PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - VIAȚA SUBȚIRE CA AȚA

 

Nu, că se zice, dar eu, în dragoste, îmi pierd capul !

 

~*~

Oi fi artist, cum, îi place lui Ben să zică, c-aș fi artist,

că nu sunt, că nu-s om oportunist, așa cum Avram Iancu era tribun pașoptist,

trăind ca Romeo, la Verona,

îndrăgostit și el, în Abrudel ca pașoptist și altruist,

ca om-artist/artist-omcîncununându-se cu dragoste, în dragoste,

pierzându-și capul, în dragoste

ca-n acea atică poveste din Verona,

românul fiind an de unguroaică, în plina ei tinerețe, cu tandrețe și, cu noblețe,

de Mere pădurețe.

Era, în firea locrurilor o vigilență strategică, una firescă și tinerească între cei doi care parcă se împingeau unu spre altul,

se apropiau printr-o spontană apropriere,

VIAȚA SUBȚIRE CA AȚA

***

Intrat, în pâine mă trezesc, române,

în mâine și-mi pare bine,

chiar dacă mâine sunt boul, și ca boul mă uit mirat,

la poarta nouă

jinduind după pace și, pâine,

liturghie-n spice,

în hai la muncă, hai cu mine și ține-te bine,

ține-te cu milă, de mine

și, trage-mă cu forța de haină,

trage-mă din iarbă,

trage-mă la bine, frate-meu, drept Dumnezeu, cu Dumnezeu înainte pâine fierbinte, spiritual înalt și, ca un munte, de inimă și, în frunte,

oferindu-mi ocazie, în veselie, de-acasă cu omenie de Rimânie și, în mare, cu întindere nesfârșită de Românie profundă, trage-mă și in binecuvântare (Dumnezeu să te facă, în bine,

cu toate bune, fabulos de frumos și, cu sincer, cu mândru cer

avându-l ca reper și, chiar, ca caracter, să-ți cunoști lungul nasului pe altarul soarelui și, cum să-ți spui: fii, cu tupeu? drept Dumnezeu revărsat, în eu lepădat de : eu din eu! Și, fără să ne complicăm viața și așa subțire ca ața/

cusută cu ață albă.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE