joi, 2 noiembrie 2023

Stanciulescu Alexandru Barda - MINILECTURĂ cu APEL si GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....!

 



Mihai Viteazul și agheasma

 

 

Când Mihai Voievod, domnitorul Ungrovlahiei, „alungând pe Andrei Batory şi luând sceptrul domniei Transilvaniei, a venit în oraşul de scaun, ce se numeşte Alba Iulia, a voit ca să construiască acolo, în oraş, biserică ortodoxă. Dar preoţii şi boierii, cetăţenii, fiind de „lege latină”, nu-i permiteau lui să construiască, pentru că este de „legea ortodox㔺i pentru aceasta nu voiau să aibă în oraşul lor biserică de altă lege.

 

Voievodul le-a zis: „voi nu sunteţi mărturisitori ai credinţe celei drepte…” iar ei ziceau: „noi suntem drept credincioşi şi avem puterea cea adevărată a darului Sfântului Spirit, pe care suntem gata cu ajutorul lui Dumnezeu a o arăta totdeauna”. Mihai Viteazul le-a propus să meargă împreună în mijlocul oraşului şi acolo să se aducă apă curată şi arhiereul său cu preoţii lui să o sfinţească înaintea tuturor, tot aşa să facă şi clericii catolici deosebi.

 

Apoi agheasma mare să fie pusă în biserica romano-catolică catedrală. Să se „închidă” în vase deosebite şi bine pecetluite. Catolicii să folosească peceţile lor şi ortodocşii peceţile lor, să se pecetluiască vasele cu agheasmă şi uşile bisericii. Şi deci „a cărora va rămânea agheasma nestricată, ca şi cum ar fi luată din izvor, a acelora este dreaptă legea; iar a cărora se va strica, să fie şi legea rea”. Marele voievod a precizat: „căci dacă apa mea va rămânea nestricată, după cum sper în Dumnezeu, fără cuvânt să-mi permiteţi mie a zidi biserică, iar de nu, conform voinţei voastre, nu voi zidi”. Şi catolicii „toţi au strigat cu un glas: bine, bine, să fie aşa”.

 

Se povesteşte că a doua zi, dimineaţa, a mers voievodul cu toţi boierii în piaţă, după obicei, cu episcopul şi preoţii cu sfânta cruce, cu lumânări şi cu cădelniţe, cu litie stând la un loc pregătit, au făcut sfinţirea cea mare a apei, rugându-se toţi ca să preamărească credinţa ortodoxă.

 

Latinii la o parte înaintea tuturor au sfinţit apa şi au sărat-o după obiceiul lor. Pe urmă au turnat agheasma în două vase şi le-au pecetluit pe amândouă părţile, le-au dus în biserica romano-catolică. Apoi închizând uşile bisericii, le-au pecetluit şi au plecat într-ale lor.

 

În toate zilele Mihai voievod, episcopul, preoţii şi toţi dreptmăritorii creştini se rugau şi posteau. Asemenea făceau şi catolicii.

 

După douăzeci şi cinci de zile, având descoperire de la Dumnezeu, a venit episcopul la domnitor şi i-a zis: „chiamă latinii şi clericii lor să mergem în biserică şi despecetluind, să deschidem uşile şi să vedem darul lui Dumnezeu….(care) nu ne vom ruşina”. S-a făcut după solicitarea episcopului şi cu lacrămi în ochi se ruga: „Dumnezeule, Unule în Treime Sfântă, Prea Mărite, după cum în vechime ai ascultat pe dreptul Tău Ilie cu foc întru arătarea adevărului Tău şi ai ruşinat pe cei necredincioşi[4], încă şi acum auzi-mă pe mine, nevrednicul robul Tău… nu pentru vrednicia noastră, ceea ce nu avem, ci pentru preamărirea neamului Tău sfânt şi pentru întărirea adevărurilor celor dintru Tine, ale credinţei noastre, arată darul cel nestricat al Sfântului Duh în apa aceasta, cu nestricăciunea ei, ca să vadă toţi cei de faţă, că în Biserica Ta cea de Răsărit este credinţa cea adevărată…”

 

Deci sculându-se, a despecetluit vasul în care era apa cea sfinţită, şi văzând că a găsit apa mai curată şi mai luminoasă decât înainte şi mirositoare cu mirosul ei propriu, după cum se întâmplă cu apa dintr-un izvor curgător, a strigat: „Mărire Ţie Dumnezeului nostru, Mărire Ţie…” şi către mulţime a zis: „veniţi de vedeţi, cum atâtea zile a stat această apă şi a rămas cu darul lui Dumnezeu nestricată şi vă convingeţi că a noastră credinţă ortodoxă este adevărată”.

 

După ce s-au rugat şi latinii după tipicul lor, au despecetluit vasul însă apa avea un miros respingător şi toată biserica s-a umplut „de putoare”. S-au înspăimântat latinii şi în mirarea lor au strigat: „adevărată este legea grecească(ortodoxă) pe care o ţine domnitorul. Să-şi zidească biserica legii sale în oraşul nostru…” S-au împrăştiat latinii cu ruşine. Unii dintre dânşii s-au întors la credinţa ortodoxă.

 

Domnitorul, episcopul, preoţii, cu toţi boierii şi cu ostaşii au preamărit pe Dumnezeu pentru minunea ce s-a făcut spre întărirea credinţei ortodoxe celei adevărate.

 

 

FOCUL SI FUMUL

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

În natura, toate corpurile sunt supuse atractiei pamântului, în timp ce sufletele oamenilor tind, firesc, catre focarul lor spiritual, catre Dumnezeu – arhetipul. Pacatul a pervertit si perverteste aceasta fireasca atractie. Focul si fumul au tendinta sa se îndrepte spre stihiile înrudite cu ele.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 284







,,SĂ SE LASE MAMA PRUNCULUI DE FUMAT!”

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU

 

 

Altă dată, am apelat la bunătatea Părintelui Justin pentru un nepoțel pe care l-am botezat, M.C din Dorna Candrenilor, județul Suceava. Încă de la o vârstă fragedă au apărut ceva complicații, crize și probleme în zona capului, pe partea senzitivă a nervilor.

 

Medicii de la Spitalul din Târgu-Mureș au investigat boala, au dat tratament, însă rezultatele întârziau să apară, conform așteptărilor tuturor.

 

Răspunsul Părintelui Justin

 

Ne-am deplasat la Petru-Vodă și am cerut ajutor. Răspunsul Părintelui Justin a fost ferm, pe măsură, șocant pentru toți – surpriză: ,,Măi, am să-l trec pe copilaș pe carnețelul meu de rugăciune, iar la altar se va face cerere, însă cauza e alta. Să se lase mama pruncului de fumat și cel mic se va face sănătos!”. Cumnata mea fuma intensiv de peste 20 de ani. În momentul în care a hotărât să părăsească această grea patimă, copilul s-a făcut sănătos.

 

Doctorii nu și-au putut explica la computerul tomograf cum au dispărut acele leziuni interne din cap. Astăzi copilul este sănătos și n-a mai avut probleme de atunci.

 

(Mărturie primită pe adresa Redacției Atitudini)

 

 

 

Ce sunt demonii? Dacă tot vorbim despre Halloween…

- Sf. Evmenie Saridakis -

 

 

Cum au apărut dracii?

 

Lupii aceștia nevăzuți nu sunt altceva decât viclenia diavolului. Aceștia nu ne pot atinge decât dacă îngăduie Dumnezeu. Atunci când suntem în Hristos, nu ne pot atinge, nu-i așa? Nu-i ating pe oameni decât, probabil, atât cât le îngăduie Dumnezeu.

 

Aceștia sunt nevăzuți, nu au trupuri ca oamenii, sunt duhuri. Au fost îngeri ai lui Dumnezeu, dar din cauza mândriei lor au devenit din îngeri luminoși, demoni întunecați.

 

„Ar fi vai de noi, dacă i-ar îngădui Dumnezeu să ne atingă cât vrea!”

 

Dacă un om face cele rele înseamnă că cel rău îl împinge spre aceasta, în timp ce Dumnezeu dorește întotdeauna binele. Dumnezeu nu vrea ca omul să facă ceva rău. Izvorul a tot binele este Dumnezeu și pricina celor rele este cel viclean. Vrăjmașul nu poate să facă ce vrea, doar atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Ar fi vai de noi, dacă i-ar îngădui Dumnezeu să ne atingă cât vrea! Nu ar mai rămâne nimeni neamăgit pentru că acesta este ucigător de suflete.

 

Totuși Dumnezeu nu-i îngăduie foarte mult. Ce i-a zis Dumnezeu despre Iov? „Îl vei ispiti, dar nu te vei atinge de sufletul lui”. Cu toate acestea, Iov a răbdat toate încercările, slăvind pe Dumnezeu pentru toate. Același lucru se întâmplă cu toți oamenii. Diavolul îl ispitește pe om, doar atât cât îl lasă Dumnezeu. Chiar și pe Hristos l-a ispitit vicleanul! Și Hristos era Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit!

 

Cine e Lucifer, mai marele demonilor?

 

Cum lucrează dragostea lui Dumnezeu asupra demonilor? Nu sunt și ei din creația lui Dumnezeu?

 

Demonii sunt duhuri, Dumnezeu i-a creat cu chip slăvit și i-a înzestrat cu lumină. Pe primul dintre ei, Luceafărul, l-a făcut cel mai luminos. Acesta, însă, nu s-a mulțumit cu dragostea lui Dumnezeu, ci a vrut să se pună pe el însuși mai presus de Dumnezeu. Mai poate fi vorba că L-a iubit pe Dumnezeu?

 

Cel care iubește un om, ar fi în stare să-l pună jos și să-l calce în picioare? Dimpotrivă, cel care iubește, renunță la drepturile lui: „Pentru că te iubesc, te voi socoti ca fiind mai bun decât mine”. Luceafărul, însă, a vrut să fie asemenea lui Dumnezeu, din moment ce Dumnezeu l-a creat cel mai luminos între îngeri, primul. De aceea, a spus: „Voi așeza tronul meu mai sus decât al Celui Preaînalt și voi fi asemenea Celui Preaînalt și doar ce a gândit acest lucru, că s-a și prăbușit”.

 

Bătaia de la diavoli

 

Gheronda, spuneți-ne cum v-au războit demonii? Este adevărat că se poate lua bătaie de la diavoli?

 

Da, este adevărat. Dumnezeu îngăduie, poți suferi atacuri de la demoni și aceasta nu este minciună.

 

Sfinția voastră, ați avut asemenea atacuri?

 

Da, am avut, dar nu m-au bătut. Veneau, dar îi opream. Înțelegeam că vin, altfel m-ar fi omorât dacă i-aș fi lăsat. Veneau cu multă ciudă și mânie, dar simțeam dinainte și ceream ajutor de la Dumnezeu și-i alungam, nu-i lăsam.

 

Frica de diavoli

 

Sufletul se înfricoșează în acel moment?

 

Da, tremuram tot. Simțeam că vin să mă omoare. Nu-i vedeam, dar îi simțeam că vin și ceream ajutor de la Dumnezeu. Aceasta se întâmpla în chip real, nu imaginar. Era ca și cum l-aș fi văzut, dar nu îi vedeam, doar îi simțeam. Dacă i-aș fi văzut, cred că mă omorau.

 

De multe ori, părinte?

 

Nu de multe ori, dar se întâmpla. Prima dată i-am văzut în luna august 1981. După aceea, la scurt timp, poate 2 luni, i-am văzut din nou. Acum, am mai mult de un an, de când nu i-am văzut, dar nu îi lăsam deloc să se apropie de mine. Ceream ajutorul Maicii Domnului și al tuturor sfinților. În mod special, ceream ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Îndată ce strigi la Domnul nostru Iisus Hristos, aceștia pleacă. El are mare putere. Îi distruge și îi pierde de pe fața pământului.

 

Vindecă un demonizat

 

Într-o după amiază, după Vecernie, au adus la el un tânăr de 25 de ani. L-au adus sora și mama lui și au spus părintelui Evmenie că acest copil are demon. Tânărul părea liniștit, nu făcea ceva care să arate că ar fi demonizat.

 

Părintele Evmenie l-a luat cu el la ușa nordică a Sfântului Altar. Când a început să-i citească rugăciuni, copilul s-a agitat și a început să strige: „Ești sfânt, bre…?” și alte expresii necuviincioase. Părintele spunea că numai Dumnezeu este sfânt.

 

Tânărul a început să strige și mai puternic: „Bre,… ești sfânt?”. Iar părintele Evmenie a repetat: „Sfânt este numai Dumnezeu”. Părintele a continuat să-i citească și să-l însemneze cu semnul crucii multă vreme.

 

La sfârșit, l-a uns cu untdelemn sfințit din candela sfinților doctori fără de arginți și tânărul s-a făcut bine în chip minunat.

 

(Preluat din cartea „Sf. Evmenie Saridakis, bunul păstor și de minuni făcător”, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă).

 

 

 

IARBA

- Parintele Ilie Cleopa -

 

 

Daca noi privind iarba pe care pururea o calcam cu picioarele ne vom aduce aminte de asemanarea ce o avem împreuna, dupa cuvântul Scripturii care zice: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului” (Psalm 102, 15), si iarasi: „Tot trupul este iarba si toata slava omului ca floarea câmpului” (Isaia 40, 6), si iarasi: „Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat” (Psalm 101, 12), atunci cine poate spune câta filosofie duhovniceasca ne învata pe noi iarba si florile câmpului? Atunci când mergem prin tarina si vedem pe vreo pasune iarba batrâna si uscata de vreme si de acolo ne mutam cu mintea la viata noastra si gândindu-ne la batrânetea ce ne asteapta si la uscaciunea noastra ce vine odata cu batrânetea, atunci iarba cea batrâna si uscata pentru noi se face o scoala si buna povatuitoare catre nemernicia si nimicnicia noastra pe acest pamânt.

 

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 3: Minunile lui Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37.





NU MAI MUNCIȚI LA STRĂINI!

– PR. JUSTIN PÂRVU –

 

 

Domnule, sunt niște lucruri foarte utile și practice pentru un om. Pentru că a cunoaște lucrurile acestea practice, vedeți dumneavoastră – trebuie să învățăm de la germani. Cunosc totul, în sfârșit, se pricep și se descurcă în toate: acum e domnul funcționar, peste jumătate de oră îl vezi în ținută de muncitor, se urcă pe tractor, trage brazde la 3-4 hectare și iarăși e domn! Da! Nu se înjosește.

 

La noi românul nu face (muncește) nimic. De multe ori m-am exprimat că atâta vreme cât Bărăganul ăsta este plin de bălării și nu-l mai cultivă nimeni, nu ar fi rău la noi în țară. Dar ai noștri români s-au dus să învețe la străini să argățească și să trăiască viață bună. Ei spun că: „E bine în Italia! E tare! Trăiesc bine germanii!”. Păi trăiesc de pe urma noastră! De pe urma muncii și a efortului, după care voi veniți aici ca niște scrumbii. După un an de zile de muncă sunt storși, săracii, din nemila aceasta a necreștinilor, că intră ca robi în viața lor.

 

O femeie, săraca, îmi spune că a pregătit totul pentru duminică, să se ducă și ea la o biserică. Ei bine, un scorpion de bătrână, ia niște făină așa și aruncă pe dușumea: ,,Unde te duci tu, nenorocito! Te duci la biserică? Ia uite, ce-i aici! În ce hal lași tu casa?”.  Și-i dă două palme de este nevoită să cadă în genunchi, să o ierte și să se apuce acolo de curățenie. Numai să nu meargă la biserică.

 

Până unde, în sfârșit s-a ajuns cu umilința aceasta exagerată a românului…

 

Domnule, noi, creștinii ortodocși, de pildă, nu avem voie să ne ducem. Nu avem voie să părăsim locul. E greu? E greu! Așa au dus-o și strămoșii noștri! Au muncit pământul acesta, din el a îmbrăcat o haină care l-a ținut 3-4 ani, făcută din lână, din oaia asta pe care a crescut-o lângă el acolo și nu s-a dus, domnule, a stat aici. În toate vremurile grele care au venit peste noi, toate năvălirile barbare de până în ultimele noastre vremuri, el a stat și nu s-a dus.

 

De altfel, și la ora actuală nu se duce în Canada sau în America un țăran, se duce tot un om care are totuși o posibilitate. El, ca profesor în Piatra Neamț, merge în America pentru că are un salariu mai mare. Dar nu ar trebui să se ducă. Să rămână în salariul care este și să formeze în jurul lui oameni de societate și de viață.

 

Ar fi legătura aceasta între intelectual și omul de jos, să nu fie lăsat de capul lui, sărac și lipsit și de orientare, de cuvânt, să vadă un model de viață pentru el. Să se uite peste gardul intelectualului și să spună: ,,Ia uite ce recoltă, ce pomi, ce grădină și ce bogăție, ia să fac și eu, ia să mișc și eu…”.

 

(Transcris din convorbirile Părintelui Justin cu maicile de la mănăstirea Paltin, publicat și în Revista ATITUDINI Nr.81)

 

 

 

„Ionel, vampirii şi fantomele!”. Poveste de Halloween

de Vlad Mihai Diaconescu

 

 

Într-o zi de vacanţă, Ionel a început să citească o carte despre vampiri. Bunica l-a văzut şi nu a fost de acord, dar el s-a dus în foişor şi a citit toată ziua despre aventurile vampirilor.

S-a culcat cu gândul la ce citise. Dar iată că se trezeşte într-o pădure. Aici îl izbeşte o lumină argintie puternică. Ce să fie? Nu mai văzuse aşa ceva niciodată.

 

 

Visul demonic

 

Treptat, lumina începe să se stingă. Parcă l-a atins ceva! Sau cineva? Inima începe să o ia la galop. Stai! Lângă el este, într-adevăr, cineva! Reuşeşte să privească cu coada ochiului: este Colţ Galben, vampirul cu care îşi petrecuse ziua. De ce nu se mai simte liniştit? Nu arată deloc cum îşi închipuise el. Colţ Galben îi transmite fiori pe şira spinării. Ba chiar îl bruschează. Oare ce are cu el? El doar îl simpatizase!

 

Ionel îşi dă seama că vampirul vrea să îl muşte. O ia la fugă prin pădurea devenită întunecată acum. Îl zgârie crengile, îl lovesc peste faţă ierburile înalte. Simte că îşi pierde suflarea. Se opreşte puţin să îşi tragă sufletul. O, nu! O arătare albicioasă îi apare în faţă. Arată ca o fantomă. Doar văzuse atâtea filme cu fantome! Este un cunoscător. Măcar aceasta nu îl poate muşca. Parcă trece prin el. Fantoma începe să se învârtă foarte repede în jurul lui, până îl ameţeşte. Aşa ameţit îşi aminteşte de Colţ Galben. Da, îi simte suflarea rece în ceafă. Trebuie să fugă, dar este total buimac. Colţ Galben se apropie. Deschide gura din care ies doi canini uriaşi. Urmează să îi înfigă în gâtul lui! Iată că se opreşte! Ce să fie? Unul dintre canini are o carie uriaşă. Se pare că l-a apucat durerea.

Nervos, Colţ Galben îl întreabă pe Ionel dacă nu are un calmant sirop. Ar prefera să fie roşu. Pastilele îi rămân în gât. Ionel îi răspunde că nu are şi nici nu i-ar da dacă ar avea. Atunci Colţ Galben vrea să îl muşte cu orice preţ. Nuuuuuuu…

 

Există fantome și vampiri?

 

Ionel se trezeşte lac de transpiraţie. Lângă el îi zâmbeşte cald bunica. Îl mângâie pe cap şi îi arată cartea pe care o lăsase în foişor.

 

Ionel lasă privirea în jos, ruşinat. Iată ce rău a făcut că nu a ascultat-o!

Bunica îi spune: – Ionel, vampirii şi fantomele nu există decât în mintea oamenilor fără credinţă! În mintea noastră trebuie să stea sfinţii lui Dumnezeu. Iisus Hristos ne-a scos din întuneric.

Ionel a înţeles şi şi-a promis că nu va mai citi astfel de cărţi.

 

Preluat din cartea pentru copii: Temele lui Vlad)

 

 

 

INCEPUTUL SI SFARSITUL

- Compozitorul Arvo Part -

 

 

Sfârsitul este întotdeauna. Orice clipa e sfârsitul. Iata, acum este sfârsitul. Peste cinci minute va fi sfârsitul. Mâine poate fi sfârsitul. Sfârsitul putea sa fi fost înca ieri. Sfârsitul este cosmic. Mereu este începutul. Mereu. Si sfârsitul este mereu. „EU SUNT ÎNCEPUTUL SI SFÂRSITUL”. Si aceasta, acest EU, este o însusire. Nu oricine poate sa spuna: „Eu sunt Începutul si Sfârsitul”. Hristos zice: „EU SUNT ÎNCEPUTUL SI SFÂRSITUL. ALFA SI OMEGA” (Apocalipsa 22, 13).

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 78








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu