Emil Proșcan - DESPRE TĂCERE! Cu tine și despre tine, Lucian Avramescu

 

DESPRE TĂCERE! Cu tine și despre tine, Lucian Avramescu

Emil Proșcan

18 Dec 2021

 

Umblă prin mine fel de fel de gânduri, cu tine și despre tine, Lucian Avramescu…

Știu că timp de 40 de zile mai ești aici pe Pământ printre noi, de aceea am convingerea că-ți vorbesc ca și cum ai fi…

 

Privindu-ți viața, chiar și atâta cât mi-a fost dat să ți-o cunosc, am convingerea că tu ai avut și ai un destin al tăcerii… Sunt multe ipostaze dumnezeiești care vorbesc tăcere… Cred că există un moment cosmic care intervine și declanșează asta… Uite, ploaia produce sunete, sunetele specifice știute…

 

Precum ciocănitul în ușă sau fereastră sunt picăturile ce cad din Cer pe acoperișuri, străzi, umbrele, copaci, păr despletit purtat de picioare desculțe… Cu siguranță este felul în care încearcă să ne spună ceva… Când aerul pe care-l respirăm devine rece, tot mai rece, intervine momentul cosmic și atunci ploaia tace… Totul devine tăcere, adică ninge, adică ni se vorbește altfel… Ninge tăcere… Nu știu dacă ploaia este obligată să se transforme în tăcere sau este dorința ei de a descoperi forma supremă de fericire sau un alt mod de a fi… Poate că așteaptă asta și cere Cerului să-i dea o mână de ajutor, adică o altă formă de exprimare mai pe înțelesul a tot ce există… Când ninge copacii, munții, dealurile, păsările, animalele…, oamenii, înțeleg că Dumnezeu le vorbește și totul devine altfel…

 

Tăcerea nu este o pedeapsă, ci un mod universal de a vorbi!

Deci Lucian, nu cred că te-ai apropiat de tăcerea pietrelor întâmplător, cu siguranță ceva din tine în „cârdășie” cu Dumnezeu a făcut să se întâmple asta…

 

Și cu Nichita s-a întâmplat asta, „m-apropii de pietre și tac” și apoi ne-a vorbit prin necuvinte despre formele de eternitate … Tu, însă, Lucian te-ai dedat tăcerii absolute… Te-ai înconjurat palpabil de pietre, aceste adevărate depozite ce ascund tainele tăcerii…

„Lăsați pietrele să vină la mine…!” Așa ai țipat mereu în gândurile tale…

 

Într-un anume fel ne-ai păcălit! Cu noi cei din lumea pașilor te-ai purtat ca și când ai fi un om normal, nu țe-ai destăinuit cealaltă trăire… Probabil ți-a fost teamă… Teamă de impactul cu neîndemânarea noastră de a înțelege și ai lăsat totul pentru mai târziu… Pentru acum! Ai avut răbdare, multă răbdare… Poate ai conștientizat că nu ai prea mult timp și te-ai grăbit… Ai fost obligat să te ocupi mai mult de lumea cealaltă, de afacerile tăcerii tale… Ai alergat după pietre, să strângi cât mai multe…

 

Fiecare piatră ascundea în tăcerea ei povești despre viața ei și celelalte vieți… Tu le-ai intuit, le-ai deslușit, le-ai repirat.. Te-ai hrănit cu ele… Ai strâns în curtea copilăriei tale un uriaș material didactic pentru lecția completă ce urma să ne-o dai acum la final… Și ca un adevărat profesor perfecționist ai început să predai tăcând și tu… Poate nu a fost o boală rară, ci momentul cosmic, acel ceva rece care transformă ploaia în ninsoare…

 

Hm! Mi se pare extraordinar! Ești tare Maestre! Mă înclin cu respect și recunoștință în fața vocației tale de a ne preda limba tăcerii!

 

Destinul tău a făcut să pleci tot în tăcere, să pleci ningând… Acum ningi tăcere, precum toate pietrele, precum copacii, munții, florile, precum privirea bătrânilor, precum îmbrățișările, precum toate mângâierile, precum așteptarea, precum speranța, precum dorul, precum stelele pe Cer, precum Giorgiana, Luciana și toți cei dragi ai tăi, precum orice ninsoare… Ninge cu tine dincolo de ferestrele care te-au cunoscut… La Sângeru, acolo unde te-ai refugiat cu pietrele înduplecate de tine să te urmeze, este acum centrul de liniște de pe Pământ!

 

Și ca destinul să-ți fie complet ai cerut să fii lăsat acolo, în pământul ce găzduiește „statuile de cuvinte”, în fața bisericii (din piatră) din grădina ta…

 

La Sângeru ninge de ambele părți ale ferestrelor…

Ce nume are satul pe care ți l-a ales destinul…! Sângeru!

Hm! E tare de tot și destinul tău!

 

Totul pare a fi o armonie perfectă pentru ca noi să învățăm câte ceva despre ce cu adevărat suntem, de unde venim și încotro mergem, adică să învățăm tăcând despre viață…

Buni zori Lucian în lumea din care ai venit și acum te-ai întors!

Rămân aici urmele tale de dragoste ca și cum… ai fi!

 

Cu drag de tine,

Emil Proșcan

Mizil, 18 decembrie, ora 3,39 a.m

o noapte cu multă tăcere…

 

 

https://ampress.ro/emil-proscan-despre-tacere-cu-tine-si-despre-tine-lucian-avramescu/?utm_source=feedburner&utm_medium=email