VIEȚI DUBLE
„A ierta înseamnă a-i oferi celuilalt ocazia de a mai greși o dată.”
Johann W. von Goethe
Cine ar fi bănuit că Stalin și Hitler au
întreținut o colaborare secretă începută cu 6 ani înainte de al Doilea Război
Mondial?
Singura dată când arhiva prezidențială sovietică
a fost deschisă unui occidental pentru cercetare academică a fost ocazia de
care a beneficiat Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia din
New York, pentru a prezenta lumii, în cartea „Double lives”, secrete nebănuite
privind sprijinul reciproc acordat de Stalin și Hitler în anii '30.
Deși s-a publicat enorm pe tema ultimei
conflagrații mondiale, subiectul nu este încă epuizat, dovadă fiind și recentă
carte „Churchill’s Deception - The dark secret that distroyed Nazi Germany”,
scrisă de Leon Kilzernu. Printre aspectele nebănuite deconspirate din
documentele scoase de la secret de cancelariile marilor puteri beligerante
aflăm cum a refuzat Churchill ofertele repetate ale Germaniei de oprire a
războiului, în condiții foarte avantajoase pentru Anglia, și cum a fost întors
cel de-al Doilea război Mondial către URSS. Iată că, pentru a putea înțelege
prezentul trebuie mai întâi aflat și descifrat trecutul din sumedenia de fapte
inedite insuficient cunoscute sau peste care, din diferite calcule politice ale
vremii, s-a lăsat intenționat să se aștearnă colbul „uitării”.
Historia este o revistă vie, inepuizabilă, care
din arhive de „circuit închis” sau eminamente secrete, scoate la iveală
documente și întâmplări care au decis soarta omenirii – conflicte majore
pornite din orgolii mărunte, războaie și lungul alai de catastrofe ce le
incumbă, unele putând fi evitate deși „atârnau de un fir de pă”, sau împărțirea
cinică a zonelor de influența pe glob. Asupra unui astfel de moment important
și pentru români s-a aplecat, cu bine-cunoscuta-i minuțiozitate, Michael
Nicholas Blaga, în recenzia celor două cărți. (Răzvan Dupleac)
Colaborarea dintre Stalin și Hitler există încă din ianuarie 1933
Cartea pe care o prezentăm în această recenzie arată ce surprize ascunde
arhiva prezidențială sovietică, păstrată în secret absolut în apartamentele
personale ale lui Stalin din incinta Kremlinului. Autorul acestei cărți
neobișnuite, Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia din New
York, a obținut permisiunea președintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de
cercetare academică în arhiva sovietică, iar cartea sa, „Double lives”, este
rezultatul acestui acces nepermis altcuiva din Occident nici înainte și,
surprinzător, nici după apariția în SUA a acestui volum. Să se fi speriat și
conducătorii Rusiei de azi de ecoul produs în lume de amplitudinea
descoperirilor făcute de Dr. Koch în apartamentele ferecate ale lui Stalin de
la Kremlin?
Expun mai jos câteva dintre secretele arzătoare
dezvăluite lumii de profesorul Stephen Koch: Stalin și Hitler au comunicat
reciproc prin intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la
putere, în ianuarie 1933. Cei doi dictatori s-au ajutat reciproc în
exterminarea dușmanilor lor interni: Stalin, primind ajutorul Gestapo-ului în
discreditarea și uciderea mareșalului sovietic Tuhacevski, în timp ce Hitler
primea ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și asasinarea lui Ernst
Röhm comandantul trupelor S.A. (cămășile brune).
Incendierea Parlamentului Federal German,
Reichstagul, a fost făcută nemijlocit de oamenii Cominternului, după ce Stalin
a obținut promisiunea lui Hitler ca autorii incendiului să fie returnați
Moscovei, fără a fi pedepsiți de justiția germană. Operațiunea aceasta a fost
condusă de bulgarul Gheorghi Dimitrov, returnat Moscovei după un proces
răsunător în care apărarea lui a fost făcută de avocatul român Petre Pandrea,
aflat la doctorat în Berlinul acelor ani.
Mișcarea antifascistă și toți cei angajați în
Occident în lupta antifascistă au fost trădați de Stalin lui Hitler pentru
scopuri politice criminale, care vor duce în final la cel de-Al Doilea Război
Mondial. Pentru cine a murit Ernst Thaelmann și atâția ca el din mișcarea
antifascistă?
Comunicarea dintre cei doi: fără cusur
Războiul Civil din Spania este un alt exemplu concret al comunicării
constante dintre Stalin și Hitler: nimic nu s-a făcut pe pământul Spaniei fără
acordul reciproc al dictatorilor. Mai mult chiar, Stalin a încetat toate
furnizările de război către republicanii spanioli atunci când Hitler i-a cerut
asta (pag. 314).
Au existat bănuieli privind această colaborare
secretă după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop. Dar nu au existat probe
documentare și nici faptul că Hitler a fost sprijinit de URSS încă de la
venirea sa la putere, în ianuarie 1933. Karl Radek ar fi putut da multe alte
detalii despre ce au convenit împreună cei doi dictatori, dar a fost suprimat
de Stalin în 1937, ca măsură de prevedere. Locul lui Radek drept curier între Hitler
și Stalin a fost luat de Wilhelm Pieck, comunistul German ajuns ulterior în
fruntea Republicii Democrate Germane. Și despre acest curierat, arhiva
prezidențială sovietică furnizează probe documentare neașteptate ca importanță
(pag. 460).
În anul 1935, toate funcțiile Cominternului au
fost preluate de către Serviciul secret al Armatei Roșii (GRU), iar
intelectualii din Occident au fost luați în primire de ofițeri de informații
educați în manipularea occidentalilor pentru interesele URSS, devenind unelte
ale represiunii sovietice (pag. 461).
Documentele mai arată că și primul congres de
constituire al Cominternului, în anul 1919, a fost o farsă prezidată de Lenin
și de dobrogeanul Cristian Racovschi, întrucât în sala cu cei 35 de
participanți erau niște străini aflați întâmplător la Moscova și care nu
reprezentau niciun partid de stânga din Occident. A doua zi de la deschiderea
așa-zisului congres, Lenin declară într-un articol semnat de el în „Pravda” ca
„sovietele se întind în întreaga lume”. În spatele acestui Comintern fictiv,
Lenin avea un corp de revoluționari de profesie, foarte disciplinați,
însărcinați cu consolidarea hegemoniei lui Lenin asupra mișcării socialiste
mondiale (pag. 30).
După venirea lui Hitler la putere, serviciile de
informații sovietice și poliția sovietică au uzurpat în tăcere și au pus mâna
pe diversele activități ale Cominternului. Aceste servicii înființează un front
nou, cunoscut sub numele de „Rassemblement Universel Populaire” (RUP), organism
condus de un star în ascensiune al serviciilor secrete, un tânăr din România cu
numele conspirativ de Louis Dolivet (pagina 369). Conducătorii din umbră ai
acestui nou front erau Andrei Jdanov, bruta cea mai infamă a culturii
staliniste, și Mihail Trilliser, directorul-fondator al secțiunii externe a
NKVD-ului (numele său secret fiind „tovarășul Moskfin”).
Șeful gărzii lui Stalin: un bărbier ungur
Un alt cetățean al României, Valeriu Marcu, emigrant bogat în Franța, este
menționat în documentele acestor arhive secrete sovietice ca fiind deținătorul
unei sume enorme de devize destinate lui Willi Muenzenberg, liderul secret al
sovieticilor din Occident, precum și documentele necesare scoaterii lui
Muezenberg din Franța, pentru a deveni un om liber (pag. 429).
N-a apucat însă să fugă în lumea largă: a fost
asasinat în iunie 1940 într-o pădure de lângă Marsilia de agenți rămași
necunoscuți care nu s-au ostenit să-i ia și banii din portofel sau ceasul din
aur de la mână. Odată cu el au intrat în mormânt o serie de secrete ale
activității Cominternului în Occident, până la începerea războiului contra
URSS. De menționat faptul că Muezenberg a făcut parte din cercul apropiat al
lui Lenin din exil și a fost unul dintre cei care l-au însoțit pe Lenin în
vagonul sigilat în care a călătorit clandestin din Elveția până la granița
Rusiei aflate în război cu Germania.
Agenții trimiși de Comintern la Paris au fost
indivizi cosmopoliți ne-ruși, dintre care cei mai remarcabili au fost ungurii.
„Mafia ungurească constituia nucleul fondator al serviciilor secrete sovietice”
(pagina 98). Chiar și șeful gărzii personale a lui Stalin de la Kremlin
dinainte de război era un bărbier ungur din Budapesta, pe nume Karl Pauker
(confundat de unii cu soțul Anei Pauker, socialistul Marcel Pauker, inginer cu
studii în Elveția, împușcat de Stalin în timpul Marii Terori).
Romain Rolland, Henri Barbusse, André Malraux,
Lincoln Stevens, Heinrich Mann sunt nume de intelectuali care figurează în
documentele de la Kremlin ca agenți de influență ai URSS din Occident (pagina
34). Despre Malraux este surprinzător să aflăm că a scris cartea „Condiția umană”
înainte de a călători în Asia. De unde avea atunci detaliile inedite despre
China din acea carte? Soția acestuia, Clara Goldsmith, era o evreică din
Germania. Prințesa Maria Pavlovna Kudaciova a fost introdusă de sovietici în
cercul lui Romain Rolland mai întâi ca secretară și amantă, pentru a deveni
ulterior soția acestui scriitor francez (pag. 36).
„Doamnele secrete ale Kremlinului” mai includeau
pe Moura Budberg, amanta lui Maxim Gorki și a scriitorului H.G. Welles, cartea
lui Stephen Koch aducând și probe fotografice în acest sens. Uluitor este și
faptul că Hollywoodul, cetatea cinematografiei americane, a trimis pe ascuns
sume imense de dolari pentru finanțarea acțiunilor sovietice în Cehoslovacia
eliberată de sub germani (pagina 116). Aceste documente recent descoperite la
Kremlin implică nume diverse ale lumii cinematografice americane (Sinclair
Lewis, Ella Winter etc.).
În plină teroare sovietică, Bertold Brecht este
citat de documente ca având această convingere: „Cu cât sunt mai inocenți, cu
atât merită mai mult să fie împușcați” (pag. 113). Această frază capătă altă
rezonanță dacă mai adăugăm printre numele celor asasinați și pe cel al lui
Maxim Gorki, despre care s-a știut anterior că ar fi murit de inimă. De
uciderea lui s-a ocupat Henrich Iagoda, șeful de pe atunci al NKVD-ului, care
l-a ucis mai întâi pe fiul scriitorului Maxim Gorki.
Arhiva prezidențială sovietică dezvăluie peste generații apuse, adevăruri de-a
dreptul nedorite pentru unii. Mai este surprinzător faptul că după publicarea
acestei cărți în America, accesul la arhivele prezidențiale de la Kremlin a
fost din nou închis cercetătorilor?
Cum a fost întors cel de-Al Doilea Război Mondial către URSS
După atâtea cărți, studii și monografii despre Al
Doilea Război Mondial, am putea trage concluzia pripită că s-a epuizat domeniul
de cercetare și că puține surprize mai pot fi dezvăluite publicului privind
ultima conflagrație mondială.
Cartea care face obiectul acestei recenzii (Leon
Kilzer: CHURCHILL's DECEPTION - The dark secret that distroyed Nazi Germany)
demonstrează contrariul, respectiv că putem descoperi încă, aspecte nebănuite
în munții de documente scoase de la secret de către cancelariile marilor puteri
beligerante.
Manevrele lui Churchill
În general termenul de păstrare la secret
practicat de cancelariile occidentale este de treizeci de ani de la data
întocmirii documentelor respective. Unele țări au ținut secrete anumite
documente chiar 35-40 de ani de la emiterea lor. De aceea a provocat
curiozitatea istoricilor, scoaterea de la secret de către britanici a unor
documente strict secrete, păstrate de ei la Londra timp de o jumătate de secol
de la emiterea lor.
Cartea de față este rezultatul studierii acestor
documente pe care englezii le-au considerat jenante pentru ei: stenogramele
dezbaterilor guvernului britanic sub conducerea lui Winston Churchill. Cartea
descrie cu rigoare academică modul în care Churchill a reușit să-l determine pe
Hitler să invadeze nu Anglia, ci URSS.
Jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pullitzer, aduce la lumina
tiparului documente britanice care demonstrează documentar aceste manevre
necunoscute până acum și care-i pătează memoria lui Churchill în ochii opiniei
publice.
Cartea descrie cum în calitate de prim-ministru,
Churchill și-a convins miniștrii din guvern să respingă ofertele multiple
propuse de generalii germani pentru oprirea războiului prin asasinarea lui
Hitler de către nemți. Stenogramele ședințelor guvernului britanic redau modul
cinic în care Churchill supune spre aprobarea guvernului său respingerea
propunerilor germane: „Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai
târziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi
trebuie să-l convingem pe Hitler să atace URSS pentru că acolo va fi sfârșitul
lui, iar noi vom dezmembra Germania”.
Falsul Hess
Generalii germani erau deciși să-l suprime pe Hitler în anul 1939 și 1940
cu condiția prealabilă ca Anglia să accepte în scris, neamestecul ei în
războiul civil care ar fi izbucnit între germani ca urmare a asasinării
dictatorului.
După ce i-a refuzat pe generalii germani,
Churchill a avut surpriza să primească o ofertă uluitoare chiar de la Hitler:
încheierea unui pact cu Anglia prin care Germania retroceda teritoriile
cucerite de nemți în vestul Europei, în schimbul garantării intereselor germane
în răsăritul Europei subjugate de Hitler. Nici această ofertă germană n-a fost
acceptată de Churchill care a notat însă dorința obsesivă a lui Hitler de a
încheia pacea cu Anglia. El a cultivat cu abilitate iluziile lui Hitler că și
Anglia dorește pacea (cu scopul inițial de a câștiga timp, pentru înarmarea
englezilor). Ulterior, când trupele germane cuceriseră Franța și ajunseseră la
Canalul Mânecii, Churchill a lansat înșelătoria menită să-l oprească pe Hitler:
englezii l-au invitat pe adjunctul lui Hitler, Rudolf Hess, să vină în Anglia
la o așa zisă „conferință de pace” la care nemții să negocieze cu Partidul
Păcii din Marea Britanie invazia URSS.
Spionii lui Stalin din guvernul britanic (Philby,
Blunt, Cairncross), au telegrafiat Moscovei conținutul fiecărei întrevederi
avute de Hess în Anglia, după celebrul său zbor acolo, la manșa unui avion
special echipat cu rezervoare suplimentare de benzină, pentru acel voiaj
ultra-secret.
Pentru evitarea demascării acestei manevre,
Churchill va reține prizonier pe Hess în Anglia pe toată durata războiului, iar
la Tribunalul de la Nürenberg va fi adusă o sosie a lui Rudolf Hess care nu
întâmplător a refuzat timp de 28 de ani de închisoare la Spandau, să primească
vizita vreunui membru al familiei sale. Mai apar și probe medicale aduse din
arhive care atestă că omul închis la Spandau sub numele de Rudolf Hess, nu
purta pe toracele său urmele permanente lăsate de o intervenție chirurgicală
din timpul primului război mondial. Acea cicatrice chirurgicală este
înregistrată radiologic în dosarul medical al lui Hess, anterior plecării sale
în Anglia și nu poate justifica nimeni absența ei la deținutul nr. 7 de la
Spandau.
Întrebări și răspunsuri
În final se pune o întrebare mai importantă decât identitatea prizonierului nr.
7 de la închisoarea Spandau și anume: la ce a folosit înșelătoria cu Hess? A
salvat Anglia de la înfrângere, deturnarea războiului spre URSS?
- Da, dar a salvat-o de un dictator care nu urmărea înfrângerea Angliei. Hitler
a salvat Anglia tot atât cât Churchill, concluzionează autorul cărții.
- A progresat Imperiul Britanic de pe urma încăpățânării lui Churchill de a
lupta contra Germaniei, așa cum susținea Churchill că era scopul războiului?
Nu, Imperiul Britanic s-a dezintegrat după război, iar Anglia a ieșit slăbită
ca țară.
- A reușit Germania nazistă să stopeze extinderea comunismului în lume? Din
nou, nu. A reușit exact contrariul, să extindă comunismul de la Berlin până la
Pekin. Războiul a transformat URSS dintr-o putere europeană într-o supraputere mondială,
care urmărea un scop pe care Hitler nu l-a avut: dobândirea hegemoniei
universale. Este adevărat că Churchill a oprit existența unuia dintre cei mai
răi conducători care au existat. Problema este că totuși l-a oprit prea târziu,
după ce genocidul fusese comis.
Și acum faptele concrete evidențiate de autor
prin documente secrete de arhivă:
- după victoriile sale în vestul Europei, Hitler a hotărât să se oprească pe
motivul declarat că are nevoie de 100 de ani pentru consolidarea victoriilor;
- a propus în scris eliberarea țărilor cucerite de el în vestul Europei;
- a ordonat demobilizarea a 30 de divizii și tot ce a întreprins din septembrie
1939 până în ajunul invadării URSS la 22 iunie 1941 a fost făcut cu scopul
încheierii războiului, nu al ducerii lui.
Dacă Anglia ar fi acceptat pacea, Hitler ar fi
încheiat-o în condiții favorabile Imperiului Britanic. Documentele nu lasă
dubii aici. În loc de asta, Anglia respinge oficial pacea, dar o acceptă pe
ascuns, și procedând astfel Anglia conduce la cel mai cumplit deznodământ din
toate rezultantele posibile: dă mâna liberă lui Hitler în estul Europei fără să
fi rezolvat nimic în Vest.
Fără îndoială, o pace încheiată în vara anului
1940 ar fi avut un preț ridicat: Polonia ar fi încetat să existe, Cehoslovacia
ar fi rămas un protectorat german și multe din țările ne sovietice ale Europei
răsăritene ar fi fost incluse în sfera de influență germană cel puțin la fel de
strâns controlate ca emisfera occidentală sub Doctrina Monroe. Evreii ar fi
fost excluși din Europa Centrală.
A meritat oprirea acestora prin sacrificiul
suprem a 52 de milioane de oameni? Greu de răspuns afirmativ, în condițiile în
care Europa care a rezultat din ruine, a găsit Polonia, Cehoslovacia și restul
Europei răsăritene într-o sclavie mai cumplită decât își imaginase Hitler în
1940.
În încheiere supun spre examinare cititorului
următoarea chestiune: este oare posibil de imaginat că datorită petrolului ei,
România ar fi avut sub germani un nivel de viață apropiat Austriei sau Elveției?
La moartea regelui Carol I în 1914, documentele vremii arată că rata de schimb
monetar între francul elvețian și leul românesc era aproape 1:1.
Sursa:
Prof. VALENTINA LUPU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu