Îmi doarme
sufletul, nu-l mai trezim!
~*~
– Un pumn cu
aer, smuls pentru tine,
din briza mării
îţi trimit!
O poveste poate
fi o filă din viaţa noastră,
de vei mări
detaliile, vei dezlega enigma
– zborul
şi-atingerea clipei –.
M-ai întrebat,
astăzi, ce e dincolo de văl,
aprind
felinarul să-ţi văd faţa,
ecoul
şi-oglinda gândurilor mele eşti.
Un gând colorat
şi unul alb.
Uşor ţi-e
sufletul, să nu calci frunzele căzute,
speranţele nu
mor,
doar gândurile
albite în noua zi!
– Eu văd cum mă
izbesc doar de stânci.
Urci pentru-a
avea de unde coborî?
Îmi doresc să
schimb ceva.
De multe ori,
nu ne stă în putere
să facem
asemenea minuni,
am văzut astăzi
ce-nseamnă un tsunami,
spaţiile prea
lărgi lasă şi multă durere,
sunt lucruri,
uneori, ce stau
mereu în
aşteptarea vindecării.
Un punct
central! Un punct de cumpănă
a fost această
elegie
scrisă până la
jumatate.
Abandonată-n
tine – parfum ameţitor,
ecou întors la
tine –.
Să ne sorbim
respiraţiile!
Despleteşti
emoţii, cauţi noi sensuri,
ca şi cum te-ai
tot înalţa
– valul
ce-şi caută malul în vis –.
Un tumult de
valuri. Impresionante,
mari, se sting
uşor.
Sunt momente
care-aparţin vieţii,
cărămizi în
fundaţia construcţiei.
În noi sunt
multe semne.
– Nu mai mult
decât mi s-a dat să am,
dacă voi găsi
un sens, într-un sens
ce nu are sens,
îţi voi spune.
Uimirea-ţi va
fi în multe,
un circuit în
toate!
Tot ce vine, se
reîntoarce, vine
cu o emoţie
puternică
şi se retrage liniştit,
calm,
scuturat de
emoţii.
– Nimic nu
ne-aparţine, cu desăvârşire,
dar ceea ce
construim
trebuie măcar
să zugrăvim.
Timpul trece,
nu ne găseşte
pe toţi la fel.
Fiecare în timpii lui.
Spinii dezvoltă
noi simţuri,
emoţii nedefinite.
Steaua este în
pieptul tău,
cu sufletul
o-atingi, un paradis!
Am regăsit
acele meleaguri
adăpostite în
noi.
Până la cer, în
inimi,
trandafirul
luminii ne-a înflorit.
În clipa
simtiţă,
luminile-au
străpuns întunericul.
– Cum să nu se
unească dacă este
tot acelaşi
râu, aceeaşi apă?
O arcă şi râul
care-şi continuă cursul...
– Divină este atingerea spiritelor noastre!
O vindecare!
Îmi doarme
sufletul, nu-l mai trezim!
~*~
10 iulie 2013
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu