si rataciri prin intunecimi si desert si ii sunt recunoscator pentru DAR.

     - Ești un ideal, că puțini s-au născut, cu talentul tău.

     - Toti primim la fel cand venim, insa depinde cat de curiosi devenim. Tu nu te pierzi, în nebulozitate, ca cel care la Marin Preda s-a pierdut, în ceață.

     - Nu, pentru ca o iau in serios. Pentru mine nebuloasa e reala, este parte din firul vietii. O margica si viata devine o salba frumoasa.

     - Tu, parcă-mi vorbești și descrii despre o frumoasă româncă, despre Vica parcă mi-ai vorbit ca pe o Gabriela Sobo, o sportivă, cu satisfacțiile și frumusețile ei, în senzații trăite. Personalizezi, în izometrie, cu noi fiecare aparte.

     - In mine, in trairile mele e matricea eminesciana si nu pot da gres. Eminescu ma salvat de la un mare blestem facut de o mama oarba intr-o fantana. Asta imi e destinul. Eminescu stie.

     - Eu am stat si numarat odata ca am cunoscut vre-o 50 de femei in 70 de ani din care doar doua mi-au dat experienta adevarata a iubirii, in rest au fost inchipuiri. Ele nu o stiu si nu o vor sti vreodata, vor ramane cu mine in eternitate.

     - Vica era cireasa de pe tort. Tu, te gândești la ceva anume, că simt senzația de regret, la ce regret te gândești, că parcă regreți după ceva, după ce?

     - Incerc sa aflu si eu. Inca nu mi sa relevat. Regrete marunte sunt multe insa nu cel primordial care ma tine suspendat deasupra unui abis. E un regret legat de intreaga planeta si de prima mea ejaculare care m-a lasat complect dezamagit. Asteptam sa zbor printre stele ca niste artificii in schimb am fasait ca un bec ars, asa ca sa-l pronunt pe Freud escrocul.

     - Fain, că gândești cum gândești. Nu știu unde afli soluția eficientă. Tu, ce crezi, că urmează, în competiția noastră (nu ne-a picat ceru-n cap)? Nu mânci orez cu bețișoare sau ce-ar fi ideal?

     - Oricat de mult ii apreciez pe chinezi eu raman roman nascut la poalele carpatilor. Am o altfel de ardere, o alta constiinta. Ei sunt alta cultura si o constiinta trecuta printr-o alta faza de filtre. E importanta mitologia unei natiuni si a unui loc tot asa cum clima conditioneaza metabolismul plantelor. Dumnezeu nu ne-a directionat pe vaginul lor aici.

     - Ne-avem specificul național. Noi nu ne ascundem indentitatea sub preș. Indiferent de situație, noi tot noi suntem. Depindem de starea de bine, că suntem dependenți, dar separați de națiune, nu suntem. De la stat la stat e altceva. Vaginul e un tunel al timpului, în care / prin care Dumnezeu, ne teleportează. Noi suntem, în funcție de ce suntem. Unii croșetează, în sensul de mers și e de neimaginat, dar nimănui nu i se ia permisul pe viață, că nu vreau să fie nepopular, deci și chestia aiasta e politică? Apele, potopul, face să fie iadul naibii pe pământ, vântul fac să cadă arborii pe case, unii să aibă salvare, în podul casei. Coșmarul se repetă, un bis ca la spectacol, chiar și podurile sunt luate de șuvoiul de apă. Unii pe la Suceava sunt cu cruzime, animalici, în fapte. Înghețatele au substanțe cancerigene, că au fost infectate cu etilenă, oxidul de etilenă. În Grecia s-a oprit muzica ca să se evite aglomerația, că boala e, în cod roșu. E ca un survol, în timpul războiului, e și ploile și apele ieșite peste mal. Invdează rinovirus. E sau nu contagios. Ca atare până și înghețata e nocivă?

     - Stai cuminte, nu bate toba, sa nu te auda invizibilul.

     - E o competiție virală? Totul, dar ce ne oferă viitorul ?

     - Viitorul iti ofera trezirea. Tu trebuie doar sa o marturisesti.

     - Și cei, cu bani, zbor, în cosmos și ce-i cu inutilitatea asta, la ce bun? Aduc belșug și pace omenirii? Aduc speranță, în ce sens? Eu aș fi vrut să citesc cronici, misive critice scrise la cărțile mele. Dar cine m-ar premia, cu așa ceva. Cei cu bani, îi irosesc inutil. Locuințe distruse de ape, iar ei se distrează, cu ce folos, bogătanilor corupți, cu bani murdari?

     - Astfel de situatii au creat revolutii. Asa a fost dintodeauna. Cei cu bani nu le-au tinut masura si nimic in urma lor. Tu ii pretuiesti prea mult deaia nu vin la tine. Banii sunt ca si CURVA, ii declari dragoste si ia te paraseste cu primul rahat. Stai cu talentul si continua sa fii dumnezeu al cuvantului. Sa arzi ca frunza in cadere. In mocirla, Dumnezeu te va imbratisa si-ti vei gasi menirea.

     - Eu mă bucur de ce am. Pe noi ce ne ține, împreună?

     - Limba si mitologia neamului nostru.

     - E senzațional ce am trăit cu Vica național și tradițional fără egal. Cum o fost ieri o ieșit pe gaură, fătătoare, o ieșit îmullțit cu talent, dar unii nu l-au acceptat, cum nici pe Mircea Cărtărescu nu l-au vrut cu premiul de la Suedia, că era bun român / ce mărunțiș l-o fi împedicat s-ajungă cu Evrika sus pe Everest? Atmosfera cu nominalizarea lui era încălzită,însă invidia celorlalți l-a dat peste cap. Unii-s la noi figurii. La Arcul de triumf se bat pasul de difilare, că președintelui i se dă onorul. Cu Vica am fost, în altgoritm  de iubire, vorba timpului cu nerăbdarea de acuma, vorba septicismului Marin Preda, că era nativul aiesta era cu timpu la purtător, chiar dacă a urmat, la casa de creație Mogoșoia o boacănă criminale, după tot ce s-a întâmplat misterios cu suprimarea vieții al acestui mare și unic scriitor, spre rușinea noastră, incredibil, dar adevărat, că nu era muzică și dans, că toată lumea cântă și dansează și nu trecea, cu oameni degeaba pe lângă noi, în confruntarea istorică, dar fiecare aparte rămânem la îndoiala și părerea noastră, nu ne fie de deocchi! Aveam ziua și viața plină de trăire, cu putere, că ne aveam costurile noastre și dragoste ce ne-o purtam natural, în depedență, ne afecta pe amàndoi departe de America, undeva, în Europa, în de anume, în România. Prin acest tunel al timpului ne teleportăm, în timpul prezent cu propria evidență luminoasă. În rândurile de față eu trag doar concluziile, povestind mai schițat ce și cum mi-a fost / nu performanța de viață. Mă bucur sincer asemeni lui Craioveanu și asociat cu Gabriel Cove și Cătălin Măruță, la Măruță, a mai slabit un pic că era un mic dejun la, în satul olipic, c-aici, românii, în Japonia, vor câștiga medalii azi doar una. Pe vremuri eram pe locul 3 sau 4 la medalii, că și Ilie Năstase a sărbătorit înainte, la 75 și de Sfântul Ilie, c-a mai scos un as spiritual din mânecă, cu putere și energie, că are balta pește cumpărându-și un iakt, pentru ce mare competiție exotică, că la noi cu Carpatina izvorește bine, în viața de familie, cu binele? Unii-s plasați sub control judiciar, că justițiarii nu dorm. E clar, că la noi e dezastru, în potop se pierde totul, vremea e cu ploaie (totul vine parcă din senin ca și cum nu ne-ar fost destul pandemia, oamenii sunt îngroziți. În România educată e un normal. Sănătate și o zi frumoasă, cu o zi bună, s-avem! Azi arătați spectaculos de bine, chiar dacă nu haina te face pe tine, haina fiind croită și cusută de croitor, dacă nu mă înșel, fain-făinelule! Eu sunt prezent, sunt cu bau-baul. Fiecare are mândria lui, eu împreună cu Vica mea, frate, că eu, cu Vica, mă mândresc. Aiesta, conducătorul, N.Ceaușescu a fost drept și sfânt, că a fost sacrificat ca Iisus, că a fost canonit ca un martir. Am crescut odată, cu generații care se perindă ca voinicii din poveștile unice, folclor de fapt, frate-meu! bată-te soarele! A trăi frumos, e un luminos. Apropo de ce bine-ai zis, Ben. Tu, mânci tot din blid, tot din farfurie. Ai, energie și spor și pe la ce matracucă te consumi?

     - Daca Dumnezeu voia sa ne faca stele ne lua de mici. Asa ne-a lasat sa intelegem viata mai in amanuntit. Ce fac? O studiez. Si oftez.

     - Tu, cum reușești să te pui, în locul meu? De ce o faci? Plutești, în gândurile tale agreabil, aiurea?

     - Cand ma voi urca pe cruce vei veni langa mine? Aceasta e intrebarea.

     - Noi, tot, nu ne cunoaștem mai bine și ne împăcăm, cum explici, că noi, ne simțim bine? Tu, m-ai ales, dar problema e: a meritat ca să nu fii distant față de mine?

     - Mie mi-au placut intodeauna covoarele ardelenesti. Am fost atras de ele de traditia voastra si ma legan in cantecul vost. In tulnic, in vioara, saxafon, torogoata. Cu tine stau in claia cu fan, printre bostani, gaini, porci, mere si o palinca buna daca e si slana si chiar o smantana de ghibolita cu dulceata de prune pe pita. Oameni harnici si frumosi. De ce as pleca?

     - Greu e de spus? Tu, ții de o realitate, în care tu, îmbraci cămașa cristică, cămașa fericirii? În tot e, chiar dacă gustu nu se discută, e un gust divin ca să-ți controlezi mintea.

     - Romania pentru mine acuma e ca un zmeu care zboara, tu esti coada care flutura. Odata cu tine va dispare complect.

     - A, da, îmi spui, că: Am o vacă cu țâță de lemn și dițălu-i om (fântâna, e, în naivitatea mea, că asta-i codul, decodificarea la zoo-ghicitorii).

     - Romania e o vaca cu tata de lemn, dar nu pentru taticii care ne-o mulg.

     - Și farba care-i, dacă am juca cărți, ca atare, care ar fi viceversa asului, regretul, că vaca mâncată de lup, își împrăștie mațele pe la toate casele? Mă refeream și la cărările care duc la ea de pretutindeni, după cum văd, tu ai deplină dreptate, că tu spui adevărul adevărat. Sub vremuri sunt, însă oamenii și oamenii au slăbiciuni (e posibil orice ca la femeia care trăiește cu 2 bărbați). E grozav, când, în joc nu-i viața unor oameni, viața poporului, cum e, dragă. Viața nimănui, nu-i, în mâna nimănui, că viața tuturora e în mâna lui Dumnezeu, că El a dat-o și El o ia, când crede El de cuviință. De ce oamenii la oameni să facă rău, Ben, dragule?

     - Bolnavi.

     - Gaură=născătoare, ca să nu fim populari, vulgari, deși Alexandru Graur... Nicolae Breban just și artist le zicea imbecililor corupți și criminali: Animale bolnave. Pentru mulți moartea ar fi o binecuvântare, dar nu primești moartea, când se voiește. Doar iubirea nu se uită.

     - Ce e incredibil in toate aceste dezastre e ca Biserica tace din gura cu privire la covit si vaccinare, la inchiderea oamenilor in case si distrugerea civilizatiei tot asa e si omenirea tace din gura la schimbarea climei creata si de industria de razboi care incontinu otraveste atmosfera si disturba ciculatia curentilor de aer prin razboaiele astea continue pe pamant. Ne ducem toti dracului datorita lacomiei nesfarsite si a celor bolnavi care manipuleaza bunaconvetuire a omului.

     - Și, în România, potopul e iad, a nefericit pe mulți oameni. În Ciubăncuța, mulțam lui Dumnezeu, nu-s nefericiți oamenii din cauza șuvoaielor de apă, o nefericire a tulburării apelor a fost prin alte părți a țarii noastre, că-n alte părți a fost inundarea ca un bivol negru cum a fost pe vremea, când, îmi luam, în 1970 Bacaloareatul, la Șmleul-Silvaniei. Unii pipițoi ne duc, cu preșu. Că-s, în viață cred, că ne conduc? N-au nici o băgare de seamă față de noi. Mai vine, că asta e, în stil românesc și prin asta, că lucru nu-i bun, nu-i grozav (e vorba că oamenii nu-s de calitate ca conducătorii lor neimplicați ca pas cu pas, să facă lucru bun, chiar dacă-s muți sau bâlbâiți). Guvernații-s cu bâlba, bâlbâți și împedicați, în propria osânză, lucru cunoscut public, că la noi, nu-i o glumă, că răul, își face de cap. E bine, că noi avem mintea limpede. Viața e imprevizibilă și, când cu fițe face fițe cu figuri, că învinsul e neânvins. Totu-i complicat. Tu, zici de coioți, că lupii, îs sanitarii pădurii? Tu, ești un om finuț ca personajele, din Fântâna Blanduziei. Comparația, îi dă o notă aparte și fiorul, încărcătura emoțională, un fără moarte, de poveste. In Eliminarea umanismului Ben ca un dorobanț, sergent, cinstit, de care Coșbuc știe ce zice, nu-i așa ca despre despre  nebuna satului ori numa' una, că-n poezia lui era oglinda, monografia satului, o istorie nepeptănată, ciupoasă și vie a satului românesc, cu viața și adevărul adevărat, cu folclor și tradiții, de fapt cu realitatea vie, argint viu și dinamică și de mai târziu, din vremea de acuma nu prea mult schimbată, în naștere, nuntă, îmormântare /comândare ironică, că și la Pavel Dan era o unitate de vorbire, în vorbire era o exprimare clară, însă nu ironică ca a lui Urcan Bătrânu sau lelea Ludovica cu păstaile furate, în șorț și nu era vorba de Vica mea că una ne era vorba și pățania, pestriță, din lumea urâtă și rea, în care ne chinuiam ducându-ne traiul ca hoța de Uliana ori, când a fost să ne luăm, căsătorim unii purtându-se aspru, bârfitor ca la radio-șanț chiorâș, cu Clenci ca Clenciu caricaturistul care te fircălea ca un ciuf, cioclofender, la ziar, cum fățarnică era și lelea din sat pusă pe râs și turcă, advocat nebăgat? Scriitoru/poetul, în aparență e un singuratic, un unic, în orice caz, de necaz. Noi parcă suntem ca cocostârcul într-un picior, chiar și smâciți și rânzoși, parcă am fi puși pe sfadă, ceartă. Scriu asta-i sportul meu, asta-i experența și performanța, olimpiada mea. Tu, mental, pentru ce ești pregătit copetitor. Eu, îți țin pumnii. Ce pui la punct așa uman? Ce șansă ne mai dai? Care-i abordarea ta înteresantă? Ne dai puține, zgârcite, informații?

     - Eu iti crap nuca. Tu trebuie sa-ti scoti samburii si sa te hranesti.

     - Tu, ești la un for internațional, c-aici participa și Simona Halep. Tu, cum mai trăiești? Care ți ghegetul, ieșit din comun? Am probleme cu nuca de cocos, dar ce vine din natură, știu,că nu face rău la natură. Ming, ce mai zice? Cum de ești Spărgătorul de nuci, nu-i cumva obositor? La ce dai tonul? 

     - La iubirea de aproapele, frate Pavele.

     - Viitorul a pus mâna pe tine și, tu, ești condus de curaj?

     - Sunt condus de CREDINTA.

     - Tu, ești foarte drăguț. La noi trenul deraiază de pe șină, iar Nelu Iordache ca Pilat din Pont se spală pe mâni bolunzit, iar Claudia lui e impresionată de Iisus. Pe la noi e iz penal, dar tot liberarii conduc țara noastră și satul e o apă și un pământ și puhoaie de ape ieșite din albie și nimic nu-i nobil, ci catastrofal și, în dulcea Românie.

     - Acum, ca esti inconjurat de atata suferinta e momentul sa te apuci de scris povestiri. Povestiri de Pavel Ratundeanu-Ferghete.

     - Zdravân zdrohon Urcan Bătrânu care, își luase lumea, în cap, țara de a lungul și latul ca și cum ș-ar fi cumpărat ca o muiere ruminele și așa i se părea corect, chiar dacă se mai ferea, în drumurile lui, se ferea de cei care îl cunoșteau, că el se văietă de sărăcie, chiar dacă acasă avea țifroșag, făinoșag, bogăție și la slujba de la biserică de bine dormita, moțăia ca Ilie Mureșanu, Balaurul din Osoiu lui Domnișoru și Maștei la care a venit și acei cercetori de la București ca să vadă, cum Dumnezeu viața bate filmul și, chiar și-n monogrofia Recea-Cristur, o așezare caldă, s-a scris, după cum a povestit acest Mureșan Ilie șef de secția de tractoare (S.M.A., din Ciubăncuța lui Dumnezeu), unde m-am măritat, am nimerit-la Vica pe poale, am nimerit-o și eu, în poalele lui Vica Horjului a lui Ionașu și Ana Mânzat, de a Bărăiții, din Osoiu, venită și Ana, în Ciubăncuța după Ioan a lui Căsian și a lui Șofrona, că era o familie degajată, dar nu avară ca familia lui Urcan Bătrânul, om mai dat dracului, mai cu frast și a naibii, mama lui, fir-ar să fie! Un urs a fost filmat la Vidraru pe lângă tarabele comercianților (îl doare, în bască / în cot, că se uită oamenii la el, lângă tomberone, era și mulțumit ursul de rezultat: de màncare, chiar dacă nu era varză la cuptor / fagurele scoase din stup de colegul veterinar și stupar, Alexandru Berceanu (am vorbit de câteva ori cu el vidio pe mobil și e de admirat acest om fost coleg cu el la liceul agricol din Șimleul-Sivaniei, amândoi scriind, în revista școlară Mugurii Silvaniei). Eram cu ochii pe el, cu chimia necesară lucrurilor bune. Femiile erau cu coacerea pâinii și cu munca câmpului: cu strânsul prunelor pentru pălincă și silvoință, magiun (dar ce nu făceau muierile?). Țăranii de a lungul timpului erau duși la lucru și-n alte părți a țării, valahiei. Daria nemulțumită:

     - "El, Marin, nu vine să m-ajută, dar așteaptă să-i dau cardul să-l cheltuie de a moaca". Își dă seama Daria-Loredana, căruia nici pe numele ei de botez, nu-i zice și fata, îi cunoște de înteresul lui Marin Teci, din Ocna-Dejului și mutat, în municipiul Dej ca om nepăsător (își are povestea lui). E clar și cert este, cum zice un neamț din Săcălaz: un rege nu slujește, un alt rege, că nu-s diferiți ca fire. Viața e plină de multe momente diverse. E o paletă diversă și firea omenească. Cei cu dizabilități urmează orice școală. Cel prost acultă de cel cumimte. Prostia și nătângii sunt la tot pasul, c-așa-i povestea, în prostia omenească, citim după Ion Creangă o știm toți ca pe povestea unui om leneș. Pe cine mai tot timpul, nu frământă ceva, țelul de a trăii mai bine? Necunoscutul dă dubiile și dodiile fricii care îmbârligă, în ce o strică lumea lui Hogea încurcă ițe, Hogea cel șmecher, dar mișto frumosul aiesta. Chestia-i să ne străduim să rămânem, în viață. Ueori cusur sunt păcatele corupților, liberalilor care, în loc să-și cruțe poporul ca belele și ca pleavă a societăți ce sunt taie frunze la câini, aduc babele pe capul concetățenilor. Era Vica mai impulsivă, dar și mai dulce, îmi cerea iertare dacă eu eram mai prost, că eram. Prietenia noastră rămâne peste timp, cu-n gram de fericire, în Olimp, în drept de iubire, în înviere. Stăruie, în mintea, cum Vica stăruitoare mă întreba: -"Am să ajung pe picioarele mele acasă, la Ciubăncuța? Se simțea slăbănoagă, chiar slăbită și neputincioasă, în imposibilitate de a merge, de a umbla singură, fără ajutorul meu și pentru asta mă iscodea, nu că n-ar ști ea incredibil, dar adevărat, un răspuns de care se îndoia, că era incompatibil cu viața. Tu, erai dreptul meu de a fi magnum mega cum laude, un sfânt a ierbii limbii române laudator temoris acti. Mă bucur, că tu, areți bine, mai bine. Tu, erai dreptul meu de a fi magnum mega cum laude, un sfânt a ierbii limbii române laudator temoris acti. Mă bucur, că tu, areți bine, mai bine. Tu, erai dreptul meu de a fi magnum mega cum laude, un sfânt a ierbii limbii române laudator temoris acti. Mă bucur, că tu, areți bine, mai bine. Și noi ca sportivii facem, prin limba română facem, să se nască legendele. Pe unde, din munți, în vale nu coboară miorița, oaia ce năzdrăvană, cu istoria religilor de la Gingis Han? Ceva, în sat e echilibrat, e cu un proaspăt, că e cu-n curs a lucrurilor. Suntem cu Jan Bart și Panait Istrate, cu metaforicul nebun frumos, cu nebunii frumoși din marile orașe și cu cărți, cu prieteni, un paradis al românilor. Da, Chira chiralina și ciulinii bărăganului, că fiecare ne-avem merele dulci / pădurețe pe inima noastru cu sânge verde de albastru mega cum laude, cu vești și povești, delicatețuri cu tevaturi polirice, cu liturghii, în spice, cu ape tulburi crescute peste limita inundării, că nu-și mai încap între maluri, în albie, însă cu existența unui spiritual și național monumental, cu gust și artist. Totul e ca să ne facă fericiți, cei mai fericiți ca îndrăgostiți, că mai avem un singur dor. Da, unde nu ni pe suflet, cu poezie a sufletului?  Aieștea vorbesc, cu cei, din Republica Moldova și zic, că îi vor sprijini, că tot de-ai noștri-s, chiar le dă vaccin care și așa e gata să expire și românii din România nu se înghesuie la vaccinare (le-o mai dat un milion și acuma le-o mai adus 1oo de mii). Tu, știi ca familia Scripcaru, că dacă te arunci / dacă ești aruncat, în apă, înoți și, tu, Ben, ești fericit și creeativ, cu-n oarecare perspectiv, că amintirile, tale, din proiect, nu mor și-s cu mere, prin care ți-ai căutat alături de mine fericirea, chiar dacă, tu și cu mine, ai ajuns la mere pădurețe, cum Creangă cu percepția lui a ajuns la cireșe încâlcind și cânepa dând de firul legendei putând s-o descifrezi ca un maistru Proust al limbii române sau Van Gogh și erai un deosebit, în distincție, tu, având un aparte ca Iisus de moartea năprasnică mai presus, că nici eu nu mă compar cu tine, tu fiindu-mi credința și speranța, tu, având o iubire imensă pentru oameni, în special pentru români și România și la tine super mi-a plăcut omenia și atitudine care mă făcea să nu mă îndoiesc de mine / bine, că ieșea ceva din mintea noastră, că mintea ne năștea, în splendoarea veșniciei, nemurirea dându-ne viață care cu adevărul ei, ne deschidea ușa, șansa de a îmbrăca cu simpatie cămașa fericirii / cămeșa ciumii, punând răul cu botul pe labe, mulțumesc ție și lui Dumnezeu! 

Altfel, în căntarea cântărilor am ajuns să vorbesc cu tine ca-n șezătoare unde, în tindă fata cu băiatul, în tindă, se ieșea la gâscă ca la o eliberare, în templu, că se ajungea la țucatul, sărutul, lui Brâncuș, la metaforicul de la Jii, cumințenie a pământului, că nu lăsăm prieteni și familie, ci facem, închegam, familie, după ce, în habă ne-am cunoscut la gâscă și perinița și la mi-am pierdut o batistuță și așa  mi-am cunoscut fericirea cu Vica, în hăbăuca de Ciubăncuța începând paradoxal tranșantă și transoarentă, fericirea mea braț la braț cu Vica care s-a contopit cu viața mea și asta n-a fost între cuvinte, totul fiind un miracol și un spectacol creștin, în ceremonia care cu taina ei din doi am devenit unul, celula familiei, prin care lași mamă și tată și devii pâine de o ființă, un singur trup. Eu, nu operez cu supoziții, ci cu adevărul, chiar dacă unii ne împung și e adevărul cu excrementele de pe străzile orașului, că nu se ridică containerele ca ursoaica să le cotrobăie. Să nu fii antisemit ca evreii între ei, zice Natal / Ratiș ( lucra la Argepres-Agenția de știri a României, care nu însemna știrile ca să-și dea foc la valiză ajungând să devină la Europa liberă și acuma e sionist, în Israel, c-a plecat, cu ideea să plece, în America; era la Ceaușescu, era rabinul lui Ceaușescu) care avea bube ca evreu la propriul dosar, așa, că n-a fost confirmat ca membru de Era fidel lui Ceaușescu, membru de partid / comunist și ca tânăr era, în costa lui Ceaușescu era și Pacepa care fuge, în America). A fost tânăr și neliniștit evreul aista și a prins pe Dumnezeu pe picior, cum zice, chiar el. Nu i-a fost ușor, dar n-a fost sacrificat ca Gergescu fiind cu moț și cu mare talent. Vlad Georgescu, chiar și asta l-a omorât, că a dat cartea lui Pacepa la radio Orizonturi roșii / cartea cu Ceaușescu și conducătorul Ceaușescu și poporul român n-a mai luat premiul suedez, premiul Nobel și a fost radiat și Vlad, că era elocvent. A murit, când băiatul lui a avut 5 ani ajungând și pruncul, ajungând și el ca taică-su Vlad istoric. Când nu mai e nevoie de Europa liberă și a dat faliment, înseamnă că am câștigat războiul contra comunismului.

Rigiditatea lui Antonescu l-a costat mult, cum știm. Noi nu dăm doi bani pe oamenii pe care i-a dat nația de valoare autentică, genii, că suntem criminali, cu înteresul care-și partă fesul, niște egoiști pur sânge, pur și simplu. În Odorheiu Secuiesc se vorbește pe lângă românește și ungurește și alte limbi, c-aici sunt husari și era ce era ce era cu oamenii și caii. Tradiția asta militară cu caii și unguri secui care se continuă prin câțiva bătrâni la care și mustața e unică. Fiecare om e după aspect, cu firea lui și după fire are ciufala, supra numele, porecla, dar câți știu istoria lor personală / familială, pe câți înteresează, îi doare-n cot cum sunt, din origini, că din rădăcini nu-s dezrădăcinați, chiar când migratorii i-au bejenit, alugant, mai rar de pe pământurile lor, cei mai mulți reântorcându-se de pe păduri când n-au stat stavilă, din fața năvălitorilor, de unde au fugit din fața morții. E un fantastic lupta contra unor ambiții / vicii. Ceva, în sat e echilibrat.

A fost odată viața așa cum a fost și n-a fost vorba de viața lui N. Iorga, că se vorbea de incendiul și arșii de la Colectiv, o pacoste și năpastă socio-umană, de care doctorii, medicii, n-aveau justificare dacă ar fugi, că aveau datoria și îndatoria surprinzătoare de a salva victimile, că parcă se nimerise, în ceva inedit, dar trebuia oamenii bolnavi operați și salvați, că trebuia să te deconectezi de independent, că totul era ridicol, imbecil și era un acasă apocaliptic și aici era tot restul lumii ca fotbalul jucat cu Nicu Sarca, era din Recea-Cristur, jucam meciu pe la Bistrița: clujenii cu restul lumii, incluzând și pe cei de la Huedin (nu era o criză, ci o zburdănicie, năzdrăvănie, o chestie de bine, că era vorba de facerea de bine, c-a să ne facem bine (avea cu toți experența de mamă și făcea și operație de estică, dar era vorba pe cei de la Colectiv să-i salvezi de durere, să-i redai societății ca oameni de bine ca să înceapă și pentru ei binele, viața autentică și plină de valoare și culoare, viață... bună. Trupul era casa sufletului, omule, că e o răspundere om pentru om. De când, cu meciul repurtat la Bistrița, în orașul verde, are să treacă mulți ani, când nu știu pentru ce mă plânsem colegului de liceu, între timp ajuns medic veterinar, șef, că eu profesam doar ca Tehnician / asistent, în satul lui natal, la Recea-Cristur, o așezare caldă după Vladimir Cinezan care scrie monografia comunei, cum ți-am spus, încă, în Căutând după mere, unde și eu sunt menționat cu meritocrție ca personalitate a comunei, așa cum sunt amintiți și Itu Cornel, Ciubanca și Liviu Augustin Munteanu născut și el, în Ciubanca, dar din Poeana Blenchi după preotul tată, econom Gheorghe Munteanu și după preoteasa Valeria și Marița, soră cu nevasta Pr. Sabin Ferghete, unchiu, tata lui Titica, Lucica și Relu, verii mei. Apoi cu Vica am făcut luna de miere, iar Nicolae Sarca mi-a zis împăciuitor, că:

     - "Găina bătrână și morcovul tânăr fac zama bună, gustoasă și unsă". Ce zicea nu era banc, ci adevăr. Cu Vica repezită și ițită cum era nu era de glumit, și nici nu pun problema. La mine, în casă uneori mai cânta și găina cocoșește ca Coco papagalul, vorbea de una singură când se enerva, că de multe ori numa ea turna, în coș cum zicea și Țica, Pruneanu Vasile, din Dorna, Așchileu. Avea fire de Căpitănescu ca Mariana ca doamnă a cântecului poppular, Mariana Ionescu / Simina, că ele nu se jucau ca oltence să cânte din adâncu sufletului ca nașa care-și are nașa / nașul ca-n Ultimul tigru Șaulin, că doar eu nu eram șmecher și descurcăreț, cum la slăbiciune și Vica mă prinse cu mâța-n sac, ca-s om moale, tata chiar îmi zice într-o zi, în Sâmpetru-Almașului, în casa bunicilor, văzând, că eu doar scriu și altceva nu fac ioc pe lângă casa bunicilor / părintească:

     - "Ești moale ca o baligă". Deabia venit din Aghireș-Fabrici, nu-i crăpă obrazul, nu se roșea la obraz, nu se rușină, să mi-o spună verde, în față, de față cu bunicii. Cum, Să n-am parte de ce mi mai drag? La aiește a lui Dărăbuc, ce sta din sus de Dunescu, Sălăjan Ioan, unde are să ajungă Viruța noră, ținând peste noapte ca să nu iasă noaptea afară la pișat, țineau sub pat o găleată de lemn, în care se înecă o fătucă, mai mare ca Rodica și Mircea care sta pe ulița lui Zânbuc, ulița care ducea spre coastă pe unde sta și contabilu și Ionașu lui Zdroba care era în locu lui tată-su diac, cantor la biserică și mai lucra și el și lemnar și de pe front, că mai era și șofer a venit acasă cu mașina (nu știu cum de noi pruncii, mucoșii satului eram a tot știutori, că noi pruncii știam tot ce se petrece, în sat, tot ce se întâmplă, în sat și, că pe Dos la Tisia era un prunc de vre-o 7 ani care nu umblase niciodată pe picioarele lui și la ei ardea peste noapte lampa aprinsă, iar la Vangu, la aieștea a legănatului avea un copil cracoș (nu știu dacă tot la aieștea locuia unul pricolici care lua laptele de la vaci, că sta, în capu' uliții ce trecea valea și ducea pe Dos). C-așa era hora fără sfârșit a vieții, tu maistre să reciți, dar și să scrii și făceai lucru bun. Prin tine s-a născut legenda și inocența mea, în naivitatea veșniciei posibile, incredibil, dar adevărat impecabilă, iubire pe verticală, iute la minte, că ne trezim ca să fim mai buni, cei mai buni dintre noi, în hărmălaia aiasta mare ne naștem, cu veșnicia pe cap, în România. Simt, că mă descurc cu toate. Tu, în drag de România mea, m-ajuți la importanța mea, în România mea, că e un drag cu făinoșag de România mea de drag. Probă de microfon e o poveste cu multă sensibilitate (mai înebunit, nu vezi ce picioare are Vica? Doamne Iisuse Hristoase, ce picioare frumoase!

     - "Tu, Vica, am auzit, că te măriți o întrebă frate-su Georgica, din Ciubăncuța, valea jurcii, tata lui Nașu Mânzu, nepotul meu, după Vica, că am rude și după ea. E clar? Dacă-i clar la revedere (expresie din filmul Probă de microfon). Cine n-avea probleme cu morala, că eu aveam treabă cu morala, dar eram de la sapă și coda vacii, îmi aveam ca oricare povestea mea, îmi câștigam pita ca secătură, om nu prea harnic și nici pe la armată prea dus. N-aveam milităria coborâtă din pod ca atare nu făceam ce vroiam eu la apelul de seară, Sara pe deal.

     - "Haideți băieți, că vezi, că se poate să fim super se poate". Mihaela când vrea să se scape de turuiala noastră, părându-i-se cam fi băgați ca radioul, în priză:

     - "O să mai vorbim noi", iar aiesta Ioan Miron a Bețiului:

     - "Om mai vorbi vorbe, vom mai vorovi". Despre - Vindecarea sufletului.  Pe când Verginia Fetinca lucra la Radio-Cluj am cunoscut-o, de un anul nou, chiar scriind un plugușor care a surprins-o. Eram atunci prea copilăros și naiv, dar ea avea deja propria personalitate. M-a stimulat să scriu pentru suflet, având și atunci un inedit și original al meu, că era o scumpă. Cu fiecare capitol încheiat sărbătorim performanța la Mere pădurețe și ne răcorim arta succesului, pe Altarul soarelui fără minus, că-i bonus Iisus, un mai presus de adevăr și viață, în preplin de divin și senin, că totul e bine, pace și pâine, liturghie de împlinire, în grâne și totul ca omenirea, în noua oedine, să nu sufere, că ce facem noi, facem cu drag și făinoșag ca să-mi trec mireasa, pe Vica peste al casei prag. În spirit de glumă dumneata ești viitorul nostru, că totu-i, în voință și, în mâinile noastre, cu zare albastră, în verde de magnum laude. Cineva o fi putut gândi despre mine, că numa stau și nu fac nimic, că niici medicamentele nu m-le caut ca să mi-le iau, că fără ele nu mai exist, că eu numai cu telefonul, în mână cum zice Daria și a zis, înciudată și Vica, că:

     - "Tu, numai te joci cu telefonul." Pe sate chemat la tratamentul animalelor bolnave, mă regăseam, în Canan, țara făgăduinței, pentru care dam luptă ca să o cuceresc, cu pitoresc și rustic artistic, deși una din porunci grăia grăitor: să nu facem nici, în ruptul capului, să nu facem om-ucidere.

UNDE DUMNEZEU E

Pe undeva Ilie Marian,

e să nu trăim nici noi, prin sublim,

să nu trăim, în van e,

că unde iubire e, undă verde e

și Dumnezeu e,

puiule, poezie e.

 

Marin:

     - "Ți gard te bagi sub gard, Ți frig fă-te covrig." Noi, Ben, suntem într-o: Aventură regală, cu o damigeană ca să petrecem până la ziuă. Unde-i paharul, în pitoresc sătesc, să cinstesc, că lume, te anunț, că trăiesc, pentru că: România, te iubesc La așa ceva, cum poți, să reziști și, să existi, în: Acțiunea cobra, cu misiunea ta specială, acțiune limba română, cu îndemână? La vârsta noastră, în etate, cum crezi Todică, ca așa facem față? De ce crezi, că prăpastia nu e de netrecut, în vânătoare regală, cu o bere, pentru calul meu?

     - "Ce te poate prinde pe picior greșit, pionerule?" De ce n-ar vorbi sănătatea pe limba ta maternă? Tu, mă cam bați la cap:

     - "Scrie, Pavel, scrie!"

     - Ca poate te enervezi si iese ceva de Noble Price.

     - Să fim noi sănătoși fa ce insiști cu glumele/fanteziile? Îmi spui să nu mă dau bătut.

     - Dupa Vica scrisul e marea ta IUBIRE. Daca te lasi de scris ce faci? Te apuci de baut? Poate de pictura?    

-ROMÂN PENTRU ROMÂNI

Ești mai experimentat,

minte și creer, de adevărat aur cenușiu strecurat

ca un munte de pâine fierbinte,

cât un munte, în vârf de munte,

cumințenie a pământului tablă de șah și altar al soarelui,

că omul era om între oameni,

pentru oameni, munte spiritual și național al limbii romàne,

în liturghie cu omenie de Românie,

de pretutindeni, român pentru români.

Întotdeauna cei tinerii-s cu concursul, cu pasiunea și drgostea deosebită, distinctă care se tot adună ca merele pădurețe, totul făcându-se pentru oameni ca fericire adunat, în timp, pentru a o da cu sufletul din suflet, generos, pentru a o dăruii celoralți corect, cu infinitul plin de viață apropiat din cornul abundenței, ca să se adune binele, infinit, delicios radical la pătrat apropiat, cu lumea noastră cu gusturi diferiite, apropiat, național și tradițional, apropiat, la nesfârșit infinit de apropiat de obiect, cu obiectivul muncii, în bine adunat, de cum zorii se ivesc, în răsărit de soare, cu binecuvântare venit la lelea Vica noapte de noapte, că-i cu gură dulce și io mi-s de însurat și la casa mea mi-s de adunat. Lucica Păltineanu, nu vine degeaba la te ve re Național, în emisiune. C-așa ni-s horile cu dulce și cu omenie, că sunt mândre, bată-ne vina! Sunt iubit și eu pentru ceea ce sunt și pentru ce am fost, în viață, așa cum a fost și cum, chiar eu am fost, pentru Vica mea: natural și firesc, cu oful, dorul și dragostea mea. Eu sunt o onoare care și-a deschis inima, pentru Vica. În sufletul meu sunt dureri neștiute / posibile. Gestul ei s-a exprimat, în dragoste.

     - Omul este singura fiinta care isi distruge cuibul. Suntem blestemati sa le laudam cuceritorii in imnul tarii. Ce boi mai fac asta? Suntem gramada! Nu mai avem mama si tata ci doar parinte unu Traian si parinte doi Decebal.

     - Între noi la ce bun să caute, intriga și imoralitatea?

     - O sa ajungem sa umblam pe strazi in curul gol, cu pantalonii rupti in genunchi fara sa ne pese de cei din jur. Etica si justitia sa dus pe apa sambetei. Politicienii nostri sug maneca la Bruxelles in loc sa-si sustina constiinta crestina. Acasa spun una si acolo voteaza alta.

     - Că moartea tută a găsit necuvincios, să ne despartă și, ce a făcut, a fost de negalat.

     - Americanii merg la razboi pentru onoarea de a-si salva tara. "Nu stiu de cine?," omorand popoare nevinovate. Nu degeaba striga Ceausescu: „Neamestecul in treburile interne”, isi apara suveranitatea tarii. Ma intreb daca mai avem onoare odata ce l-am impuscat pe Ceausescu? Imparatul Japoniei da premii deosebite celor mai mari oameni ai lumii pe subiectul ONOARE si printre acestia se numara si doi mari romani care sa merite rangul imperial HATAMOTO. Fiecaruia dintre cei doi romani li sau daruit doua sabii Katana forjate din otel meteoric cu un tais supermolecular care taie firul din zbor. Primul roman, un erou al romaniei care a strigat la Oituz si Marasesti: „Pe aici nu se trece!” Este vorba de generalul Eremia Grigorescu pe a carei sabie scrie: „Voi sunteti cei care fac istoria patriei!” din porunca imparatului. Al doilea roman care indeplineste meritul de erou al romaniei este Presedintele Nicolae Ceausescu pe a carui sabie imparatul a dat ordin sa se scrie: ”Fauritorul Natiei!” Deasta a trebuit impuscat: CA SA I SE POATA FURA NATIUNEA. Ce mai zici Pavele?

     - În filmul Graba strică treaba ea e hotărâta ca Vica, să păstreze copilul și asta cel puțin e ca la Vica lucru bun, că și Isa ca Vica are stofă de muiere (asta la Vica, nu mă deranja și nici nu mă sâcăia și mă încuraja și bucura, că am cunoscut ca să fie scumpa, din viața mea, că nu era o necugetată). Ce onoare și ce țară apărau americanii care luptau, în țara altora, pentru ca să le fure țițelul, petrolul, mancarea altora și atunci de ce onoare era vorba, dragule Ben, că și armata și-o întrețineau pe teritoriul țarii noastre, departe de America, așa, că puteau fluiera, în biserică, nătângii și cu nasul pe sus, că paguba, era a noastră și, nu a lor și pe noi ne putea ține de proști și fraieri, că ne țineau de preș sub care ascundeau gozul, că nu-i durea nici, în cot de ce ne necaz ne făceau, chipurile, că n-aveau cum nici, în cot cum să-i doară, ei având orbul găinii și înteresul pentru fesul lor, că erau diplomați, vezi, tu, și fluera dacă le venea, să fluiere, c-așa le venea lor să fluiere, în biserică, că și aiasta era a altora.

     - Ai ghicit. Onoare inversa. Deaceea se intorc acasa si se sinucid cu sutele.

     - Isa era ceva de genul sclava Isaura, Era ceva gen Vica inedită, mândră ca româncă, contând ce-i, în firea și mintea ei ageră, înțeleaptă și conștientă de ceea ce-iubire, în iubire ca candidată demnă la fericire, cu drept la înviere și veșnicie. Am curaj să spun ce se întâmplă, în Pădurea sânzuraților, în ospățul dracului și în Soldatul șchiop și, în Desculțul / în Ioan sau, în Răscoala, Ciuleandra.,. Intrusul și Incognito ca, în Ce mult te-am iubit, Maria, că la noi, în tot și toate e o credință și o sănătate cu mere, că rezolv eu asta, ai înțeles, Ben, chiar și Risipitorii fiind oameni cinstiți garantat sută la sută, că la noi se știe și cine vine la cina cea de taină, cu fericirea s-o pună pe masă. Viața românilor e una din viața cea mai frumoasă și luminoasă. Nu-s eu omu cel mai bun și potrivit, măr pădureț cu meritocrație, Ben. Vica nu m-a depărtat din viața ei, din povestea de dragoste a ei, că vroia să mă simt bine, chiar dacă în felul nostru eram diferiți și aparte. Tot cum și ce am fost ne-a apropiat ca să întregească povestea de iubire și de dragoste. Ești mare prin fericirea care o poți dăruii celorlați, căpătând un sens.

     - Atat ne-a mai ramas: DARUL frate Pavele. Si daruim amandoi.

     - Că doar dacă suntem asperanți și nădejdii, suntem fericiți ca la o cerere, în căsătorie, cum mi-am avut-o și eu fericirea, când am cerut-o pe Vica, în căsătorie, petrecând ca la un foc de tabără, că așa și circul ne distrează. Reușești dacă ești super om și dacă ești de mare avengură. Vica era vie, avea viul culorilor, că toate cioburile din vasul spat, toate hârburile sau ce se mai poate, se adună. La inimoși mai vedem părțile bune la tineri, la tânăr și neliniștit? Noi scriitorii români, suntem artiști de talie mondială, de ce n-am recunoaște-o, chiar noi? Tu, ca un Dumnezeu, m-ai pus pe drumul cel bun. Totul e foarte spectaculos. Ne-am legat să mergem pe calea cea dreaptă de viață și adevăr ca Iancu Jianu, haiducu, că iacă a venit vara și ne întrabă, că ce o să facem la iarna, dacă n-am legat cățaua la gură, nu ne fie de deochi, că deochiu ne spurcă cu boală? Nouă la amândoi ne-a venit mintea, în cap și gologanii, în pungă. Noi, nu suntem, în cârdășie, cu minciuna și, cu tagma tâlharilor care adună apele norodului. Viața ni ca viața, în viață.

     - „Ce fac fără scris ?” Scriu, că să beau, din cauza AVC-ului, DOCTORUL, îmi interzice. Știe, neurologul ce-neuroștiința. Oamenii-s lumina, zice Pr. Constantin Necula. Mai este la noi și Iarba verde de acasă, un ceva fascinant, cu orgoliu, mândrie și artă, că oamenilor cu frică să le explicăm despre Dumnezeu, că au și învață, în acele momente, despre morbul iubirii și precis vei pricepe, că Iisus nu umblă, în chiloți, pantaloni, scurți, dar se îmbrăca după moda locului, că cine nu ști, că o treabă începută, trebuie și terminată. La Vica, în sat la fasoale, i se zicea mazăre și să vă spun adevărat de ce le zice astfel, nu mai știu, Zău! Despre unii zic, că-s depășiți, zic pentru că unii o zic, c-ar fi înteresați și pentru asta zic pe un altul rău, că să-l sufle vântul de pe scaun, de la locul potrivit, vor s-alunge omul potrivit, c-ar schimba pe președintele colectivului, că nu-i suficient de gospodar (gurile rele spun, că ar fi fost prins vânzând cerialele obștii. După găinăria președintele de cei din familie a fost găsit spânzurat, ignorând să cumpere o bucată de săpun, în târg la Hodin. De la o vreme te prinde osteneala, oboseala și-ți vine să te întinzi o leacă. La inimoși mai vedem părțile bune la tineri, la tânăr și neliniștit? După cum văd șo simt, tu / voi, trăiți într-un cadru natural, dar privesc, cu suspiciune poluarea de mizerabili din romanul, lui Victor Hugo, un om de renume, recunoscut ca Eminescu ca universal. Găsesc la voi o idee.

     - Ideia de a pleca automat in concediu?

     - De la o vreme te prinde osteneala, oboseala și-ți vine să te întinzi o leacă. Noi nu punem punct, nu zicem stop! Noi suntem energici fantastici, oameni potriviți, la locul potrivit, în lună nouă, suntem implicați să rezolvăm situații. Avem afectiv anturaj bun ca stăpâni a inelelor limbii române, că Dumnezeu lucră prin oameni și se întâmplă și imprevizibil. Avem ritm de viață alert, în plata Domnului. Ne redresăm, nu ne scapă nimic, că ne punem punctul de vedere. Ne facem bilanțul. Nu suntem scutiți de reproșuri și ne iese pe nas, că spunem ce avem de spus. Eu, unde Dumnezu să mă duc, că n-am pași, că eu sunt activ, în scris, că borbeam cu Teodor-Flaviu, în Spania, Miguer și-mi spunea să las filmele și să mă plimb, dar eu sunt un mare leneș, un sedentar și eu să nu scriu, nu pot trăii și ce zic e de anume, că scriu, scriu și scriu. Vorbisem cu Flaviu, Mancuru, Mascuru / Bursucu, după ciufala care și-o daseră întrei ei copiii lui Vica, fără a fi supărare, că era din joaca lor, o joacă era. Mă întreabă copilul aiesta lui Vica:

     - "De ce am zis la carte: Mere pădurețe?” Nu i-am zis, că, tu, Ben, te-ai gândit la titlul ăsta. I-am zis ce i-am zis, că viața după moartea lui mamă-sa mi-a fost de Mere pădurețe și copilul a fost de acord.

     - Asta e si metafora care e valabila pentru tine si intregul popor roman.

     - Or avea alții altceva ce să comènteze, cu altă șansă de fericire, pentru succesul nostru. Noi suntem, în trigonul regal, în neegalul aiesta. Avem noi un atuu, cum rar / contrar. Noi suntem pe tri și fuga, evadați, în nemurire, c-avem din eleganța marilor seniori. Tu, mai vii și cu hiperbola folosită ca metaforă, Într-un fel de cărți, cărți cu cărți ca cartea cărțiilor cu prieteni erau cărțile lui, cărți metaforice cu comentarii fotbalistice, sportive și cu înflorituri literare, că e un maistru, un literat nuanțat, divers, dar fără asemănare, că acest scriitor din baltă era viu, colorat și cu talent care acuza, chiar și pe Eugen Barbu, c-ar fi plagiat. Și ce-i cu asta, că nu era Victor-Viorel Ponta care și-a copiat lucrarea de licență / lucrarea de dctorat și nu era mișto, oameni buni!

     - Intodeauna in vest am folosit metafora merelor padurete cand am comparat estul cu vestul, comunismul cu capitalismul, securitatea romaneasca cu ce-a din vest. Am fost mai primitivi / padureti astia cu democratia sunt mere altoite ca forta exploatatoare. Dovada o traim cu totii. Asa se scriu povestile, cu sambure de adevar. Vestul ne-a primit cu picioare in cur. De asta data cisme, nu bocanci.

     - El cu scrisul venea de acasă, nu scria rău. Eu sunt autentic o expresie a poporului, neam românesc, metaforic, că n-am beut cerneala, sânge, din sângele neamului. Nu-s haios ca hâtru Creangă, un spiritual național a satului universal ca un Hogea care pilduia ca Hristos, în pustia Israelului. Eu, nu eram cu vrăjeli chiar dacă, în cireș erau 4 crengi mari și pe fiecare creangă erau alte 4 crengi și pe... câte mere erau, că totul se discută și dispută?; câte mere pădurețe a rodit, cireșul, fiind altoit cu altoi de măr?

     - Am altoit la țața Pachita in gradina din spatele casei un cires rosu, (pe unul din bratele de sus) cu un trandafir rosu si din creanga ciresului crestea bratul cu trandafiri. E o minune! Incearc-o. Pe urma am luat o bataie zdravana de la mama pentru ca gasisem o baioneta germana din nu stiu care razboi si o ascusesem intre haine ca s-o duc in Ciudanovita ca sa ma laud cu ea la ceilalti colegi. Eu nu intelegeam frica lor de a fi arestati de militie si bagati la puscarie cu totii asa ca mi-au luat frumoasa baioneta ruginita, desigur si au aruncat-o in veceul din spatele gradinii. Vazusem doar prin filme asa baioneta cat o sabie.

     - S-a pornit de la cartea Inocenții. Cântă Teo Roz și cântă și, tu și tu, cântă cu tot sufletu. Era ceva serios cu cireșul, dar fără cânepă, nu era real ca la Creangă, ca la acel Nică simpatic și cool. Dumitru Găzdacului, Petrule era cu păru roșuera roșcovan natural, instructor de condus, șofer. Venit, în Sâmpetru-Almașului fără bătaie de cap s-a urcat, într-un măr, să culegă mere, dar el îndrăsneț, dar nu prevăzător și plin de amonozități, cumva alunecase din pom căzând, în cap și murise, că asta i-a fost soartea, destinul. Oamenii trebuie să înțelegă ce-i legal și de rezilență. La noi e foarte cald, caniculă. Eu, sunt bărbatul unei singure femei, sunt bărbatul lui Vica. Eram incorigibil, abordabil eram, pe vremuri, dar nu eram afemeiat, deși țarăncile erau frumușice, și aveau farmec și erau curate și sănătoase, că totuși nu-mi făceam de lucru cu ele oricât ar părea de ciudat (gusturile nu se  discută și aromele se savurează). Nu e de pierit, nu-i nădușală, că-i respirabil și fără acei câțiva pași nu schimbam ca pe șosete, iar eu puratam ciorapi ca și Casanova, că nu era cum crezit tu: pa și pusi, că cineva trebuia să mă școleze, în chestia asta (nu eram nici genul acela de Don Juan ca Juan Roman andaluz, că nu făceam sex doar cu Vica, dar ție, nu-ți plac poveștile sexy, cu iubire, că nu acățam fetele cu sus rochița și jos chiloții. Când m-apucă oboseala, nu mi bine, vine ca o ceață peste mine vine tristețea, pricazul și nu-i bine, Ben, dar în altă zi, până-n altă zi odihna, o înlătură din calea vieții mele și-mi recapăt puterile, forța de viață cu energia necesară să continui să trșiesc ca oamenii care trăiesc să facă treabă bună. În tinerețe Vica era o frumusețe ca Eminescu, cu distincția, deosebirea, că Vica avea părul adunat, împletit, în două cosițe, în două cozi, ca după ce deveni nevastă, să și-l facă conci, coc, Eminescu, lăsându-și părul să-i curgă, în plete, pana corbului, să-i atârne în jos pe umeri și spete, în sclipirea soarelui fiindu-i cu așezare ca la tribunul revoluționar Avram Iancu / Horea, Nicolae Ursu, când s-au adunat, în biserica din Albac, Alba cu un întreg norod de țărani, cu o voioșie cum rar, erau porniți să-și facă dreptate ca Gelu, când năvăliră barbaria tătărească sau secuimea, în voivodatul Dâncu, Aghireș, când preotul Vasile Ferghete, îi înfruntă și-i făcu, cu vorbele lui aspre și omenești, creștinești, îi făcu să se rentoarcă acasă la ei, în Târgu-Secuiesc / de unde veneau bulăciți, înghesuiți lacomi, împinși de mama dracului, de cel rău, din spate, însă fără să tâlhărească, cum dracu-și vârâse coada și-i sâcăii ca să facă rău... ca neoamenii cu gând criminal, din Taras Bulba și din stepa naibii, fir-ar să fie, se ridicaseră de la casele lor cu noaptea-n cap.

     - Il urmaream de cateva zile pe verisorul meu cel mare, om insurat la casa lui cum altoia trandafirii din fata casei. Toti mari si carnosi de toate culorile iar eu care aveam zece anisor si nu ma mai dadeam jos din ciresul din spatele casei mi-a venit ideia sa-i incrucisez. Asa ca in copac mancand cirese altoiam cate o creanga cu trandafiri. Si fiindca veni vorba de Naica a lui Creanga eu nu m-am dus la Smarandita, fata Popi ci la Lenuta fata veterinarului care era de vre-o 14 anisori, bulanoasa si cu gura pana la urechi cand imi facea din ochi si pentru ca era singura acasa sa hotarat sa se joace cu mine prin casa si ca sa rada de mine mi-a pus cantarina care se dadea la cai in ceai si in cateva minute m-au apucat niste calduri, mi s-au rosit obrajii iar urechile imi fluturau ca aripile la Bribeti. Am zis c-o rup pe bulanoasa veterinarului daca o prind. Aveam putulica zdravana ca un drug de fier si credeam ca a iesit o coasta din mine, Coitele mari si zburlite ca doua sfecle si a inceput sa tasneasca de am zis gata mor. Mi-am ridicat pantalonii si am rupto spre casa urland: Au Mor !!! Cand ma vazut mama ud branza ma intrebat: Te-a lovit vaca si ai varsat putina? Ti-am spus ca n-ai ce cauta printre vaci. Asa a ramas. La cateva zile am plecat din Iezer. Nu am mai auzit de fata veterinarului. Dar nici de Cantarina nu am uitat. Decate ori vad un armasar miaduc aminte de Lenuta.

     - Faină snovă din copilăria ta, de când ai fost puști, cu înțelepciunea satului universal. Fiecare trăim aparte, inconfundabil.Tu, nu ești ca un câine bătut ca Craii de curte veche, cartea scrisă de Mateiu Caragiale. Tu, ești om serios / tufă de veneția, temerar al limbii române, la care nimeni, nu i-a tăiat-o s-o arunce la câini. Tu, n-ai prins pisica nimănui ca s-o înghesui, în sac, pentru ca alții să se convingă de gherele ei.

     - Nu pisici ci un sobolan mare si flocos (Guinea Pig) il tineam ca pet intr-o cutie de carton unde il hraneam si ii puneam apa intr-o canuta sa bea si intr-o zi l-am gasit in pat. Am tipat asa tare la el incat acesta a facut atac de cord si a cazut nemiscat. M-am speriat asa tare de ce facusem si am inceput sa-l masez sa-i fac tot felul de exercitii de prim ajutor dar degeaba. El era zdreanta. Mi-am adus aminte de o scena dintr-un film in care medicii ii aplicau socuri electrice unui pacient pana acesta sa trezit. Zis si facut am luat snurul de la callcator iam desfacut firele si dupa ce l-am bagat in priza la 240 de volti, ca asta e tensiunea in australia am inceput sa-i aplic socuri electrice sobolanului pan a iesit fum di el. Carbonizat l-am ingropat declarat mort de covi, cerandu-mi scuze si deatunci n-am mai tipat la nimeni.

- Merită să răscumpărăm tot ce-i valoros ca sufletul tău, Ben. Dimitrie Cantemir / Dumitrașcu Cantemir scriitor și diplomat, un natural al cumințenie a pământ moldav, românesc, a scris Descripție Moldove, dar a scris multe cu minte ageră, a scris opera omnia de România, c-avea lupta contra Imperiului Otoman, în creștere și descreștere aveam de câștigat, cu un plin de viață și cu o responsabilitate ca cei botezați, că turcii nu erau de neânfrânt (mai scria Istoria Heroglifică ect., etâc., c-aveam mintea complexă, ager-isteață și aveam o indentitate specific, națională).

Fără a ști,

în realitate,

cine suntem,

n-avem bucuria de a persevera,

să trăim nobil și sublim.

De factorii de risc, oamenii sunt cei care strică biochimia și armonia, cu omenia existentă, în Romània, în care nu există nu se poate (nu țineți pe nu, în brață). Când e de rău, eu și tu, suntem îngrijorați ca paznici de far ca să treacă primejdia rea, piaza cea rea. Nu suntem scutiți de reproșuri și ne iese pe nas, că spunem ce avem de spus. Tu, ai cele mai bune recomandări și mă bucuri, chiar pentru valoarea ta care alduit, mă umbrește cu calitățile tale sfinte. Știu, fiecare ne-avem drumul nostru unic. Tu, fiule, ai și binecuvântarea mea! Noi nu amenințăm, iar la iubire, nu forțăm pe nimeni. Totu-i ca un joc olimpic, pentru românul de culoare și de valoare autentică. Doar binele, cu bine, poate face bine, omenirii și poate aduce pace, în omenire, în noua ordine mondială, verticală la iubiri și e provita de a candida la fericire. Când voință e, viață e și reușită, în lucrarea cu măsura lucrului bun și de succes, în artă, în arta sucesului. Nu vă fâstâciți, în fața adevărului cale către Isus. Tu, după câte am înțeles ești bărbat plin de sentimente și simțăminte social-umane fără egal. Nici rege / președinte, să fii n-ai ignora a fi om, om cu moral, cu principii integre de Biblii. Dacă tot facem lucru, să nu-l fușărim, că românii-s legendari: drepți și sfinți. Românii-s cu lucru bine făcut și nu-i puțin lucru. Punctul nostru de vedere privind Eminescu e corect, e bun. Omul Eminescu nu era egalul lui Iisus Hristos, dar e fără egalul, un universal genial. Românii, când vreau, știu ce fac. Viața e cu multe începuturi și cu migală, că nici lucrurile bune, nu se fac ușor, nici, când la marea mării vrei să mori.

     - Astia cu minciunile lor au distrus increderea in medicina adevarata si ca sa o readucem la normal, increderea sa fie reinstaurata in sistem va trebui multa justitie sa curga. Toti stiu ce ar trebui facut insa tac si sug maneca, pentru scaunel, incontinuare fara sa inteleaga ca urmasii lor nu vor avea viitor. Industria spatiala particulara construita de multimiliardari. In spatele acestei hotii financiare se ascunde o mult mai mare excrocherie pe care poate vom trai s-o vedem. Banii furati de cei cat-va mari bancheri sunt lasati sa fie investiti in marile proiecte interplanetare, prin developarea rachetelor si explorarea spatiului si baze pe Luna si Marte ca la un moment dat sa fie preluate de industria militara sub scuza ca nu mai e viabila calatoria pe marte sau luna dar ca le vom folosi pentru proiecte de pace asupra planetei. Industria militara si asa cheltuieste prea multi bani si nu isi poate permite sa mai pretinda bani de la guvern asa ca prefera sa lase niste fraieri grandomani sa fure bani de la populatie prin neplata taxelor si alte excrocherii care apoi prin inventii si inovatii sa intre in slujba industriei de pace planetara. Au gasit aceste smecherii prin care baga frica in oameni si le inchide gura, vezi tu ca vine bau bau si te papa ca sa accelereze sclavagismul planetar din care Ciubancuta nu va lipsi si nici melbourne. Viata e o lupta continua intre adevar si minciuna si personal sunt convinsa ca tot asa e continuata si dupa moarte, acolo sus sau jos in eternitate. Ca sa simti ca esti viu trebuie sa primesti un pumn in barba, intai.

     - Apropo eu știam, că de frică cel mai iute și mai ușor moare câinele și găina (mă întrebam aiurit, cum să sperii un câine care enervat și cu rânjet arătându-și caninii, eu inocent sâcâindu-l cu bățul trecut printre lețurile gardului, mă întrebam, sadic, cum l-aș putea înfrica?) Sunt profund emoționat de mulțimea de accidente, de porcăria și carnajul din România și toate, din indisciplina. Liviu Dragnea este contestat, dar la ce bun? Noi suntem nu uita suntem și la urcare, da suntem tovarăși și fani și la coborâre ca să frecăm și menta, tărtăcuța. Nu, stăm degeaba neântorși, e clar, nu-i așa? Omul Eminescu nu era egalul lui Iisus Hristos, dar e fără egalul, un universal genial. Cine-ar avea de comentat, în cel privește pe fără egalul Iisus Hristos? Aduci vești bune, Ben? Tu, în perfecțiunea ta, ce ai de zis ireproșabil? Românii, când vreau, știu ce fac. Viața e cu multe începuturi și cu migală, că nici lucrurile bune, nu se fac ușor, nici, când la marea mării vrei să mori. În ce lumin, îmi prezinți lumina oamenilor și totul? Căldura e sufocantă, dar aerul, în casă e respirabil, în casă nu-i zăpușeală ca atare. Senzațional e, că au bani pentru alte prostii, dar n-au pentru mărirea alocațiilor și pentru mărirea pensiilor, scăzând și eliminând de anume pensiile și salariile speciale. Mulțumesc pentru înțelegere și, că vă veți strădui să nu fie doar formal și vorbărie goală, cum îi place să facă doar propagandă lui Florin Câțu, Pârța și scârța, Anțe, Panțe, mațe pestrițe și nesățioase. De ce liberalii, sunt mai răi ca cei din PSD, mai răi ca socialiștii ca cei din vatra,  Corneliu Vadim Tudor / Adrian Păunescu? Tu, ești efectul astral al dialogului amical cu tine, Ben Todică din Mere Pădurețe, mere amare, dar cu noblețe (înțelege, prietene, cu ceva eco, bio și cu ceva bun). E un vis, floare la ureche, cireșe roșii de mai, cireșe puse ca cerceii, în ureche, că mă ustură și mă doare și, când mi-i bagă bine-mi pare.

     - Spalatul la creier american e un mar altoit in comparatie cu merele padurete comuniste iar ciresele rosii modificate genetic ard adanc. Nu e iubire in viitor. Sunt Trandafiri de piatra.

     - Un doctor, nu se joacă, cu viața pacientului de care e legată cu viața de viața lui, a pacientului său. Pe undeva trebuie să ai siguranța lucrului bine făcut. Clădești ceva mișto, frumos. Avem o bestie a înotului și eu sunt o bestie sacră a scrisului. E normalitatea României. Românii-s bine văzuți și, în Emirate. Sunt ca cel din poveste ca bărbat a lui Vica. Care-i performanța mea? Tot ce-i casa noastră e doar a noastra și, nu a mișeilor corupți, din tagma tâlharilor. Ce-ai vrea să știi / ce dorești de fapt, Lucia Bernard? Îmi zic, că te-ai născut, în Marea Britanie. Ești mai tânără ca mine. Nu știu ce dorești de fapt de la mine, un bătrân și sărac, însă nu prost. Nu știu, ce e, în sufletul tău, că, tu ești, în țara ta: Marea Britanie și eu sunt acasă, în drag de România mea" cu făinoșag. Viața mi o slăbănogie, nu te complica. Nu-s bun să fac spectacol. Tu, rezonezi cu setul meu de valori (nu prea mulți se bagă, că nu-s de valoare autentică, pe Arcă.

     - Nu doar setul de valori dar ei sunt total rupti de radacina neamului si credinta. E o noua generatie de sugaci politici si consumatori de media, de propaganda marului altoit americano/european. Majoritatea nu stiu sa se mai puna in pantoful opozitiei, sa asculte si povestea ta. Vin cu chestia: „Las ca stiu eu...,” Avem o generatie de „Las ca stiu eu”.

     - Care-i picătura care a umplut paharul, că urcând treptele, m-am rostogolit de a bea oaia și spre norocul meu, de data asta nu m-am lovit, însă, cu toată silința lui Daria, să mă ajute, nu m-am put ridica, scula, c-a fost picătura care a umplut paharul, buturuga mică care a răsturnat carul lui mamona, am făcut aceeași greșeală, dar nu m-am lovit, zdrobit, fir-ar să fie!

     - Din cauza ca nu mai muncim fizic am pierdut forta fizica din muschi. De aceea e recomandat sa facem ce-l putin o ora de exercitii fizice pe zi ca sa ne mentinem forma fizica si echilibrul.

     - Mă pot nenenoroci, din senin. Cum să pun punctul pe i, că neputința, îmi dă de furcă. Ana Holdiș Pop, cântă fain cu verdeață și cu flori, cântă cu drag și dor și-mi place cum o face, doamna asta Ana, cum zice profa Valentina Făt, cu gust zice ca Vica aiasta a mea care îmi mai cânta și ea seara, cu-n glas mândru, îmi cânta, cu zărzărică zărzărea cu Ionel Ionele și cu merg fetele după mure la pădure, cânta vocal ca Ana Hodiș Pop sătmăreană, cânta și eu remarc fineța și sentimentalismul și rezonața de instrument foarte înteresant, c-așa era omul cu viața la țară ca Duliu Zanfirescu ori ca niște țărani a lui Dinu Săraru care a scris și el o istorie. Ai bun simț, bună creștere. Iată un apropo, pentru care provita, nu sunt pregătit, că nu sunt, înstare să mă mai leg de lume.

     - Stai departe de astia care incearca sa te hpnotizeze, sa te cucereasca diplomatic / hoteste ca te trezesti in curul gol cat ai zice peste / mintenas.

     - Amar, dar viața mea e ca moartă.

     - Bucura-te de ea cat mai exista si fa lucrurile frumoase care-ti stau in puterea fintei si a trupului tau. Tineretul nu are timp de noi insa sunt animalele, plantele, pasarile, pamantul, lumina si vantul. Cantale versuri si frumusetea lor! Dumnezeu te leagana in bratele sale.

     - Sunt o panaramă.

     - Epilogul vietii nu e ca actiunea romanului in care saream peste garduri la furat de struguri.

     - Viața e cum e, fudulă, grea. De data asta trăiesc într-o prăpastie greu de trecut, că dragoste nu mai am și de fapt cât ține dragostea, că și eu ca bărbat sunt, în menopauză. E viața pentru un mare singuratic Nicolae Moromete / Călărașu. Nu mai sun cel care am fost, om de ținut casă. Nu, mai pot lua, în serios propriu-mi rol.

     - Am ajuns la mila copiilor. Asta inseamna ciocnirea oranduirilor. Noi am fost crescuti pentru batrani ca noi nu si copiii nostri care sunt introverti fara simt de viitor. Ei mai repede te incinereaza sau iti da un picior in cur ca sa-ti ia locul in concediul pensionar binemeritat. Nu stiu unde vor ajunge ca golanii accelereaza formele de furt a economiilor lumii de parca ar veni apocalipsa si se grabesc sa plece pe Marte. Sau in spatiu de parca ei stiu ca planeta va fi lovita de vreun asteroid. Nimeni nu e arestat pentru porcaria asta de covit creata in laboratoarele descreeratilor care pune in pericol umanitatea. Bucura-te de zilele frumoase care ne-au mai ramas.

     - Oricât aș încerca, Vica mea, nu te pot scoate, din mintea mea. Tu, cu extraordinarul tău fler, nu vii, cu nici un răzpuns ca și cum ai fi extraterestru, în jocul numit viață, că era un om care a trebuit, să poarte, Eminescu, că era ca Iosif Vulcan, din România. Nu-s lacom, nu-s egoist și nici nu știu fără îndoială de cumva-s scriitor, artist.

     - Daca iti dau adevarul tu ma crucifici.

     - Cum adică te crucific, îți fac rău, te sacrific? (cum îți explici?) Ai ținuta ta ireproșabilă, în impecabilul vieții, cu dreptul învierii, Mesie a iubirii, în suflet cu veșnicia lui Lucian Blaga, născut, în Lancrăm de genul... 

     - Ai vazut ce a patit Isus Hristos pentru ca a spus adevarul. Ai vazut ce se intampla cu Julian Assange pentru ca a revelat crimele armatei americane, a scris adevarul si a fost inchins si condamnat de americani la 175 de ani inchisoare ca a divulgat documente secrete. Daca iti spun adevarul despre ce se intampla azi in lume pot fi inchis de golani. Numai in america sunt 40 de milioane de case inchiriate a caror locuitori ajung in strada sa doarma in corturi pentru ca nu isi pot plati chiria ne spune Thomas Gokey intr-un interviu.

     - Poți avea încredere într-un talentat, dar pletos și nici prea îmbrăcat, că era el spălat, dar parcă șofes gustător, o mare figură, un stil și gen de om, pe care ca pe mine nu dădeai doi bani, din marea comoară a lui Decebal, comoară de la Roșia Montană / Sarmisegetuza. Ai o ușurare, o mulțămire după ce ai făcut un lucru bun. Cei care se iubesc, cu adevărat, nu se pierd unul de altul, c-așa zice și popa, că amândoi vor fi un trup și că se vor însoți unul pe altul până la moarte.

     - Uite de exemplu Multimiliardarul (209 miliarde de dollari) Jeff Bezos care isi exploateaza muncitorii in asa masura ca ii forteaza sa se pise in sticla numai sa nu paraseasca locul de munca si nu plateste taxe prin usitele secrete rezervate lor. De ce au aceste usite pentru ca defapt acesti bani de la ei se impart cu cei care conduc. Adica cum: Pai el a zburat in spatiu pentru 5 minute si la costat cateva milioane de dollari. Racheta asta zbura oricum in spatiu pentru ca e parte din cercetare / dezvoltare / perfectionare si (daca exploda, sa zicem averea lui tot la stat ramanea) asa ca dupa 10 minute, banii care ia platit pentru zbor adunati din sudoarea muncitorilor s-au transferat imediat la marea gasca care conduce lumea. Deci iti dai seama dece sunt ei lasati sa fure ca noi sa dam vina pe lacomia lui Bezos etc., in timp ce adevaratii profitori dorm linistiti si anonimi. Asa se prabuseste civilizatia.

     - Nu, se despărțesc, că-s ca frații siamezi. Tu, încă ai mintea sănătoasă fă bine, chiar dacă cel sărac, pentru binele care i-l faci, n-are din sărăcia lui cu ce te plăti. Ești prea bun ca să te mai uiți și să cauți plată, pentru binele pe care tu-l faci dezinteresat. Tu, cu americanii ești pe picior greșit și eu cu rușii de la Lenin la Putin o dau, în bară ca cra, cra.

     - Eu nu am nimic cu poporul american, simt mila si simpatie pentru suferintele lor si bataia de joc a celor care ii manipuleaza si isi bat joc de ei nu duce spre bine. Felul ca mint si parjolesc pamantul in lacomia lor dupa averea nevoiasilor si al celor saraci. Pe hraparetul american il doare in cur de romania. Arata-mi un lucru bun pe care l-au facut pentru romania in ultimii 30 de ani. Au ocupat tara militar la fel ca si rusii si acum inearca s-o otraveasca ca sa scoata gazze din pamant, sa beti apa flambata. Sa ia foc cand duci cana la gura cum patesc americanii. Nu-i mai satura satana de prada si parjol si acum se vor muta in china, sa faca imperiu de parjolit din ea. Au vandut toata industria asiaticilor si ia lasat pe sarmanii americani pe drumuri. Sigur nu sunt suparat pe ei ci pe cei care isi bat joc de ei.

     - Ești ca botezatu prezentator de modă, dat naibii! Ai, însă algoritmul, în limba română, că ai așii, în mânecă. Fuga-i rușinoasă, dar sănătoasă, fir-ar să fie! E o zăpușală și zăpăceală cu mere pădurețe.

Bine, mă, omule,

dar stai blând

și astâmpără-te!

Îți dai și dragostea pe față,

că tot zburător de frumoasă e dumneaei, neicuță.

Că oricum ai fost, nu-i mai fi oare, că-i dai inima iară inimioară și te pui pe picioare.

Care-i boala mai păcătoasă, în lumea asta frumoasă?

     - Sa nu ti se mai scoale partenerul.

     - Cred, în locul meu sub soare și cred, în tine ca, în binecuvântare, cred, în Vica, că m-a iubit și prețuit și prețeluit ca pe omul ei potrivit, în poalele ei ațipit, sfințit, legănat și iubit. Unul Stere Gulea a realizat filmul Moromeții partea a doua, un film care nu este îndoielnic, ci un film garantat sută la sută, bun, că vine, în România educată normală ca o normalitate ca caterina catarincă venită de la biserică ca batjocoritor Ilie luând-o, s-o ia peste picior, batjocoritor ca să râdă ca de o glumă bună, el ca Ioan Miron care indiferent trage pasional, cu tact, din țigara lui făcută cu o mașinărie de făcut țigări, chiar dacă țăranul Moromete, n-avea astfel de instrument la îndemână, că nu ne-am modernizat, cu așa ceva, răsucindu-ne țigara din tutun cu papir, foițe / margine de ziar lipit cu scuipat, salivă, prin care nu neinfectam cu coronavirus caare dacă la Ionucan la căuăcie ne-o treceam unul de la altul, din gură, ne-o împrumutam nepretențios. Era ca țucatul-dragoste și dor, gură-n gură, că eram tineri și nu știam multe, nu știam de microbi și nici nu-i luam ignorându-i, în seamă, că nepăsarea, îi elimina din start, că pupatul, îi dezinfecta din start, o grozăvie a tinereții neliniștite de pe linia Onedin, că la dracu eram imuni și nevaccinați, și nebătuți la cap de stroșiții de liberali, că Vica toată ziua te pupam țucu-ți gura!

     - TAIETORUL de LEMNE 5B, de Ben Todica, versuri Adrian Botez - Blocat in urmatoarele tari: Bangladesh, Bhutan, India, Maldives, Nepal, Pakistan, Sri Lanka. Deci astia nu au voie sa asculte sau sa-l traduca.

     - Tu, cum, așa faci: Dansul ploii, că tu, speri să scapi de ceva (de ce mă rog, de nervi, că-s prea multe inconveniențe). Tu, faci exerciții foarte ca lumea, combinate, că lucri foarte bine, cu tine. Tu, te încordezi, pentru o viitoare victorie.

     - Incerc sa aduc fericirea.

     - Tu, cum, îți hrănești iubirea cu Ming?

     - Incerc s-o ascult.

     - Te joci și, tu:Țară, țară,vrem soldați și e O.K.

     - Iubiti-va cat se poate de mult prin cuina, pod si sura ca vine sfarsitul lumii!

     - Tu, ai specifitatea și unicitatea ta, dar să nu te umfli, în pene, că nu-i meritul tău, ci a naturii tale.

     - Mi-au Cazut penele demult. Acum sunt doar o gaina cu gat golas si destul de lung, plesuv. Condorul Anzilor.

     - Tu, stai, la locul tău și nu ignora, că atunci, când mor, pentru mine doar e sfârșitul lumii, că devin un nesimțit și un inert, un incert care va fi dat într-o zi uitării, că nu voi fi eu cel care să am fericirea veșnicului Eminescu, univesalul genial.

     - Sunt multe lucruri in textul tau pe care doar viitorul le va descoperi. Caile domnului sunt misterioase. Imagineaza-ti ca vine un prapad si doar o carte de a ta ramane si atunci lumea va spune: In epistola dupa Pavel lucrurile stau c-am asa:... Nimic, nu-i ceva roz, chiar dacă politica, ne trage răvășitor țeapa ei.

     - Am crezut, că ești, în siguranță ca vulturul / Fata, din Carpați ca un carpatin și mioritic, cum ești, în fapt, fără asemănare, fără alte detalii. Dacă omul și-ar cunoaște fragilitatea, în totuși, iubirea sa, ar ști: cine e? Nu știu, să te orbească orgiul. Suntem pregătiți pentru orice ca stabilitate și ca stare de echilibru, fără a fi doar un filfizon, chiar dacă sunt inimă lângă inimă ca conjurații patriei cu limba română. Tu, iubirea, zici că învinge dacă-i perfectă, în artă, cu stare de bine întruchipată, în Vica. Vica era permanent curată, îngrijită, ordonată și parfumată și râsetul ei era de cinema.

     - Nu juca teatru.

     - Dacă suntem ceea ce suntem, să nu ne prefacem. Noi să fim ca cei care susțin, chiar pe rege. E o vânătoare regală de bine, că pentru bine, în bine ne implicăm cu toții sănătoși la minte și buni, prospeți ca o pâine fierbinte. Asta ar cam fi tot ca lumea indiferent de rangul ei, să fie pe picioarele ei. Beteșugul omenirii te doare rău de tăt. Ești atent, cum să înlături viciul și slăbiciunea, omenirii. Memento: permiți automat accesul unui partener la fotografii în Google Foto? Da, permit lui BEN TODICĂ. Permit să ajungă la fotografii Ben. Da, cu eficiență avem și conștiința lucrului bine făcut. Aprecierea ta e un unghi superior de a vedea lucrurile, tu m-aproprii de superioritate supremă, Dumnezeu. Silința ta, nu poate fi prea mult, dintr-o credință mare și prea de tot, că prea mă înalți spiritual, național.

     - Tu ai venit inaltat deja. Doar ca omul ti-a spus ca esti mic. Dumnezeu ne-a facut dupa chipul si asemanarea sa. Incearca sa vezi lumea prin invataturile Lui.

     - Uneori cu vorbele mele arharice, rudimentare, primare, nu-mi dă superioritate, Benule.

     - Superioritatea e creata de academici de frica ca vom ajunge sa le descoperim fatarnicia si nesiguranta. Daca ai citi textele originale ai crede ca sunt scrise de oieri simpli de la stana. Ti-am spus ca cioara e mai inteligenta decat omul. Cuvantul arhaic contine comoara intelepciunii a mii de ani de evolutie. Nu simplificarea perversilor de azi care compartimenteaza viata ca s-o faca de neinteles.

     - În tine e dumnezăiesc și academic, pentru că, îmi înțelegi vorbele care nu sunt simadicoase ideale, ci adevărt geto-dacice, din Dacia flix, Zamolxis, în așa limbă latină, limbă vorbită de străvechiul popor român. E vorba de calitatea vorbirii, Mesie a iubirii și fericirii, veșnicii, a dăinuirii.

     - Frumosa ca vorbirea unui politician care nu spune nimic sau a unei tarance care te lichideaza din doua vorbe.

     - E vorbirea blajină, molcomă, vorbirea fără bâlbe și fără bufeuri, scârbe dureroase / canceroase, de răutate omenească.

     - Da.

     - Ben, ești printre oamenii desăvârși desăvârșiți, în lumin luminii lumii, un răsărit al răsăritului, cu disponabilitate a împlinirii cu bine a binelui care-i lapte și miere, din fagurele limbii române, de liturghie a păcii și de belșug, în pâine trasă-n mâine. E vorba de credința fiecărui om, a ta omule, credință aparte și cu taina ei de lumină, de pomină. Urzeala măritișului, eu pe nepusă masă devenisem miza, soțul ei, deși-mi dorisem, nici eu nu știam de ce mă umbri o vagă tristețe, deci ceva mă bucura, dar ceva care se putea chema cum vrei, că eu veneam pe poale la Vica, că eram un fel de ginere, chiar, că ei nu-i mai trăiau părinții, că-i muriseră înainte ca noi doi să ne cunoaștem, în nebunia vieții, cum nu s-a mai văzut, dar așa se petreceau lucrurile, în măsura lucrului bun. Trăim ca-n armată, în cădere liberă, vorba lui Grigore Zanc și-i cu așii, în careul de ași și e cu cărțile pe față și zarurile vieții bine aruncate la apelul de seară, în partid, că dăm tot ce putem, pentru bine, pentru performanță și-n Japonia, Tokyo, c-am găsit la Olimpice, acel minunat. Stropul de inspirație rezolvă hopul, în socio-umana ecuație, aflăm soluția, în România lui Eminescu și Bacoovia. Nu era mai pilduitoare Rugăciunea unui dac dacă tot era vorba de Eminescu (de ce se umblă cu minciuni, omule drag?) În făinoșag, vorba nu trebuie să scârție ca o cumpănă la fântână, că ni unică, cu îndemână și sfântă limba română și-n Carpați ca un bucium străvechi răsună, că-i răscoală pe glia străbună și la sfânta luptă poporul adună ca să ne facă, în adevăr viața mai frimoasă și mai bună.

     - Nu inteleg despre ce vorbesti? Poeziile mi le-a trimis Marian Ilie.

     - M-am sculat, cu stângul, am fost trezit de la cei de la Primăria Câțcău și, încă-s somnuros și pe nicăieri. Mă ne dumirește de ce au vrut să uzeze de numele genialului și naționalului: Eminescu? N-ai un bun simț, o răspundere și calitatea de om? N-ai greutatea celui botezat ca să duci greutatea, povara și să nu faci pe anonimul, doamna Pop?

     - Care e pozitia doamnei impotriva lui Iliescu, Gorbaciov, Pilat etc. cu privire la omorul Ceausestilor, dar al lui Eminescu, dar a lui Hristos?

     - Privim, în sus și avem, o verticalitate, în dialogul nostru, dus, cu Dumnezeu un fel de amical dialog, cu Dumnezeu, e un astral / ancestral.

     - Tu esti un Francis Bacon al literaturii romane.

     - Tu, nu zici nimic? Pe noi cine ne ajută ca să fie bine? Știu cum gândești, dar e așa?

     - Faptul ca le public nu zice nimic?

     - Da, cum, nu, să-mi fii sănătos, că ești ca un Eminescu la bădia Creangă! Tu-ți faci de cap, nu crezi? Tu, mi-ai dat ocazia să te admir. Tu, pui lumea pe jar ca acel Liviu Rebreanu, ardelean, un Ion cu blestemul iubirii și blestemul pământului. Tu, ești cel de care am nevoie. Zice, cum nu, zice mult, că de n-ai fi tu bădie, cine mi-ar fi popă, că tu Ben bădie, îmi ești multul și pământul, tu ești mana cerului, tu ești untu, slănina, sarea și ceapa. Tu-mi ții ca dologitu durerea departe, ca Ion tot la Ana, la pământul Anei, chiar dacă ți dragă Florica, Vica care ți ca ochii, din cap, ți vederea. Tu-mi ții ca dologitu durerea departe, ca Ion tot la Ana, la pământul Anei, chiar dacă ți dragă Florica, Vica care ți ca ochii, din cap, ți vederea.

     - Si tu esti un Eminescu daca iti gasesti un Creanga sa-l indemni sa scrie.

     - Eu, mai pot și greși, Ben.

     - Si Eminescu insa practica invinge.

     - Eu, nu-mi văd lungul nasului? De ce n-aș fi cumva un păcătos? Care-i fața și durerea mea? Eu, am cules floarea tinereții lui Vica. Daria a visat-o pe Alina, din Escu, a lui Maria care-l avea pe Alin, Hodiș și Alina care se măritase după popa de pe Valea Codorilor, din Dej și care venise la noi la pețit, cu fratele popii, venise gravidă, deși ea-i zise lui Daria, că nu poate rămâne groasă, îi zise ea lui Daria, dar mai știi ce-i făcuse popa orice fiind posibil. Visele-s întoarse și să, nu fie Daria borțoasă, cu dejeanul ei. Că ea niște medicamente, ei specialista i-a indicat, căn-ar fi voie să facă copiii, dar totu-i, în știrea lui Dumnezeu, că zicea docorița Mihaela Șandru, că-i-ar putea avea nimurugi, cu handicap, i-a zis lui Daria, i-a zis medicul specialist. Eu, cu Vica n-am știut de atâtea polojenii.

     - Erati cu frica in Dumnezeu. Cei de azi nu-L mai au.

     - Frumusețile le descoperim, în sufletele noastre, omule! Tu, pe unde pășești, cu ce curaj cotrobăiești, în acest piesaj artist, temerarule? De ce printre atâțea șarlatani, viața lui Tolstoi a fost cu război și pace, capodoperă, însă viața i-a fost ciudată, iar a lui Gogol cu dolofani și suflete moarte? Tu, ții capul sus, cum, îți explici? Printre atâțea morți, ce te face prospăt și fericit? Mai este și Dragoste împărțită, dar cine ce poate ști cauza? E vorba de cartea Ion de Liviu Rebreanu, însă e și filmul făcut, după această carte cu minuții de la noi din Ardeal, mai altceva de cum se întâmplă, în America, c-aici, îi zona Năsăudului și cu Nunta Zanfirei, cu un viitor și un peren al tradițiilor ca la cel ce a fost Pavel Dan și satul pitoresc, sat, sat, cu de toate ca-n viața pâine de toate zilele. Retras unde Dumnezeu te-o dus, cine-ți mai strică planurile, Zoro / cireșarii cavaleri daci (vezi parodia, romanul lui Ioan Dan, cel cu nufărul alb?) Auzi la el: "ziar bogat -

     - E bogat pentru ca ei se eticheteaza asa. Un ziar bogat contine toate sufletele fara canoane academice. Ei se delimiteaza, se izoleaza. In final se vor citi doar ei intre ei nu ADEVARUL – VIATA. Asa au fost programati: sa stea in TARC. Academicii sunt cei mai oropsiti oameni, au sufletele vandute, izolate, inrobite. Li s-a facut capu mare: Voi sunteti importanti, sunteti cineva, desteptii pamantului. Aveti grija de oi sa nu iasa din tarc si sa ramana oi pe cat posibil. Asa functioneaza sistemul. Sa tragem totul pe tarta noastra ca si asa sanse nu mai avem din pacatosi ce suntem ca sa evoluam.

     - Dar ce era, în plus?

     - Exact ce-ti lipseste tie ca sa fii implinit.

     - Cichirdan Petre a scris: Pag 1...Eminescui a înviat! Adevărat a înviat, mi-a răspuns Pădurea...la parastasul său din 15 iunie. Am scris-o și în 2020, când ne-au obligat mișeii, pe cei de 65 de ani, să stăm în casă. Un popor de mișei suntem, și noi, clasa de mijloc de astăzi. Suntem fii de Cățea și nu de Lupoaică. Adică ce m-ar împlini, chichi? Ce să facem pentru un viitor mai bun, cu România normală și educată?

     - Acesta este viitorul nostru. Al noii generatii trebuie sa si-l gandeasca singuri. Ei nu sunt deacord cu felul cum vedem noi lucrurile pentru ca le filtram prin trecutul nostru, pe care ei nu l-au trait si nu li sa simulat in educatie in ultimii 30 de ani. Am trait cu totii o gaura neagra. Deasta umbla toti dupa sex ca nu stiu altceva saracii. Instinctul animalic e in noi. Am venit cu el, in rest e educatie, emancipare, inobilare, indivinare. Trecutul nostru va fi transpus in basm de un viitor Eminescu. Copiii nostri vor avea bucatica lor de fericire asa cum am avut-o si noi.

     - Cum reușești să iai viața ca o cântare?

     - Ma bucur de vant, ploaie si soare.

     - Teleportarea spre fericire, cum ar veni?

     - L-am dat pe dracu la o parte cu toate tentatiile si mofturile lui.

     - Tu, mă lauzi, dar eu n-am început, cuprins și sfârșit, cu subiect și predicat și conținut tematic.

     - Cine stabileste asta? Tu esti cine cred eu ca esti nu cine spune canonul insuflat tie. Ca sa-mi placa o floare ce trebuie sa-i vad radacinile sau samanta. Tu nu iti dicta, doar fiinteaza. Cand scrii e suficient sa cari lumea cu tine si s-o alergi prin boschetii vietii, sa-i tii curiosi nestiind unde vrei sa-i duci. Lumea de azi nu mai stie de introducere, ea intra direct intre picioare, fara poezie, farmece, laude doar sa ai grija sa nu-i strici cuafura, ca a costat-o 80 de dollari aranjatul si atunci uita de fu tai jiu jit tu si te da in judecata economic, nu pentru viol. Ea nici nu stie ca ai fost cu puiu in pasarica si ca i-ai facut-o zdrente. Literatii din romania, cand aplici "pentru", te iau cu punctul si virgula pe cand vestul vrea esenta, stilul, noul, aventura. Ei vor sa vanda carti, nu sa le treaca gramatical. Pentru asta sunt corectori/tehnicieni. Analizeaza-i pe academici. Sunt toti disfunctionali, etic si crestineste, divortati, redivortati, singuri, imbarligati, murdari la gura si violenti prin spate, gelosi, tradatori, curvari, corupti etc. E o tensiune groaznica. Acum uite o femeie simpla, o taranca cu frica de Dumnezeu si comunitate. Ea chiar daca fugarestete tot satul isi pastreaza familia si reputatia intacta, "totul e doar barfa". Si in final, isi duce viata pan la adanci batranete cu, si, in familie. Pe cand domnii academici ajung singuri si abandonati inecati in alcolism si deznadejde. Si apoi mor parasiti, chiar de copiii lor..., de destepti ce sunt. Lipsiti de pamantul de sub picioare. Alunecand de pe acoperis sau chiar bordura de mari ce se cred. Satana a ales ce-a mai misto scula; ORGOLIUL. Tu scrie, ca scrii bine. E leacul fericirii si implinirii tale pe pamant!

     - Asta-i cunoașterea de sine lucru bine făcut, lucru gândit de Eminescu. Cum de viața ni liberă, de poveste, ce și cui noi amândoi am făcut bine prin limba română, frate, că noi ne descoperim minunat ca o veste bună. Norman Manea e socotit român jidan-evreu, un înstrăinat de poporul român despre care Alex. Ștefănescu istoricul literar și maistru criticul care nu prea are vorbe de laudă față de Norman Manea cel cu nuvele și Plicul negru, mie  nu știu de ce, îmi amintește de Hilu, copilul din copilăria tatii, din ocolul bunicilor deportat și aluns, din Sâmpetru-Almașului ca Norman, din lagărul de extreminare a evreilor, ajuns, în America ca Hilu fratele lui Iancăla, frate-su și după război, în țară, în amărâtul Sâmpetru-Almașului, o Omida, dar din Sălaj (Ardeal), atunci din regiunea Cluj (În Sâmpetru nu erau decât câțiva jidani și doi unguri și alte câteva familii, ceva mai multe de țigani ca cele evreiești). Avea o ținută excepțională, cu mai mult decât atâta Norman Manea, are propria personalitate, că el este literat, chiar înainte de a pleca elegantul, în America unde este un preferat, mai cool, că arăta și el a om. Îl știa toată România mea, pe Norman Manea, că n-a rămas la măsa făclău, când nemnții a Iuda l-a deportat, cu trenul morții. Era curioasă nemernicia nemților aerieni, stricați de cap. Ce altceva să fac? Alții or adăuga ce eu, n-am completat și am omis legat de aiest Norman Manea. A fost unde a fost, nu la întins mâna, ci la muncă, cu bunăvoință. Acest temerar, lui ce i-a oferit viitorul? De ce unii l-au suduit, înjurat, blestemat ca pe Iuănul lui Rebreanu? Nu noi căutăm binele, ci binele ne caută pe noi, Ben Todică. Nu noi căutăm binele, ci binele ne caută pe noi, Ben Todică. Nu uita, Ben Todică, că inimile noastre-s Catargul care răzbește dintre sute de catarge și care atinge malul, ajunge, în port, la limanul luminii luminii, provita, pentru a ne lumina răsăritul, în lume ca să ne purtăm cu cinste numele de români. Trebuie să ne gândim, că înainte de a ne prinde găinile le chemăm: tucu, tucu tica, tica ca să le numără, numărăm și îndopăm, pentru ca să le îngrășăm și deabia apoi le prindem, c-a să fie, când nu-i cap, vai de picioare! Noi suntem super tari blindați, suntem contra bandiților umanității, că din cauza noastră nu se poate ascunde gozul sub preș. Avea și, în scris extra: curaj, ca neoș moldovean Norman Manea. Scria și el, evreul-moldovean, ajuns, în America și vroia să spună lumii ceva, altceva și o făcea, în stilul său și era mulțumitor. Era ca o pradă, în pustiu ca înainte merghetorul care striga, în pustiu, că va veni cel care va boteza cu foc. Românii au, în sufletul lor cu un frumos românesc ardelenesc, omenos ca dintr-un ireal, în care învățam real național și tradițional, cum zice și Dorel Vișan, învățăm să trăim omenește, cu pitoresc de sat românesc firesc și dumnezăiesc, nea Ben și momentul e important și inteligent cu tot  ce are aromat și zâmbet natural aromat cu omenesc și omenie de Românie, în cool, în acest artist cu vitalitate, în realitate. Emoția e cu inspirație și energizare, un fel de binecuvântare ca ungarantat sută la sută, cum ar zice Cătălin ștefănescu, cel care a devenit ginere lui Lucia-Stana Sevianu. La noi nu trăiesc, în mahala, doar niște câini vagabonzi, huligani, că Herbac, a făcut o treabă bună, la Clujana a fost o gură de oxigen. Noi amândoi suntem brici, aur curat. Noi facem piurete și așchia nu sare departe de trunchi, că noi suntem în stare de bine ca să meargă bine, că nu suntem ca într-un coșciug, sălaș, sicriu, că noi suntem ca veștile bune care merg ca pe bandă. Tu, ești, în largul ființei tale, în largul României. Ești un irezistibil, sustenabil și potent, în activitatea zilnică, că ești om prospăt și de acțiune (descoperi viața, argint viu). E templu eliberării pur și simplu ca să trăim, în România fără nici o grijă ca făcători de bine, Ben dragă! Normalitatea asta e cu cai verzi pe pereți, cu emoții, cu carul, dar ce s-a mai întâmplat? În țara ovăsului, se serbează, că-n lanul de grâu / secară, nu se veghează, că doar eu sunt acasă scriu picătură cu picătiră. Incendii, focul ca un iad, că-i violent. Noi știm ce facem. Știm ce să facem ca să ne facă fericiți. Foc, incediu, în GreciaTurcia și Italia.Turcia, îsi ia răspata, pentru năvălirile lor sângeroase și lacome, că au râvnit la bunurile altora egoiști făcând jaf și omor, în popor. Istoria nu-i iartă, chiar dacă noi ca oamenii am uitat ce o mai făcut dumnealor, însă răutățile niciodată nu vin fără un scop. Multe se mai întâmplă 5 fițingăi se îneacă, în Siret... și puhoaie de apă care mână tot din calea lor, apoi toropeală, arșiță. Căldură mare, cum chiarnenea Luca Iancu Caragiale zice favoritul nostru scriitor și dramaturg, un om care a dat viață la tot ce a scris sustenabil și impecabil. Totul ne surprinde, ne arde emoțional. De unde până unde să te cunoști pe sine?

     - De asta te imping sa scrii povestea ta, ca sa te cunoastem si pe tine, pe voi cei din democratie.

     - Ei, nu știu, că pot aluneca de pe acoperișul unde ți-ai tras vita de funie ca să pască iarbă / unde tu pescuiești sărăcia lor academică, orbitoare a nesimțiților, că ei fac război cu egoismul, în care-și căderea liberă cubică a nobismului, în care se joacă de a baba oarbă / de ascunsălea: că de ești gata, de nu ești gata eu dau cu lopata. Te știu, știu și de ce hățești de mine să culeg Mere pădurețe. Nu vezi, că noi suntem sub imperiul unor restricții ca copii care se pot arde, că plita e bibi, iar, în fântână, îmi spune bunica, lelea Nasrasia, fătoaia, că-i bau-bau, că de ajung, în fântână, mă înec ca cei care s-au înecat, în Siret făcând jelanie, doliu, în satul lor parcă blestemat de teroarea căldurii mari, cotopitoare, cu arșiță insuportabilă, și cu confort, inconfortabil și aer irespirabil. Din calea focului greu să te retragi, că suferința e greu de îndurat, chiar dacă e un brend. Totul ne afectează fizic și emoțional. Tu, promovezi firesc și natural dizainul românesc. Ai întors lumea cu susu, în jos, că e filozofia lui Hegel, filozofie predată la Șimleul-Silvanie, Postos Leontin, un om bine văzut la județeana de partidul comunist, c-avea spirit național ca Ștefan cel drept șo sfânt / Mihai Viteazu care nu era pentru infern, ci pentru Patria Limba română. Să dăm o mână de ajutor, chiar vrăjmașilor. De ce zici ceea ce zici, om bun? Ai, un aer superior, că ești superior dându-mi câștig de cauză. Iată-ne din nou radiant și inteligent.

     - SUNT DOAR INDRAGOSTIT DE ARDELENI.

     - Din nou, din nou, că din ou iese un pui. Viperele cu clopoței acaparează voturile electoratului, că-s date naibii viperele ca Donald / Putin, alt Stalin, bandit contra umanității. Nu ne bucură răul care-l suferă alții, dar cum să-l oprești răul care dă năvală asupra omenirii (nici n-am scăpat bine de pandemie, că nici un pricaz, necaz nu vine singur?) Știu, în toate cazurile cine-i regizorul și cine-s actorii ori nu știu nimic, că-s nimeni și pe nicăieri, numa tu, mă crezi, în a fi omul meciului, pentru un șut spectaculos, pe terenul de fotbal, din Aghireș-Fabrici ca un preot care a pus totul la cale, eu centrând mingea, în pas cu pas, în lucru cel bun ca să fie o zi frimoasă cu promovare, cu actele semnate, în realitate, de realitate și planul să fie făcut corect și perfect, în obiectivul muncii infinit apropiat de obiect eficient pur și simplu ca Eminescu dat pe brazdă cu multă vitalitate provita ca un copil cuminte, în mâinile lui Constantin Brâncuși ca un el din viitor de succes inspirat și efecient, în a fi? Noi suntem super tari blindați, suntem contra bandiților umanității, că din cauza noastră nu se poate ascunde gozul sub preș. Totul ne surprinde, ne arde emoțional. Incultura unora ne dă peste cap prostește, în culori de neliniște și griji, că unii-s mai mult ponos, decât folos. Dă-ne, Doamne, răul care-l vrem altora!

     - Nicoleta Oprișan din Tokio, o româncă de top, ne vorbește despre Ikebana - domeniul în care s-a făcut remarcată în Țara soarelui răsare...Ptiviți, bucurați-vă, mândriți-vă cu această reprezentantă excepțională. Împărtășiți bucuria voasră cu prietenii, cunoscuții...

     - Japonia, tara in care mi-am pierdut pantalonii luati de vantul trenului glont. E minunata intalnirea fețelor opuse ale planetei. Calatorie in imensa lume a unui banal buchet de flori imens misterios cu Nicoleta Oprisan si Lidia Lazu. Felicitari! Lectii de invatat, Ben

     - Nicoleta Oprisan, o DOAMNĂ cu care ne putem mândri și care, deși trăiește cu familia departe de noi, parcă nu a plecat din România; vorbește clar, din suflet și are acel ceva al ”fetelor de treabă”, cum zicea mama. Este o mare bucurie să ai prilejul să întâlnești astfel de oameni adevărați. Lidia

     - O lume noua! Foarte interesanta doamna Nicoleta si inspecial incursiunea prin cei 20 de ani de trairi in Japonia. Nu e usor sa calatoresti intr-o cultura noua si inspecial cea nipona. FELICITARI PENTRU FRUMOASELE REALIZARI SI REPUTATIA PE CARE O FACETI NEAMULUI !!! Ben

     - C-așa fecior am fost și eu odată cu pușca și centura lată, cum numa'eu am putut fi vreo dată umblând prin munți și pe văi, cum doar la noi a fost, în legendă, istoria toată, a lui a fost odată viteaz, în România integră unită, cu Geto-Dacia felix a fost, cum ni s-a povestit ca România ce noi am iubit. Astă noapte a luat tablete de greață.

     - Cine? Muza?

     - Care mi linia de dezvoltare ?

     - Oful. Pune-l pe hartie.

     - Am ajuns până-n ora10 la Primăria Câțcău. Drumul m-a ostenit, că nu mai sunt voinicosul din tinerețe, când trăia și Vica precum o furnică. Ceva-n viața mea e, în neregulă, că viața mi s-o dus pe sfârlă, pe gârlă. Ionuț Pop a condus mașina de nu mi-a fost greață. Ca atare n-am vomat, n-am fost îngrozit de mișcările bruște. Unii-s cu mintea-n pioneze.

     - Azi ai tacut toata ziua.

     - M-a cuprins oboseala.

     - Ia-ti o saptamana de odihna prin gradina. Stai de vorba cu animalele curtii ca un bunic bun ce esti.

     - Mai am și luni curs la Primăria Câțcău, unde vine ingineri de la Direcția agricolă al juețului Cluj.

     - "Lumina, culoare si cant, s-au intruchipat in Cuvant, Izvor ce-l aduce pe Om ca sa fie: Vietii faclie, gandire, iubire, in final – Poezie!" Ioan Miclau

     - PA și pu, te-am pupat pe pulmoneu. Frumos ai scris Ionică, cu farmec! Să ai grijă de fântână, până nu sacă fântâna, oaza din Pustiul Sahara (vine vorba: să mergi la părinți, până mai ai la cine, că-ți dai seama ce amară mi viață, că mi-au murit părinții...) Ben, tu, cum mănânci la masa altuia mai ales, că cel neinvitat, n-are scaun?

     - Pentru firmituri nu ai nevoie ca stai in genunchi.

     - Unii, își dau coate ca la bâza. Înainte de a mă deplasa, în noaptea care precedează călătoria sufăr de insomnie, nu pot să dorm. Iuan Miron de a Bețiului consătean, că mă certă, că-s tăt cu merele pădurețe, dar eu nu caut să-l pieptăn, să mă explic, să-i dau socoteală căutându-l la coarne, că nici el nu-mi spune ce-ar lipsi acestor mere din biochimia  vieții mele și vieții lui Vica. Dacă scriu, cum am mai scris, mă simt bine mulțumesc, Ben, cred eu. Tu, cu ai tăi, ce mai faceți?

     - De cand cu inchisu in casa au devenit camerele mici. Nu mai incapem.

     - Ce s-a mai ales, de acel nepot care vroia să vie parese la tine, ce mai e de el, pe unde rătăcește cu gândul dacă nu de ădevăratelea, aivea?

     - Acum picteaza si ia lectii de dans modern. Tineretul e tinut ocupat si interesat in alte lucrari. Ei nu cunosc viata de la tara.

     - Se zice, că noaptea aduce multe din problemele noastre, dar după anii care au trecut, ce-a mai făcut inginerașul care vroia să vină atâta cale, până la tine, părinte maistru, în limba română, ce a mai făcut ori nici măcar nu ți-a scris ca să te ție la curent, cum învârte / sau cum e învârtit de politica din România, politica de Sucă om sucit? Un bine e ca sângele din noi care nu se face apă. Că asta-i un pricipiu ca dragostea la români, un fără pereche. Nu, știu cui dai indicații prețioase, cum făcea Ceaușescu al nostru, c-avea virtute, chiar dacă actualii liberali, neocomuniștii, comuniștii îmburgheziți, îl acuză curat murdar și chiar condamnă și nejustițiar, necinstit, îl împușcă, chiar dacă nu și-a tâlhrnit neamul si tara. Ce zici e mândru și gras. Da, ai știut a unsprezecea a maramureșenilor: să nu-ți părăsești nevasta. Nunta la noi adună cântec, dans și voe bună. Tu, cum zici, că vii de acasă, că oamenii bătrâni o spus, că nouă ce ni scris, în frunte ni pus.

     - Cred in destin. Suntem ca un rasad de care are cineva grija sa infloreasca intr-un anumit fel. Nu exista scapare.

,     - În copilul din mine, trăiam, în epoca de aur, trăiam bine, că așa era cu bine, în epoca lui Nicolae Ceaușescu, pantofar care nu-mi dramatiza viața copilăriei îmi era năzdrăvană veselă cu belșugul, ca din cornul abundeței cu masă întinde-te și cu masă retrage-te și, în  plus cu sesam deschide-te, care mă face fericit ca pe un cel mai iubit între prieteni, pentru pământenii dintre pământeni, că era un fain tot ce e și tot ce a fost ceaușist / comunist, că sunt un mare nostalgic, dinamic și pragmatic. Tu, ce crezi ca fugar, emigrant, despre România de odinioară, deși pâinea ne-a rămas pâine, că nici la noi, nici eu la țară, nu mai mâncam mălai, că ni s-a domnit țăranul mânca pâine de grâu, în liturghie crescut până-n brâu și secara până sub suoară, floare rară, comoară?

     - Omul de azi a devenit mai prost (sarac educat) si mai puturos (nu are activitate). In comunism stiam cine suntem, azi in democratie nu ne intereseaza nici macar sa fim (sa existam). Lacomia si orgoliul prostului distruge constientul si constiinta divina a speciei si poate a existentei. Ne dizolvam/suntem bruiati afara din civilizatie. Cine mai poate: o mamaliguta cu branza si smantana, un pui fript cu mujdei sau sarmalute iar celui sarac de tot o mamaliguta cu cartofi fierti si mujdei.

     - Aș fi dorit să am din Coreea de sud cartea Veterinarul, tradusă, în limba română, se pare carte bună, după care s-a făcut și filmul: Veterinarul, că e ca o Vânătoarea regală a scriitorului Dumitru Radu Popescu fost redactor-șef la Tribuna revistă clujană, săptămânal  prestigios, de cultură de pe strada Universității nr.1, Clul-Napoca. Ceaușescu, măr pădureț, Ioan Miron a Bețiului, din Sâmpetru-Almașului ajuns, în Valensa, Spania, harnic, că tăt vorbește vorbe cu mine pe telefon conversează fumând, îl văd video și parcă aș vedea un film cu românul aiesta și el emigrant din frica merelor pădurețe, mere eco, din România noastră bio, cu biochimie omenesc românească cum rar la noi cu folclor și cu etno tradiții, cu specific pitoresc omenesc firesc. Ceaușescu oricine ce-ar zice era ca un țăran sănătos încăpățânat, în bine, știind, că doar binele, îl scoate la liman, că ne apropie de lumina de la capătul tunelului, nu-i așa miner fotograf ?

     - Mai bine tac ca sa nu te sperii. Aceiasi tradatori care l-au impuscat te impusca si pe tine zilnic in democratie. Mai analizeaza odata povestea cu sarpele din rai.

     - În democrație e imperialism inestetic, avar și care-i diferența, sunt, cu toții, din tagma tâlharilor capitaliștii cosmopoliți, vorba marelui și genialului Eminescu, un fără egal și unic universal specific nației firești române. Din răsadele pepinierii de pe Valea Popii, din CIUBANCA, CJ. replantate va răsării ditamai pădurea care înaintează către Osoiaș, Bobâlna și Pruni... cu un plin de ciuperci, pitici, creasta cocoșului și hribe, o bogăție a pădurilor noastre. Mă  bărberesc cu / fără spumă de bărberit, că am apărat de barberit placat cu aur, fără cablu (la prima încercare, mă cam trăgea, probabil nu știam eu să mă bărberesc, deși are tehnologie revoluționară, dar cine să-mi explice, că n-are prospect, mod de funcționare, o fi ideal și-i... E un lux, elegant.

     - Talhari au fost, talhari sunt inca si-or fi in nemurire.

     - N-am zis nimic de rău despre ei, am zis adevărul și adevărul nu-i calomnie, că gura nu le bate curu! Pentru adevăr de ce să fiu condamnat? oi ști să mor eu, când va trebui, fără ca măcar ei să bănuiască, o să mor, chiar dacă n-am învățat să mor încă, că nu-i, în avantajul meu, nu-i compatibil cu viața și cu responsabilitatea celui botezat, celui aur cenușiu strecurat. Nu de moarte mă speriu, ci de viața de apoi, viața de după înviere. Tu, știi ca om citit?

     - Asta ne demonstreaza cat de genuina e democratia secolului 20. Adevarata fata a lumii.

     - Cei mai cei se străduiesc și muncesc cu voință, cu dragoste de viață. La urma-urmelor (păcat, că nu ești urmaș al urmașilor părinților) care-s vinovații ce-or plătii, că noi suferim, în ciudă, că nu suntem vinovați? Nu de moarte mă speriu, ci de viața de apoi, viața de după înviere. Nu, mă pușca, pentru a mă face eroul națiunii mel / martir ca pe Iisus, că nu asta li vrerea, voința și plăcerea: cea de a mă face martir. Nu știu cum să-și apere averea acumulată prin sacrificarea poporului, din sângele, sudoare și lacrimile poporului de care nu se sinchisesc, pentru popor neavând legi regești, că poporul e schingiuit și batjocorit, îi dau oțet, ponos, în fel și chip, în loc de folos, în loc de apă, ei belferii chiaburi, trăgând chiulul, cu fedeul pe oala lor, în Senat și, în Patlamentul României dormitând cufuriții și tăind frunze la câini, că-pleava otrăvită a societății, deși trebuie s-aducă zâmbetul, din zori cu: fericirea-dreptul la înviere, în veșnicie și cu nemurire.

     - Avem o Europa condusa de limbrici de dupa razboi incoace alunecand prin sucul dulce financiar al lacomiei si prostiei hodorogite a scorburilor putrede. Doar orgolii si paiate peste tot. Hitler a vrut s-o germanizeze, un fel de comunism si fascismul lor iar astia au sarit repede, rusii si americanii si au impartit-o in doua si tot sclavi au ramas insa la doi stapani. Americanii i-au lasat pe engleji si pe francezi sa mai fure pe ici pe colo prin colonii cum deasemeni au procedat si rusii cu ai lor sateliti, Iar azi, ca nu le mai ajunge vor sa stapaneasca totul si folosesc china care pe neasteptate sa trezit, ca ranga. Nu e vina mea ca asa se vad lucrurile din padure.

     - Funcțiomarii statului, nu le pasă de oamenii de rând, mai ales de țăran, că pentru ei și pro vita, pentru satul romànesc n-au nici o lege, nici un firesc ca tineretul, pe tineret să tragă ața, în satul romànesc. Prin populație satul românesc e îmbătrânit ca atare recheamă valoarea autentică, în satul românesc, firesc și pitoresc, în asta constă chemarea străbunilor și dragostea de adevăr și dragostea de viață, c-aici e suflet, din sufletul neamului.

     - Adevaratii barbati ai romaniei au fost trasi pe roata sau zdrobiti, tradati, impuscati prin puscariile istoriei. Azi au ramas adaptatii, orgoliosii, razvratitii analfabeti si obraznicele lichele. Cine sa se urce pe cruce pentru natiune?, ca le e frica.

     - "Vica era inima mea, cum Elena Petrescu, Ceaușeasca era inima lui Nicolae Ceaușescu, de atunci, când i-am spus lui Sarca Nicolae, că Vica-i mai în etate, mai învrâstă ca mine cu 7 ani, el mi-a zis împăciutor, că morcovul tânăr și găina bătrârnă face zama bună, Pavele" Tu, că mă publici ce am scris, scribălit, eu, ești mai important ca mine, că fără tine, cine, maistre, m-ar fi cunoscut?

     - Nici macar securitatea, cia sau kgbul.

     - Prin tine, Ben, nu-mi pierd speranța și credința, tu fiind cel care mă ține cu fruntea sus și corabia mi cu toate pânzele sus, Radu Tudoran și se știe cu ce m-a dăruit acest grozav scriitor, prin Două coloane ca redactor la supliment Scânteia Tineretului, scrise și sustenabile prin Aristotel Bunescu, din București, micul Paris al României. Mi clar, că dacă politicienii, din noua ordine socio-mondială dacă n-au cap, nu-s pace și pâine, nu-liturghie-n spice și vai, de picioare! De ce n-am ajunge la performanță, că și la sat era o strategie, o infracstuctură modernă (pentru aista noi lasă s-o dăm dracului, zice și Țiriac bolunzât, că nu facem ca ungurii ca austriecii și chiar japonezii...) Nu punem o bază, nici chiar pe sport, că nici pentru sport nu cheltui cât trbuie. Multe adevăruri, nu eu le spun, că alți deștepți ai României îl spun adevărul cu subiect și predicat și atunci, Ben, eu să fiu țapul ispășitor?

     - Isus al Literaturii Romane Ciubancuntene. Literatura Romana e SUSPENDATA, pluteste si depinde in ce directie o va lua uraganul care prinde radacini. Romanii nostri au mai vorbit alte limbi in trecut si nu-i de mirare sa o mai faca. Ca ei, deja, si asa o mai stalcesc ca pe un gard impletit cu maracini. Rau am ajuns nici lemn sa ai in propria-ti padure.

     - MARA: Mara cu Persida, ION Slavici, cu Mora cu noroc, BUDULEA TAICHI devine grozăvia, în scrisul românesc, pe vremea, când Eminescu lucra la codianul Timpul, lucra onest, din greu, ostenitor, lucra peste puteri, lucra fără prejudecată, cu formulă îmbunătățită ca geniu asta făcându-l cu satisficație și fericit, pur și simplu fără egal corect și perfect. Efortul fizic a lui Eminescu era drumul lui cu destin însorit, era o desăvârșire. Asta e o istorie, Viața lui Eminescu scrisă ilustru de maistru George Călinescu. Presiunea e una de mamut, o revelație a democrației capitaliste, cu un plafon care n-are socio-umane calități, cu priceperea omului fenomen-men scriitor, că omul e scriitor și scriitorul-om, că doar ca om, îți dai drumul la glume, ca mare culme a filozofării cu șanse de a se remarca, în arta succesului, în măsura lucrurilor.

     - Capitalismul ia facut muti in fata versului eminescian dar sar in sus si bat din palme entuziasmati daca le arati curu.

     - Vica chichi, în momentele speciale, nu-mi  refuza să pun mâna pe ea și s-o mângâii. Era isteață Vica.

     - Ce bine era pe vremuri, prost si la tara. Parca erai mai natural cumva legat de balega si pamant.

     - Fiecare se vrea, se vrea altceva. Unde-i încurcătura, că-i o păsărească la mijloc? De ce ne rugăm pentru iertarea greșiților noștri, pentru păcătoșii-păcătoșilor? Cine-și mai bagă nasul unde nu trebuie? Ce curvușag a politicienilor mai e și aeasta, maiestre?

     - Politicenii, is in balegarul lor. Cand din guvern dispar romanii atunci si tara dispare. Cand dispare constiinta romana atunci si istoria romaniei dispare.

     - Ce arșău de bâtă mai sunt de nu pricep lămurirea ta? Ce cometă pe o ureche-mi intră și pe alta, îmi iese, fericitule, satelit? De ce verd-albastru, cal maiastru, buiestru.

     - E un PARADOX. Cand in guvern sunt romani constienti sau romani inconstienti e inca romania dar daca acestia nu mai sunt romani atunci romania nu mai e.

     - Din nou și din nou: crai nou, cu cei doi pe sub tei pe alei, prin Copou. Oamenii și-ar dori, în viața lor, c-așa ar fi corect și perfect, cu infinitul apropiat de obiect. A cui sistem a dat greș, că dacă vedem și vedem, cu urechile sună periculos, că și vântul suflă tare, destul tare / e arșiță și soare ne arde tare, că ziua e însorită, cu caniculă și soarele strălucește și căldura se intensifică și, în Grecia focul înaintează întețit de vânt și oamenii îs șocați (mii de oameni, își părăsesc casele, din coșmar nu parcă nu te poți trezi, un pompier cade, în foc și moare și o teamă pune stăpânire, totul e fatal, mortal).

     - Scorburi hodorogite pline de lacomie si egoism. Am zdrobit capul sarpelui aiurea si ne-am retras sub Ciomagul Domnului. Nu PLANGETI !!!...

     - Ce fel de oameni am fi dacă n-am avea loc, în sufletele noastre măcar un loc pentru Bună ziua, cum scria, în 1907 într-o scrisoare Petru Ferghete, frate de a bunicului, Viorel, frate ca Gerge ajun, în America și Vasile popă, în Dâncu și Petru învățător, căzut pe front, în 1915. Totul ne frapează. În imagini se vede totul, că viața ne bulversează, că totul e imaginea Iadului. N-avem nici o stare de bucurie, că e un măr a discordie, o imagine apocaliptică. Nu știi, cum să-ți tragi sufletul.

     - Astepti sa-ti moara trupul si sufletul se va retrage in locul astral, din care a fost turnat, in matricea/fetusul din pantecul mamei. Amin!

 

PR-F&BT.

 

 

COMENTARII:

Dragii mei Prieteni-BEN&PAVEL

Azi a fost o zi mare, am fost la vaccinare cu astra zeneca.

Mă simt bine, deocamdată.

   Tot azi am avut bucuria să citesc în întregime Capit.59 din romanul Mere pădurtețe, fapt pentru care doresc să Vă mulțumesc foarte mult, trimițându-mi și mie lucrarea.

   Metaforic vorbind și înțelegând, această scriere este asemenea unui mugur, o creangă în creștere, așa cum au fost toate celelalte capitole ale cărții.

   E o încântare să înțelegi dragostea pe care domniile voastre o are, reușind să adune o asemenea carte/povestire a unei vieți reale, cu tot ce a dat Dumnezeu,  omului. Principala mea observație este starea optimistică și de bună înțelegere care reiese din conversațiile a doi scriitori care s-au angajat să scrie această carte minunată.

    Pe lângă faptul că emană o lirică sănătoasă, dovedind filosofii ale  unei vieții, culte, scrierea mai emană acel aer sănătos din viața satului, cu toate simplitățile țăranului nostru român, dar probabil mult mai curate și naturale în comparație cu jongleriile zise culte, ale culților ce fură o dragoste apoi fug.

    Văd viitor bun muncii voastre literare, aduce o educație de care mult se duce lipsă în ziua de azi. Când citești cuvinte de mare frumusețe, ”nu există o limbă mai divină decât Limba Română”, savurezi din energiile originarului izvor al formării Neamului românesc, a istoriei acestul popor dacic. Care a fost întotdeauna un portar apărător al Europei.

 Cu tot dragul și prețuirea mea și a familiei mele:

 SPOR LA MUNCĂ!

 Ioan Miclău-Gepianu